Manipularea copilului

Mediajust spune:

(Inainte de a pleca sa-ti dau un miel, ca te-am botezat in postul de mai sus - dar nu vreau sa editez).

Probabil ca micutul este suparat ca pleaca de la jucarii, de la cateva ore in care nu-l mai cicaleste nimeni, nu-l opreste de la ciocolata seara, nu-l obliga sa se culce la vreme - nu in mod obligatoriu ca se desparte de tatal sau.
Nu cred ca face vreo legatura intre mutare si vizite mai rare, deci nu te gandi ca "nu vreau sa mai plec" are vreo legatura reala cu ce se intampla. Copiii (oricat ar fi de isteti, n-o lua personal - am si eu un flacau mai mare!) nu au notiunea distantelor, a granitelor, a timpului. Ori te-ai muta la Giurgiu, ori la Ottawa - pentru el ar fi la fel in momentul asta, oricat i-ai arata poze si i-ai explica ce-i acolo.
Eu, in locul tau, acum as mai slabi "fraiele" educatiei - sigur, pana la limita admisa. Stai linistita, la 6 ani nu inseamna ca pierzi controlul - incet vei reveni, acolo, la obisnuintele voastre. Adica, l-as antrena in a-si desena camera, i-as arata poze de acolo, l-as trata ca pe un om mare, lasandu-i impresia ca el alege ("ce zici, ar fi mai bune perdele verzi sau albastre"? "hotaraste tu ce carti luam, eu nu ma bag"), eventual i-as lua o jucarie mai pricopsita, oricat ar fi impotriva modului in care tu ai decis sa-ti cresti copilul.
Altfel spus, raspunde cu aceeasi "manipulare" (fara exagerare insa) - si nu te gandi nicio clipa ca n-ar fi corect, moral etc.

Iar fata de tatal lui - imi permit sa-ti dau un sfat care vine din lungi observatii ale unor asemenea situatii: nu porni de pe pozitii de forta, ci opune-i doar fortele de contracarare (evident mai mari).
Il cunosti bine, incearca sa-i intuiesti urmatorul pas. Aminteste-ti de slabiciunile lui, si foloseste-le. Din afara, trebuie sa se vada doar atitudinea defensiva, nu cea belicoasa. Nu in ultimul rand, fii sincera cu avocatul tau - in sensul in care, daca ia vreo hotarare, spune-i CUM crezi tu ca va reactiona el personal, pentru ca avocatul sa-si dea seama cum va actiona el legal (nu stiu daca e clar ce vreau sa spun).
Din experienta iti spun ca lucrurile se complica direct proportional cu tensiunea (care si asa exista) intre parti. Daca ii spui "o sa castig si nu-ti mai vezi copilul, o sa suferi pentru tot ce-mi faci" - nu obtii decat inca o mizerie care tergiverseaza. Daca ii spui "va fi o experienta grozava pentru voi cand vei veni acolo, iti dai seama ce-o sa va distrati la Disney" (sau orice crezi ca l-ar multumi) mai dezamorsezi din butoiul cu pulbere.
Fii calma, in primul rand. Instanta trebuie sa vada acolo o mama responsabila, dispusa sa cultive si sa ajute pastrarea relatiilor firesti cu tatal copilului, o mama linistita (dar foarte hotarata!) si convinsa ca va izbuti acolo, acea atitudine de "asta este", nu de "ti-o trag". Lasa spectacolul public pentru avocati, tu doar sa arati disponibilitatea totala de a face ce-i mai bine pentru copil, nu impotriva tatalui, sa se vada ca nu faci decat sa cauti solutii pentru buna lor relatie, si nu ca vrei sa scapi odata de toata povestea.
Sunt doar niste sugestii, tu faci cum consideri si cum te sfatuieste aparatorul. Dar esential este calmul, luciditatea. Trebuie sa iei in considerare ca se poate intampla orice, dar fara furia si disperarea care ti se mai sugereaza pe-aici.

M-am intins nepermis de mult - raman la convingerea mea (neargumentata) ca va fi mai usor decat crezi.

Inca ceva: sa te gandesti) care a fost atitudinea lui la momentul incredintarii minorului (deci nu la capatul de divort!!), cu cata vehementa s-a opus, daca a vrut numai "o lectie" pentru tine sau ar fi mers pana la capat, spre ce s-au indreptat argumentele lui (unde a incercat sa loveasca).
De obicei, exista un model comportamental propriu fiecarui justitiabil, deci ai putea avea niste repere pentru ce urmeaza.

Mult, mult succes si sa ne trimiti pozele de la aeroport!!

