Despre educatie si dresaj

anca_a spune:

Asta presupunand ca tu echivalezi succesul cu fericirea. Mie nu mi se pare deloc ok felul in care au procedat parintii lui. Poate ca daca nu il recompensau nu ajungea tenisman. Dar poate ca ar fi descoperit singur pasiunea pentru tenis. Sau poate ca i-ar fi placut mai mult sa scrie si ar fi ajuns scriitor. Viata lui ar fi fost complet diferita, ar fi fost 100% alegerea lui si poate ca ar fi fost mult mai implinit si fericit asa...

Tonnia spune:

Asta cu fericirea lui nu am de unde s-o stiu, aparent e un om implinit. Cert e ca pasiunea lui e fara echivoc. Situatia cand din pasiune se nasc si performanta si succes si bani e ideala.
Metoda nu o agreez nici eu, ma si mir ca s-a ajuns unde s-a ajuns daca s-a folosit o asemenea cale. Intuiesc eu ca e probabil ca pasiunea a existat mereu dar intr-o viata descreste, creste, e in valuri, depinde de pricepere mereu (adica nu poti fi pasionat de matematica cand ai lacune de ex), depinde de multe lucruri ca s-o tii aprinsa si sa nu-ti scape din mana, sa ajungi sa-ti aduci aminte la un moment dat ce mult ti-ai fi dorit sa pictezi in tinerete. Si ma gandesc ca de la inceput i-a placut tenisul dupa care, la un moment dat a avut nevoie de ceva in plus ca sa-si aminteasca. Habar nu am deci.

Sabina spune:

Anca, uneori cand faci o chestie mai de exceptie asa care necesita munca inca din copilarie, iti pierzi motivatia. Copiii si-o cam pierd, ca vor sa se ia cu joaca.
Eu zic merci ca imi ziceau ai mei "mai pune mana pe pian" , desi am avut o perioada in care degeaba imi ziceau....

si imi doresc sa ma fi stimulat in vreun fel sa studiez mai mult, pt ca perioada de nestudiu nu am mai recuperat-o niciodata, desi ador sa cant la pian.
dar n-am ajuns pianista* si nu voi fi niciodata, pt ca intre 10 si 16 ani eu n-am studiat cum trebuie si cu cine trebuie....mai ales cu cine trebuie, si asta tot pt ca parintii nu erau in domeniu si nu s-au priceput.

Pt bani n-as fi lucrat oricum....

iar la Ilie Nastase era clar ca era branza buna in burduf de caine, pt ca la el e un mare mare talent pe care a reusit sa-l valorifice.
Din afara pare un om destul de fericit :)


*pianist in acceptiunea mea inseamna unu din ala care canta cu orchestra pe marile scene ale lumii


PS. dar cazurile astea cu talente etc sunt exceptia.....



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

anca_a spune:

Daca ar fi sa alegi acum intre copii si cariera de pianista (mi-a placut steluta) pe marile scene ale lumii, ce ai alege?

Pentru ca o asemenea cariera, cred eu, ar exclude multe din viata ta de familie, asa cum o ai acuma.

Ai fi fost mai implinita dpdv profesional, fara discutii. Dar o viata pe drumuri, intre marile scene ale lumii, cu copiii crescuti de bone bine platite te-ar fi facut oare mai fericita?

AgnesLuca spune:

