sa ne numaram binecuvantarile (2)

Cap. 1

Morgano spune:

Conchita, mersi.

Cred ca era nevoie de un topic deschis pentru si de catre femeile care trec /au trecut prin divort.

Sunt lucruri pe care nu le stii cand pornesti pe drumul asta, pare totul mult mai simplu cand iei decizia. Dar uite ca eu, care chiar ma consider tare, am niste trairi de tot ...tul.

Si ma gandesc enorm de mult la fete, la cum vor fi privite, la cum vor trece in ani peste asta, ce relatie vom avea in viitor... acum sunt resentimnte de ambele parti, desi vorbim frumos. Si putin

Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

szivarvany spune:

Conchita, eu ma simt sa-mi cer scuze pt ca am venit la subiect sa ma mai si jelesc. Cand paharyul e gol si pana-l umplu la loc
Ripley, asta e cea mai mare temere a tuturor si cred ca e cel mai normal simtamant: copiii, cum vor si ei. In momentele de luciditate - ca mai am si de`alea ma gandesc ca dat fiind ca aceasta este preocuparea mamicilor divortate, acei copii nu au cum sa nu fie bine

Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) cu Sela

Morgano spune:

Daca tu te simti cumva, Daria, ce sa mai zic eu?

Pur si simplu am deschis subiectul acum 2 zle, si ieri am simtit nevoia sa intervin, desi sunt doar tangential - inca - in situatia de a-mi vedea copiii respinsi din cauza prejudecatilor.

Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)

Happy_in_TO spune:

Binecuvintare mare: Sarah a luat premiul doi pe scoala la prezentarea discursului anual.

(In fiecare an se fac discursuri pe teme alese de fiecare elev. Ele sint prezentate in fata clasei apoi se aleg doua discursuri cele mai bune pe clasa si se prezita in fata scolii, apoi se alege cel mai bun discurs pe scoala si se prezinta pe oras si asa mai departe, pina la nationala... )

Sarah este dyslexica dar musteste de self confidence, echilibru emotional si fericire. Este un copil fericit, fara inhibitii de nici un fel... Sint mindra de ea, de felul cum a evoluat.
Am avut si eu temerile mele, inca le mai am dar sint sigura ca sint pe drumul bun, ca ea este pe drumul bun...
Discursul a fost in totalitate facut de ea, nu am ajutoat-o cu nimic... topicul ales de ea a fost Dyslexia si a fost facut in franceza.
A prezentat prima, mi-a spus ca i-a fost un pic teama dar ca si-a revenit si si-a stapinit emotiile, a zimbit si a vorbit clar si tare, a facut si citeva glume :))

Sint ferm convinsa ca atita timp cit cresc cu dragoste, intelegere, echilibru si incurajare, toti copiii infloresc si se dezvolta frumos.

O sa fim ok si noi si copiii nostri, o sa vedeti!
Fiti sincere cu voi, cu trairile voastre, fiti bune cu voi si intelegatoare.

Qamar spune:

same here..

---

Your heart is my piñata..

szivarvany spune:

Happy, felicitari pentru Sarah Zi cat, exact cati metri ai fo` de mandra ?

Eu ink simt un mare nod in gat dupa o asemenea postare.
Happy, ai scris foarte bine, este asa o tristete sa afli ca si alte fete ajung aici :(

Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) cu Sela

conchita spune:

desi i-ai vorbit dur, eu iti multumesc ca ai luat atitudine, idem lui buli. mie mi s-au umezit ochii, sunt impresionata. nu stiu restul, dar eu m-am obisnuit atat de tare sa stand up for myself, ca am uitat sentimentul asta cand cineva se baga in fata, ca bodyguarzii cand il apara pe presedinte de gloante. :-)) imi plac discutiile filosofice, insa acuzatiile ancai cum ca nu ne gandim la copii si am divortat prea usor si cumva indemnul ca si daca ar fi fost o casnicie nefericita, femeile ar fi trebuit s-o indure de dragul copiiilor - in numele paradoxului ca un copil e fericit cu parinti nefericiti - acuzatiile astea zise in fata cu sange rece si fara nici o sensibilitate fata de povestile noastre le-am resimtit exact cum ai remarcat, cu aceleasi sentimente ca si fata de rednecii din zona unde locuiesc.

