Relatia unui fost copil abuzat cu copiii

accept92 spune:

Intr-o relatie barbat-femeie femeia care spune barbatului "Nu vei fi un bun tata!" este la acelasi nivel cu parintele care spune copilului "Nu vei face o facultate!". Caci nu numai parintii ne pot abuza psihologic, ci orice om pe care il iubim si in care avem incredere.

rrox3 spune:

Accept cred ca esti foarte tanara Ma recunosc in ceea ce spui tu si in vehementa tonului, dar ma recunosc pe mine cea di-nainte de a deveni mama. Si eu eram sigura ca am depasit abuzul si ca totul depinde de mine.
Nu e chiar asa, nu esti chiar atat de stapan pe tine. Fiindca ai doar ratiunea sub controlul vointei tale, nu si subconstientul. Ai blocaje construite la o varsta foarte mica, ai protectii care ti-au fost de mare folos in copilarie, dar acum te impiedica sa functionezi echilibrat. Si nu-ti permiti sa le vezi, habar nu ai ca sunt acolo. Pentru asta e nevoie de terapie. Dar la 20 de ani ti-as fi ras in nas daca-mi spuneai asta
Nu terapeutul te vindeca, el te ajuta sa ajungi in contact cu tine. Sa aduci in constient deciziile si protectiile din subconstient ca sa le poti regandi cu mintea de adult.
Logodnicul lui Kirstenbach are nevoie de terapie.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

accept92 spune:

Mi-ar place sa pot ramane tanara la suflet toata viata. Tanara biologic nu sunt, sunt mama a unui copil si mai astept unul.

accept92 spune:

Nu sunt impotriva terapiei. Ea poate ajuta (la noi nu prea sunt psihoterapeuti adevarati din pacate). Insa terapia e apa de ploaie daca oamenii pe care ii ai la suflet se indoiesc de tine. Nimeni nu se poate pregati cu adevarat pentru a fi parinte...toti invata pe parcurs. Cei convinsi ca sunt cei mai buni parinti sunt cei mai predispusi greselii. Cei care se indoiesc si nu au certitudini au in permanenta loc de a evolua. Si timp de evolutie este in meseria de parinte. Nu e nici o presiune a timpului, esti parinte toata viata din momentul in care s-a nascut copilul.

conchita spune:

aaa, ce bine ar fi daca raspunsul ar fi asa simplu la intrebarile "ai fost abuzat in copilarie? da? ok, ce parinte vei fi la randul tau?". sunt infinite variabile.

la povestea de inceput nu ma pronunt, seamana foarte tare cu una recenta, aia cu sniperu' strain, abuzat si el, si cu mama singura care trebuia sa-l urmeze pe sniper prin turcia sau asa ceva. acum ne mutam la londra dupa politist, dar nu ma mai bag. nu cunosc personajele.

ma bag la discutia de principiu, caci e interesanta. terapie-neterapie, eu nu prea inteleg care e chestia cu psihologul, atata vreme cat un copil abuzat traieste evaluari si re-evaluari la fiecare relatie importanta din viata sa, fara sa fie psihologul de fata. nush ce poate scoate terapeutul la suprafata asa nou, incat fostul copil fost abuzat sa nu stie deja. ce are nevoie un copil abuzat nu e neaparat sa recunoasca abuzul, caci asta o stie deja, ci sa invete mecanisme de...cum ii zice?...atunci cand inveti sa recunosti manifestarile emotionale ale traumelor din trecut care nu au nici o legatura cu incidentul prezent si sa le rezolvi.

eu am crezut ani si ani si ani de zile ca nu imi va da dumnezeu bucuria sa am un copil pentru ca nu merit - am fost un copil nedorit si abuzat. a trebuit sa vina sonia pe lume ca sa ma nasc pentru a doua oara, btw de ce zice Cristi_2003 de vindecarea ca mama. nu copilul ne vindeca, simali! ne vindecam singuri din dragoste si pentru ca suntem responsabili. ardem trepte, aruncam la cos gunoaiele emotionale absolut cu viteza luminii, vin revelatiile una dupa alta, ne curatam de pielea veche aproape pe nesimtite.