simali, felicitari pentru curajul de a deschide un subiect atit de sensibil
sunt departe de a ma considera competenta in a face afirmatii legate de educatie- in sensul ca sunt in perioada in care citesc si invat, si imi lipsesc aproape complet experientele practice- dar ca posesoare de catel si copil (in ordinea aparitiei in viata mea ) ma framinta anumite aspecte
cred ca pina la urma, educatia contine o componenta de dresaj, de conditionare, fara de care ne-ar fi imposibil sa supravietuim in comunitate; cit de predominanta este aceasta componenta, depinde de metoda de educatie aleasa si, nu in ultimul rind de copil.
dresajul este si el dependent de catel,in fct de virsta ciinelui si fctie de rasa ciinelui, exista rase care se dreseaza aproape singure ( zic io ca mama de Golden Retriever)
io una, cind o sa ajung cu asta mica in faza de "nu-i voie" (invatati-ma voi daca se poate trece peste, adica sa nu rostesti enervantele cuvinte de loc ), adica, cind asta mica se va repezi sa darime paharele de pe masa din living sau sa-si bage degetele in priza gazdelor (ca ale noastre vor fi safe ) sau mai ce stiu eu ce, ii voi zice "fui" la fel ca si catelului, si pe acelasi ton, am experimentat cu altii pici si am observat ca functioneaza mult mai bine
si - off topic - io sunt topita de admiratie fata de copiii care au innascut darul de a dresa animale, care stiu de ex sa dea ciinelui comanda de sezi insotita de gestul cu mina fara sa-i fi invatat nimeni

Agnes si Alexa (21.06.2009)

Sabina spune:

anca, n-am de unde sa stiu.
Mie imi place pe scena....

Nu regret nimic, pt ca tot ce am facut m-a dus la compozitie, ceea ce iti lasa un pic mai mult loc pt viata de familie, oarecum. Adica pauzele, desi tocesc, nu sunt asa ingorzitoare ca la pian, unde e ca la sport, n-ai lucrat o zi, Aleluia....

Exista pianiste care isi cresc si copiii...dar stau la casa pe pamant si pot studia noaptea:)



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

Jasmin012 spune:

Nu sunt o mare mestera in manevrarea cuvintelor, asa ca sper sa ma fac inteleasa: nu pot sa fac un studiu asupra limbajului de specialitate, asa ca o sa-mi spun si eu parerea de mama.
Cred ca educatia se poate numi si dresaj pana la un punct. Poate e un termen cam dur si exagerat, dresaj, dar in fond educatia are aceasta componenta mecanica si oarecum fortata cel putin la inceputul unei activitati: un bebelus si un copil mic nu intelege rostul educatiei de dragul educatiei ca stiinta sau dobandire de cunostinte, de dragul artei. Nu, se cere impunerea unor obiceiuri, a unui program, al unor norme. Copiii nu fac diferenta intre bine si rau, nu pot sa aleaga, de asta ei imit ce vad la cei din jur, care exercita rolul acesta de invatatori sau formatori (sau dresori, ca o paralela nefericita). Apoi, educatia incepe odata cu constientizarea actelor, a faptelor, a lucrurilor. Pentru ca odata ce copilul devine "constient" incepe sa-si impuna propriile pareri, gusturi, deja nu mai poate fi obligat sa faca ceva. Degeaba incercam noi sa ne "dresam" copiii sa cante la pian, cel mult ii putem duce sa ia lectii de pian dar in acel moment intervine dorinta copilului si talentul lui, daca vrea si are talent poate continua si atunci incepe educatia lui muzicala. E doar un exemplu, regula se poate aplica pentru un infinit de posibilitati.
Se spune ca a-ti invata copilul sa stea pe olita de foarte mic e dresaj. Eu am incercat sa-l las pe Lucas in voia lui, nu l-am obligat niciodata, nici n-am insistat asupra acestui subiect. La cresa sta pe olita (desi de cele mai multe ori nu face nimic) acasa nu vrea niciodata. Are 2 ani si o luna si ma gandesc cum sa fac sa-l "dresez" macar sa stea pe olita, fara sa-l contrang, s-o faca fiindca asa vrea el si-mi tot pun intrebarea: oare cand va dori sa faca asta? Oare voi fi nevoita sa-l dresez ca sa stea pe ea? deocamdata incerc sa-l incurajez (as putea sa spun dresez?) aratandu-ma foarte fericita si incantata atunci cand vreunul din prietenii sau verisorii lui fac caca la olita, chiar m-as simti stupid daca n-as sti ca fac asta pentru educatia lui.
La cei 2 anisori Lucas e innebunit dupa carti (nu le rupe niciodata, deci respecta cartile, la recomandarea mea, inca de cand era bebelus i-am tot spus asta cu respectul fata de carti), cunoaste toate cifrele si multe litere, le arata, pe unele le si pronunta (probabil pe cele care, din diverse motive sunt preferatele lui), dar nu vreau sa spun cu asta ca e ceva iesit din comun, fiindca in zilele noastre copiii sunt toti asa, ne intrec in desteptaciune (deseori ma gandesc ca noi, cei din generatia noastra am fost niste copii "prosti" adica nestiutori, genuini... Dar revenind, odata m-am simtit foarte rau cand cumnatu-meu ne-a spus ca sa nu obligam copilul, sa nu-l incarcam cu informatii, adica sa lasam copilul sa se bucure de copilarie... m-am simtit aproape jignita, ca si cum m-ar fi acuzat ca l-am dresat, dar el vrea sa invete, vine la mine cu cartile, isi alege dupa cum are chef si le arata cu degetul sa-l intreb, uneori ma dispera ca parca nu oboseste niciodata sa ma intrebe, uneori de o mie de ori acelasi cuvant, litera sau cifra, cu o insistenta si o incapatanare covarsitoare. Si spre diferenta de catelul lui Simali, nu face asta pentru nici o recompensa, pentru nici un biscuit, doar daca putem numi laudele (exacerbate, desigur) asa. Deja in acest moment nu mai e dresaj (poate a fost la inceput, cand era bebelus si ii citeam si puneam degetul pe fiecare cuvant, ca sa inteleaga ca toate acele semne au un sens si cand nu intelegea de ce trebuie sa se uite el intr-un obiect cu multe desene). Acum e alegerea lui. Intelege si vrea sa stie.




