Problema delicata...foarte delicata
Raspunsuri - Pagina 6
Rufus spune:
Cred ca este incercarea casniciei voastre. Este nedrept sa fie pusa pe seama maternitatii tale, dar cred ca (in cele din urma) e si cea mai usor de rezolvat si cu urmarile cele mai mici (ia imagineaza-ti ca v-ar fi pusa la indoiala casnicia voastra printr-un adulter...).
Imi exprim admiratia pentru raspunsurile echilibrate pe care le-ai primit. Alaturi de admiratie, sunt si uimit de faptul ca mai multe fete au inteles ca inseminarea cu donator anonim este (poate fi) traumatizanta pentru sot. Mai mult decat adoptia unui copil.
Dar...daca imi iubesc sotia, cu siguranta ca nu-mi pot permite sa-i rapesc sensul vietii sale: nasterea puilor. Avand o sotie fertila, cu siguranta n-as fi de acord cu adoptia sau, cel putin, i-as da sansa sa nasca macar o data, dupa care putem adopta linistiti. Dar sotia mea...daca ma iubeste si stie ca sunt umilit in fata sortii...de unde stie ca pot rezista presiunii sau chiar geloziei fata de copilul ei si al altuia?
Grea dilema ca femeie, evanescence...
Ce as face eu: as discuta cu el si i-as spune ca sunt de acord cu orice varianta cadem de acord. Dar nu acum. Pentru inca o perioada (cativa ani) ne vedem de treaba si incercam (poate nu chiar atat de disperati) sa avem propriul copil. In aceasta perioada ne vedem de viata, de cariere, ne iubim si ne distram. Daca pana la data convenita nu avem copil, aplicam varianta de rezerva, in cunostiinta de cauza, cu decizia sedimentata si acceptata in subconstient
RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lor
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008
Luna1 spune:
Tocmai am discutat cu sotul meu si l-am intrebat ce ar alege el. Mi-a raspuns ca ar alege inseminarea cu donator, pentru ca atunci cand iubesti iti doresti copilul celuilat deci ar fi fericit ca e copilul meu. Si iarasi a spus ca s-ar simti egoist sa-mi refuze dreptul la maternitate.
Iar daca mi-ar refuza dreptul la maternitate ar sta mereu cu teama in suflet ca, simtindu-ma neimplinita pe deplin (stiind ca sunt fertila) as avea mereu regretul maternitatii de la zero.
Sincer nici eu nu cred in "sa moara si capra vecinului". Adica daca sotul nu poate atunci sa iti anuleze si tie dreptul asta.
Insa revin sa spun ca e greu de dat sfaturi, numai voi va stiti si stiti ce toleranta aveti in fata celuilalt.
Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)
ladyJ spune:
Eu vad problema asa:
E poate ramane insarcinata.
Sotul nu o poate lasa pe E insarcinata.
Cei doi isi doresc cu ardoare un copil.
In primul rand, sotul lui E trebuie sa inteleaga ca, calitatile sale de om, de barbat, nu dispar doar pentru ca sufera de infertilitate. Pentru ca sotul lui E sa inteleaga si sa accepte asta,are nevoie de un SPECIALIST.
Realitatea este ca tata e acela care se ocupa de copil, care-l creste ,care se implica in educatia lui, nu acela care a inseminat ovulul si apoi a disparut din diverse motive.
Abia cand sotul lui E va intelege asta, se va detensiona atmosfera si se va putea discuta onest.
E poate ramane insarcinata. Asta inseamna ca copilul lui E, conceput chiar si cu donator anonim, va fi parte din E, bucatica rupta din ea. Sotul o iubeste pe E. E poate avea copilul LOR nascut de EA. Are nevoie de ajutor anonim pentru a da viata copilului mult dorit, copil care va fi crescut de mama E si TATAL..sotul lui E.
E, vreau sa te intreb..tie cat de greu ti-ar fi daca rolurile ar fi inversate? Daca tu ai fi sterila iar sotul tau ar putea avea copiii, ai putea accepta un copil nascut de o mama purtatoare, stiind ca e cu mostenirea genetica a sotuli tau iubit?
A_Iulia spune:
Toate scenariile astea sunt...scenarii. Sotul lui E are dreptul sa priveasca problema diferit.