Elle_seb spune:

Este asa cum zici, este suparat ca pleaca dintr-o casa unde i se permite orice si unde se culca seara cand vrea el (acum imi dau seama ca perceptia lui fi-miu e ca acolo e vacanta si aici sunt corvezile zilnice, sculat devreme, mers la gradinita, reguli, etc) si revine inapoi unde mai sunt si lucruri pe care trebuie sa le faca, inapoi unde mai are o surioara (deci nu e unicul, buricul pamantului).
Referitor la tatal lui, asa am si facut mereu, am fost mai mereu defensiva. In timpul divortului (care s-a lungit pe o perioada de 6 luni pentru ca la prima infatisare nu s-a prezentat, la a doua a venit dar nu avea cartea de identitate la el si s-a amanat, la infatisarea in care i s-a cerut sa vina cu martor, nu l-a adus si iar s-a amanat...) nu a cerut custodia copilului, a spus ca e de acord ca minorul sa ramana cu mama (dar nu pentru ca nu l-ar fi vrut, ci pentru ca probabil era constient ca nu are nici o sansa sa-l obtina). Ce a cerut a fost un program de vizita absurd (practic ar fi trebuit sa-l vad mereu in casa la mine) pe care i l-am taiat considerabil.

Am avut ieri o discutie interesanta cu cei de la Protectia Copilului...


Elle

_
www.immunocalromania.blogspot.com/" target="_blank">Pentru un sistem imunitar puternic

roxy spune:

buna, ma bag si eu in vorba, poate am o parere putin contrara a ceea ce s-a scris aici, dar eu asa sunt ma gandesc din toate partile, nu doar din cel care sunt eu.
De exemplu, am si eu doi copii si ca mama ma gandesc cu groaza ca vreodata doamne fereste as putea sa fiu pusa in postura de a lupta pentru ei, pentru ca daca incredintarea copiilor se face pe criterii materiale, cine are casa mai mare, contu mai gras si darea de mana mai buna, clar castiga sotul meu detasat .Iar el este genu plimbaret, de aceea am si ajuns aici, eu nu prea.Deci nu ar fi absurd sa ma gandesc ca daca in postura de a castiga el copii, ar pleca cu ei cine stie unde si eu sa nu-i mai vad.Ma omoara gandul asta.Nu stiu in ce consta siguranta asta cu incredintatul copiilor doar mamei, poate ai avut noroc, ca sunt si cazuri cand au castigat tatii, dar nu stiu in ce a constat ceea ce a facut ca decizia sa fie pentru ei.
Asa ca ma pun si-n locul tatalui.Tu ai avut noroc ai gasit un sot nou, si pleci.Dar faptul ca pui un ocean intre el(tatal) si copilul lui, este ceva cam ...Si tatl isi poate iubii copilul nu doar mama, si despartirea asta poate de multe ori definitiva mi se pare de un egoism dus la extrem. Nu oricine are posibilitatea de a face naveta pana in Canada ca sa-si vada copilul cand are visite, deci la capitolul asta te-ai scos, dar tatalui ce-i oferi...ca nu e doar copilul tau, din pacate.
Pune-te macar pentru o clipa si in situatia de a fi tu cea ramasa acasa si el plecat cu copilul departe, iar tu sa-l vezi eventual doar in poze si asta daca ar avea el bunavointa de ati trimite vreuna.Nu cred ca ti-atr placea.
Eu nu cred ca l-a montat contra ta, ci doar e o incercare disperata din partea tatalui de a nu-si pierde copilul, parerea mea.Stie ca nu are cum castiga, ca lucrurile sunt hotarate, de tine, unilateral, vei pleca, dar ...ramane un mare dar , daca tu ai fi fost tatal si el mama, ca doar un noroc a facut sa fii tu femeie si nu barbat...nu crezi? Doar pentru ca l-am nascut ne da oare drept sa decidem ?
Sentimentele tale contra fostului partener nu da dreptul de a impiedica copilul sa aiba legatura lui cu tatal sau, chiar daca nu mai e sotul tau.Doar daca el ii face rau, si e un pericol pentru copil, atunci da, dar in rest...e doar parerea mea.Asta dupa ce am strat mult si am filosofat singura pe marginea acestei teme, si am multumit inca odata cerului ca sunt eu mama...Scuza-mi aberatiile, dar de cate ori vad un subiect de genu asta,ma rascoleste.
Multa bafta in ceea ce vrei sa faci, dar nu uita copilul are doi parinti orice ar fi, si daca va avea 3 cu atat mai bine.

