Adoptia unui copil bolnav

Happiness_4_us spune:

Strict din punctul meu de vedere, al unei mame de copil cu nevoi speciale:
- un copil cu nevoi speciale, cum spui ca este fetita prietenei tale, are nevoie de mult mai multa atentie, stimulare, trebuie tratata "special".

As cauta zi si noapte si as face orice pentru ca puiul de om sa aiba o viata cat de cat normala.
Stiu sigur ca exista terapii si metode de intergare in acest sens.
Viata mea ar deveni scopul integrarii acestui copil, asa cum se intampla si cu viata pe care o am eu acum.
Noaptea nu mai e noapte, in permanenta caut informatii/metode noi pentru a face ceva.
Copilul este prioritar, EU am incetat sa mai exist din momentul in care a aparut el cu nevoile lui.

Sunt in permanenta langa el sa vad cand, cum si ce are nevoie, pentru a face posibil iar cand ma depasesc anumite probleme, cer ajutor de specialitate.

Intotdeauna trebuie fixate targeturi, daca vrei sa reusesti si foarte important este sa ai langa tine pe cineva care sa te sustina si sa te ajute atunci cand simti ca nu mai poti si o iei razna, cand simti ca vrei sa renunti.

Nu spun ca e usor, dar nici imposibil, si asa cum exista persoane care trec prin ce trece ea acum si simt exact ca sotul doamnei mentionate de tine, sunt convinsa ca exista si persoane care au trecut prin ce trece ea dar care nu s-au dat batute si povestea este cu final fericit.


P.S. Nu stiu cum este sa fii mamica unui copil sanatos. Sper sa aflu intr-o zi. Pana atunci ma bucur de ce mi-a daruit Dumnezeu. Stie el de ce m-a ales pe mine sa fiu mamica lui Andrei!







Nana, Andrei Stefan ( 26.09.2007)
Povestea nasterii fluturasului!

"Nu-i nimic, ce daca... Tot ce-i rau o sa treaca!
Nu-i nimic.... Cad si mereu ma ridic!" Laura Stoica

---

Fluturas iubit, sa nu uiti niciodata, ca mami este intotdeauna cu un pas in urma ta. Trebuie doar sa intorci privirea si sa intinzi manutza si mami te va ajuta in orice clipa!

Luna1 spune:

Chris si daca nu poate ajunge geniu la matematica gata, ne debarasam? Un secret: matusa mea nici n-a sperat sa ajunga varul meu geniu la matematica, a sperat doar sa mearga initial, apoi sa vorbeasca, apoi sa tina o lingurita in mana, apoi un pix...restul au venit ca bonus.

Kari eu am spus mai sus in diverse mesaje ce as face. Ca si un hint: in UK nu ai nevoie de asigurare medicala, trebuie doar sa lucrezi si sa-ti platesti taxele, ai dreptul la ingrijire medicala gratuita daca faci asta. Asta referitor la mutatul din tara. Exista fundatii de ajutorare, de caritate, etc. Solutii exista. Insa sa nu vorbim de mutat din tara.

Eu stiu oarecum prin ce trece mama aceasta pentru ca am vazut pas cu pas prin ce a trecut matusa mea. Nu-i usor. Dar nici nu l-a pus la usa vreunui orfelinat.

Sa o interneze intr-un centru specializat? Pai toti am fost de aocrd cu asta. Ca s-a produs o greseala (intentionata sau nu) din partea statului, de acord si aici, dar nu inteleg returnarea. Nu pot.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

chris spune:

pana acum, au stat cu randul de paza, 24 din 24...
dar nu mai poate face asta, este si cel mic in peisaj, trebe sa mergi si la servici, din ce traiesti? cat timp o poti duce asa?...
a recurs la asta pentru ca nu mai poate, fizic si psihic, poate altii sunt mai puternici, mai rezistenti, femeia asta chiar si azi merge la doctor sa ii dea tratament pentru ea personal, efectiv nu mai poate...
a ajuns si ea pe tratament si i se face rau si in masina cand conduce, s-a imbolnavit si ea... stari de voma si lesin... nu va mai spun...

chris spune:

esti o forta si de admirat... ce pot sa spun ca este ca ai puterea si taria sa faci asta, tu l-ai nascut, e sange din sangele tau...
jos palaria pentru tine! si iti doresc ca fluturasul tau sa zboare tot mai bine, pup pe aripioare puiul mic , al meu are 2 anisori, si nici nu as vrea sa stiu si sa ma gandesc ce as face daca ar avea ceva... nu stiu, sincer...
dar toti uita ca mai exista cineva in peisaj, un alt copil micut... el ce vina are? daca mama moare... si in ce hal a ajuns ea nu stiu cat mai rezista...

chiar si voi ati recunoscut, si s-au dat exemple aici, cazurile din UK si din Germania, dar aici suntem in Romania...

credeti ca ea nu e sfasiata ca trebe sa faca asta? ca ii e usor? ca a luat decizia asta asa ca i-a venit ei ca nu mai are chef sa se ocupe?
poate daca era numai fata, faceau cumva cu schimbul, nu stiu, unu muncea, altu statea cu ea, dar cu cel mic cum te mai descurci? cum ii explici ca sora lui vrea sa il loveasca sau chiar il loveste?
ce faci daca nu mai rezisti fizic si psihic, si sa vrei asta?
baietelul a venit din senin, nici nu se astepta sa mai aiba copii, dupa atatia ani, dar tot nu a vrut sa abandoneze fata pana cand nu a ajuns la capat, la limita...

Luna1 spune:

In concluzie, in asta sta cheia dupa cum spuneam.... Trist.

