Adoptia unui copil bolnav

roxy spune:

poate ca noi astea care nu putem fi asa egoiste sa dam copilul la gunoi doar ca sa nu ne tulbure noua noptile si visele cele suave, putem gasi totusi intelegere pentru perioadele de cadere ale unui parinte , ce se lupta pentru copilul sau, dar de aici pana a simti ca trebuie sa-i tinem umaru sa planga ca vezi doamne nu mai poate trai din cauza acestui copil si viata ei e un cosmar ca ea fata ei, ii termina viata... e cale lunga."Accept" spui ca "nu cred ca mi-as fi sacrificat o casnicie si 10 ani din viata pentru a ingriji un copil foarte bolnav de care nu eram legata prin sange ", asa o fi, adica sigur dupa tonul hotarat cu care declari asta, altele poate ne-am fi sacrificat toata viata, dar e alegerea fiecareia.Dar acest copil nu a venit acasa peste aceasta doamna M , nu s-a instalat in casa ei, peste vointa femeii, si nici cu forta, nu i-a cerut sa o ia de la orfelinat.Era un mic copil de 1 an, copil care de cand a vazut viata pe acest pamant a fost un calvar.Acest copil care acum e aruncat in toate partile de unii si altii, nu i-a pus pistolu la tampla sa devina mama ei.Spune ca nu a stiut ca e bolnava si a fost fraierita, sia cum vrea dreptate.Scuza-ma da si eu vreau dreptate, am mers luna de luna la analize si nimic nu a impiedicat ca al meu copil sa aiba probleme.Eu la cine sa merg sa cer daune....sau doar ca a luat-o din orfelinat are voie, cele care nasc copii cu probleme din cauza ca doctorii nu au spus sau nu au vazut nimic nu au acest drept.Toate avem perioade de cadere, cand iti vine sa iti iei lumea in cap, da nu o facem, si atunci cand scriem nu dam sfaturi cum zici din locul caldut de acasa, ci stim exact ce si cum se mananca aceasta problema.Tu sigur nu stii si iti doresc sa nici nu stii, nu pentru tine, ci pentru eventualul copil , ca ar fi vai de viata lui cu asa mama, doar pentru ca nu e perfect sanatos.Uite ca nu suntem nici unii perfect sanatosi, daca nu e ceva , e altceva, si viata ne-o da la toti dupa inima si dupa cum meritam...dar nu am auzit o clipa o replica de genu, vrea mama asta sa fie ajutata sa gaseasca un loc unde sa o stie la adapost pe aceasta fata, care normal ca odata crescand nu mai e fetita delicioasa si scumpica ca o papusa cum era cand era mica, ca toti copii de altfel.Acum mare i se vad doar defectele, nu mai poti sa te ascunzi dupa acel...las-o ca e mica si nu stie ca face rau.Dar datoria noastra , e sa gasim locul ala unde o putem ajuta sa fie in siguranta, iar asta cu dorinta si vorba buna, atunci cand cunosti oameni cu suflet mare se poate afla, dar cand improsti peste tot ca vrei sa scapi de o povara, ce ti-a fost data cu forta vezi doamne, ca tu ai fost legata la ochi nu ai stiut ce duci acasa, sa o lase mai moale ca nu o intelege nimeni.Atunci hai sa omoram toti copii cu probleme ca sa nu mai existe decat cei sanatosi...asta cu sanatosii vedem cine ii declara...si sa nu mai incurce .
A fost doar o expunere mai nuantata, va rog nu o luati ad literam.
Dar mi se face tot mai frica ca daca as pati eu ceva, copilul meu ar putea intra pe mana unei astfel de femei si ...deja e prea mult pentru mine.

liliana csaki spune:

