RUGACIUNE COLECTIVA PT A DOBANDI PRUNCI BUNI (53)
Raspunsuri - Pagina 20
Lili_g spune:
sa-l ascultati pe youtube, e asa de bland si intelept, are mult har
Lili_g spune:
Parintele Ioan Larion de la Manastirea Sihastria Rarau, staretul rugaciunii neincetate
Eu cred foarte mult în Existența lui Dumnezeu. Pot afirma cu mana pe cruce că eu cred mai mult în Existența Lui decât în propria mea existență ( o spune cu smerenie dar cu tărie părintele Ioan vindecat în mod minunat de Dumnezeu de două boli grave).
Monahismul este cinstea Bisericii noastre creștin-ortodoxe, este legătura intimă între Dumnezeu și oameni pentru Biserică. Așa cum este smântâna pe lapte, așa este Monahismul pentru Biserică.
Părintele arhimandrit Ioan Larion Neagoe este starețul mânăstirii Sihăstria Rarău din județul Suceava. S-a născut pe 4 aprilie 1931 la Câmpulung Moldovenesc unde a urmat școala primară, liceul și o școală de aviație. După armată intră ca frate în manastirea Rarău unde era stareț ieroschimonahul Daniil-Tudor, al cărui duh îl va călăuzi pe pr. Ioan toată viața. Se vindecă în mod miraculos de două boli grave prin rugăciune. După ce este dat afară din manastire cu decretul din 1958 face Seminarul și apoi Teologia și slujește în mai multe parohii și mânăstiri ca preot celibatar atât în Ardeal cât și în Moldova. Este prigonit de comuniști și face pușcărie doi ani la Jilava și Aiud. Ieșit din închisoare construiește două biserici (una în Ardeal și alta în Moldova) și în 1992 reconstruiește de la temelie Mănăstirea Sihăstria Rarău unde înființează o obște și slujește și astăzi ca stareț în vârstă de 77 de ani.
Părinte Ioan, cum era în copilăria sființiei voastre ?
Copil fiind
am fost poate, obraznic! Rău! Am fost născut în fosta comună Ciocănești, Câmpulung Moldovenesc, unul din cei cinci copii din care doi frați au murit după un an. Tata era brigadier silvic; un om foarte zelos și iubitor de istorie, un adevărat patriot care n-a făcut însă politică niciodată în viața lui. Pentru că iubea mult istoria ne-a pus nouă, copiilor, nume istorice astfel cei doi frați care au murit amândoi aveau numele Traian, și este fratele Decebal și am o soră Despina. Și eu păcătosul Neagoe. Am fost crescuți în credința creștin-ortodoxă, mama era casnică. Am făcut școala primară și liceul Dragoș Vodă la Câmpulung. Apoi am urmat o școală de aviație ca pilot. Am fost luat în armată unde am fost sergent major în termen dar în construcții ca planificator de șantier; am fost salariat. M-am îmbolnăvit de o boală grea la coloana vertebrală, aveam dureri groaznice. Pentru că mi-a plăcut biserica de mic și să mă rog m-am dus la Mănăstirea Vladimirești din județul Galați unde am aflat că era acolo un duhovnic deosebit la care mergea foarte multă lume care îl considera făcător de minuni. Era părintele Ioan Iovan (venit din Ardeal de la Oradea, care a fost foarte prigonit de comunisti, a făcut închisoare grea, a stat în lanțuri ani de zile și acum este bătrân și foarte bolnav la Mănăstirea Recea). Am stat și eu la o slujbă cu dezlegări la pr. Ioan Iovan și când am plecat de acolo am plecat vindecat și pot să afirm cu mâna pe cruce că m-am vindecat atunci la acea slujbă ! Eu cred foarte mult în Existența lui Dumnezeu decât în propria mea existență! Deși mi-au plăcut și armata și aviația, mi-a plăcut și biserica și Dumnezeu a vrut ca eu să ajung să-I slujesc. După ce m-am vindecat miraculos am plecat din armată cu un prieten din Tecuci care vroia să se călugărească și atunci mi-am zis : Ce mă împiedică pe mine să mă fac și eu călugăr? eram și foarte impresionat de ceea ce văzusem la Mănăstirea Vladimirești, de maicile care se rugau și munceau ca furnicile, de dragostea lor și m-am gândit să mă duc la pr. Ioan Ioavn să-l întreb ce să fac. Era multă lume la el ca de obicei dar din mulțimea aceea m-a strigat pe nume și, deși nu știa pentru ce venisem, m-a întrebat : Tu vrei să te faci călugăr, nu-i așa ? am răspuns emoționat Da părinte Ioan așa este ; Bun lucru ai hotărât Neagoe, dar să știi că sunt multe piedici în calea mântuirii. Dumnezeu să-ti ajute ! . Astfel am plecat la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul de la Sibiu unde am stat șase luni dar pentru că acolo se mânca și carne (ceea ce nu mi s-a părut potrivit pentru călugări) am plecat la Mănăstirea Rarău din județul Suceava unde era stareț ieroschimonahul Daniil-Tudor. Nu știam cine îi
dar am rămas acolo pentru că mi-a plăcut foarte mult.
Când l-am cunoscut eu pr. Daniil avea peste 60 de ani și chiar dacă avea barbă albă, părul alb era un bărbat foarte frumos, puternic ca un flăcău de 20 de ani, roșcovan la față, cu fruntea mereu ridicată, ochii căprui și pătrunzători, parcă de o severitate nerostită. Când se uita la tine te simțeai mic și păcătos. Auzisem că avea o cultură de savant în multe domenii de la filozofie, pictură și teologi până la cele mai riguroase științe și că în lume avea ca prieteni miniștrii, generali, scriitori, profesori universitari și că deseori aceștia se temeau să deschidă gura în fața lui, căci era un partener foarte incomod de discuții, care te eclipsa cu stiința lui, un om aprig necruțător cu diletanții, cu cei neinformați și cu cei care nu-i împărtășeau părerile. Aici însă în Mănăstire, devenea cu totul alt om. Incă de când l-am văzut prima dată parcă o voce mi-a șoptit la ureche că am în față un om ceresc. Vă mărturisesc că, adesea, privindu-l îmi venea să mă aplec să sărut urma pe care piciorul lui o lăsa pe pământ. Parcă plutea printre noi, tăcut și interiorizat nu era deloc vorbăreț și tăios ca în cercurile lui de intelectuali. Trăia retras, era un monah așazis de chilie ; toată noaptea la fereastra odăiței sale vedeam lumină. Dacă dormea o oră, două pe noapte
avea mereu rugăciunea lui Iisus în suflet și un om care are această rugăciune în suflet dobândește trezvia! Era văzător cu duhul. Uneori când ne încercau ispitele eram atunci 12 viețuitori la mănăstirea Rarău veneam noaptea către chilia lui, umblam desculti și călcam pe iarbă, astfel că picioarele nu puteau face nici un zgomot. El era dincolo de ușa dulblă, cu fereastra în partea cealaltă, însă când ajungeam aproape auzeam glasul lui dinauntru, care ne striga Ce-i frate Ioane ?, Ce-i fiule ?. Ne simțea în duh că venim ieșea în prag și ne zâmbea. Chilia lui era sărăcăcioasă, cu un pat mare călugăresc, o masă de lucru și un scaun, iar de jur împrejur numai cărți, peste 6000 de volume, multe dintre ele cărti rare, alese pe sprânceană, din vasta sa bibliotecă de la București. Avea mare evlavie la sfântul Ioan Bogoslovul, purta cu el mereu și o veche Icoană a Rugului Aprins. Când intra pr. Daniil în Biserică, pur și simplu se schimba atmosfera. Vă spun sincer, de multe ori îl vedeam pășind în pridvor și deodată simțeam cum aerul dinăuntru se încălzește. Când cânta în Altar glasul lui ne ținea de foame, de frig și de sete. Era un aprig postitor și rugător, un staret care ținea cu strașnicie adevăratele rânduieli ale unei chinovii ortodoxe. De pildă noi, frații trebuia să cerem binecuvântare ca să putem mânca fragi de pe munte, iar în duminici, chiar dacă mâncam fragi sau zmeură prin păduri, nu aveam voie să aducem nici o bobiță în mănăstire ca să nu facem ispită. Știam că pr. Daniil a stat trei ani sihastru la Râpa lui Coroi în munții Sihla pe lângă Mănăstirea Sihăstria Neamțului, păstrând jurământul tăcerii, mâncănd o dată în săptămână ciuperci crude. Aici pe Rarău, mânca de două ori în sămtămână doar sâmbăta și duminica. Atât ! Cinci zile pe săptămână nu mânca, se ruga neîncetat, ținea toate slujbele și predica după fiecare slujbă. Mai mult, la ceasurile mesei venea de fiecare dată în trapeză ne privea pe noi cum mâncam, chiar dacă el nu lua nici o fărâmitură. In timpul fiecărei mese un frate citea din Cartea Sfântă, din Viețile Sfintilor, Pateric, Zbornic sau o anumită rugăciune, apoi mâncam în tăcere iar la sfârșit pr. Daniil ne explica împreună cu toată obștea pe marginea celor citite. Vorba îi era blândă dar hotărâtă, în fața noastră nu rostea o vorbă mai mult decât se cuvenea, impulsiv era doar cu ateii, cu cei care voiau să-i tulbure viața închinată lui Hristos. Îmi amintesc și acum dimineața când am pășit întâia oară pe poarta Mănăstirii Rarău ținând în mână o valijoară ostășească din lemn și după câțiva pași, am rămas așa, încremenit, năucit de cele pe care le vedeam, în curtea aceea se simțea un neînchipuit duh de pace ! Un duh de pace datorat unei rânduieli sfinte statornicite de cârmuitorul obștii. Nu era de mirare acest lucru, după cum ați constat din descrierea pe care i-am făcut-o dragului părinte Daniil. Vedeam călugări tineri, cu metaniile în mână, tăcuți și senini precum sfinții ; când se întâlneau doi frați prin curtea mănăstirii puneau metanie unul în fața celuilalt de fiecare dată, își ziceau blagosloviți cu așa o evlavie și respect încât mă gândeam că numai în Rai oamenii se pot înțelege unii cu alții. În răstimpuri frații se opreau din muncit, se puneau în genunchi și se rugau chiar acolo sub cerul liber. Aveam să aflu că asta era una din ascultările date de starețul Daniil: în Mănăstirea de la Rarău nu se muncea niciodată o oră neîntreruptă. O jumătate de oră munceai, o jumătate de oră trebuia să citești sau să te rogi. Fiecare călugăr avea mătăniile la brâu și o trăistuță din lână în care obligatoriu purta o carte de rugăciuni. Îi vedeai chiar și pe monahii ciobani în vârf de munte, îngenunchiați între oi, cu palme încleștate de rugă, așa umbla și staretul îmbrăcat modest, ca un simplu monah. Rugăciune, rugăciune, rugăciune neîntreruptă, ăsta era singurul lui îndemn. Acesta a fost exemplul meu pentru mine atunci ca simplu frate în Mănăstirea parintelui Daniil și este și acum când sunt și eu, la rândul meu, stareț la Mănăstirea mea unde rânduiala este aceeași ca la Mănăstirea Rarău.