da, se intampla sa retraiesc momente din copilaria mea si sa fac comparatie cu ce traieste sonia. dar stiti ceva? daca la inceput ma apucau angoasele ce mi-as fi dorit si eu sa fi fost mama cu mine cum sunt eu cu sonia, destul de repede am ajuns sa ii plang soniei de mila ca ea nu va avea sansa sa colinde orasul cu cheia de gat de la 5 ani ca mine. :-) mai pe inteles, s-a topit balastul, am pastrat doar caramizile bune si intregi care m-au ajutat sa devin ce sunt azi. am iertat, ma uit in urma cu detasare, fara suferinta. de ce? pentru ca suntem mame, cristi_2003 draga, nici sa vrem nu mai putem sa ne permitem boemia melancoliilor fara nume si-a dramelor trecutului. avem un viitor si-o responsabilitate, de-aia ne-am vindecat. n-om fi fost noi copii doriti si iubiti, dar suntem mame dorite si iubite, iar cu dragostea asta nu se compara absolut nimic altceva, de-aia si face atatea minuni. asa ca nu plange dupa terapeut, tu ai avut nevoie de tine insati si-atat pentru "vindecare", ceea ce este foarte posibil si, indraznesc sa afirm, cel mai eficient.

rrox3 spune:

Accept Si eu iti doresc sa ramai intotdeauna tanara la suflet. Sarcina usoara si copilasi fericiti!
Cred totusi ca esti si tanara biologic. Asta, raportandu-ma la maturitatea psihica care zica-se ca o atingem undeva in jurul a 35 de ani.

Conchita cand traumele nu sunt foarte grave, cand a existat in copilarie si cineva care a oferit suport, te poti vindeca singur suficient de mult.
Povestea cu vindecarea odata cu copii e adevarata doar in sensul ca iti retraiesti copilaria odata cu copilul tau. Maternitatea te aduce mai mult in contact cu subconstientul. Copilul din tine creste odata cu copilul tau. In felul asta readresezi traumele, le prelucrezi si le integrezi. Cu conditiile pe care ti le-am scris mai sus, plus un mediu suportiv emotional.
In rest, orice iubire vindeca, dar in cazul traumelor majore e nevoie de ajutor specializat.
De ce? Pentru ca o trauma te-a facut sa creezi un baraj emotional si te-a facut sa adopti un mecanism de evitare / deviere bine pus la punct. Daca trauma nu e majora, cu suportul emotional dat de acceptare si iubire poti intrevedea mecanismul si poti scapa de el. Daca insa e ceva grav in trecutul tau (aici e vorba si de perceptia fiecaruia) nu iti permiti emotional sa desfintezi blocajul. Nu ai face fata. Ai nevoie sa fi ghidat si sustinut emotional de terapeut.
Asta, spus telegrafic


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

denizel spune:

Ce simplu si frumos le prezentati pe toate... .
Vindecare? Nimic mai simplu! E in noi puterea.
Continuarea (inconstienta poate) a abuzului? Pfuai... Cum asa? Doar suntem oameni cu emotii si ratiune. Si unicul nostru scop e de a face fericiti pe oamenii din jurul nostru.

Ai zice ca traim intr-o lume ideala sau ca psihicul uman e o chestie nu mai complicata decat un cub Rubik: cand vine rosu aicea, invarti de doo ori spre dreapta si cand vine verdele in stanga jos, dai cubu' de 3 ori peste cap. Si, gata, l-ai facut ... :).

Probabil ca n-ati vazut niciodata lanturi zornaitoare, taraite trist pe pamant de un tata care a fost abuzat in copilarie, care devine tata, abuzeaza la randul lui, copilul abuzat devine tata, noul tata abuzeaza si el si tot asa... :(
Si n-ati vazut nici partenere ale acestor tati, abuzate la randul lor tot de ei si partase la abuzul copiilor lor :((((.
Eu am vazut si mi se face parul maciuca atunci cand ma gandesc la cate am vazut.