Aici fiecare a incercat sa-si exprime opinia doar pe baza a ceea e a relatat chris, probabil ca lipsesc o multime de date.
In 2000 noi am adoptat-o pe Laura, procedurile nu erau atat de lungi ca acum dar oricum erau niste pasi de urmat si intre momentul in care luai copilul acasa si finalizarea adoptiei treceau luni bune, la noi au fost 8 sau 9. Candva, pe acest drum am primit fisa medicala a copilului, in care, de la nastere si pana la data cand am luat-o acasa(avea 8 luni si 3 saptamani) scria tot istoricul, ce boli a avut, diagnostic si medicatia ce i s-a administrat si fusese un copil cu probleme. Mai mult, a trebuit sa-i facem noi, pt. completarea dosarului niste investigatii, analize de sange si consult neuropsihiatric(ne-au trimis la un medic agreat de ei). Ok. chiar daca medicul neuropsihiatru era "al lor" la evaluare a scris pe fisa "retard 5-6 luni". Laura cred c-avea aproape 10 luni la acea data. Evident c-am plecat plangand din cabinet cu copilul in brate, am cerut alta opinie, avea retard dar ni s-a explicat ca e din cauza lipsei de stimulare(statuse in spital pana aproape de data la care a venit acasa) si ca in familie va recupera fara probleme, lucru care s-a si intamplat dealtfel, a facut o multime de achizitii uluitor de repede si in scurt timp a devenit un copil la fel ca toti cei de varsta ei.
Ok., dupa ce toate formalitatile asta au fost indeplinite, am dat declaratie la notariat ca am luat cunostinta de starea de sanatate a copilului si ca suntem de acord sa-l adoptam. Chiar daca suna urat ce spun, copiii nu vin cu certificat de garantie( nimeni in lumea asta, nici un dr. sau alta persoana nu-ti poate garanta ca totul va fi in regula cu copilul, maine, peste 7 luni sau peste 20 de ani), indiferent ca sunt naturali sau adoptati, in cazul de fata inteleg ca la data adoptiei copilul nu era diagnosticat si-atunci mamica in cauza nu poate pretinde c-a fost inselata. Si nu-ti asumi nici un risc atunci cand adopti, "riscurile" sunt aceleasi indiferent ca esti parinte natural sau nu. Daca in fisa scria c-a primit fenobarbital trebuia sa scrie si motivatia medicala. Din pacate pentru toata lumea, lucrurile n-au evoluat in sensul bun, copilul are probleme f. grave, mama e la capatul puterilor, a facut ceea ce impunea situatia(internarea intr-un centru de specialitate), lucru cu care inteleg ca toata lumea e de acord. Ok., intrebarea pe care-au pus-o "rauvoitoarele" a fost de ce trebuie sa mearga si mai departe, sa ceara anularea adoptiei, pentru ca asta ar insemna incetarea oricaror legaturi intre copil si parintele adoptator. Suna ca si cand ar vrea sa se spele pe maini de toata situatia.
Intrebai de ce parintii naturali pot sa-si abandoneze copiii si nu-i trage nimeni la raspundere iar cei adoptatori nu. Abandonul, in nici un caz nu e solutie normala, nici un copil din lumea asta n-ar trebui sa fie abandonat, dar, si e strict parerea mea, daca in cazul copiilor abandonati de parintii naturali mai poti gasi o scuza acestora(in marea majoritate doar mame, ca sunt prea tinere, ca n-au posibilitati materiale, ca "n-au stiut" ca-s insarcinate sau ca pur si simplu nu si-au dorit acel copil, ca a fost un "accident") in cazul adoptiei se presupune ca ti-ai asumat in mod constient rolul de parinte, cu tot ce decurge din asta, ca ti-ai dorit acest lucru si-atunci "scuzele" de mai sus nu pot fi aplicate.

columbiana spune:

chiar nu pot sa cred, romanii au dobindit sindromul stockholm in masa? altfel nu-mi explic atacul asta de forte la adresa unei mame nenorocite;
a crescut cum a putut zece ani un copil cu handicap;
a parasit-o sotul, devenit alcoolic din cauza problemelor;
are inca un copil mic, de patru ani expus violentei inconstiente a celuilalt, in pericol in orice clipa.
are nevoie de ajutor pentru un copil de 13 ani, cu handicap, violent cu care deal de zece ani incoace;
a dat in judecata statul roman pentru un fals, o escrocherie care i-a marcat viata pentru totdeauna;
nu se prescrie nicaieri in lume fenobarbital unui copil de un an; aia distribuiau medicatia sa-si sedeze copiii, sa nu aiba <probleme> cu cei hiperactivi, pingaciosi, etc- sa-i determine sa stea leguma tacuta in patut; e singura explicatie prescrierii unui asfel de tratament unui copilas de un an-doi; apoi au musamalizat refuzind sa-i dea fisa medicala, spalindu-se pe miini;