Pr. Daniil-Tudor m-a îndemnat atunci să merg să fac Teologia să devin preot dar eu i-am răspuns: Eu am venit să mă fac monah nu preot. După trei ani de stat la Rarău am plecat la Mănăstirea Slatina unde am lucrat într-un beci cu pr. Ambrozie care era magazioner și unde din cauza curentului m-am îmbolnăvit de meningită cronică. Atunci mi-am dat seama ce importanță are ascultarea de stareț! Eu nu am ascultat de starețul Daniil-Tudor când m-a îndemnat să merg la studii pentru a devenii preot și mi-am făcut voia îmbolnăvindu-mă astfel foarte grav !
Am plecat acasă pe la rude pe un munte, pe un deal
a trecut timpul până când cineva din Departamentul Cultelor (un inspector din Câmpulung Moldovenesc) mi-a sugerat să mă duc la Teologie la Sibiu. Am fost arestat printr-un denunț și am fost cinci luni la securitate la anchetă în Suceava, o lună la închisoarea Jilava și restul până la doi ani am stat în închisoarea de la Aiud. O închisoare foarte grea! Acolo mi s-a impus să mă lepăd de mănăstire și mi s-au dat mai multe cărți să citesc să mă convingă de inexistența lui Dumnezeu. Și eu le-am spus cărțile sunt bune dar ideile sunte tendențioase și rele. Puteți să mă împușcați, vă plătesc și cartușele (dacă aș avea bani!) dar nu fac nimic din ceea ce îmi cereți! Și am fost eliberat, am fost și la patriarhul Iustinian (Dumnezeu să-l odihnească că a fost un patriarh adevărat, eminent, iubitor de biserică, de cler, de monahism).
Cum a fost după decret?
Spuneam că un inspector câmpulungean din Departamentul Cultelor mi-a spus ca și cei care au făcut pușcarie pot să urmeze Institutul de Teologie și mi-a zis să mă duc la un episcop să mă hirotonească. M-am dus la Timișoara unde, la catedrală, era IPS Nicolae Corneanu care m-a trimis ca preot celibatar la o parohie lângă Lugoj (Răzmărești) unde am stat 6 ani. Am plecat de acolo pentru că nu prea erau respectate canoanele în privința unor Taine ale bisericii ca de exemplu botezul ce se face prin scufundare și care nu era respectat la Răzmărești. De multe ori nunțile se făceau în curtea mănăstirii cu dansuri și cu băuturi! I-am scris I.P.S. Nicolae de aceste nereguli iar Înalt Prea Sfințitul m-a dat ca exemplu și m-a și premiat și mi-a dat binecuvântare să plec în Moldova la Vorona, tot la o parohie pentru că eram pr. celibatar. La Icușeni era nevoie să se construiască o biserică pe care eu cu ajutorul oamenilor care erau foarte credincioși și sufletiști am terminat-o într-un an și șase luni. Dumnezeu a vrut să se facă! Știți, când vrea Dumnezeu, toate se fac repede.
De acolo am fost trimis la Ripiceni în județul Botoșani unde iar trebuia să se facă o biserică. Aici a dat statul bani dar să fac eu biserica. Am acceptat însă cu promisiunea ca după ce termin să mi se dea voie să plec unde vreau eu.
Pr. Ioan, aici v-ați ocupat de tot : de parohie, de oameni și de constructii ?
Da, deși nu eu am facut aceste biserici, ci Dumnezeu! Dumnezeu o lucrat! Am fost trimis apoi în parohia Gemenea din județul Suceava timp de 5 ani unde am făcut amenajări, grajduri de animale etc. Preasfințitul Pimen de astăzi mi-a zis atunci: Tu trebuie să te duci la mănăstire unde ți-ai dorit să fii! Du-te la Moldovița.
Și m-am dus la mănastirea Moldovița ca slujitor și duhovnic, unde însă nu prea m-am simțit bine între maici și atunci am plecat la Mănăstirea Neamț unde mitropolitul Daniel de atunci și Patriarhul de astăzi m-a rugat să rămân. Aici, la Mănăstirea Neamț, nu mi-a plăcut și am plecat aproape de Mănăstirea Bistrița, la un schit ca egumen. Eram după revoluția din decembrie când se discuta la Mitropolie să fie ridicată o mănăstire la Sihăstria Rarăului. Am fost chemat să construiesc această mănăstire care avea deja temelia .
Mănătirea este de fapt foarte veche, din 1541, când Petru Rareș fiul marelui voievod Ștefan Cel Mare și Sfânt a ridicat-o cu credință și evlavie în poiana Sihăstriei în cinstea victoriei asupra turcilor. Ea nu a fost ferită de prigoana împotriva ortodoxiei căci armatele austro-ungare i-au dat foc. Dar milostivirea lui Dumnezeu s-a arătat din nou poporului român. Dumnezeu nu ne-a uitat și astfel, în 1992 am început defrișarea poienii Sihăstria și ridicarea noii mănăstiri în care minunile au început să se desfășoare, numai noi să avem ochi să vedem adevărul și urechi să auzim și să înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel după numai 2 ani și 3 luni, adică pe 16 august 1994, s-a sfințit mănăstirea formată din Biserica mare cu două turnuri. Concomitent s-au construit și anexele mănăstirii compuse din două case, magazie, grajd, 24 de camere plus dependințe. Ulterior lângă Biserica mare s-a zidit și un Paraclis, toate aceste lucrări s-au desfașurat fără sponsorizare, adevărații Ctitori fiind Domnul Iisus Hristos și Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu! Nimeni nu a dat nici un leu și totuși mănăstirea s-a ridicat. Biserica mare are hramul Înăltarea Domnului iar Paraclisul Adormirea Maicii Domnului tocmai pentru că cei doi Ctitori sunt Hristos și Maica Domnului. Tot în zilele noastre se fac multe tămăduiri de boli incurabile prin Mirul revărsat de la Icoana Făcatoare de minuni a Maicii Domnului închinată hramului și începând cu Bunavestire din 1997 a poposit deasupra mănăstirii timp de trei zile și trei nopți un brâu de lumină !
Am aflat că la Mănăstirea Sihăstria Rarău nu aveți nici curent electric?
Pr. Ioan : Da, cred că suntem singura mănăstire din țară care nu are curent electric și nici o șosea în apropiere favorabilă circulației. La început aveam lămpi cu gaz, lumânări, așa iluminam. Era greu, ne-am nevoit permanent. Am insistat să ne pună curent electric dar nu au fost bani. Ne-a donat cineva un grup electrogen care ne-a folosit și la construcție și la pictură. Dar e costisitor
și totuși Dumnezeu ne ajută mereu! Îi mulțumesc pentru toate! Tot ce s-a făcut aici, a fost făcut de Domnul și Maica Domnului.
Care este rânduiala în mănăstirea sfintiei voastre, pr. Ioan?
Însuflețit de ceea ce am învățat la mănăstirea Rarău, când era stareț pr. Daniil-Tudor, păstrez rânduiala de acolo: slujbele le avem zilnic, dimineața sfânta Liturghie, Acatiste apoi Vecernia, Ceasurile și Utrenia la miezul nopții până la 2,30 noaptea. În post sunt mai lungi slujbele. Noi suntem aici la liniște în munți, într-o frumusețe naturală de nedescris, pentru că o avem pe Maica Domnului Stăpână și Dumnezeu a rânduit ca mănăstirea aceasta să fie așezată într-un loc minunat!
Care sunt ascultările în mănăstirea Sihăstria Rarău
Întâi și întâi sunt slujbele. Apoi grajdul unde avem două vaci, două oi, câteva găini, lemnele care trebuie aduse din pădure, curățenia peste tot, primirea de străini când vin, bucătăria și pictura. Pictura și rugăciunea! Nu se mănâncă niciodată carne!
Aveți călugări cu talente deosebite?
Avem pictor și am avut și un sculptor eminent dar a plecat în Ardeal, acasă la el. Însă noi am pictat și sculptat Biserica și acum o aranjăm ca să fie frumoasă de Paști.
Sființia voastră, care este cel mai important lucru pentru mântuire?
Ce poate fi mai important pentru om decât Dumnezeu? Dumnezeu este cel mai important iar rugăciunea este cea care ține legătura cu Dumnezeu. Aceasta este asigurarea noastră pentru mântuire.
Pr. Ioan cum vedeți monahismul românesc?
Monahismul este Armata lui Hristos pe pământ! Este cinstea bisericii noastre creștin-ortodoxe, monahismul este legătura intimă între Dumnezeu și oameni pentru Biserică. Așa cum este smântâna pe lapte, așa e monahismul pentru Biserică, pentru că se fac slujbe permanent. Monahul este aplecat și obligat să se roage permanent Mântuitorului Hristos, adresându-se mereu Sfinților și Maicii Domnului care e Mijlocitoarea noastră pentru mântuire. Fără Maica Domnului nu există mântuire! Acestea sunt esențiale pentru mântuire, atât pentru monahi cât și pentru mireni.