Intr-un caz foarte apropiat de sufletul meu, nu pot face copii din cauza ei (a rezervei ovariene). El nu este de acord cu nici o alta varianta, ci doar daca utilizeaza resursele proprii. Ce semnificatie are, in acest caz, ce-as face eu sau altcineva? Decizia este foarte personala.
evanescence spune:
rufus
iti multumesc mult pt ca ti-ai exprimat parerea,eram curioasa sa stiu si ce crede chiar un barbat depre toate astea,este intradevar dilema vietii noastre,la fel si luna multumesc ca ti-ai intrebat sotul,apreciez asta foarte mult,cum nu cunoastem pe nimeni in situatia noastra era si firesc sa ma framante gandul...oare alti barbati cum ar reactiona?
ladyj
si eu mi-am pus intrebarea asta...ce as face daca eu nu pot si ar face sotul un copil cu o mama purtatoare,am zis ca as accepta fara sa clipesc,o sa fie copilul lui,il iubesc enorm,as iubi si copilul lui ,adica al nostru,dar astea sunt scenarii...poate ca as avea la un moment dat regrete ca nu am unul biologic,dar din pacate lucrurile astea le stii doar dupa ce fapta e implinita...de aceea imi fac griji
"Sa nu uitam sa ne bucuram de Viata"
buli spune:
e foarte greu de spus ce si cum.
numai voi2 puteti hotari asta. cu maxima sinceritate si deschidere.
de pe margine iti dai cu parerea pina nu mai poti, dar odata ajuns in situatia cu pricina se schimba treaba.
aveti grija unul de altul, iubiti-va si fiti sinceri de tot. mai mult e greu de spus.
www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@
Fomalhauti spune:
Ti s-au dat niste raspunsuri frumoase. Prin comparatie cu ele, raspunsul meu este pueril. Dar eu te-as incuraja din tot sufletul sa faci IAD. Nu cred ca sotul tau este cu adevarat impotriva, cred ca este nesigur. Este nesigur in legatura cu sentimentele pe care le va avea fata de copil. Si tu esti nesigura din cauza acestor sentimente.
Din tot ce ai povestit, sotul tau este o persoana minunata, calda...Cred ca este aproape imposibil sa nu iubeasca acel copil. Nu cred ca aspectul biologic mai conteaza. Este imposibil sa nu iubesti un pui mic de care ai grija zi de zi, pe care il ingrijesti, il plimbi in brate cand plange...
Bineinteles ca va fi copilul sotului tau. El va fi acolo la nasterea copilului, la primele scutece, la colici, la plimbari...Si copilul cu siguranta va semana cu sotul tau, copiii seamana cu parintii nu neaparat la trasaturi, ci la mimica, la zambet, la...."aer".
Si incepeti sa visati impreuna, nu la aspectul fizic al copilului (doar nu crezi ca un bebe biologic al vostru ar fi iesit cum visati voi; ar fi iesit de mii de ori mai frumos si asa va iesi oricum...). Visati cum il veti plimba in locurile care va plac, cum va merge la sportul favorit al tatalui lui (ceea ce nu va face, dar nu va mai conta), cum va fi pasionat de matematica/sah/electronica/dans....
Fomalhauti spune:
Revin, nu am fost clara cu aspectul...pueril.
Eu cred ca uneori in viata trebuie sa te mai arunci si cu capul inainte. Toata lumea iti scrie sa te gandesti bine, sa discutati, sa analizati. Eu am impresia ca deja ati facut toate astea. Asa cum multi iti spun sa mai astepti si mie mi se pare ca voi nu mai vreti sa asteptati.
Cred ca trebuie sa te arunci cu capul inainte si sa speri ca va fi bine. Nu e intotdeauna bine, dar eu cred ca sansele de bine sunt tot atat de mari (sau cel putin tot atat de mari) ca atunci cand pui in balanta toate aspectele. De fapt, cred ca uneori (sau niciodata) nu poti pune in balanta toate aspectele fiindca nu le cunosti. Mai ales atunci cand este vorba de sentimente sau de tot felul de lucruri care se vor petrece in viitor. Ce va simti el cand eu voi fi gravida? Dar la nasterea copilului? Dar, oare, peste ani....? Oricat ai discuta nu poti afla raspunsul la aceste intrebari.
De fapt si cand ne casatorim ne cam aruncam cu capul inainte, nu-i asa?
Deianira spune:
Desi nu prea ma bag eu in dat sfaturi in situatii din-astea delicate, acuma ma manca degetele sa scriu.
Eu, daca toate astea mi s-ar intampla mie, fara dar si poate, as adopta in ideea ca in primul rand, in fata dorintei de a fi gravida predomina dorinta de a fi mama.
Sau... varianta numarul 2 ar fi inceperea atestarii in vederea adoptiei + inseminarea cu donator (eu personal as face numai partea cu adoptia, dar asta-s eu) , zic asta pentru ca nu stii ce iti rezerva viata si poate iei in considerare si varianta asta. Plus ca sunteti tineri si orice surprize va ies in cale sigur le faceti fata 
.
Mult succes sa gasiti solutia potrivita.
elena74 spune:
Intr-un fel ciudat la noi decizia a fost mult mai simplu de luat, poate si datorita faptului ca viata ne-a atentionat ca poate fi cu mult,mult mai scurta decat ne dorim. Asa ca ne-am dat seama brusc amandoi dupa ce am terminat cu operatiile si chimioterapia lui ca trebuie sa ne bucuram de viata asa cum e ea : cu sau fara copii, iar incercarea de a avea copii este parte din noi, dar nu numai...