Care este scopul vietii ?
Raspunsuri - Pagina 3
Grace spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Donia Am vazut o inregistrare foarte interesanta cu o conferinta a unui scriitor. Omul a publicat cateva carti, o viata de succes, s-ar spune, iar dupa publicarea ultimei carti a primit vizita unui regizor care dorea sa faca un film dupa cartea lui. In care, apropos, autorul era si personajul principal, cartea era autobiografica si de eseuri, daca am inteles bine. S-au asezat cei doi la masa de lucru, iar regizorul a inceput sa ii vorbeasca scriitorului despre personajul principal. Mai intai trebuiau sa il intinereasca, in loc de 40+, regizorul a sugerat 30+, ca sa fie asa cum publicul se pare ca prefera. Si incet, incet, regizorul a tot adaugat chestii fictive in viata personajului, explicand ca doar in felul acesta filmul are sanse sa fie un succes. Autorul cartii povestea ca in momentul acela a realizat ca viata lui e totusi destul de anosta, daca are nevoie de atatea improvizatii pentru a atrage atentia altora  Nu ca ar fi cautat atentie... ci in acel moment si-a pus problema sensului vietii sale.S-a intrebat ce se va spune la inmormantarea lui? Ca "Jim" a scris multe carti. Bun, si? Si atat. Iar asta l-a facut sa se gandeasca si mai mult la viata lui. Nu s-a intamplat nimic peste noapte, insa treptat Jim a decis sa se implice in ajutorarea baietilor care cresc fara tata, el insusi fiind un astfel de caz, si a reusit sa miste oameni si bani pentru a crea programe care sa le dea acestor copii sansa sa isi gaseasca si ei un scop in viata. Spunea ca o proportie importanta dintre dependentii de droguri sunt fosti copii care au crescut fara tata, la fel ca si cei care comit atacuri armate si mai apoi ajung in inchisori. Si mai povestea despre sansa pe care a avut-o el, ca la un moment dat sa intalneasca un adult care sa ii descopere talentul la scris si care sa il indrume spre o alta viata, exact in momentul in care "Jim" descoperise ca avea acces la arme. Deci Jim a ajuns sa considere ca viata lui de succes, asa cum o traise pana atunci, nu insemna mare lucru, atata timp cat scopul lui era doar realizarea personala. Si a simtit ca scopul vietii lui e altul, sa fie o parte si din devenirea altora. |
Donia, eu am citit mai demult o stire aici despre un multimilionar neamt vestit care isi traia viata in China, avea propria companie acolo, era genul de om Workaholic si care in urma unui accident de masina in care era cit pe ce sa isi piarda viata si-a schimbat/reevaluat complet existenta. Si-a donat toata averea si a devenit calugar in China. Asta da factura de om!
| Citat: |
| In primul rand, admitem ca exista un scop colectiv? Si daca da, suntem dispusi sa ne subordonam scopurile individuale celui colectiv? Putem ca intr-o oarecare masura sa renuntam la noi si sa punem comunitatea pe primul loc? In ce moment al vietii noastre putem sa spunem: scopul vietii mele este sa si dau, nu doar sa primesc? |
Exista un scop colectiv. De fapt mai multe. Fiecare fiinta/om de pe acest pamint are dreptul la viata (de exemplu). Dreptul la viata deschide seria de drepturi pe care le are sau ar trebui sa le aiba oricare dintre noi, ca traima in Somalia sau in comuna Voluntari. Seria de drepturi se incheie cu seria de obligatii. Puterile statale structurate au obligatia sa garanteze existenta umana. Tot acestea ar trebui sa se implice mai mult (indiferent cum) in zonele unde viata este periclitata. Hai ca deviez de la subiectul intitial de ma doare capul...
Acesta ar trebui sa fie un scop colectiv. Apoi vin scopurile individuale, existenta noastra marunta, diversa si numeroasa sa o indreptam inspre folos comunitar. Asta nu inseamna neaparat sa renuntam la noi insine. Putem incepe sa ne propunem sa fim mai buni cu fiecare noua zi sau macar sa ne simtim rau atunci cind realizam contrariul. Si gata am terminat cu divagatia, imi cer scuze pt. deviere.