Pe forumul asta am citit mesaje in care parinti nu vroiau nici macar in acelasi scoala, sa imparta coridoare copiii lor perfecti cu copii cu handicap;
am citit despre parinti revoltati pina la Dumnezeu ca copilul lor a fost impins/bruscat de un alt copilas in parc, la locul de joaca-celalalt fiind handicapat;
am citit despre sfaturi date intre parinti despre cum sa-si declare copilul cu handicap, sa obtina concediu trei ani in loc de doi, sa stea acasa cu odrasla pe fondurile copiilor cu handicap

nu s-a ofuscat nimeni, acum titluri pompoase prin ziare de doi lei la adresa femeii aleia disperate ajunse la capatul rabdarii si care incearca sa-l protejeze pe celalalt copil, nevinovat;

nu i-as acorda ruperea adoptiei, dar as i-as acorda de urgenta ajutoare pentru celalalt; sper sa dea Dumnezeu sa cistige in procesul cu statul acesta netrebnic; sper sa primeasca si altceva decit circ si pietre.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

AB_AC spune:

Liliana e imoral sa te speli pe maini.Punct.
Dar daca ai doi copii naturali si unul devine abuzator si altul abuzat copilul abuzator este luat de stat si internat chiar si daca parintii nu vor.
E posibil ca asta sa fie o exagerare. Personal nu cred, pare consecinta logica a unei femei cu posibilitati normale care s-a vazut fata in fata cu o situatie pe care n-a reusit sa o mai controleze singura. Pentru ca in mod sigur nu a avut consiliere medicala sau psihologica care sa o ajute (asa cum orice parinte natoral sau adoptiv are) sa aiba o relatie mai buna cu copilul, sau sa se stabileasca o buna relatie intre copii. Toti ceilalti s-au spalat pe maini: sotul, medicii, statul. Ea a ramas singura. Foarte greu sa fii erou si n-au toti stofa. Nici dintre cei care se bat cu pumnul in piept.
In loc sa fie condamnata, n-ar fi mai umana sa fie educata si ajutata? Faptul ca a stat acolo zece ani merita mai mult decat un dispret superior.

Asteryaro sunt convinsa ... eu mi-am dorit bagheta si aici pentru propriul meu copil.

diciu spune:

Ceea ce a descris Luna despre soarta copiilor abandonati este adevarat si crud. Cam asta va fi soarta acelei fetite bolnave mental, de 13 ani, daca mama sa va reusi o sa o abandoneze "legal" si va avea iarasi acelasi statut ca acum 11 ani.

Practic, ea vrea sa spele pe maini din orice punct de vedere de acel copil, sa nu mai existe in viata sa cu desavarsire in viitor nici fizic, nici material, nici emotional. Poate doar "amintirea urata" sa o mai acreasca.
Ea vrea sa "dea" acest copil in mainile "Iadului", cu sau fara mustrari de constiinta, cu sau fara disperare, nu mai conteaza.

I-as intreba pe cei care considera ca varianta desfacerii adoptiei este cea buna, daca s-au gandit la acest aspect?

Acel copil ar avea mai mari sanse sa aibe ingrijiri corespunzatoare daca ar fi internata intre centrele specializate chiar de catre mama ei. E adevarat ca ar trebui o implicare financiara din partea ei, dar ar fi cu mult mai mica decat daca ar fi adoptat fetita sanatoasa si i-ar fi asigurat o viata macar decenta. Presupun ca si-a imaginat ca avea nevoie de suport material pentru a creste un copil, fie el sanatos sau bolnav.