Elle_seb spune:

Eu inteleg foarte bine parerea ta si in principiu sunt de acord cu tine.
Insa sa ne intoarcem un pic la originile acestor probleme carora acum trebuie sa le gasim o solutie. Nu este o situatie ideala, este departe de a fi perfecta. Este daca vrei, ca si cand ai un maldar de probleme si complicatii cu care trebuie sa lucram si din care trebuie sa scoatem un lucru bun, atat cat poate fi el de bun (mai clar, din rahat trebuie sa facem un bici care sa pocneasca, scuzat sa-mi fie libajul colorat).
Cu mult timp in urma, pe vremea cand inca eram casatoriti, incercam disperata sa-l fac sa ii pese mai mult de familie (adica de mine si de copil), sa-l determin sa aiba o relatie cu copilul, sa-l fac sa se rupa un pic de mamica si de taticul si sa-si asume niste responsabilitati, lucrurile nu au fost roze deloc, ma luptam mereu cu dorinta lui de a petrece serile cu prietenii din bloc in loc sa ne bucuram de familia noastra, m-am luptat sa-l conving sa ne mutam din casa parintilor lui (unde mai stateam si cu fratele lui, sotia si copilul lor) si nu a vrut in ruptul capului sa isi doreasca mai mult pentru noi (ca dovada ca si acum tot acolo sta), plus alte si alte probleme de cuplu... imi amintesc ca a doua zi dupa cununie trebuia sa plecam impreuna la munte pentru vreo 2 zile, am facut bagajele si jos la masina, surpriza! Ne astepta un prieten de-al lui din bloc (un pustan in comparatie cu noi) pe care l-a invitat sa petreaca cu noi acele zile, fara sa ma intrebe pe mine, fara sa ia in considerare faptul ca m-a deranjat, nimic. Dupa ce s-a nascut copilul (avea 2-3 luni), s-au intamplat niste lucruri pe care nu o sa le uit niciodata. Imparteam toti trei dormitorul mic din apartamentul parintilor lui si noaptea, cand copilul plangea, nici una nici doua, il lua din patut si-l ducea in camera mamei lui si il lasa acolo. Degeaba obiectam, degeaba vociferam, degeaba ma certam cu el, copilul nu trebuia sa-i deranjeze lui somnul. Nu o sa uit niciodata noptile in care plangeam ca il loc sa am copilul langa mine sa-i dau biberonul atunci cand cere, sa-l linistesc, SA MA BUCUR DE COPILUL MEU, il auzeam plangand din dormitorul parintilor lui! Si eu nu puteam sa fac nimic, pentru ca intre noi era vesnic o lupta de gherila cu demonstratie de forta: care-i mai mare si mai tare! El nu a avut nici un fel de relatie cu copilul cat am fost impreuna. Nu-i dadea sa manance, nu-l schimba, nu-l spala, nu-l scotea afara, nu contribuia cu nimic la ingrijirea lui. Copilul nici macar nu vroia sa iasa cu taica-su afara, daca ii trimiteam pe amandoi afara (se intalmpla oricum foarte rara ca el sa accepte sa scoata copilul afara), cel mic se intorcea de la lift si fara mine nu iesea. Relatia dintre ei a inceput sa se formeze DUPA ce ne-am despartit si m-am mutat, INCURAJATA DE MINE, dar nu imediat. A fost o vreme cand, desi locuiam in acelasi oras, nu venea cu saptamanile sa-l vada, in 7 luni am vazut de la el 2 sau 3 mil, in conditiile in care stateam cu chirie. Apoi l-am intalnit pe actualul meu sot, copilul a inceput gradinita, el il ducea la gradinita dimineata desi lucra noaptea, la un moment dat copilul m-a intrebat daca el este tatal lui!
Revenind la fostul sot si la relatia cu cel mic, i-am dat acces neingradit la copil, am incurajat mereu apropierea reciproca, vizitele, luatul la el, de fiecare data cand a vrut la tati, l-am facut pachet si l-am trimis la tati.
Acum avem o familie si in toata ecuatia asta nu sunt implicati doar fostul sot si copilul comun, mai este vorba si de fetita mea care nu se poate bucura de prezenta permanenta a tatalui in viata ei, mai este si sotul meu care sufera enorm ca nu ne are langa el si mai sunt si copiii lui care, realistic vorbind, nu vor lasa niciodata Canada pentru Romania, in ipoteza in care eu nu voi reusi sa plec acolo cu copiii.
Dupa Craciun m-am intalnit cu fostul sot si i-am propus rezolvarea problemelor pe cale amiabila. Mi-am luat responsabilitatea si angajamentul sa aduc copilul in tara de 3 ori pe an: de Pasti 1 luna, in vacanta de vara, si de Craciun inca cateva saptamani (dupa ce in prealabil m-m consultat cu sotul referitor ca posibilitatea practica de a aduce copilul). Nu a vrut sa accepte, asta e.
Nu a fost niciodata intentia mea de a pune un ocean intre ei, faptul ca sotul meu e canadian e o pura intamplare, nu l-am cautat musai.
Nu caut sa ma razbun pe el, nu am nici un fel de sentimente pentru fostul sot, mi-a trecut de mult furia pe el, acum tot ceea ce vreau este familia impreuna si copiii nedespartiti.