Care sunt ispitele călugărului?
Sunt trei categorii: de la trup, de la lume și de la diavol. De la trup sunt cele pământești, de la Adam; sunt cele fiziologice pe care trebuie să le depășim.
Cum să lupte un monah tânăr cu ispitele trupești?
Întâi și întâi să fugă din calea lor. Să le evite. În primul rând pot fi înfrânate aceste ispite trupești nemâncând carne! A doua este înfrânarea, adică să ai o viață abstinentă de bunăvoie, consumând mai puțină mâncare și lichide. Apoi mintea să fie la Dumnezeu, nu la lume. Rugăciunea îl păzește pe monah de toate. Cine nu-și face canonul și pravila, acela este greu ispitit! Are diavolul putere asupra lui. Dacă monahul se roagă permanent își face pravila și canonul, de acela diavolul nu se poate apropia, stă la distanță de călugăr pentru că pe el îl păzesc Îngerii, îl păzește Dumnezeu cu Harul care arde puterea satanei! De aceea când se face semnul sfintei Cruci (și monahul face sute de închinăciuni și metanii pe zi) diavolul nu se poate apropia. Satana vine și noaptea cu înfricoșări și nu vine numai prin vise sau prin izbituri de uși, ci te prinde de mâini, de piept ca să te înfricoșeze și să te oprească de la rugăciune. Dar el nu are nici o putere dacă te rogi și-ți faci semnul sfintei cruci.
Care sunt ispitele pentru călugări venite de la lume?
Amintirile, în primul rând. Cel ce pleacă la mănăstire nu trebuie să se mai gândească acasă. Rupe legătura cu amintirile pământești, nu trebuie să aibă nici televizor, nici radio, lucruri din acestea pământești și chiar nici telefon decât numai pentru problemele de administrare a mănăstirii de exemplu, și să nu prea stea de vorbă cu lumea pentru că oamenii vin cu duhul lumesc care-îți zic: postești? Hai să mănânci, să bei. Mai ales rudele sunt foarte periculoase pentru că-i zic monahului hai acasă, hai să ai un serviciu, mi-e dor de tine, mai bine te însori (măriți) ispite dinastea lumești care te duc cu gândul că e mai bine în lume. Deci dacă mergi la mănăstire, trebuie să te desparți definitiv de tot ceea ce este pământean.
Pr. Ioan, dați câteva sfaturi din experiența sființiei voastre cu privire la trândăvie, o patimă a toturor. Cum să o eliminăm?
Eu, care permanent stau în trândăvie, știu. Cea mai bună metodă este ca, atunci când ai mai sta câteva minute în pat, să te ridici imediat pentru că vine diavolul și iți aduce somnul. Dacă citești mult și te rogi atunci te apropii mult de Dumnezeu cu mintea și cu inima și atunci nu mai ai timp să adormi. Dacă nu faci asta sigur că te fură trândăvia. De aceea la mănăstire fiecare este responsabil individual. În viața de obște porunca cea mai mare este să te jertfești pentru fratele tău. Astfel, unul gătește pentru toți, altul mulge vacile pentru toți, altul lucrează la pădure pentru toți, toți lucrează în folosul celorlalți. Astfel dragostea lui Dumnezeu se împlinește prin dragostea noastră pentru aproapele. Dragostea este cea mai mare virtute, dar cu smerenie.
Patima cea mai mare pentru oricine știm că este mândria de care se feresc în special monahii.
Spuneți câteva cuvinte despre mândrie, pr. Ioan.
Să vorbesc despre mine acum? Eu nu știu să vă sfătuiesc, dar am învățat de la alții cum să nu fii mândru. Dumnezeu te luminează dacă te rogi. Dumnezeu ne spune că n-am făcut noi cerul și pământul ca să ne mândrim. Se știe că Lucifer a fost cel mai luminos dintre Arhangheli cu toate acestea a ajuns în întunericul cel mai adânc din mândrie. Așadar mândria este cel mai greu păcat. Ea lucrează și în lume și printre monahi prin iubirea de arginți. Pentru monahi însă este o poruncă și o necesitate ca să fie sărac, că și Mântuitorul a fost sărac Bogatul e mândru și nici nu se uită la cel sărac, așteaptă să fie rugat să i se slujească, să fie ca un stăpân. Mândria pentru monahi este cea mai grea pentru că-l îndepărtează de Dumnezeu, ea nu te lasă să asculți de stareț, nu te lasă să te supui, nu te lasă să te rogi, te face să te superi pe fratele tău, să te cerți și în cele din urmă să te porți ca satana! Din mândrie fiecare caută să fie mai presus ca celălalt.
Ce credeți despre munca exagerată din mănăstiri în ziua de astăzi? Monahul nu mai are timp și nici putere să participe la slujbe și nici să-și facă chiar canonul.
Sărac și curat este un proverb. E adevărat că în unele mănăstiri este mai multă muncă decât rugăciune. Astea sunt vremurile când majoritatea vrea să aibă de toate, să fie mari și tari dar nu este normal ca monahul să muncească încât să nu se mai poată ruga, el trebuie să se roage și să muncească atât cât poate. La noi în mănăstire se lucrează, dar avem muncitori angajați care fac munca grea și monahul ajută, face ce poate pentru a se ruga în voie. Se face o mare greșeală dacă pui preț numai pe muncă. De aceea e bine ca mănăstirile să fie mai sărace dar să aibă rugăciune mai multă. Și dacă sunt mai mari și au pământuri, vite multe să angajeze muncitori pentru că sunt atâția oameni care au nevoie de un loc de muncă. Iar munca monahului să fie ascultarea și rugăciunea neîncetată.
Ce să facă un monah care nu mai poate munci? Să rabde sau să plece?
Să muncească după putere și să rabde pentru Hristos, să rămână statornic în mănăstire. Să-și respecte programul. Aici starețul trebuie să tină programul cu cele 7 laude iar în timpul liber să se lucreze ce este nevoie atât cât este necesar pentru viața de obște. Dar să rămână în mănăstire pentru dragostea lui Hristos iar munca monahului să fie rugăciunea. Eu nu am fost niciodată monah
sper să mă ajute Dumnezeu să devin măcar acum, la 77 de ani. Nu sunt un postitor deosebit dar am avut exemplul celor trei ani trăiți în mănăstirea Rarău și am învățat să postesc cu smerenie.
Ce spuneți despre bolile călugărului, care sunt socotite a fi din cauza păcatelor călugărului, neamului său sau ale celor pentru care călugărul se roagă?
Boala nu vine numai din cauza păcatelor ci și din Voia lui Dumnezeu și din Dragostea Lui față de noi. Este adevărat, spun Sfinții Părinți că un călugăr cu nevoința și dragostea lui poate să scoată din iad sufletul credincioșilor până la al nouălea neam dintre rudeniile lui. Și pentru asta pătimește că Raiul nu este răsplata bunului trai, ci răsplata suferințelor. Să dea Dumnezeu boală celui ce poate s-o ducă pentru că boala este un mijloc de mântuire, este crucea pe care o ducem în spate. Eu n-am fost în stare niciodată să-I mulțumesc suficient lui Dumnezeu, pentru boala. Dumnezeu însă m-o ajutat să rabd, m-o întărit și sper să mă mântuiesc. Prin răbdare bună se iartă păcatele, se curățește omul de ispite precum aurul prin foc. Așa și monahul prin răbdare și suferință își află valoare în fața lui Dumnezeu și se sfințește. Iubindu-l pe vrăjmaș ajungem să primim cunună de la Dumnezeu. Așadar, vrăjmașul e cel care ne aduce cununi din cer pentru că el ne face să împlinim porunca iertării și a iubirii pentru aproapele.
Un ultim cuvânt, pr. Ioan, pentru creștinii din lume: care este cel mai important lucru pentru mântuirea noastră, a creștinilor din lume?
Același lucru ca pentru monah: iubește-L pe Dumnezeul tău din tot sufletul tău, și din tot cugetul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți! Să rabzi și să nu cârtești, să muncești în favoarea lui, să-i arăți dragoste chiar și atunci când ești nedreptățit, bârfit de el. Așa suntem noi, creștinii-ortodocși, Îl avem pe Hristos ca exemplu și El este mereu cu noi!
A consemnat Antoaneta Velcovici
Lili_g spune:
Avva Adrian Fagetean, despre rugaciune si monahism
Deasupra mănăstirii Lainici, înspre munte, se află schitul Locurele. Aici, de câțiva ani s-a retras Părintele Adrian Făgețean. A plecat din Antimul Bucureștiului pentru a se retrage în singurătate. Când am intrat în chiliuța Sfinției Sale m-a uimit vigoarea lui. Nu m-am abținut și l-am întrebat câți ani are. Mi-a răspuns sec: 95. Obișnuit cu relațiile formale i-am răspuns automat: Mulți înnaite...la care Părintele Adrian mi-a răspun: asta nu e treaba ta! Inițial m-am blocat, apoi am înțeles, anii omului sunt doar în mâna lui Dumnezeu. Și Părintele înțelesese pe deplin taina acesta. Are 95 de ani!
Părinte Adrian, ce înseamnă monahul? Ce face un monah? Ce produce un monah?
Monah înseamnă însingurat. Ăsta-i sensul cel mai ușor de înțeles. Însingurat...Mântuitorul vorbește de mai multe ori despre acest cuvânt și cel mai clar a explicat acest cuvânt când a vorbit cu samarineanca Fotini, la fântână. Când Mântuitorul a venit la ea, nu ea la El. Mântuitorul a venit să-I ceară apă de băut. Samarineanca știa că iudeii niciodată nu cer nimic de la samarineni pentru că îi disprețuiesc. Întâi Hristos a cerut apă, ea s-a mirat. Mântuitorul i-a spus: cheamă pe bărbatul tău, iar ea a răspuns nu am bărbat. Mântuitorul i-a clarificat mai bine ce înseamnă n-am bărbat: cinci ai avut fără binecuvântarea lui Dumnezeu și ăsta al șaselea, la fel. Ea ținea totu-n secret; nu știa nici o rudă, nici prietenii, nici vecinii, nici nimeni, că trăiește fără binecuvântarea lui Dumnezeu. Când a văzut că Mântuitorul îi spune ceea ce ea ținea cel mai secret, și-a dat seama că e proroc. Însă când a continuat discuția Mântuitorul cu ea, și i-a vorbit de apa cea vie, ea și-a dat seama că nu e numai prooroc, că este însuși Mesia. Ea a întrebat: voi, iudeii, spuneți că rugăciunea e primită când ne rugăm în Ierusalim, nu aici în Garizim . Mântuitorul i-a spus: va veni vremea..., și s-a referit la vremea pe care o trăim acum, ...când nu ne vom putea ruga în comun, de obște, nici în Ierusalim, nici în Garizim, nici în București, nici în Lainici, nici într-o biserică, ci numa în Duh și în Adevăr. Ori tocmai asta înseamnă însingurat, monah.
Mult poate rugăciunea dreptului! Dacă mult poate, înseamnă că-i atotputernică rugăciunea.
Și chiar dacă ai fi de un milion de ori mai bogat ca Becali, nu poți să dai hrană la toți săracii;
dacă a-i fi de o mie de ori mai savant decât domnu doctor în teologie, nu poți să dai sfaturi, că nu ai timp și putere ca să dai sfaturi la toți dar ca să te rogi pentru toți, asta poate oricine.
Și asta poate să facă mai ales monahul?
Și monahul, și bătrânul, și tânărul, și bolnavul, și muribundul. Mântuitorul chiar precizează: cine se roagă numai pentru mântuirea lui, o va pierde. Numai cine se roagă pentru toți, pentru că sunt în aceași osândă cu el, acela se va mântui. Hristos de aceea e Mântuitorul Lumii pentru că S-a jetfit pentru mântuirea tuturor. De ce e El capul Bisericii, că S-a jertfit pentru toți! Tot El este capul familiei și al mânăstiri și tot El este capul pentru cei care se adună în numele Lui: unde sunt doi sau trei în numele Meu. Acela e cap care se jertfește pentru mântuirea celorlalți.
Părinte, față de cine face monahul ascultare?
Numai de Dumnezeu. Și cei care sunt puși de Dumnezeu peste el.
Și poate să se împotrivească vreodată?
Poate să se împotrivească nu o dată, ci ori de câte ori ceea ce îi spune superiorul lui, nu e de la Dumnezeu.
Și cum își dă seama că e de la Dumnezeu?
Sf. Atanasie ce era la sinoade? Un diacon, nu? Și nu s-a împotrivit? Și celor mari. Un sfânt adevărat are mai mare putere, decât cel mai mare șef din toată lumea. Sf. Atanasie a fost mai mare decât toți, decât sinodali, decât toți vlădicii.
Părinte, cum află monahul voia lui Dumnezeu?
Dacă tot ce află, gândește sau se roagă, îl duce la smerenie, e de la Dumnezeu. Tot ce-l îndeamnă să-și facă voia lui și la mândrie, nu-i de la Dumnezeu. Au ajuns antihriștii să spună: eu nu-s antihrist, eu nu-s francmason, eu nu-s ateu
Diavolul spune eu nu exist, voi de unde l-ați inventat. Dumnezeu, singurul care spune Adevărul, spune Eu Sunt Cel Ce Sunt, adică evidența cea mai puternică și în timp, în veșnicie, și în spațiu, Sunt Cel Ce Sunt. Diavolul ar vrea să nu știi că există. Francmasonii de astăzi, toți spun: domnul Virgil Cândea a dus o viață minunată, a făcut bine, bine, bine, numai bine; acuma este în neant. În neființă! Dumnezeu vorbește de existența cea mai evidentă! Iar antihriștii și francmasonii vorbesc de neființă, non-existență.
Părinte, monahul află voia lui Dumnezeu și prin citire?
Nu ne interesează citirea! Odată cineva mi-a spus că ești cel mai de compătimit părinte că ai ajuns să nu mai vezi că omul trebuie să fie atent la ochii lui mai mult ca la orice, ochii din cap! și eu i-am spus că nu-i adevărat, cât timp mai aud cuvântul lui Dumnezeu, nu-s cel mai necăjit, cel mai nenorocit, pentru că credința vine prin auz. Și Sf. Apostol Pavel spune și mai clar: tot ce-ți voi spune pe înțeles, e mai de folos decât dacă ai vorbi în limbi!.
Românii sunt cu adevărat urmașii geților pentru că nu se pot uni
Dar ce trebuie să facă monahul? Cum să facă?
Noi, în Mărtusirea de credință, spunem un lucru mare, mare de tot: că Duhul Sfânt a grăit prin prooroci. Deci n-a învățat carte nici proorocul David, nici Isaiia, nici Ieremia! Chiar s-au mirat toți bătrânii din sinagogă, când un tânăr de 12 ani, Iisus, le-a tâlcuit din Scriptură. Și spuneau: neînvățat fiind, cunoaște Adevărul.
Noi românii avem o virtute nativă de a putea înțelege ușor Adevărul; avem și cel mai mare defect care poate să aibă un neam sau omenirea, dezbinarea. Eu am studiat, cam mult, pe Herodot și pe istoricii antici, și ei spun că dacii, geții, dacă ar fi fost uniți, nici un împărat roman, nici Alexandru Macedon, nici orice alt împărat pe lume, n-ar fi putut să-i biruiască, să-i dezbine. Asta-i cea mai bună dovadă că suntem descendenții lor, suntem dezbinați. Nu ne putem uni românii nici în credință, nici în alte idei care ar putea să unească. În schimb am înțeles mai bine decât toți traducerea rugăciunii pe care Mântuitorul, la cererea Apostolilor, i-a învățat rugăciunea domnească: Tatăl Nostru. Toate popoarele din lume au tradus: și ne izbăvește de cel rău să ne izbăvească Dumnezeu. Românii sunt singurii care au înțeles cel mai bine adevărul: de cel viclean, că cel viclean e mult mai rău decât răul.
Și viclenia e mai rea?
Mai rea decât răutatea în sine! Mântuitorul, când i-a făcut observație lui Iuda, nu i-a făcut că de ce M-ai vândut?. De ce prin vicleșug, de ce prin sărutare, vinzi tu pe Fiul Omului?...
De ce ai viclenit?
Când vrei să ajuți un om cu adevărat, roagă-te pentru el
Părinte Adrian, ați vorbit de rugăciune. Cât de mult îl ajută rugăciunea pe un monah?
Mai mult ca orice. Eu am mai multe preocupări aici, vin mulți să-mi ceară sfat, chiar au venit preoți, au venit cu vlădicii lor cu tot să îmi ceară niște sfaturi. Nu ne potriveam în convorbiri la sfaturi, dar când mă rog pentru cineva, n-am nici o contradicție niciodată cu nimeni.
Trebuie să te rogi într-un anumit fel sau oricum?
Nu, cel mai simplu este să nu bravezi. Să nu faci ca Petru: dacă toți Te vor părăsi, eu nu. Prima dată a sporit numărul creștinilor în Antiohia Mare, atunci s-au numit cristianii. Pe urmă, în Miazănoapte, când Imperiul Roman de Răsărit a avut în Miazănoapte conducerea.
În Apus nu propovăduirea a sporit numărul creștinilor, cât exemplu martirilor.
Fiindcă în martiri a fost sămânța creștinismului. În Sud, pentru că Imperiul Roman cucerise demult Sudul, nu-i mai interesa ce se întâmplă acolo. Și atunci creștinii s-au înmulțit fără prigoană. Dar ei și-au spus: noi n-avem nici un mucenic, au bravat, s-au dus singuri la Roma să declare că-s creștini, iar Biserica din Răsărit, care conducea atunci toată creștinătatea, nu numai că nu i-a recunoscut ca martiri, dar i-a excomunicat pentru bravadă. S-au dus la sinucidere. Nu i-a prigonit nimeni! Deci nu bravăm la rugăciune, dar nici nu ne lepădăm de rugăciune. Și n-avem voie să spunem ca Petru: dacă toți Te vor părăsi, eu nu, ci Doamne, ajută-mă, învață-mă, înțelepțește-mă, luminează-mă, întărește-mă, să nu Te părăsesc!.
Păriunte, monahul trebuie să practice rugăciunea lui Iisus?
Teologii ruși spun că da. Eu nu-s de acord cu ei și vă spun de ce: eu am fost cel mai bun prieten al părintelui Paulin Leca. El a tradus și Spovedania unui pelerin rus în românește, și Sbornicul cel mare, rusesc, care-i un fel de totalitate a Filocaliilor. Deci era în măsură să dea sfaturi despre rugăciune. Și el era de părerea teologilor ruși că rugăciunea inimii e cea mai importantă. Eu spun așa: dacă spun Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul, dar ce fac? Vorbesc doar de mine? Pentru că Tatăl Nostru e pentru toți!
Și cum ar trebui să sune rugăciunea?
Păi, să ne rugăm pentru toți. Cine vrea să se mântuiască numai el, nu se mântuiește. Numai cine se roagă pentru toți se mântuiește. Să vă spun o întâmplare hazlie de la Aiud. Odată ne-a adunat pe mai mulți într-o cameră mare, cu paturi de fier, suprapuse. Și eram doi cu același nume: Popescu Victor, doi cu același nume. Și unul se roagă așa într-o seară: Doamne, Tu poți să faci ce voiești. Eliberează-mă de la Aiud, să merg acasă, să am și eu un salar, să-mi văd de muncă și de treburile mele. Dar Doamne, îți atrag atenția, eu sunt ăla care dorm jos, nu în patul de fier de sus.... E hazlie, dar e foarte de plâns: un creștin care habar n-are că Dumnezeu e atotștiutor. Evreii au spus lui Pilat: noi n-avem voie să omorâm pe nimeni. Dar tu trebuie să-L omori, că dacă nu-L omori tu, te spunem Împăratului că ești prieten cu Împăratul Iudeilor și te omoară Roma, dacă nu-L omori tu pe Iisus. Deci nu omori om, dar te silim să-L omori. O fi logică a unui om sănătos?! Spune: dacă tu nu omori, dar pui pe altul să omoare, ai aceeași osândă. Așa-i și la rugăciune. Să te rogi pentru toți, dacă ei nu se roagă, roagăt-te tu pentru ei și vor avea și ei dar de la Dumnezeu. Roagă-te pentru toți. Deci, cum ne-a învățat Mântuitorul la cererea apostolilor: învață-ne să ne rugăm, Tatăl Nostru e pentru toți. E mult mai completă Tatăl Nostru decât rugăciunea inimii.
Cei din singurătate iubesc mai mult pe oameni.
Părinte, ce mântuiește: singurătatea sau comunitatea? Cum te mîntuiești?
Cei din singurătate iubeau mai mult pe ceilalți, decât cei care erau în lume. Dar pentru binele tuturor, rugăciunea celui din singurătate e mai primită decât cea de comunitate. Cu cât e mai plină biserica, ești mai puțin atent la cuvântul slujbei, la rugăciune. Și nu muzica și alte lucruri fac înțelesul, ci atenția la fiecare cuvânt.
Și monahul trebuie să aleagă locul unde se mântuiește?
Nu, nu, în orice loc. Omul sfințește locul, nu?!
Fie de e București, fie de-i pădure?
Fie de-i oriunde...O să vă spun ceva care poate o să vă pară un paradox. Dacă cineva merge acuma, așa cum ne învață, cum ne sfătuiesc Părinții de la Athos, să ne-alegem undeva loc într-o pădure, într-un loc singuratic, să ne facem undeva o groapă sau un loc sigur. Pe vremea comuniștilor îi trimiteau pe jandarmii peste tot să întrebe cine ne-a autorizat să mergem în pădure. Cel mai des codru acuma știți că e Bucureștiul, Timișoara, Clujul... Vecinul nu știe cine ești. Poți să mori și el habar n-are cine ești și ce faci. Dacă ești în altă parte, în pădure, retras, te întreabă toată lumea: cine-i asta, de ce a venit și ce face el, de ce a venit aici? Dar să știți că nu locul mântuiește.
În privința luxului părinte, cât îi trebuie unui monah să trăiască și să se roage?
Eu am fost în pușcărie cu un filosof, care a scris o carte: Îndemn la simplitate. Diogene a fost socotit filosof nu pentru că a făcut mare filosofie ca Aristotel sau ca Platon, ci pentru că trăia în simplitate. Singurul lucru pe care îl avea în proprietate era o cană de lut pentru băut apă, și când a văzut odată un copilaș că merge la un izvor și ia apă în mâini și bea așa, a trântit cu ciudă cana, uite copilul ăsta e mai înțelept ca mine. Și când a venit împăratul să-l întrebe ce să-i facă, când a văzut că trăiește într-un butoi, și i-a zis: cere-mi ce vrei să-ți fac, și-ți fac. Dă-te deoparte din soare, eu vreau să mă folosesc de razele soarelui i-a spus Diogene.
Părinte, un monah e bine să se gândească la preoție?
Nu e rău, numai e o îndrăzneală! Mântuitorul a spus: Îndrăzniți...Eu am biruit lumea, îndrăzniți și voi, și biruiți. Deci există îndrăzneală cu obrăznicie, cum a fost a diavolului, dar există și ne învrednicește cu îndrăznire fără de osândă, spune Tatăl Nostru. Mântuitorul ne îndeamnă îndrăzniți și voi să biruiți pe diavol, nu cum am biruit Eu, Singur, ci cu ajutorul lui Dumnezeu.
Că se spune: să fugi de preoție.
Nu, nu. Este o smerenie falsă, a trebuit să renunțe la ea și Sf. Ioan Gură de Aur. Pentru că el a fost mai de folos ca preot decât când voia să nu fie preot. Cu cât ești mai util altora, cu atât faci voia lui Dumnezeu.
Părinte, un monah mai visează uneori și la funcții mai mari. Episcopii, stareții sunt tot dintre monahi.
Asta este îndrăzneală cu osândă!
De ce nu mănâcă un monah carne?
Părinte, mâncarea îl mântuiește pe un monah? Poate să postește mult sau se abține mult de la hrană?
Nu, nu contează asta.
Carnea, spre exemplu, e îngaduit să mănânce un monah?
Nu și vă spun de ce. Vă citesc din Aghiasmatar: Cel ce face malahie, post 40 de zile și metanii, 100 pe zi. Iar de nu va posti un an să nu se împărtășească. La ce vârstă merge un copil la școală? La 7 ani. La ce vârstă merge prima dată un copil la duhovnic? Tot la 7 ani. Deci și Dumnezeu, și biserica, și lumea mireană stabilesc pentru copii vârsta de 7 ani pentru discernământ. Tot ce greșește un copil până la 7 ani răspunde tata și mama, și bunica, și nașu. Abia la 7 ani i se pune întrebarea de către duhovnic dacă și-a făcut plăcere singur. Dacă da, n-are voie să mănânce carne, 40 de zile. Cei mai mari sfinți, pe care îi știm noi, n-au mâncat carne. Ioan Botezătorul, Ioan Feciorelnicul, nici alții n-au mâncat. Pentru că dacă un tânăr mănâncă carne și bea băutură amețitoare are poftă trupească. O să spun acum ceva despre olteni. Eu îi respect foarte mult pe olteni, dar nu-mi place ce fac ei, și bunica, și nașa fac foarte rău că dau la copil să bea, că atunci lui îi vine imediat pofta. Mama însăși a fost mai rea ca diavolul, copilul ei îngeraș a fost până ce l-a stricat ea. Din asta deducem, din canonul acesta, că monahul nu trebuie să mănânce carne. Te dispune la sex, dacă ai mâncat carne și ai băut băutură, vrei să ai relații.
Părinte, care este rânduiala de chilie a unui monah cu rugăciunea? Cum și-o stabilește? Cine i-o hotărește?
La noi, în ortodoxie, s-a lăsat la discreția fiecărei mânăstiri să-și facă rânduiala ei. În Apus sunt acele ordine călugărești, care nu sunt după tradiția primei biserici. Hristos nu s-a împărțit în mai multe feluri. Însă nici asta nu-i bună: că fiecare mânăstire își face regulamentul ei. De aceea mulți părinți, printre care și părintele Daniel, fostul Sandu Tudor, mulți părinți, și fostul Mitropolit al Olteniei - Firimilian, au vrut de mai multe ori să ne adunăm toți monahii din țară, să stabilim, un singur regulament monahal. N-au reușit pentru că pentru că v-am spus mai înainte: românii sunt descendenții geților și dacilor; nu se pot uni în numele unei idei cât ar fi de bună.
Și ce rânduială să aibă un monah? O stabilește mânăstirea în care intră?!
Da...De aceea e foarte grea tunderea în monahism: tăierea voii.
În fața cui? A starețului și a lui Dumnezeu?!
A lui Dumnezeu. Pentru că făgăduințele, voturile monahale, nu s-au făcut starețului.
Sunt făcute înaintea lui Dumnezeu. Părinte, între duhovnic și stareț, cine primează?
Eu cred că duhovnicul. El răspunde mai mult de mântuire decât starețul. De multe ori unii călugări n-au acceptat să fie numiți stareți - spun eu nu mă pricep la gospodărie, la cancelarie, la relațiile cu oamenii, să merg mereu la episcopie, eu mă pricep numai la duhovnicie și la rugăciune, la altar. Deci în ce privește mântuirea, are mai mare rol duhovnicul decât starețul.
Și dacă ascultarea față de stareț intră în conflict cu cea a duhovnicului? Cine rezolvă problema?
Aici poate n-o să vă placă ce răspund unele probleme rămân în rezervația lui Dumnezeu. Așa cum după dispariția zimbrilor din pădurile Moldovei și întregii țări, avem numai o rezervație de zimbri la noi. De exemplu, pentru copiii avortați, n-are voie nici preotul care slujește la proscomidie, nici alții să se roage pentru ei. Ei sunt în rezervația lui Dumnezeu. Aici a greșit chiar cel mai bun prieten al meu, părintele Arsenie Papacioc, când a afirmat odată că el se roagă la proscomidie pentru cei avortați. N-are voie! Orice am face, n-are valoare ce ne rugăm noi.
Mă întorc, părinte, la stareț și la duhovnic: ce face ucenicul când se află între cei doi? Ce face monahul când se află între cei doi?
Așa cum s-a dat dispoziție: dacă un episcop nu respectă rânduiala lui Dumnezeu, atunci preotul nu e obligat să-l asculte, așa nici călugărul nu e obligat să asculte de stareț, dacă nu e în rânduiala lui Dumnezeu. Să vă citesc un canon. Am să deschid unde vorbește Mântuitorul către Apostoli, înainte de Înălțarea la Cer. Ce le spune? Rugați-vă, rugați-vă aici în Ierusalim până veți primi putere de Sus, de Sus, cel mai Sus. Luați Duh Sfânt, celor ce le veți ierta păcatele, se vor ierta și în Cer, iar pe care le veți ține, vor fi ținute, și în Cer.... Cine e autorul canoanelor? Duhul Sfânt, nu Apostolii. Deci în Ziua Cincizecimii sau a Rusaliilor, Duhul Sfânt a venit în chip de limbi de foc peste fiecare Apostol și le-a spus cât canon să se dea pentru fiecare păcat. Aici spune un lucru foarte important, foarte important: dacă vreun episcop sau preot va boteza a doua oară pe cel ce era botezat adevărat sau nu va boteza pe cel botezat de eretici, care nu se botează în numele Sfintei Treimi, să se caterisească ca unu ce-și bate joc de Crucea si de moartea Domnului nefăcându-se demn de preot adevărat, ci popă mincinos. Deci cine spune cuvântul ăsta popă mincinos? Duhul Sfânt! Poate să fie stareț, episcop, patriarh, sau orice ar fi. Atunci poți ieși de sub ascultarea lui.
Niciodată locul nu mântuiește omul
Părinte, ați fost vreodată la Ierusalim?
Nu.
Să știți că sunt mulți monahi care își doresc să ajungă acolo. Se pot folosi?
Se pot folosi, dar nu Ierusalimul le folosește. Dacă ei sunt aici și gândul, și inima lor ajunge la Ierusalim să se închine la locurile, unde s-a închinat să spunem, de exemplu, mama împăratului Constantin, Elena, nu-i primită rugăciunea ca și când ar fi acolo? Eu cred că da! Asta am făcut și eu să merg la Ierusalim cu inima, cu închinăciunea, cu evlavia, cu gândul Și are același efect.
Dorul acesta de pelerinaje al monahilor, să-și ia concediu și să plece la alte mănăstiri și locuri
sfinte? E folositor?
Și s-au îndreptat toți? Și cei care merg numai până la Sf. Munte, se întorc și nu-și schimbă viața. Ce le-a folosit? Mai bine să stea în chilia lui și să se schimbe aici.
Îl ajută mult chilia?
Da, îl ajută. Eu, ca student, am dus o viață de Heidelberg. Între colegii mei, am avut tot un student în Drept, coleg cu mine, care nu mergea nici la bere, nici la alte distracții, nici la dans, nici la nimic. Îl chema Gherasim. S-a căsătorit dar după ce a văzut că fata lui îl ascultă, a ajuns și ea într-o rânduială creștină bună, educată bine, și a pus o rânduială și pe soția lui, și pe fata lui, s-a dus la mănăstirea Sitaru. S-a rugat, s-a rugat, s-a rugat tot timpul. Avea cele mai mari înfăptuiri pe plan administrativ: altare, biserici, renovări, de toate. La sfârșit, când a simțit că-i slăbesc puterile, a dorit să meargă la Cernica, la Sf. Calinic, s-a dus acolo, s-a împărtășit; după Împărtășanie, a murit. A murit ca un sfânt adevărat. Fără să-l doară nimic, fără nimic. El îmi spunea cum îl ajută chilia. Pentru că te apără ca și cum ai închide ochii. Când închizi ochii nu vezi nici femeie, nici alte lucruri să te ducă la ispită și zidul chiliei te apără să nu vezi toate fărădelegile făcute în afară. Și tu să-l chemi tot timpul pe Dumnezeu și mai ales pe Îngerul Păzitor. Mai e ceva ce te ajută mult în mănăstire: strana. Eu când m-am dus prima dată la Putna, m-au pus părinții să citesc la strană. Am citit în ziua când era prăznuit Moise: tu, Moise, n-ai supt de la mama numai laptele, ci și înțelepciunea lui Dumnezeu. Eu cred că la strană se învață mult mai multă teologie decât Facultatea de Teologie și la doctorat. Și sunt date adevărate învățături de credință în cărțile noastre de tipic. Înainte de a merge la mânăstire eu credeam că Arhanghelul Mihail e cel mai mare strateg din Ceruri. Dar nu e așa! Maica Domnului e. Pentru că spune că Ocrotitoare neînfricată și nebiruită. Ceea ce ești bună, întărește viața de obște a creștinilor, mântuiește pe cei ce i-ai rânduit să conducă și biserica, și pe creștini, dă-le biruință din Cer, că Tu ai născut pe Dumnezeu, ceea ce ești una, unica în binecuvântare... că nu există mai binecuvântată ca ea...Deci nu-i mai mare ca Arhanghelul Mihail ca strateg, ca biruitor al iadului? Că ea a biruit pe tot iadul pentru că tot iadul a vrut să o ispitească, când a văzut-o. Un diavol când vede că nu poate singur să te biruiască, cheamă alți șapte diavoli, mai răi ca el. Ori la ea a chemat tot iadul și n-au biruit-o. Singura care n-are păcat personal.
Părinte Adrian, un monah trebuie să fie trist sau bucuros?
Să fie bucuros, dar în monahism cuvântul bucuros e legat de desăvârșire. Veselia înseamnă fericirea veșnică. La fericirea veșnică ajungi prin bucurie, prin desăvârșire treptată.
Și asta se vede și pe chip?
Da, și pe chip. Monahul trebuie să fie senin și bucuros că i-a ajutat Dumnezeu în orice minut, în orice ceas, în orice clipă, în orice zi, în orice noapte, să biruiască iarăși pe diavol.
Monahul află, din Pateric, de la Avva Arsenie fugi de oameni și te vei mântui. Să fugă?
Am spus: să fugă de lume în ceea ce are lumea atractiv, toată civilizația lumească să o lepădăm ca să ne mântuim. Să nu fugă de durerea oamenilor, din contră, să se roage pentru toți. Să-i primească pe oameni atîta timp cît nu-i prejudiciază lui pacea și echilibrul.
Cum se face privegherea, părinte? Cu cafea?
Nu. Aici am avut o discuție cu un pseudo-teolog care a venit să-mi spună că icoanele nu trebuiesc sfințite și mi-a citat din mai multe locuri că ele se sfințesc prin faptul că pictezi pe cel sfînt. Și i-am spus nu! Nu, pentru că pictorii vechi, ca Sfîntul Luca și alți pictori, pictau cu penelul Duhului Sfînt. Pe când pictorii moderni dacă pictează picior peste picior, cu țigara în gură și cu țuică lângă el nu mai e sfântă lucrarea lui și trebuie sfințită. Cafeaua nu sfințește omul la priveghere ci stăruința lui. Rugăciunea și străduința lucrează mai mult decât a face și biserici și orice ar face, și case pentru alții, și - să spunem azile de bătrâni sau pentru fel și fel de copii părăsiți, sau alte lucruri pentru săraci, pentru neputincioși, pentru bolnavi orice ai face.
Părinte, de câte ori să se spovedească un monah?
Să facă cel puțin ca tâlharul din dreapta că el nu prin îmărtășanie a intrat în Rai, ci prin mărturisire cu pocăință. Aici, iarăși, spune foarte frumos și foarte clar, cuvântul duhovnicului: Fiule, atâția ani poruncesc dumnezeieștii părinți să nu te împărtășești cu Sfintele Taine, ci numai să bei aghiazmă mare. Și de vei ține să nu te împărtășești ți se vor dezlega păcatele tale. Deci tâlharul din dreapta, prin mărturisire a intrat în Rai. Și continuă cuvântul duhovnicului iar de vei îndrăzni peste porunca Sfinților Părinți ca să te împărtășești, atunci te vei socoti al doilea Iuda. Deci, Iuda, din cauză că s-a împărtășit cu nevrednicie a câștigat spânzurătoarea și fundul iadului. Dacă se mărturisea, intra în Rai. Mântuitorul când a spus Mi-e sete, spun mulți Sfinți Părinți, a spus Mi-e sete de întoarcerea lui Iuda. Dar Iuda s-a încăpățânat și n-a vrut să facă această smerenie a mărturisirii cât trăia încă Mântuitorul pe Cruce.
Vă întreb pentru că, de exemplu, în Grecia lumea se împărtășește fără să se mai spovedească.
Asta e modă din Apus.
Iar în Franța, creștinii ortodocși români fac împărtășire foarte deasă.
Da. La mine a venit Înalt Prea Sfințitul Iosif, cel din Franța, de două ori. Părinte Adrian, am auzit că te împrtășești prea rar. Să te împărtășești măcar ca părinții de la Athos. I-am spus: Prea Sfințite, când oi trăi ca ei, m-oi împărtăși ca ei. Deocamdată țin cont de ce spune în carte. Spovedanie deasă, nu împărtășire deasă.
Lili_g spune:
Avva Iustin Pârvu Pana unde merge ascultarea?
Părintele Iustin e nu numai un monah dăruit lui Dumnezeu, ci și un martor al mersului prin istorie al neamului românesc. De aceea neliniștile sale vizează nu numai mânăstirile sau buna rânduială a ortodoxiei. Nu. Părintele e preocupat de soarta românului pe oriunde ar fi el. Poate părea pretențios să vrei să mântuiești sufletul unui neam. Dar nu este acesta rostul duhovnicului? Veți afla, nădăjduiesc, un răspuns, din interviul de mai jos.
-Părinte de ce nu mai are românul liniște și nuși găsește locul?
-Există o strânsă legătură între viața noastră și pământul acesta pe care trăim, îl lucrăm și ne hrănește... Uite ia de pildă o oaie de aici din Moldova și duo la șes, în Oltenia sau în Delta Dunării. Oaia aceea trăiește pânăn primăvară, dar când vin căldurile cele mari, de 40 de grade, piere. Omul nostru, uite, pleacăn Italia, sau oriunde în Europa, să muncească acolo. Și lucrează trei - patru luni, un an, doi, și vine de acolo bolnav. Părinte cum am plecat de aici, de acasă în Germania, în Italia, nu mai sunt om!. Și vine acasă o lunădouă , face o rugăciune, trăiește cum a fost învățat și își revine. Deci viața de aici, mediul și climatul său natural îl face bine. Uite, ial pe moldovean din frumusețile acestea, din munții aștia, și dul la câmpie, în Dobrogea sau Muntenia. Ăla se usucă cum se uscă iarba toamna. Să trăiască omul unde ie locul șio săi fie bine!
-Părinte, ce credeți că e homosexualitatea: boală sau păcat?
-O anomalie. E o boală șiun nărav. Ca orice altă boală: de pildă omul care bea. Băutura pentru el e ca un drog. Și drogul creează dependență. Cafeaua! Și cafeaua creează dependență. Sașează funcționarul nostru la masă dimineța și ce zice prima dată? Măi, cafeaua!. Și azi așa, mâine așa și meteahnai gata! Țăranul nostru no băut cafea dragu meu! A luato și el de la orientali: turci, arabi, greci care sunt obișnuiți cu narghileaua și cafeaua. Și uite așa a ieșit românul din normalitate, cu otrăvurile astea!
-Părinte, întreabă lumea, până unde trebuie să meargă ascultarea dacă stăpânirea încalcă regulile?
-Domle, când e vorba de cei mari, că o iau razna, ei pot să te ducă pe miriște, peste ogoare, dar noi trebuie să ținem drumul pe care lam moștenit de la părinții noștri. Cei mari sunt mai ispitiți decât noi. Uităte la înălțimi! Vânturile sunt mult mai puternice pe vârful Ceahlăului, decât la poale. Cam așa și cu oamenii: funcțiile astea sunt ele bune, că sunt așezate de Dumnezeu cumva, dar să nu se mai amestece și dracul aicea. Că dacăși bagă și el coada, atuncea nu mai funcționează normal stăpânirea. De aceea poate fi rău, că acuma oamenii puși sus nu mai sunt puși de Dumnezeu, nus puși în numele lui Hristos, ci în numele diavolului! Și atunci și lucrările lor sunt diavolești! Dacar fi puși în numele lui Iisus, ar lucra cele ale Adevărului! De aceea noi trebuie să fim foarte atenți la drum! Să no luăm pe miriște! Să ne rugăm foarte mult la ora aceasta să nu ne rătăcim! Să urmăm în clipele aceste lui Hristos și Adevărului pe care lam moștenit noi! Pentru că cei mari pot fi cumpărați de interese străine și atunci ei nu mai slujesc nouă, ci străinilor. De asta avem tare multe cozi de topor! Noi să ne rugăm să ne ridice Dumnezeu oameni înțelepți și să ne dea putința de a rezista. Și atât vom rezista cât vom rămâne uniți lângă Evanghelie! Pentru că dacă vom ieși din litera Evangheliei, suntem pierduți! Acesta este și scopul străinilor: să nu mai fim uniți în credință, să nu ne mai înțelegem între noi și atunci ne vor stăpâni mai ușor. Divide et impera! O să bage zâzanie cu Banatul, cu Basarabia, cu Ardealul, cu Cadrilaterul, cu orice, numai unitate să nu fie și să ne pierdem încrederea unii în alții. Românii nau fost neascultători, nau fost răi, nau fost războinici să cucerească hotarele altora. Noi neam păstrat aicea sărăcia și nevoile și neamul. No să găsiți în istoria românilor războaie de cucerire. Nici în al II-lea război mondial na fost vorba să mergem dincolo de Nistru decât cu două-trei batalioane simbolice, de ajutor. Antonescu însă a zis: Nu. Noi avem onoare și vom lupta până la capăt alături de aliații noștri!. Șiați văzut ce santâmplat. Era mai credincios poporul acesta înainte vreme și avea spirit de dăruire și jertfă pentru țara și neamul lui. Nu dădea înapoi în fața morții când era vorba săși apere credința și neamul! Dar ia pune matale acuma și fă o concentrare! Să vezi câți îți vin! -Vor întreba pentru ce și pentru cine? -Măi, țăranul nostru nu santrebat vreodată pentru ce?. El se jertfea pentru credința, familia și neamul lui! Nu se gândea dacă are moșii, sau nu asta era atunci. Acuma, iată că moșierii șiau luat înapoi toate ale lor. Că boierul îi boier! Uite numai aici, Sturza șia luat 27.000 de hectare! Degeaba o mai suferit țăranul încă 50 de ani de comunism! Da așai românul: prea bun și prea umil.
-Are umilința și partea ei bună părinte: duce la smerenie!
-Da măi, numai să nu te gâtuie de tot smerenia!
-Așa stând lucrurile, cum credeți că se va regenera neamul acesta, părinte?
-Ar trebui să mai trăiești vreo 50 de ani matale, săți crești în credință 7 sau 8 copii măcar! Și pe copiii copiilor tăi la fel! Să meargă la biserică, să se mărturisească și să se împărtășească...
-Da! Și Părintele Făgețeanu spune că doar cei ce se împărtășesc sunt ortodocși! Că tot veni vorba, sunteți pentru împărtășania deasă, sau mai rară?
-Cum zice Biserica! După rânduială, dacă nai impedimente, la 40 de zile, iar dacă ai oprire, să te nevoiești. Cum păcătuiești așa să te și ostenești! Dacăi dai drumul omului cu nevrednicie șil împărtășești, cum zic canoanele-la fiecare Liturghie- îl omori cu mâna ta. Că vin unii să se împărtășească des, dar nu mai au fiorul acela că se apropie de trupul și sângele Domnului! Pierd taina și nu mai au pregătire duhovnicească ca să primească trupul lui Hristos! Trebuie mare atenție la păcat! Că dacă ești atent la păcatele tale și te cercetezi pe tine, nuți vei mai lua singur osândă! Că așa cum te va afla moartea, așa vei trăi și dincolo! Așa că omul săși caute un duhovnic răbdător și să se mărturisească cât mai des. Altădată, fiecare creștin - după cum au doamnele acuma poșete pentru ținut acte și felurite cosmeticale - avea un carnet unde își însemna fiecare greșeală. Și seara făcea bilanțul pe răboj. Mâine zi la fel. Și când se întâlnea cu duhovnicul său, imediat îi cerea o spovedanie. Avea oglinda lui mereu duhovnicul! Dacă avea păcate mai grele, nu mai aștepta întâlnirea: dădea fuga săși facă toaleta sufletului, săl curățească de păcat!
-Și părintele Adrian pune mare preț pe spovedanie, că zice el și tâlharul de pe cruce, prin mărturisire a intrat în rai!
-Tâlharul de pe cruce a făcut mare rugăciune! Pomeneștemă Doamne când vei veni întru împărăția ta!(Lc 23,42). Ai văzut chinul lui lăuntric și ardoarea sufletului? Dacă ai zilnic pocăința tâlharului, în fiecare zi te poți împărtăși! Cu frică și cu cutremur să te apropii!
-Acum, că sa făcut noapte, în pace să mă slobozești părinte!
-Dute la odihnă, hai! Noapte bună! Și luând binecuvântare am plecat în întunericul de afară...
Interviu de George Crasnean - Petru Vodă, 28 iulie 2008, la ceas de seară
Cuvinte de folos ale Părintelui Iustin consemnate de Isabela Aivăncesei (Redactor, Radio România Actualități)
Acesta este "omul modern" dezbrăcat de harul lui Dumnezeu, dezbrăcat de aceste Taine: a Spovedaniei, a Împărtășaniei și de toate acele bunătăți cerești și pământești.
Noi mereu fugim, înlăturăm ce e bun și am ajuns să ne deranjeze și mirosul de tămâie, al busuiocului... zicem: "Nu e plăcut!", "Mă stingherește, mă doare capul de la fumul de lumânări, nu pot să stau mult!" Și vin peste noi toate relele.
Eu acuma nu sunt împotriva modernizării, nu sunt împotriva progresului. Progresul e foarte bun dar să fie fiecare la locul lui. Cu cât un om este mai civilizat, cu cât este mai cult, cu cât este mai informat, cu atât este și mai bun creștin.
Valoarea unui popor sau a unui om este cu atât mai mare cu cât cunoaște și trăiește mai mult Evanghelia. Acesta ar trebui să fie adevăratul chip nou al omului pe care noi îl realizăm în familie și în societate.
Dac-ar citi creștinul cu atenție numai a doua rugăciune de seară ar afla acolo toată filozofia creștinului în două, trei fraze: "Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu. Luminează-mi mintea mea cu lumina înțelegerii Sfintei Tale Evanghelii" - deci toată ziua omul trebuie să trăiască cu cuvântul Evangheliei -, "sufletul meu cu dragostea crucii Tale" - deci este vorba de suferința pentru aproapele, de dăruire; că zadarnică este viața ta trăită în această însingurare și în egoism! Nu, sufletul trebuie să fie cu: "dragostea crucii Tale". Hristos pentru ce s-a suit pe Cruce? S-a suit pe Cruce din dragoste pentru omul căzut, pentru omul pierdut -, "inima mea cu curăția cuvintelor Tale" - deci aici este centrul de plecare a omului în viață, în inimă. "Dă-mi inima ta!" Nu vrea altceva Hristos decât inima omului. De ce bate Hristos la ușă? Bate ca să-i deschizi inima -, "trupul meu cu pătimirea Ta cea neŹbiruită" - deci mereu trebuie să ai în vedere că numai suferința te duce pe drumul desăvârșirii -, "cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește" - altă întrebare: Ce este smerenia? Este mantia lui Dumnezeu.
nike974 spune:
Alimente cu un conținut ridicat în histamină(pot provoca alergii)
Vinul și alte băuturi alcoolice
Histamina apare și în procesul de fermentație alcoolică. Bacterii acidifiante ca Pediococcus cerevisiae au fost identificate ca formatoare de histamină. Conținutul în histamină este un criteriu de calitate al vinului. În general vinurile roșii au un conținut ridicat în histamină. Pot fi întâlnite concentrații de histamină de până la 3000 ”g/l în vinurile care dau în mod caracteristic cefalee.
Conținutul mediu în histamină:
Vin roșu: 60-3800 ”g/l
Șampanie: cca 670 ”g/l
Spumos: 15-80 ”g/l
Vin dulce: 80-400 ”g/l
Vin alb: 3-120 ”g/l
Bere: 20-300 ”g/l
Pește
Categoriile de pește după consumarea cărora apar adesea simptome de intoxicare aparțin familiei Scombridae (macrou). De aceea în literatura engleză cazurile de intoxicație sunt descrise sub numele de scombroid poisoning. Peștii din această familie (mai ales tonul și macroul) au o cantitate mare de carne roșie cu un conținut crescut de histamină. Dar și la alte tipuri de pește s-au măsurat cantități crescute de histamină: heringi, sardine și sardele. Producția de histamină este influențată de temperatura la care este ținut peștele până la pregatirea sa culinară. În cazurile în care s-au găsit cantități mari de histamină în conservele de ton sau macrou afumat, cercetarile au dovedit că peștele n-a fost transportat în condiții de refrigerare corespunzătoare sau a fost depozitat inadecvat. În mod surprinzător s-au găsit cantități mai mari de histamină în marinată decât în carnea de pește.