Cat priveste internarea unui adult bolnav mental intr-o clinica din Romania, vorbesc in cunostinta de cauza, am avut in familie un unchi care a necesitat internarea intr-o astfel de institutie. Este posibil.
Cu un astfel de handicap ce se descrie aici ca l-ar avea fetita, cu siguranta dupa 18 ani si mai ales daca se va dovedi ca este un pericol pentru ea si pentru cei din jurul ei va putea fi internata, pe viata chiar, cu posibilitate de vizita, de urmarire, ingrijire, implicare.

Asa ca, pretexte de genul ca dupa 18 ani trebuie sa o ia acasa, sunt doar niste scuze usoare.

Din punctul meu de vedere, pot intelege drama prin care a trecut familia acestei femei si ea in mod special, pot accepta ca s-a facut nedreptate la adoptia de acum 11 ani, pot accepta un proces contra statului in vederea obtinerii unui ajutor in plus pentru acest copil, dar, nu pot accepta CEREREA DE ANULARE A ADOPTIEI. Mi se pare inuman.
Solutii pot exista, chiar si pentru cei mai egoisti oameni.

Trebuie cumva, ajutat si acel copil bolnav si nu cred ca de la stat ne putem astepta la asta.

Din pacate, interesul superior al acelei fetite,in prezent, nu poate veni nici de la mama, care a dat dovada in prezent de iresponsabilitate si nici de la stat, ceea ce este cu atat mai trist si revoltator.

columbiana spune:

Andreea, tot n-am reusit sa spun ce mult ma bucur ca te revad pe aici din nou


diciu, de ce sa nu asteptam de la stat solutii pentru mama aceasta, nu cumva salaraitii acestui stat, a caminului respectiv au contribuit la situatia asta?

ce ajutoare am eu de la stat aici, ca parinte de copil cu handicap?
1) exista un fond de repit pe care-l primesc ca sa-mi platesc o bona sa ies doar eu cu sotul (este exact pentru asta, eu trimit in fiecare an semnaturile bonei cu lista cu orele cit a stat- e drept ca in cazul nostru a ajuns la 20% din cit a fost in 2004 cind a debutat pentru ca nu sunt nevoi, data fiind situatia, dar ar fi fost suficient daca ar fi fost cazul)
2) copilul are acompaniatoare gratuita la scoala si tabara de vara;
3) am avut terapie gratuita (ABA, PECS, cind a fost nevoie, vreo doi ani)
4) am un consilier+medic specialist+psiholog+pedoeducatrice (asta vine acasa sau merge la scoala cind eu ii cer sa vada cum se integreaza si ce sustinere primeste) si cred ca am uitat unii dintre ei-gratuit la care apelez in caz de necesitate;
5) exista grupuri de parinti, conferinte, grup de copii, intilniri, grupuri de sustinere, comunicate organizate de centrul de autism local pentru sustinerea copilului cu autism
6) exista o maison de repit unde as putea lasa copilul de vinerea pina luni, unde e bine ingrijit, cu program de "tabara" jocuri, filme, etc; nu e cazul nostru, dar multi parinti apeleaza;
7) existe centre pentru ado/tineri/adulti cu acompaniatori specializati 1/1 care organizeaza iesiri cu ei, terapie de grup si individuala, etc unde merg citeva ore/zi, sau centre unde locuiesc im mici grupuri de apartamente cu tot personalul de specialitate la dispozitie; e drept ca astea sunt la inceput si cam greu de obtinut, dar exista;
8) exista ateliere de grup pentru copii, unde pregatesc piese de teatru, invata sa comunice sentimente, sa se exprime, sunt incurajati sa-si faca prieteni, etc- doua ore de doua ori pe saptamina sau simbata cind sufli usurat si bei o cafea cu barbatul in liniste;

cum spunea asteryaro, nu numai in Romania, peste tot, prezenta unui copil cu handicap in casa influenteaza fundamental viata celor din jur; si intre parintii pe care i-am cunoscut aici exista un procent de cupluri destramate din cauza handicapului copilului, atunci cind dansezi pe sirma si in case 24 de ore esti in garda...apare uzura si oboseala, unii cedeaza, fug; cine nu are nevoie de liniste si dragoste in casa?