Elle

_
www.immunocalromania.blogspot.com/" target="_blank">Pentru un sistem imunitar puternic

Luna1 spune:

Elle realitatea este ca din ceea ce scri tu inca privesti lucrurile din prisma ta, mai putin a copilului. Cred ca la momentul actual nu mai conteaza ce a fost intre voi, ce a dus la divort ci strict fiul tau, ce ii este bine lui. Ce sa zic eu am plecat fara sa ma doara capul, ei oricum nu aveau o realatie, fiul meu si ex-ul. Insa la tine au. E clar ca acum nu poti da timpul inapoi, esti casatorita, trebuie sa vezi interesul ambilor copii, sotul tau e in Canada, iar tu esti la momentul actual sotia lui si aveti un copil comun. Clar ca nu te poti desparti de fiul tau, si deci singura solutie e sa-l iei in Canada. Relatia fiului tau cu sotul tau cum este? Intreb pentru ca e foarte important sa aiba un loc in viata fiului tau, pentru fiul tau in special, pentru ca tatal lui biologic va fi un tata de vacanta, care il va rasfata, ii va face toate poftele, pe cand voi acolo in Canada o sa impuneti reguli, deh, e scoala, e de invatat, e de educat, deci poate veni o zi cand fiul tau, de ajuns de mare, sa doreasca sa ramana la tatal lui. Poate ca aici trebuie sa lucrezi, la atentia marita in a satisface nevoile sufletesti (materiale devin mai putin importante) ale lui pe termen lung.

Acum daca ex-ul se opune la solutia oferita de tine mi se pare ca si el inca are de impartit multe cu tine, nu cu copilul, vazand ca ii e mai bine copilului cu tine, daca il iubeste renunta. Plus ca ceea ce i-ai oferit mi se pare de bun simt, sunt convinsa ca nu petrece asa mult timp cu el acum.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

Mikaela_a spune:

Nu-ti cunosteam povestea, insa citind ce ai scris la ultimul post, mi-am facut o imagine despre el. De ce nu te folosesti de ceea ce stii tu ca are nevoie? N-are casa, n-are o situatie a lui, pentru majoritatea oamenilor fara casa, mirajul strainitatii este mare. Si atunci, de ce nu-i spui ca il vei ajuta sa se stabileasca acolo? Ca sotul tau, canadian fiind, poate face asta pentru tine, pentru el, pentru copilul vostru...pentru ca tatal sau sa fie aproape de el. Teoretic...il poti ajuta sa se stabileasca acolo. Apoi...

Mediajust spune:

Faptul ca nu s-a opus incredintarii tie, este un argument in plus pentru tine in acest moment. Probabilitatea de a cere reincredintare acum este minima (evident ca poate cere, nu vad insa pe ce temei i s-ar si acorda).
Faptul ca programul de vizita indica domiciliul tau este considerat de catre mame, in 80% din cazuri, favorabil (numai daca te uiti la Legislative vei vedea cate intrebari sunt de tipul "nu vreau sa-l ia acasa la el, cum fac?")
Din experienta iti spun ca majoritatea mamelor doresc vizita sub supravegherea lor, in mediul propriu al copilului, unde pot controla de la comportament pana la ce mananca.
Situatia ta este speciala - in sensul ca ai familie, si sigur ca ar fi extrem de neplacut pentru sotul tau sa-l suporte in casa pe fostul tau sot.

Pe de alta parte - poate daca nu taiai drastic acest tip de vizite, tatal avea mai putin loc/timp sa-l manipuleze in voie pe "teren" propriu. (Aceasta remarca nu este un repros - nu sunt eu chemata sa judec atitudinea si comportamentul nimanui - dar poate fi un subiect de gandire pentru alte persoane in aceasta situatie. Eu, personal, daca as ajunge in aceasta situatie, as limita cat mi-ar sta in puteri contactul privat copil/tata in absenta mea cat copilul este mic, tocmai ca sa evit alunecari de tipul asta).