P.S. Nana Sunt convinsa ca va veni ziua in care vei fi mamica de pui sanatos tun, iar acesta va fi chiar Andrei.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

chris spune:

si mie mi-e mila de fata, nu as vrea sa ii fie mai rau decat ii e, nu stiu ce inseamna institutiile de psihiatrie, dar nu stiu daca trebuie sacrificata o familie intreaga pentru greseala unor oameni, nu Dumnezeu ti l-a dat, ci niste oameni care deliberat te-au incarcat cu asa o greutate... pe care nu stiu cat o mai poate duce.

de acord ca daca o abandoneaza, nu mai poate sa o ajute, dar si daca nu ar renunta la ea, tot trebuie internata, ori ca renunta la ea, ori ca nu, diferenta este ca daca renunta, statul o poate interna, daca nu, va ramane acasa, si va fi un pericol permanent pentru toata familia, asa cum s-a mai povestit si in alte cazuri. ea e un suflet nevinovat, clar ca nu are nici o vina, dar ceilalti ce vina au? ma refer in special la fratiorul ei mai mic

chris spune:

mai zic doar atat si ma retrag pe moment, ca nu mai pot sta la calculator:
voi v-ati sacrifica al doilea copil (adoptat sau nu, nici nu mai conteaza), stiind ca cel bolnav nu se mai poate recupera (asta nu o spune ea ci cei indreptatiti), oricat ai incercat, numai ca sa nu spuna lumea ca nu ai facut toate sacrificiile posibile?
ati face si sacrificul asta? l-ati sacrifica? pe cine ati alege?
pana la urma si despre asta e vorba zic eu..., nemiavorbind de faptul ca nu mai rezista nici ea...
atat.

roxy spune:

eu nu sunt asa sigura ca deliberat i s-a dat un copil cu probleme, pentru ca din cate se stie autismul nu se pune ca diagnostic asa devreme, trebuie urmarit mult timp copilul pana se stabileste fara dubii, iar la un copil mic care plange ca si asa e parasit de toti, cu atat mai greu e sa-ti dai seama, daca e agitat de situatie sau are ceva, iar retardul la fel nu se putea stabili acolo in centru de plasament, si la varsta aia, pentru ca acolo se stie nimeni nu se ocupa de copii mici, decat de strictu necesar daca e si ala, adica hrana si haine, nu tu invatat si urmarit achizitii, eventual la un copil mai mare care nu face ce trebuie se pot sesiza , ca e batator la ochi da pana intr-un an cat avea micuta cand a fost infiata nu cred ca se poate stabili clar.Iar in privinta sedarii, clar nu se facea pentru a trata boala ci ca sa fie copilul adormit mult timp, sa nu solicite atentie.
Asa ca nu stiu ce castig de cauza asteapta aceasta femeie de la stat, pentru ca ea trebuie sa dovedeasca clar in instanta ca statul stia ca acest copil are deficiente, stiute.La 2 ani cand si-a dat ea seama ca ceva nu e inregula , da e varsta cand se vad clar daca achizitiile specifice sunt insusite sau nu, pana atunci se tot asteapta, crezandu-se ca fie conditiile nu au fost propice dezvoltarii(si stim cu totii cum e intr-un orfelinat, ca si cel mai tare om, ca psihic , ar zbarci-o), fie nu a avut cine sa o invete ce sa faca, mai ales ca daca o adormeau mai mereu sa nu planga, cine crezi ca o punea pe jos sa mearga catel sau sa invete sa vorbeasca, crezi ca la orfelinat e ca acasa...din pacate nu, acolo fiecare e in mana Domnului.
Bine ca Dumnezeu nu e persoana fizica ca multi l-ar da in judecata pentru ce li se intampla si ar cere daune...

roxy spune:

acum am vazut ca ai mai scris, asta e si cosmarul meu, l-am mai scris , ca mama, am doi copii, daca as fi intr-o situatie de pericol pe carel-as salva...ca e clar pe amandoi nu am fizic cum...dar eu cred ca as renunta la mine sa ii pun pe ei la siguranta...dar asa cum spuneai sunt sange din sangele meu, si ii iubesc la fel de mult pe amandoi...dar atunci cand adopti se spune ca de fapt il consideri ca si cand l-ai fi nascut, dar vad ca nu e chiar asa.Eu ca mama, in aceste conditii m-as lupta ca cel cu probleme, sa poata beneficia de ajutor pentru el, dar pentru el, nu ca sa-mi fie mie bine sau comod, adica daca situatia o cere, l-as interna, cu toata durerea, dar zilnic as fi langa el, cat imi permite timpul, as invarti pamantul pe degete sa descopar solutii chiar si neinventate, sa-l ajut, dar nu l-as lasa singur la greu, nu l-as arunca ca pe o masea stricata, si nu in ultimu rand nu as arunca pe umerii celui de al doilea copil alegrea mea...nu o face aceasta femeie ca sa-i fie bine celui de al doilea copil, ci ei insisi.De ce spun asta, ca daca cei doi copii ar fi crescuti ca fratii, cel sanatos ar intelege ca cel mare e bolnav, nu e vina ei ca face ce face si l-as invata sa se apere, sa nu stea sa fie victima, ci sa o ajute el pe ea, cand are nevoie, chiar sa plece din calea ei cand o vede nervoasa, sau cu chef de cerata.
Si internata fiind as incuraja sa o viziteze, chiar si insotit de ingrijitoare, dar sa stie ca sora lui e bine.
Asta inseamna sa-ti iubesti ambii copii...dar nu e cazul aici.

roxy spune:

tot eu si gata, ma abtin, sa nu zici ca cel mic, nu intelege ce se intampla cu sora lui ca nu cred, intelege daca ii explici, si daca i se prezinta si ce trebuie sa faca in situatia respectiva.