mai bine v-ati pune in papucii femeii aleia, fara nici un ajutor, abandonata si in impas; are aceeasi obligatie sa-si protejeza ambii copii, chiar cu pretul indepartarii unuia.
eventualele daune din partea statului-a vinovatilor i-ar aduce fondurile necesare internarii fetei in conditii umane.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

conchita spune:

aici a fost recent un caz cu o mama care a trimis inapoi un copil adoptiv, in varsta de 7 ani, singur pe avion, cu o scrisoare catre autoritatile din rusia, pe acelasi motiv ca mama din discutia de aici - copilul are retard, este agresiv, iar mama adoptiva a fost mintita de statul rus legat de starea sanatatii copilului. acum e ditai scandalul diplomatic, povestea www.msnbc.msn.com/id/36322282/ns/world_news-europe/" target="_blank">aici. si-un articol interesant despre www.associatedcontent.com/article/2907306/mother_sent_adopted_son_back_to_russia.html?cat=25" target="_blank">Reactive Attachment Disorder

m-am gandit multa vreme la optiunea adoptiei si cum am inteles-o eu este asa: e loterie, exact ca si nasterea naturala, cu dilema - iti asumi riscurile ca si la nasterea naturala sau?? plus, adopti ca sa-ti fie tie zilele senine sau pentru copil, sa-i oferi o familie si dragoste, indiferent de problemele pe care le are? de aceea oamenii care se razgandesc ar trebui sa stie ca le e felul sa se rasgandeasca si ar fi bine sa nu adopteze daca simt in adancul sufletului ca, in caz de probleme, nu ar fi capabili sa-si dea si viata pentru copilul adoptat, asa cum s-ar intampla pentru copilul natural.

da, statul e de vina ca a mintit si e cazul sa-si asume parte din responsabilitate, dar mama nu mai e mama acum, oare? ca i-a dat Dumnezeu si-un copil natural, acum face diferente intre ei?!

asteryaro spune:

Eu inteleg ca M. a cedat psihic, factorul hotarator fiind VIOLENTA EXTREMA a fetei, deja adolescenta acum, devenita pericol social, atat pt. cei din jur, cat si pentru propria persoana.
Dupa o casnicie esuata urat, dupa un divort de un sot devenit alcoolic (nu toti oamenii sunt puternici, sa nu ne batem cu pumnii in piept!!!), dupa o sarcina si nasterea unui copil, M. a capitulat. A facut tot ce-a putut, cel mai sigur.

Copiii cu autism, la adolescenta, sufera anumite schimbari, manifestate mult mai pregnant decat la copiii neurotipici. E vorba de modificari hormonale, stim cu totii ce rebeli pot deveni adolescentii. Datorita "constructiei" lor, autistii pot avea recaderi. Poate ca de aici toata izbucnirile violente ale fetitei, nu?

Citeam mai jos cum cineva spunea "tulburare autista". Eu cred ca, la nivelul de dezvoltare al fetitei, e vorba de autism, insotit de retard grav, aceste doua notiuni nu pot fi confundate nicicum.
Si mai stiu ca, la varsta de 1 an si dupa, se poate pune un diagnostic, in urma unei evaluari, constiincios facute. Ceea ce n-a fost cazul la M., statul grabindu-se sa-i puna in brate un copil, oricare, oricum.
Ca viitor parinte, poti face oricate teste ante-nastere, AUTISMUL, de orice forma/gravitate, nu reiese in urma niciunei analize/test, amnoi, RMN etc.
Dar un copil de 1 an poate fi depistat cu retard in dezvoltare, numai sa se doreasca acest lucru. Poate ca M., in toata euforia de a fi mama, nu a stiut sa solicite asemenea testari.

Sunt parinti care pot duce lupta pana la moarte, sunt si parinti care nu reusesc, din varii motive.
NU e drept sa judecam neputinta si suferinta acestei mame.
Nici eu nu aprob "spalarea pe maini", dar, cu mana pe inima va spun, nu pot emite nicio judecata aspra, impotriva lui M.
Cu totii avem dreptul la viata, doar ca pentru unii "a trai" inseamna un chin si-o lupta vesnica, si pana nu stim cum este, nu avem dreptul sa emitem judecati.