Happy, felicitari pentru Sarah minunata.

casandra spune:

Eu sunt in divort, am 2 copii, dintre care unul are nevoi mai speciale, un ex cu care nu as mai putea trai nicidecum, dar inteleg ce spune anca.
E greu nu de gura lumii, chiar nu conteaza ce spune lumea, dar sufletului ii este greu. Eu nu pot sa neg ca am avut momente de disperare crunta, cu plans in perne samd. E greu sa te dezobisnuiesti sa ai pe cineva alaturi, chiar daca acel cineva nu te-a facut fericita. Dar eu nu stau mult in perioadele astea, cumva reusesc sa ma adun, dar recad usor, ma ridic,....
Ideea e ca inteleg ce spune anca si sunt absolut sigura ca nu a vrut sa jigneasca pe nimeni.

Si mie imi pare rau ca relatiile umane sunt asa fragile. Si m-am gandit si eu care sa fie cauza. Eu am ajuns la concluzia ca unul din motivele principale este dispretul, care vine din faptul ca te crezi superior celuilalt, il compari cu tine si te consideri pe tine mai bun. Desi, de multe ori, celalalt e doar o oglinda a ta.
Dispretul deriva din mandrie, deci mandria ar putea fi cauza.
Dar cred ca lucrurile sunt mai adanci.
Poate din cauza ca ne-am schimbat perspectiva asupra lumii, ca ne gandim la moarte ca la un sfarsit, nu ca la o trecere spre viata vesnica. Si vrem sa beneficiem de tot ce ne poate oferi viata aici si acum. Nu mai avem rabdare cu noi, cu cei de langa noi.
Ne crestem copiii in spirit individualist, vrem sa se afirme, .... Ei vor creste, se vor casatori si greu le va fi sa tolereze slabiciunile si neputintele celui de alaturi.

Am citit de curand un articol al lui John Gottman, un doctor in psihologie, indragostit de matematica. El a studiat relatiile umane si a creat un fel de matematica a dragostei. Poate prevede cu precizie de 90% care va fi viitorul unui cuplu, din mimica gesturilor, observandu-i cum interactioneaza...

Femeile, daca nu au o istorie de abuz fizic sau sexual, se pot calma cu mai multa usurinta decat barbatii. Barbatii suporta cu greu "acuzele" femeii, dar pe de alta parte o femeie ajunge in pozitia de acuzator doar daca nu primeste afectiune din partea lui.
Pana la urma, stiintific se poate dovedi ca asta e cheia unei casnicii reusite: intai de toate, barbatul sa isi iubeasca femeia, iar femeia sa se teama/respecte pe barbat. Asta ni s-a spus de 2000 de ani, dar pana nu e dovedit stiintific, nu credem.
Deci, de ce divortam: pentru ca nu am primit dragoste, si, neprimind, nu am avut ce da inapoi.

Feminismul nu e cauza, miscarea feminista e doar un efect al abuzului de putere. Impingi, impingi, pana se crapa, pana nu se mai poate.
Iar culmea e ca barbatii au devenit abuzatori pentru ca.... femeile, mamele lor, nu i-au pus sa munceasca in casa in copilarie, nu le-au format deprinderi. Am citit intr-o carte a Mariei Montessori, despre educatie. Geniala femeia asta, m-a impresionat profund. Da exemplu un muncitor care isi cunoaste bine meseria. In fabrica, abordeaza cu calm problemele dificile, are rabdare, pentru ca stie ce are de facut, stie despre ce este vorba. Acasa, acelasi barbat tipa la sotie, e nerabdator, critica mancarea, pentru ca se simte slab, nu stie despre ce este vorba. Daca ar invata sa faca ciorba, ar avea rabdare ca masa sa fie gata, ar fi la calm ca in fabrica.
Stiu si eu, pana la urma cheia e in educatie.