Donia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui salcia sa incerc sa fac ceva pentru a schimba, catusi de putin (sau de mult, in varianta utopica), lumea in bine. Si asta cred ca o poate face fiecare, nu e neaparat nevoie sa fie ceva maret |
Intr-adevar, nu e nevoie sa fie ceva maret, chiar mai discutam asta cu cineva. Unii oameni sunt facuti pentru a schimba lumea, dar eu cred ca si un zambet ajuta pentru a aduce ceva bun in lume. Orice gest de curtoazie, sau o ora donata din timpul tau unei cauze in care crezi... pana la urma e importanta disponibilitatea pentru a face ceva, ca lucruri de facut se gasesc.
In ceea ce ma priveste, am observat ca uneori ma opreste gandul ca ceea ce as putea eu sa fac e prea insignifiant... dar daca doi oameni ar face acelasi lucru, poate ar incepe sa capete greutate. Si poate undeva, acolo, exista un alt om care ma asteapta pe mine sa fiu prima.
Pe de alta parte, probabil ca trebuie sa ajungi in acel moment al vietii tale in care incepi sa te intrebi care e rostul tau aici pe pamant. Poate trebuie sa existe cineva sau ceva care sa te faca sa te gandesti la imaginea de ansamblu... la filmul vietii tale, si nu doar la grijile zilei de maine.
Grace, ma intrebam, oare pentru a incepe sa te gandesti la scopul colectiv trebuie sa fii educat in sensul asta?
Sau... in exemplul tau si al meu exista doi oameni care au cam realizat tot ce se putea realiza pe plan personal. Oare doar atunci cand ti-ai atins scopul propriei vieti poti sa te dedici si scopului colectiv?
Ma mai gandesc si la faptul ca in tarile mai avansate exista un mai puternic spirit comunitar decat in tarile sarace. Se explica oare asta prin piramida lui Maslow? Asigurarea nevoilor de baza, siguranta, implinire de sine si doar in final orientarea spre exterior?
Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.
elyda spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Donia
Intr-adevar, nu e nevoie sa fie ceva maret, chiar mai discutam asta cu cineva. Unii oameni sunt facuti pentru a schimba lumea, dar eu cred ca si un zambet ajuta pentru a aduce ceva bun in lume. Orice gest de curtoazie, sau o ora donata din timpul tau unei cauze in care crezi... pana la urma e importanta disponibilitatea pentru a face ceva, ca lucruri de facut se gasesc. In ceea ce ma priveste, am observat ca uneori ma opreste gandul ca ceea ce as putea eu sa fac e prea insignifiant... dar daca doi oameni ar face acelasi lucru, poate ar incepe sa capete greutate. Si poate undeva, acolo, exista un alt om care ma asteapta pe mine sa fiu prima. Pe de alta parte, probabil ca trebuie sa ajungi in acel moment al vietii tale in care incepi sa te intrebi care e rostul tau aici pe pamant. Poate trebuie sa existe cineva sau ceva care sa te faca sa te gandesti la imaginea de ansamblu... la filmul vietii tale, si nu doar la grijile zilei de maine. Grace, ma intrebam, oare pentru a incepe sa te gandesti la scopul colectiv trebuie sa fii educat in sensul asta? Sau... in exemplul tau si al meu exista doi oameni care au cam realizat tot ce se putea realiza pe plan personal. Oare doar atunci cand ti-ai atins scopul propriei vieti poti sa te dedici si scopului colectiv? Ma mai gandesc si la faptul ca in tarile mai avansate exista un mai puternic spirit comunitar decat in tarile sarace. Se explica oare asta prin piramida lui Maslow? Asigurarea nevoilor de baza, siguranta, implinire de sine si doar in final orientarea spre exterior? Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat. |
Chiar asa se explica. Cat timp nu ai asigurate nevoile primare, cele care iti asigura supravietuirea(nevoile fiziologice, cele de apartenenta sau cele de dragoste si respect)este foarte greu sa te gandesti la exterior.Cati dintre cei care nu au ce manca sau care nu au o casa se gandesc la altii?Deocamdata la noi scopul individual este mult mai important pentru oameni, iar de cele mai multe ori chiar si cei care si-au atins scopurile individuale exclud ca se pot centra pe altceva in afara de propria persoana.