Cat priveste Protectia copilului - da, este autoritatea care evalueaza/hotaraste in interesul copilului in momentul in care parintii nu se inteleg sau "lucreaza" impotriva acestui interes.
Recomand insa prudenta in chemarea oficiala a acestei institutii daca nu este absolut necesar.

roxy spune:

Elle , wow, departe de mine sa te judec, erau doar simple speculatii ale creerului meu care pune mereu aceasta posibilitate de a ajunge in acest punct in care esti tu acum, doar ca tu esti de partea pozitiva a problemei, esti pe cale sa o fi rezolvat, nu esti la mana lui, chiar asa cum ai fi daca nu ai avea unde sta, nu ai avea bani si etc...cum sunt multe care divorteaza si raman cu copii sa-i creascaiar ei nu se intererseaza de nimic.
Aceste amanunte descrise de tine despre perioada cand erati casatoriti, aduc o noua lumina asupra relatiei , nu te mai pun pe tine in postura de zgripturoaica care rapeste copilul de sub ochii inlacrimati ai tatalui.
Dar cum adica nu puteai sa iesi din camera unde erai cu sotul tau sa mergi la copil si el , copilul plangea in camera la parintii lui? Incuia usa cu cheia, te ameninta ca daca te duci pleci apoi, ca divorteaza? Ca vad ca ai avut totusi curaj si ai divortat pana la urma? Nu cunosc amanunte cum si in ce conditii ai divortat, ce te-a facut asa puternica sa rupi pisica cand multe poate ne vine greu sa o facem, stiind ca sunt copii la mijloc, cat din aceasta putere ti-a fost data de actualul sot, adica l-ai cunoscut si dupa aia ai divortat? Sunt multe aspecte care fac povestea sa fie vazuta in alte culori, dar nu te pune nimeni sa povestesti, este foarte dureros si asa stiu.
Doar ca eu nu as fi putut sa stau sa ascult copilul plangand si as fi mers la el cu orice riscuri, de asta spun ca povestea se poate modifica doar cu un amanunt prezentat, cum a fost cand ai prezentat cateva franturi din povestea ta.
Multa bafta in ceea ce vrei sa faci si sa ne spui si noua cum faci sa iei putere sa mergi inainte, ca e bine sa stim si noi , nu se stie cand ne e de folos...

Elle_seb spune:

Luna, privesc lucrurile din prisma mea si din prisma a ceea ce este in beneficiul copilului. Si felul cum gestioneaza tatal lui situatia, nu este deloc in avantajul copilului si a sanatatii sale emotionale. Am prezentat toate detaliile astea doar pentru a se intelege ca exista consecinte ale felului cum iti gestionezi casnicia si relatiile familiale si clar exista consecinte ale divortului, divort de care l-am pus in tema pe fostul sot in nenumaratele noastre discutii.
Este adevarat ca ce a fost a fost, cum spuneam, mi-a trecut.
Relatia copilului cu sotul meu este buna, cat a fost aici si am locuit toti impreuna lucrurile au decurs normal, l-a tratat ca pe copilul lui si fi-miu tine la el.

Roxy, am senzatia ca ma iei la misto. Sa fie oare pentru ca e greu sa admiti ca sunt si mame care stiu sa spuna stop atunci cand trebuie? Am avut curajul sa ma rup de relatia aia pentru ca a fost foarte nociva pentru mine si daunatoare copilului si pentru ca sunt foarte puternica si am incredere in mine. Credeam ca ai inteles deja (pentru ca am furnizat elementele-cheie) de ce nu am putut sa ma bat cu el atunci cand taticul lui ducea copilul din dormitor. Iar puterea mi-am gasit-o tocmai in copilul meu si in perspectivele intunecate care se intrezareau (referitoare la educatia lui) daca as mai fi continuat casnicia. Iar acesta a fost doar unul dintre motive. Pe actualul meu sot l-am cunoscut la cateva luni dupa ce m-am despartit si da, a fost si el un sprijin pentru mine, dar a intrat in viata mea la un moment in care decizia mea era luata, chiar cu riscul de a nu imi mai reface viata vreodata.


Elle



_
www.immunocalromania.blogspot.com/" target="_blank">Pentru un sistem imunitar puternic

LauraNicole spune:

Mediajust ,recunosc sincer ca nu imi esti una dintre cele mai simpatice persoane din lume dar pentru cum i-ai raspuns Ellei,pe cuvantul meu de nu mi-as scoate palaria in fata ta!La obiect si cu argumentele necesare ca un adevarat profesionist !
Elle,sper sincer sa iti rezolvi problemele cu micutul si ex-ul sa-si bage mintile in cap!Nu mi-a venit sa cred cand am citit si i-as da una in cap de nervi ce poate sa faca cu un copil!

Life is something precious so enjoy it and try to take what s good from it!