Cum zicea rrox nu prea exista comparatie intre o mama care a fost abuzata si ce va face ea (sau nu va face) si un tata care a fost abuzat (si care se cam stie ce-o sa faca).


Si-apoi, nu vad de ce atatea discutii.

Barbatul despre care e vorba aici sufera cumplit.
Nu poate relationa cu copii mai mici de x ani.
Recunoaste ca nu stie daca ar fi un tata bun.
Nici macar nu a spus ca-si doreste un copil.


Mai incape vreo indoiala ca acest om nu e inca apt pentru a deveni parinte????
Are vreun rost sa-i transmitem incurajarile noastre si nadejdea ca are resurse pentru a devini un tata bun?
Avem curajul sa spunem copilului ne-nascut "vino, dragutule mic, esti pe maini bune!" ?

conchita spune:

rrox3, eu te citesc mereu cu placere si interes, asta ca disclaimer pentru intrebarile de mai jos dupa citat, ca sa intelegi ca nu ca-s io gica contra acuma, dar nu prea inteleg. :-))

1. ce anume e specializat in ajutorul specializat? ca am incercat si eu calea asta si am iesit trantind usa si cu consiliera cu neuronii pe bigudiuri. telegrafic, ne-am cam certat. ea avea pretentia de la mine sa zic ca nu stiu ce mi s-a intamplat, ca nu exista raspuns absolut, iar eu de la ea sa-si tina ea gura, ca poate ea nu stie, dar eu stiu, ca nu mi-a trait ea mie viata.
2. ce e aia trauma majora? daca depinde de perceptia individuala, inseamna ca si un incruntat de sprancene se poate lasa cu drame emotionale pe vecie, iar impricinatul e indreptatit la ajutor specializat.
3. ce este "ghidajul", concret? cineva care asculta si te intreaba la fiecare cinci secunde "dar tu ce simti despre asta? ce-ai simtit in momentul respectiv?" si care nu are raspunsuri la absolut nimic, dar care ti le refuza pe-ale tale, pe motiv ca esti inca sub trauma, mic si nu stii nimic?
4. eu am pretentia ca inteleg ce citesc si din toata psihologia lecturata de-a lungul anilor n-am gasit nici un raspuns 'specializat' la intrebarea capitala "de ce mie?". ca de asta atarna funia.

Denizel, in cazul asta concret ai dreptate. dar ala cu lanturile nu poate fi ajutat daca nu vrea sa se ajute singur si sa schimbe lanturile pe floricele pe campii. poa' sa invie Freud din mormant si sa-l consilieze, nu exista vindecare din afara. asta e credinta mea pura.

cristi_2003 spune:

denizel - normal ca ar fi bine sa nu devina tata inca. si ca da, are nevoie de mult ajutor. pentru binele intregii familii: ca el, la momentul potrivit, sa fie un tata bun si sa se poata bucura de asta, ca acel viitor copil sa aiba o familie fericita si sa fie si el fericit, pentru mama, care destul ca va avea un copil de crescut, ar fi foarte greu pt ea sa faca fata si unui tata incapabil sa isi asume acest rol.

rrox3 spune:

Conchita
1.+ 3. Nu, nu asta inseamna ajutor specializat. Ce descrii tu suna a impostura si lipsa de profesionalism. Imi pare rau ca experienta asta ti-e subminat increderea in terapeuti.
Un terapeut adevarat nu iti spune niciodata ca tu nu stii raspunsurile si nici ca nu exista raspuns. Si multe altele...
2. Da, cat de majora e trauma depinde si de cum e perceputa de victima. Nu, nu cred ca un incruntat poate traumatiza pe cineva pe viata Sa nu exageram.
4. Intelegi tot ce-ti permite subconstientul sa accesezi. Pentru restul rationalizezi, adica dai o interpretare si un sens logic emotiilor tale astfel incat sa acoperi sursa lor reala, in scop protectiv.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)