Dana
greieras spune:
[/quote]
Oare doar atunci cand ti-ai atins scopul propriei vieti poti sa te dedici si scopului colectiv?
Ma mai gandesc si la faptul ca in tarile mai avansate exista un mai puternic spirit comunitar decat in tarile sarace. Se explica oare asta prin piramida lui Maslow? Asigurarea nevoilor de baza, siguranta, implinire de sine si doar in final orientarea spre exterior?
[/quote]
Eu nu cred ca este adevarat. Datorita masmediei traim cu impresia ca cei care au fost impliniti pe plan profesional, sau cei care au nevoile de baza implinite (si cand e vorba de nevoi suntem subiectivi) sunt si cei mai darnici cu timpul si banii lor. Nu de mult am citit un articol interesant despre procente ale celor care daruiesc bani diferitelor organizatii caritabile. Spre uimirea mea am aflat ca cei mai bogati oameni din Statele Unite doneaza cam 1-2 % din banii lor, pe cand cei mai mari donatori sunt cei din patura saraca cu in jur de 10 %. Cand cineva care face 100 milioane pe an doneaza 100.000 pare o suma enorma, dar cand o familie care face doar 35.000 (asta e o suma foarte mica pentru o familie din America) si doneaza 3500, asta este cu adevarat sacrificiu. Tot cei care au cel mai putin dpdv material au si cel mai mare spirit comunitar aici.
Bineinteles ca este si chestie de educatie. Aici esti invatat ca din salariul tau sa dai 10% spre caritate, 10% sa-i economisesti iar restul sa-l folosesti.
Mai degraba as zice ca la baza acestui subiect (darnicia) sta conceptia pe care o ai despre viata. Si darnicia de obicei se invata. Sau o inveti de mic in familie, sau te invata viata mai tarziu cand te loveste cu diferite probleme si te sensibilizeaza.
Gloria si Eva (22 dec. 2004)
Craciun 2008
Evil thrives when good men do nothing
ane2200 spune:
| Citat: |
Bineinteles ca este si chestie de educatie. Aici esti invatat ca din salariul tau sa dai 10% spre caritate, 10% sa-i economisesti iar restul sa-l folosesti. |
Spui ca acolo esti invatat cum sa-ti imparti veniturile. Se invata la scola sau unde? Am citit ceva similar intr-o carte, dar pare chiar interesant daca lucrul asta face parte din educatia standard, ca sa zic asa.
Interesant subiect.
Chiar zilele astea ma gandeam care e scopul meu in viata, si, corelat cu celalalt subiect de pe forum, cu profesii care nu ni se potrivesc, am ajuns la concluzia ca inca nu stiu exact incotro ma indrept. Deocamdata sunt ca o frunza pe un fir de apa, dar ma fac eu mare 
Ane & Raul - 17 martie 2007
www.onetruemedia.com/my_shared?z=1cb90b71924d712907dbca&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank"> filmulet Raul
andru_mami spune:
in acest moment,scopul vietii mele este sa lupt ptr copilul meu bolnav,sa ii fac o viata mai buna,mai usoara si mai frumoasa,sa se bucure de viata,sa il vad mergand si juncandu-se cu alti copii de varsta lui,nu sa stea o viata in carut
si incerc sa fac asta zi de zi,sa lupt sa ii fie bine,si poate d-zeu ma va ajuta sa duc misiunea la bun sfarsit
doamne fi alaturi de mine
POZE
Pentru copii-Donatie
Haideti sa ajutam la BAZAR
cu fluturasul Andrei (23.08.2007) 
TweetyGeo spune:
Cand eram mica imi doream sa ajung mare, sa ma casatoresc, sa am copii, casa masina. Asta era scopul meu.
Acum le am pe toate si consider ca nu e suficient. Sunt multumita de ceea ce am, dar a intervenit rutina. In fiecare zi fac aceleasi lucruri: servici, mancare, curatenie si o iau de la capat si iar, si iar. Parca e reclama aceea la vitamine: servici, pat, servici, pat.