Ton: până la 8000 mg/kg
Macrou afumat: pănă la 788 mg/kg
Macrou (conservă): până la 15 mg/kg
Sardină: până la 1500 mg/kg
Sardele: până la 180 mg/kg
Hering: până la 12 mg/kg (mai ales marinat)
Lapte/brânză
În timp ce laptele crud și cel de băut conține cantități minime de histamină, unele sortimente de brânzeturi au niveluri ridicate. În general se consideră că nivelul de histamină crește cu maturarea și cu stocarea. Bacteriile incriminate sunt diverși lactobacili și streptococi.
Emmentaler: 10-500 mg/kg
Stilton (brânza cu muceagai albastru): cca 160 mg/kg
Gorgonzola: până la 160 mg/kg
Camembert: 10-300 mg/kg
Parmezan: 10-580 mg/kg
Carne/mezeluri
Conținutul în amine biogene în preparatele de carne este foarte divers. Unele sortimente de cârnați pot conține cantități relativ mari de histamină, în timp ce produsele proaspete abia dacă ating niveluri critice. Dar mai sunt și alte amine biogene prezente în carne. Cercetarile au aratat ca diaminele cadaverina și putresceina ambele substraturi pentru DAO sunt un indicator al prospețimii cărnii.
Salam: până la 280 mg/kg
Cârnați cervelat: pana la 100 mg/kg
Jambon Westfal: 40-270 mg/kg
Alte alimente
Oțetul din vin roșu conține până la 4000 ”g/l histamină. În cazul ciocolatei conținutul oscilează între 5-100 mg/kg, după sortiment1.
Medicamente care eliberează histamină sau inhibă DAO
- miorelaxante: pancuroniu, alcuroniu, D-tubocurarină
- narcotice: tiopental
- analgetice și antiinflamatorii: acid acetilsalicilic, metamizol, antiinflamatorii nesteroidiene, opioide
- anestezice locale: prilocaină
- anti-hipertensive: verapamil, alprenolol, dihidralazină
- antiaritmice: propafenonă
- diuretice: amilorid
- antiemetice: metoclopramid
- antibiotice: cefuroxime, cefotiam, isoniazid, pentamidin, clavulanic acid, chorochină
- mucolitice: acetilcisteină, ambroxol
- bronhodilatatoare: aminofilină
- antagoniști de receptori H2: cimetidină
- chimioterapice: ciclofosfamidă
- antidepresive: amitriptilină2
caciantoni spune:
DOAMNE AJUTA!
LILI....MULTUMIM DIN SUFLET PESNTRU POSTARI....ADEVARATE PANSAMNETE DUHOVNICESTI....SA TE RASPLATEASCA BUNUL DUMNEZEU.....
si bineinteles sinaxarul de azi.....
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie05.htm
Lili_g spune:
Satelitul Doamne" - fragment dintr-o conferinta a parintelui Rafail Noica (21 oct. 2009)
- Ati spus odata: toate lucrurile se leaga si se dezleaga in Duh, explicati-ne, va rog?
- Da, am spus si in felul asta. Tot ce face omul incepe in nevazut, adica in taina inimii lui. Cand ti-ai pus in inima ceva, Dumnezeu a vazut si daca te-ai hotarat pentru acest ceva, este foarte probabil ca acel lucru o sa inceapa sa se infaptuiasca candva in viata ta.
Uitati, va dau o pilda: Un monah grec mi-a spus intr-o zi; ma certasem cu-n alt monah, dintr-o alta manastire si m-am cait dupa aceea si am vrut sa-mi cer iertare, dar acela nu mai vroia sa stie de mine, asa era de ranit si mi-am zis ce sa fac, maine poimaine trebuie sa plec, eu vreau sa ma apropii de Sfanta Impartasanie, ce sa fac, am ranit pe fratele meu, cum o sa mai pot sa ma apropii de Impartasanie, cum sa mai continui viata pocaintei mele ca nu ma mai primeste: eu vreau sa-i cer iertare si el nu vrea sa auda de nimic. Si zice: Mi-am amintit de un cuvant din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare. Im pare rau ca in traducerea noastra nu reiese intocmai cum suna in greaca. La pomeniri, dupa sfintirea Tainelor cand spune: pomenste Doamne pe cei care ai invrednicit sa imparatesca pe pamant spune asa: glasuieste in inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, pentru poporul tau. Monahul si-a adus aminte de acest glasuieste si a zis: Doamne! Glasuieste in inima lui pentru pocainta mea, spune-i ca ma caiesc pentru ce am facut, ca-i cer iertare si ca si eu il iert. Si mi-a spus: data urmatoare cand l-am vazut parca nu fusese niciodata nor pe cer, totul disparuse si impacarea lor era deja facuta. Cand am auzit cuvantul asta, am sfatuit multe persoane in acesta directie si aproape de fiecare data s-au intamplat minuni dintr-astea.
O monahie care era noua intr-o manastire si spunea Parinte! Mi-e frica de toata lumea, era foarte sensibila si ranita mai ales de o monahie care era un pic mai in varsta si mai autoritara. Zice: cand intru in bucatarie m-apuca goaza, nu stiu ce sa fac. I-am spus sa se roage; Doamne spune in inima ei sa-mi spuna un cuvant bun, sau spunei ceva bun despre mine. Intr-o zi vine fugind catre mine: Parinte! Parinte! Stiti ce s-a intamplat? A venit maica cutare si m-a apucat groaza si am zis repede in gand Doamne, spune-i ca o iubesc!si zice nu stiu parinte, coincidenta sau nu, s-a uitat frumos la mine si mi-a zis ceva frumos. Ultima oara cand am vazut-o, acum un an, era aceasi fatza luminoasa cum se luminase atunci, acum vre-o zece ani si era impacata cu toata lumea si cred ca au continuat aceste coincidente.
Deci se leaga si dezleaga in Duh, in taina inimii si profit de intrebare sa spun si lucrul acesta: tebuie sa ne nevoim acum in ceva ce stramosii nostri cred ca faceau din fire pe vremea lor. Cred ca stramosii nostri, care erau cat de cat apropiati de Dumnezeu, in mod firesc pt fiecare lucru chemau pe Dumnezeu. Vezi un pacat in tine: Doamne! Uite ce-i in mine, nu ma lasa asa! Vezi pe cineva care te supara si nu te poti impaca cu el: Doamne! Spune ceva in inima mea pt aproapele meu! S.a.m.d.
Chemati-L pe Dumnezeu. Zicem ca Iisus Mantuitorul este singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si om. Indraznesc sa spun ca lui Dumnezeu ii place sa mijloceasca intre om si om. Chemati-L pe Dumnezeu mijlocitor intre tine si vrajmasul tau, intre tine si cei cu care te-ai certat si sa vezi: cum spuneam catre cineva acum catava vreme: Dumnezeu nu exista! Nu! Dar se preface bine! Fa si tu ca si cum ai crede si sa vezi cum si Dumnezeu se face ca si cum exista! Si provocam coincidente dintr-acelea mai sus amintite.
In esenta profit ca sa zic: sa invatam fratilor sa chemam pe Dumnezeu in toate imprejurarile, sa-I cerem sfatul lui Dumnezeu, sa multumim lui Dumnezeu cand ne-a dat ce i-am cerut, sa-L intebam pe Dumnezeu cand avem nedumeriri. Intai Doamne!sa fie in inimile noastre si dupa aceea tot restul. Daca vrei sa-l vezi pe duhovnicul tau si este la 1km, trebuie sa mergi un km si ai ajuns la el, sau iei telefonul si faci un numar ca sa-l contactezi. Pentru Dumnezeu nimic din toate astea, doar cu un suspin Doamne! ai si contactat satelitul" Doamne si sa vezi cum se preface acest Dumnezeu ca exista. Caci Dumnezeu lucreaza in cele cu neputinta, caci in cele cu putinta lucram si noi. Amin!
(text semnalat de Claudiu Tarziu)
caciantoni spune:
SLAVIT SA FIE DOMNUL!
dragutelor si cipicah.....sinaxarul de azi.....
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie06.htm
Si pentru ca azi este sarbatorit Sf. Fotie Marturisitorul, va postez mai jos doua link-uri unde gasiti acatistul acestui Sfant.....sa va fie de folos.....
http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/index.php/rugciuni/130-acatistul-sfantului-mrturisitor-fotie-cel-mare-patriarhul-constantinopolului-cel-intocmai-cu-apostolii.html
http://acatistier.webs.com/februarie.htm
acum fug sa o ajut pe mama....sotul s-a dus cu coliva la Biserica....nu m-a luat si pe mine ca a zis ca e frig si sa nu am probleme dupa operatie.....cu ajutorul Bunului Dumnezeu sper sa ajung si eu maine.....va pup si va imbratisez cu drag......
Livsy spune:
Buna dimineata, dragele mele,
Pe mine probabil ca m-ati dat la disparuti, ceeace ce nu e deloc bine si frumos din partea voastra 
. Glumesc!...
Ii multumim Bunului Dumnezeu pentru graviduta cea noua, Nike974, pe care am trecut-o in lista cu 
in acest capitol si speram ca noua capitol sa ne aduca liniste, Vesti Bune si multa incredere in Dumnezeu.
In noaptea ce a trecut, pe cand ma framantam eu gandindu-ma asa la mine, mi-a venit in minte un cuvant pe care am tot inceput sa mi-l repet, RABDARE, RABDARE, RABDARE, RABDARE.......... Poate e valabil in cazul meu, poate ne este de folos tuturor...
Va imbratisez cu multa dragoste pe ABSOLUT TOATE si Il rog inca o dat ape Bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze.
Iata capitolul nou...
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=148273