Oamenii pot avea relatii bune daca au skills-urile necesare pentru a se descurca singuri, daca isi pot fi lor insine parteneri buni, daca isi pot tolera lor insile greselile, daca au rabdare cu ei insisi.
Pe ceilalti ii poti iubi, doar daca te iubesti pe tine.

conchita spune:

chiar am vrut sa scriu, stai sa vina casandra si sa nu fie de acord. :-)) casandra, despre casniciile noastre nu se poate pronunta nimeni. despre casniciile altora ar fi tot o barfa. deci despre care casnicii se afirma cu nonsalanta ca se destrama cu usurinta?! intelegi de ce e deplasata acuzatia? fiecare are limitele lui si third party nu are nici o treaba sa judece, ca nu e in situatie.

pe langa ca se confirma pentru a enspea oara ce-am zis, ca femeile sunt cele mai dure cu femeile. nu vad nici o acuzatie la adresa barbatului, in mare parte la fel de traditionalist ca pe vremea strabunicii, cu aceleasi pretentii de la femeie, desi femeia e in campul muncii acum, desi viata s-a schimbat, traim in alta lume. tot femeia e de vina ca nu-l educa sa faca ciorba, ce sa spun. dar pe femeie cine o educa sa suporte insuportabilul, de dragul casniciei? tot femeia, desigur. deci, ea e sursa raului universal, exact ce spun masculii.

eu spun asa. ca daca s-ar uita la noi cineva din spatiu ne-ar vedea ca pe un musuroi de furnici cu forma asta de organizare pentru supravietuire - casatoria. pana nu-mi explica cineva logic si convingator de ce e casatoria, ca institutie, o valoare in sine careia trebuie sa i se sacrifice femeile in absolut orice conditii, altfel sunt considerate frivole si egoiste- eu voi continua sa cred ca modele la fel de justificabile sunt si comunitatile leilor, maimutelor, albinelor, omizilor.

pe langa asta, eu nu vreau sa transmit mai departe urmasilor doar un model cultural de supravietuire. indiferent ca viata asta e doar un pasaj sau nu, merita traita. vreau sa traiesc, nu sa supravietuiesc. iar perceptele sunt tocmai alea inalte, crestine, nicidecum hedonismul contemporan. nu poti iubi si preamari Adevarul etern, traind in minciuna.

casandra spune:

In primul rand, vreau sa precizez ca nu judec pe absolut nimeni, nici macar pe mine.
Incerc sa iau lucrurile asa cum sunt, sa le privesc fara prea multa patima, ca sa le inteleg, sa fac pace cu ele, ca sa pot merge mai departe. Eu cand citesc despre cauzele care conduc un cuplu la divort, recunosc tot ce citesc acolo in fostul meu mariaj. Vreau sa invat din greseli, dar ca sa invat din ele, mai intai trebuie sa le vad.
E un fapt cert ca in zilele noastre numarul de divorturi e mai mare ca in trecut. Daca nu se desfac casniciile cu mai multa usurinta, inseamna ca noi suntem mai rai ca in trecut si ne lovim fara mila.
Eu sunt mai rea decat bunica.
De fapt, eu nici n-am vorbit despre usurinta, ci am spus ca e greu, nu e usor.
Cred ca in trecut, oamenii aveau mai multa dragoste.

Eu nu am spus ca femeia trebuie sa stea sa suporte, ci ca barbatul trebuie sa iubeasca mai mult.
Si am de gand sa ii invat pe baietii mei sa faca ciorba :) E mai bine asa, sunt convinsa.