Cred ca e timpul sa-mi gasesc o preocupare, un hobby un tel. Ceva sa ma scoata din aceasta monotonie.
Acum ma multumesc cu lucruri marunte: sa fie copilul sanatos, sa am bani pentru plata facturilor. Dar nu e suficient. Si cred ca toti oamenii, din ce au, din aia vor mai mult si mai mult. Si asa nu ajungem niciodata la fericire.
Cred ca nu trebuie sa trecem prin viata fara sa lasam ceva bun in urma noastra. Dupa ce murim trebuie sa-si aminteasca cineva de noi ca am facut aia si aia. Era un film, Poveste de Craciun parca. Murea un tip si nimeni nu-si amintea de el cine era si ce a facut. A realizat ca nu a lasat nimic in urma lui. Si un inger l-a adus la viata si a inceput sa-si traiasca viata altfel.
Cred ca si noi ar trebui sa ne gandim ce ramane in urma noastra si sa incepem sa ne traim viata altfel.
elyda spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui andru_mami in acest moment,scopul vietii mele este sa lupt ptr copilul meu bolnav,sa ii fac o viata mai buna,mai usoara si mai frumoasa,sa se bucure de viata,sa il vad mergand si juncandu-se cu alti copii de varsta lui,nu sa stea o viata in carut si incerc sa fac asta zi de zi,sa lupt sa ii fie bine,si poate d-zeu ma va ajuta sa duc misiunea la bun sfarsit doamne fi alaturi de minePOZE Pentru copii-Donatie Haideti sa ajutam la BAZAR cu fluturasul Andrei (23.08.2007) |
Dana
andru_mami spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui elyda
Dana |
multumsc mult pentru sprijin
sincer asta este motivul cel mai puternic care ma tine in viata si imi da putere sa merg mai departe chiar si atunci cand simt ca totul se naruie in jurul meu
si atunci cand sunt trista si cred ca viata mea n are rost,ma uit la el,in ochii lui,imi zambeste si atunci stiu ca EL este "sensul vietii mele"
POZE
Pentru copii-Donatie
Haideti sa ajutam la BAZAR
cu fluturasul Andrei (23.08.2007)
elyda spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui andru_mami
multumsc mult pentru sprijin sincer asta este motivul cel mai puternic care ma tine in viata si imi da putere sa merg mai departe chiar si atunci cand simt ca totul se naruie in jurul meu si atunci cand sunt trista si cred ca viata mea n are rost,ma uit la el,in ochii lui,imi zambeste si atunci stiu ca EL este "sensul vietii mele" POZE Pentru copii-Donatie Haideti sa ajutam la BAZAR cu fluturasul Andrei (23.08.2007) |
Te inteleg foarte bine pentru ca atunci cand baiatul meu cel mic avea cateva luni , a inceput sa-mi faca niste laringite atat de grave, ca mi-a intrat de 2 ori in soc cardio-respirator. Am stat cu el pana la 5 ani vreo 3 ani prin spitale. Dadeam telefon la salvare si spuneam doar numele ca adresa o stiau numai cand spuneau cum ma cheama.Au urmat cateva interventii cu laserul la bucuresti, muuuuulte tratamente si chinuri , dar dupa cativa ani (vreo 5) a inceput sa-si revina.In tot acest timp eu pentru asta am trait:sa-l vad pe el sanatos, pentru asta ma trezeam dimineata , sa vad ce urmeaza sa fac sa-l ajut.Chiar daca la un moment-dat am cazut crezand ca nu se mai putea face nimic, m-am uitat in ochii lui, m-am uitat cum i se lumina fata cand se uita la mine si-mi reveneam. Daca eu cadeam cadea si el si aveam o datorie fata de copilul meu:sa lupt din toate puterile, pentru ca eu eram cea care trebuia sa-l ajute.Iti scriu toate aste pentru ca te inteleg perfect si stiu ca, desi uneori nu mai crezi acest lucru, la un moment-dat o sa reusiti si nu-ti vei mai aduce aminte cat te-ai chinuit, ii vei vedea zambetul si te vei bucura odata cu el.Am trecut si eu prin asta.
Dana