Cu pedepse sau fara ?

marimar spune:

Iasmin, multe depind si de noi, daca ii lasam cit vor ei, atit vor sta ! Calculatorul si jocurile PSP, Nintendo, WII, Playstation ar trebui sa fie intotdeauna vazute ca un privilegiu, ca o pauza de la ceva ( lectii, citit, etc).
La noi jocurile sint permise numai in week-end si cu regula asta le-am cumparat, Am vorbit cu el ( are 10 ani) , a primit WII la 9 ani, de ziua lui, dupa ce am discutat si a fost de acord sa se joace la el doar in week-end si in vacanta si chiar si atunci pt un timp limitat, nu non-stop. Si asa a ramas. Iar jocurile violente sint interzise !

La computer sta numai dupa ce si-a facut temele si a citit, si nu mai mult de cite 30 minute- maxim 1 ora pe zi ! Are o singura zi cind poate sa stea cit vrea el, vineri dupa masa, are un prieten cu care vine dupa scoala la noi si se joaca .

Ideea e sa se impuna limite de la inceput.

szivarvany spune:

Filofteia, foarte interesant postul tau
Calea de mijloc e tare greu de gasit. Pe mine deja ma ia cu friguri pt scoala ... pt ca nu stiu cum sa fiu. Chiar nu stiu. Mai am 2 ani sa ma decid, dar ...
Ati amintit de ascuns/minciuna: deocamdata nu avem probleme pt ca orice magarie face Giulik imi spune pt ca stie ca o dregem cumva ... ii repet mereu ca eu o pot ajuta in orice circumstanta sa rezolvam belelele

Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) cu Sela

Iasmin08 spune:

marimar, perfect de acord cu tine. Asa si la mine- ca de aici a pornit discutia. Din pacate la inceput nu era ddicted, nu stiam ca va ajunge asa repede.
Mi-am dat seama ca e dependent cand am vazut ca el (nu facuse decat literele a, m si r parca) a dat cautare pe google: ''jocuri cu omort'' (chiar asa a scris, ca nu a terminat inca alfabetul)

Iasmin, mama de strengar de 8 anisori

Adriana mica spune:

In opinia mea, este foarte dificil de gasit o metoda universal valabila tuturor copiilor, dar ca de obieci la astfel de topicuri consider ca am numai de invatat din experienta altor mamici.

De ceva timp Dudu a inceput sa accepte ca este mai bine sa limitam anumite activitati (calculator, televizor). I-am dat exemplul nostru personal (purtam ochelari pt ca lucram mult cu calculatorul). In timp, a dat rezultate; acum nu are probleme in a inchide calculatorul / televizorul dupa un joc / un film (episod sau lung-metraj, depinde de moment), dar il avertizam inainte referitor la acest aspect.

Noi de regula, am incercat sa asociem o eventuala "pedeapsa" cu cauza ce a generat-o; de exemplu, ar vrea sa se joace cu instrumentele muzicale foarte devreme dimineata. Ii explicam de fiecare data ca este posibil sa ii trezeasca / sperie pe unii dintre vecinii nostri care inca dorm; uenori accepta sa amane distractia, alteori insa nu. In acest caz, il avertizam ca ii vom lua spre pastrare jucaria respectiva pt o zi sau doua. Sunt situatii (destul de rare) cand se ajunge la asta, nu stiu cum altfel am putea proceda in acest caz. Singurul lucru care ma ingrijoreaza este faptul ca in ultima perioada a inceput sa isi manifeste supararea generata in asemenea momente folosind cuvinte amenintatoare (auzite probabil la gradi). Deocamdata, suntem in cautarea de solutii pt a gestiona acest mod de manifestare.

O intamplare hazlie: sambata am pregatit impreuna o felicitare pt ziua lui tati. I-am aratat cum se foloseste perforatorul, a fost foarte incantat asa incat l-am lasat singur sa il foloseasca. Stateam la aceeasi masuta cu el, o fractiune de secunda mi-am intors privirea. Evident, "inevitabilul" s-a produs: si-a prins 2 degete in perforator, si-a zgariat putin pielea, nimic grav! In timp ce plangea in bratele mele, imi tot repeta printre susupine" Mami, de ce m-ai lasat sa umblu cu 'parfumatorul'?". L-am intrebat cum ar fi reactionat daca nu l-as fi lasat? Evident ar fi fost frustrat si suparat din aceasta cauza. I-am explicat ca este vina mea ca nu l-am supravegheat indeaproape cand a folosit o ustensila care nu este jucarie, dar ca as prefera ca in situatia in care nu ii dau voie sa se joace intr-o maniera independenta cu alta similara, sa inteleaga de ce trebuie sa il supraveghez / ajut sa o foloseasca. Cred ca a fost o lecte mai valoroasa decat orice interdictie.

Altfel, singurele reguli "scrise cu markerul rosu", adica impuse sunt cele care se refera la pericole potentiale (accesul la aragaz, la prize, traversatul strazii, mersul la hipermarket doar in cos, etc). Evident, ii explicam ce si cum, pe acestea chiar nu le-a contestat pana acum desi uneori il vad tentat sa "verifice" ceea ce ii spun.

Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)

Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/tudorandrei" target="_blank">Povestea merge mai departe...

marimar spune:

Conchita, nu stiu daca e o adictie sau nu dar in orice caz e o adictie frumoasa
Eu mai degraba cred ca e o placere creativa, o relaxare si tu pictezi, nu? Asa ca te mosteneste. Las-o sa stea cit vrea ea, poate se va plicitisi sau va dori sa faca si altceva, odata si odata. Intre timp organizeaza-i timpul si cu alte activitati ( sportive , asa cum ai zis), sa stie ca trebuie sa intrerupa pictura pt a-si urma programul.

witeflower spune:

adinag, daca fata ta se comporta urat cu prietena venita in vizita, iar ca urmare tu ii trimiti prietena acvasa si nu o mai inviti la voi o vreme... Nu crezi ca de fapt ii pedepsesti mai mult prietena (care, sa presupunem ca nu a fost de vina...)? Eu prefer sa-l chem deoaprte pe al meu in astfel de cazuri si nu-l trimit deloc acasa pe celalalt copil. Pe al meu il restrictionez, sa stea in cealalta camera pana se hotaraste sa se poarte frumos (si sa-si ceara scuze daca e cazul celuilalt copil). Tot asa procedez si daca mergem noi in vizita (nu mi se pare corect sa ne intrerupem vizita cu totii pentru ca el are bazdaci).

Cat despre pedepse versus consecinte... Da, prefer sa le numesc consecinte sau urmari ale faptelor - dar sa nu ne mintim singuri. Uneori faptele rele nu au consecinte neplacute (sau cel putin acestea nu apar imediat). In acest caz, noi, parintii, trebuie sa inventam o consecinta imediata, pentru ca cele pe termen lung nu sunt eficiente pentru copii. Iar un copil istet te va taxa imediat si iti va spune ca aceasta consecinta ai hotarat-o tu, ca parinte, deci nu e nimic altceva decat o pedeapsa.

Oricum le-am spune, nu cred ca putem elimina de tot pedepsele si nici recompensele - dar e preferabil sa apelam cat mai mult la motivarea copilului pe alte cai.

De exemplu, baiatul meu se mai irita uneori cand il trimit sa se spele pe maini. Ca nu e murdar si nu are chef. Decat sa ne certam sau sa-l restrictionez, i-am spus, pe intelesul lui treaba cu microbii, care nu se vad decat la microscop, dar exista si abia asteapta sa ajunga in corp. Cand face mofturi la spalarea pe maini, nu mai trebuie decat sa-i spun: "Bine, stai cu toti microbii pe maini si pune-i pe mancare, daca asa crezi tu ca e bine. Gandeste-te bine si hotareate singur!"
Dupa care el mai bombane de vreo 2 ori ("Of, de n-ar trebui spalatul asta!), dar merge si se spala.

Iasmin08 spune:

whiteflower- la fel am facut si eu- privitor la bacterii. Si pe urma m-a chemat mama in sedinta ca am tampit baiatu. Cum vedea o musca- daca se punea pe paine sau ceva, nu manca (ceea ce eu zic ca e ok). Mama zicea ca io-s nebuna si fac si baiatu nebun. Ca sa nu mai zic, avea teama de paianjeni si gandaci. Si mama fugea cu licurici sau gandacei dupa el (ca al meu tipa si fugea) sa ii puna pe mana sa vada ca nu sunt harmfull

Iasmin, mama de strengar de 8 anisori

adinag spune:

Mie mi se pare de la sine inteles ca intai o atentionez pe fiica-mea. Si ii explic ce voi face daca nu isi schimba comportamentul. pana acum a functionat. Daca ii trimit prietena acasa, crede-ma, ar fi tare dureros pentru fiica-mea. Dar ar fi o consecinta logica. Pentru ca prietena ei nu a venit sa se joace cu mine, ci cu Jasmina. Si da, fata mea "functioneaza" asa, ea intelege, si stie ca nu o mint niciodata si intr-adevar nu as mai chema-o un timp pe prietena ei la noi, pentru a o proteja, ca doar ea vine sa se simta bine, si nu sa suporte toanele fiica-mei. Nu stiu cum sunt baietii la varsta asta, dar nu degeaba se zice ca fetele la 6 ani au o perioada foarte dificila, comparata cu pubertatea. Au toane de neinchipuit :)

happiness spune:

Nu,Conchita,nu imi ascunde pentru ca urmeaza pedeapsa,ci ca sa nu o cert.Eu am mai recunoascut si in alte topicuri ca o mai cert,ca sunt o mama imperfecta...Nu a mai primit pedeapsa de ani de zile,cred ca a uitat ce e cu pedepsele.A avut o perioada lunga de ani linistiti,se comporta adecvat varstei,nu era un copil cuminte in sensul clasic,ca e foarte energica si nu sta clipa,dar nu avea abateri sau lacune in comportament.De batut nu e batuta,pedepse nu primeste,reguli scrise cu markerul nu avem.O mai cert pentru diverse si cred ca nu o incurajez destul de mult,adica in loc sa pun accent pe atentia pozitiva fac exact pe dos,uneori,desi stiu ca e gresit.Ea de fapt nu se teme de mine ca nu are de ce,dar vrea sa nu o opresc sa faca ce ii taie ei prin cap.Si nu mi se pare ok.Ca acum e vorba de ascuns o jucarie si maine poate fi ceva mai grav,de genul drogurilor,si atunci ce ne facem?Si eu incerc sa adopt pozitia ta,vorbim foarte mult,experimentam,ii dau cazurile concrete ale altor copii...I-am zis ca nu o cert si nu o pedepsesc daca recunoaste ca a umblat la ceva,vreau sa spuna adevarul,si vad ca deja zilele astea e mai bine,incepe sa isi revina.A recunoascut ca a mers in baie si a spalat o jucarie cu samponul meu,faza care desigur ca nu mi-a placut,dar a vazut ca nu am reactionat rau ,doar i-am cerut sa imi ceara voie inainte de a umbla cu lucrurile mele.
Adinaq,nu faptul ca a umblat la rujuri m-a suparat,ci faptul ca nu recunoastea ca fusese ea,tot spunea ca nu ea,ceea ce era chiar culmea.
Filofteia,nu are motive sa ii fie teama pentru ca ,repet,nu ia bataie si nu e pedepsita.Multi colegi povestesc la scoala ca mai primesc acte o palma si stau fara tv cu saptamanile,si atunci imi povesteste acasa si imi spune ce mama buna sunt eu ca nu fac ca alti parinti.Dar nu ii place nici certata,ii place cel mai tare cand sunt de acord cu ea si o las sa faca ce ii doreste sufletelul.Pedeapsa pentru note nici gand,cu atat mai mult,ca nici nu e cazul,are doar note foarte bune,si oricum nici aici nu ar merge cu pedepse.

accept92 spune:

S-a mai discutat pe tema pedepselor, de multe ori s-a ajuns la concluzia ca folosim termeni diferiti pentru o aceeasi actiune sau acelasi termen pentru actiuni pe care le percepem diferit. Pana la urma cred ca a curs deja multa cerneala pe problema asta punand accentul pe latura ei neesentiala.

Parerea mea este ca nu e atat de important cum alege fiecare parinte sa pedepseasca sau cum copilul isi gaseste singur pedeapsa prin consecinta fireasca, ci este foarte important in primul caz, adica atunci cand situatia este controlata de parinte, ce anume pedepsim. Care sunt asteptarile noastre de la copii si pe ce rationamente ni le-am construit....si daca nu cumva in unele cazuri asteptarile noastre sunt construite pe frustari, pe incercarea de a umple un gol, pe starea noastra de moment, pe temeri. Aici este zona unde un parinte poate derapa extrem de grav si de unde se impart relatiile parinte-copil in relatii bune si rele.


De aceea hapiness o sa imi cer scuze anticipat pentru ceea ce urmeaza sa iti spun, dar te citesc de mult si nu cu indiferenta, pentru ca postarile tale au asupra mea un efect ciudat. Si anume...ma simt eu sufocata de preocuparea ta pentru notele copilului, pentru ecuatii cu una sau doua necunoscute, pentru cat de repede citeste sau nu, in general pentru tot ce inseamna copilul tau...si mereu ma intreb daca ai si o viata a ta cu preocupari specifice unui adult, hobbyuri, probleme sau satisfactii profesionale, probleme sau impliniri in relatia cu sotul, etc... sau retraiesti acum copilaria prin intermediul copilului tau, ca un soi de exercitiu sau joc in care tu te-ai transpus in trecut dar cu mintea de acum si deci ai pretentia sa iti iasa totul perfect.

Postarea ta de mai jos....

imi sugereaza mie o dorinta exagerata de control asupra copilului tau...dorinta care nu ma lasa indiferenta si care ma sufoca tocmai pentru ca am fost in locul copilului tau. Si daca nu ai fi spus ca fata te minte desi nu se teme de o eventuala pedeapsa mi-as fi tinut parerile pentru mine. Insa as vrea sa-ti spun ca o pedeapsa poate sa nu fie o tragedie in viata unui copil, ba mai mult decat atat pe copii ii poate durea in cot de o pedeapsa chit ca parintele are impresia ca l-a atins unde il durea mai tare (bravo copiilor pentru capacitatea asta!)...insa dorinta permanenta a parintelui de a controla viata copilului poate fi chiar o trauma. Te-ai gandit vre-o data ca si copilul tau are dreptul la un univers numai al lui, in care de exemplu sa-si puna ceva in propriile buzunare fara sa iti ceara tie permisiunea sau fara ca macar sa te informeze? Inteleg ca vrei sa controlezi tot ce tine de partea performantelor scolare, sa zicem ca nu ar fi o tragedie...dar chiar trebuie sa-i controlezi si buzunarele? Nici macar alea nu-i apartin? Nu vrei sa-i lasi nici un secret, nimic pentru ea...de ce?...de teama de ce s-ar putea intampla mai tarziu pe principiul "azi un ou, maine un bou"...Asa cum si tu ar trebui si sper ca ai un univers al tau la care copilul nu are acces! Ar putea fi o posibila explicatie pentru minciuni care nu au ca motivatie nici un fel de teama, ci sunt o reactie la presiune, la sufocare, la control...mult mai dureroase decat ar putea fi orice pedeapsa.

Sigur ca e foarte posibil sa gresec, dar cred ca asta este prima mea postare emotionala si nu rationala de pe acest forum, te rog sa-mi acorzi circumstante atenuante pentru faptul ca sunt un fost copil sufocat si ca as fi preferat orice pedeapsa controlului permanent. Consecinta este ca pe ai mei i-am mintit fara nici un motiv si intr-una, am plecat devreme de acasa si acum nu suport nici macar sa ma intrebe ce mai fac, exlcus sa primeasca de la mine vre-un detaliu despre viata mea. Ii vad ca ii doare si din pacate nu vor putea intelege niciodata cum s-a ajuns aici. Nu pot decat sa sper ca m-am inselat in privinta ta si daca nu...ca poate dupa ce iti va trece indignarea ai sa poti intelege.