Sotul meu nici acum nu poate pronunta cuvantul AUTISM...






Cristina si Razvan (31.01.2006)
(1),(2),(3),(4),(5),(6)
www.dropshots.com/asteryaro6" target="_blank">(7) MY HERO

AB_AC spune:

Absolut semnele timpurii ale autismului apar de la cinci-sase luni. Chiar si copiii nestimulati nu le pot manifesta.
Totusi exista copii autisti care pana la 2-3 ani s-au comportat absolut normal si au un regres brusc. Nu e cazul fetei din ceea ce m citit.

asteryaro as mai adauga doar ca un copil autist sau cu tulburari din spectrul autist se manifesta imprevizibil, daca situatia nu a fost educational prevazuta. Un zgomot, un miros, o atingere pot declansa o reactie extrema. Un bebelus e ultimul lucru pe care-l vrei langa un copil autist care nu are suportul terapeutic necesar. Asta poate explica violenta daca e de data recenta.

Ana si mie


Conchita sa ai copii naturali dupa cei adoptati e adesea o problema. De aceea majoritatea celor care vor sa adopte trebuie sa justifice ca nu pot sau ca au deja.
Sa presupunem situatia perfecta in care cei doi copiii sunt vazuti egal. Daca unul il abuzeaza( bate sau mai rau) pe celalalt copii trebuiesc separati. In orice tara civilizata o va face serviciul social. Asa ca dincolo de ce a zis si a facut M. trebuie rezolvata separarea si sustinuta mama. Ea nu face decat ca dupa zece ani sa-i aplice copilei abandonul pe care l-a suferit ea.

chris spune:

inca odata constat ca cele care au cunostinta de aceste probleme inteleg mai bine situatia, iar cele care nu pot constientiza prin ce trece femeia asta, judeca aspru in continuare.
eu nu ma pronunt, daca e bine sau rau ce a facut, eu cred doar ca ajunsa la capatul puterilor, asta a stiut sa faca, asta s-a gandit sa faca.
nu toti avem stofa de supereroi, nu toti avem puterea necesara, si pentru cele care au intrebat, ati vazut ca exista cazuri si de copii naturali, cu probleme, pe care parintii nu ii mai pot creste ca nu mai fac fata, asta puteti sa concepeti, puteti accepta?... suntem oameni...
abandon... suna crunt... cand citesti stirile din ziare si auzi stirile la tv...
dar mie mi-e clar un lucru: cine nu a trecut prin asa ceva, nu cred ca va intelege vreodata, nici chiar eu nu pretind ca inteleg prin ce trece cu totul... incerc insa...(bunica mea, batrana fiind, era senila saracuta, era o manuta de om, dar avea momente de agresivitate de ne speriam, odata a luat cutitul si s-a arunca la bunicul, efectiv te ingrozesti, si alta data era blanduta ca o floricica, e ingrozitor... era bunica mea dar i-a terminat psihic pe ai mei care aveau grija de ea)

chiar daca unii cred ca nu e bine ce face, daca tot aruncati cu pietre si judecati, atunci, trebuie gasite solutii, dar ceva realist, ceva care chiar sa o ajute... de acuzat e simplu, de facut... mai e cale lunga

eu nu stiu ce sa zic, nu stiu ce sa fac, de asta am scris aici, am declansat asta cu speranta ca se va gasi cineva care chiar are cunostinta de cazuri asemanatoare, si poate da solutii mai concrete, mai realiste, forumul asta e citit de multa lume, chiar credeam ca poate voi gasi ajutor, sau cineva mai "sus-pus" aude/citeste si intelege prin ce trec mamele si parintii cu acest gen de probleme.

nu stiu daca o sa mai reusesc sa mai scriu aici, multumesc tuturor pentru raspunsuri, fie ele critici (daca sunt constructive), fie compasiune, fie sfaturi, poate au invatat si altii ceva din asta, poate se va face ceva...

le urez multa sanatate copilasilor cu probleme, si mamicilor putere pana la cer sa aiba grija de ei, sa se faca bine si sa creasca mari si sanatosi asa cum merita toti ingerasii nostri.