Jasmin si micutzul Lucas Daniel (28.11.2007)

www.flickr.com/photos/23373490@N02/" target="_blank">poze cu mogaldeatza


www.flickr.com/photos/30849078@N05/" target="_blank">Lucas

simali spune:

Sa-ti spun eu, din experienta personala care este biscuitul in situatia voastra: atentia ta, flacara din ochii tai. Copilul vine la parintele paionat de un domeniu si vrea sa stie ce tot face el acolo. Vine la parintele pasionat de muzica, arta, cai, etc. Iar cand vine si te intreaba cineva, ORICINE despre pasiunea ta esti fericit. Iti stralucesc ochii, te entuziasmezi, sari uneori chiar calul cu explicatiile. Si copilul e vrajit. Si vine si maine desi poti sa bagi mana-n foc ca ceea ce i-ai expilicat nu este de nivelul lui. Asa s-a intmaplat la noi cu istoria.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

simali spune:

Da,veselia poate sa fie o dovada ca-ti place ceea ce faci. Dar nu uita ca marile pasiuni te chinuie teribil. Dai lupte incrancenate cu creierul tau pe care-l simti uneori prea prost, cu sufletul tau, care ti se pare insensibil, cu trupul tau care ti se pare prea slab. Uneori arunci totul in aer si juri ca nu-ti mai trebuie pentru ca apoi sa te bantuie renuntarea. Si in tot acest proces uneori ai nevoie sa fi mangaiat dar alte ori ai nevoie sa simti intoleranta rece, de fier a antrenorului (de matematica, de fizica, de muzica, de sport, de orice-o fi el). Din aceasta intoleranta rece, de fier, se naste furia ta si din furie vine puterea de a-ti forta limitele. La capatul procesului nu-l urasti pe antrenor. Dimpotriva il admiri tot atat cat te admira si el pe tine. Sti ca el si-a facut grozav teaba si mai sti ca si el, la randul lui, a avut propriile sale zvarcoliri.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

Sabina spune:

Simali, aici ai mare dreptate.
Eu cand lucrez trec prin niste chinuri groaznice, da imi place! Si nu sunt masochista.Si uneori, cand esti la inceput, ai nevoie si de detasarea celui care te ajuta din exterior.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo