Un baietel rasfatat (3)
Raspunsuri - Pagina 14
vikinga spune:
Ce nu face mami pentru puii ei? Dar oare face bine?Avem probleme cu somnul si cu o mami care de citeva luni e ca tiganul cu cortul de colo colo, numai in culcusul ciinilor nu am ajuns inca dar e posibil sa ajung si acolo buimaca si din greseala
.Am mai zis eu pe aici ca pe Aldo l-am crescut dupa carte si pe Nadja dupa inima. Unul din aspecte a fost somnul. Inspirata de cartile respective Aldo a dormit de la inceput in patutul lui, dar bine asta si pt ca ne era frica sa dormim cu el sa nu-l strivim cumva, doar dupa amiaza ne cuibaream in acelasi pat noi doi si nu vreti sa stiti ce diguri si cazemate faceam ca nu cumva sa se miste de linga mine si sa nu-l simt, asta cind era mai pe la citeva luni. Pina la 6 luni patutul lui in camera noastra, tot in cartile alea zicea ca e bine ca el sa simta respiratia parintilor, ritmul, patutul lui leagan era lipit de al nostru. Dupa 6 luni am trecut la patut mai mare si in camera lui. Cind plingea mergeam la el, il luam in brate il linisteam asta inafara de pampers/sete/biberon/dintisori si de ce trebuia sa fac in sensul asta. Nu e deloc mai usoara varianta asta, am mai fost si tipul de mama careia i se nazarea ca nu mai respira copilul si faceam planton pe linga patut si drumuri in camera lui sa controlez termometrul de camera sa vad de misca:)) si tot asa. In cartile respective ziceau ca at cind cauzele unei probleme sunt inlaturate (foame..etc) cind copilul plinge trebuie luat in brate linistit dar pus la loc si daca incepe iar sa plinga ramas linga patut si mingiiat, sa-ti simta prezenta, eventual cu o mina pe capusorul lui. Ceva de genul asta am facut si eu. De plimbat prin casa nopti intregi cu bb in brate ori leganat pe picioare mi-a fost intotdeauna frica asa ca am facut ce am crezut de cuviinta atunci ca sa nu ajung la asa ceva. Pe parcurs normal ca mai dormea si cu noi cind si cind dar statea numai la citit povesti, dragalit si iubit, cu mine putea sa doarma dar adormea greu, el fiind obisnuit cu patutul lui si spatiul lui, iar cu papi marea lui iubire nu poate nici acum dormi din cauza sforaitului cind si cind, ca nu e caz grav, dar Aldo tine la linistea lui, nu-i place deranjul. Apoi am tinut si la regula dormitului in intuneric, fara luminite si lampite, nu consider a fi un somn sanatos si odihnitor asa. Bine intotdeauna am stat cu el in camera cind am stins lumina pina s-a obisnuit cu lumina lunii si l-am simtit confortabil. Rezultat? Baiat independent, nu ii este frica de intuneric, nu ii e frica sa doarma singur, nu ii e frica sa doarma la prieteni acasa cind mai facem cite o simbata asta cu vecinul, nu i.a fost teama cind l-am lasat la joaca la prietene cu copii de virsta lui, ii ziceam pa ne pupam si fugea senin la joaca, la gradi cind l-am dus prima oara m-am simtit abandonata si plouata ca o curca in ploaie cind l-am vazut cum nici macar la revedere nu a mai zis decit asa in vint, a zburdat din prima acolo, de eu plingeam prin magazine cumparindu-i cite ceva sa ma consolez pe mine mai mult. F prietenos, avem agenda plina saptamina de saptamina cu intilnirile lui cu alti copilasi.Insa un rezultat mai greut pt mami: am resimtit primul copil, stresul, necunoasterea, nu aveam familie, ajutor. Extenuata, dar cred ca asta e normal pt toate mamele la primul copilas. Insa cu el independent mi-a fost usor sa-l las vreo 4 ore pe zi la tages mutter(mama care se ocupa de 4-5 copilasi de aceeasi virsta) ca sa-mi reincarc bateriile la munca! Colaboram cu sotul, il mai luam dupa orele la tages mutter si pe Aldo cu mine. Si asa am mai avut timp de sport si grija pt mine, asa mi-am revenit eu.Cu Nadja am facut exact pe dos, nu din alte considerenete decit ca pur si simplu mi-a venit mai usor, mai natural, mi-a fost lene sa ma tin de turele noaptea cind mai usor era cu un ochi deschis si celalalt inchis sa-i bag o tzitza in gura, plus ca imi invinsesem teama de a dormi cu un bb in pat. Bine si ea fiind nascuta cu 4500gr la vreo luna doua protesta virulent si in forta de era acoperita din greseala cu plapuma mea, aveam baza in ea de mica, ne-am inteles excelent! Nu regret perioada primelor 6 luni dar pe urma am dus-o si pe ea in patutul ei de unde ajungea inapoi in patul nostru mai devreme ori mai tirziu in cursul noptii. Papi cind vedea bonbonul in roz lila plingind nu putea rezista, nu ca am fi lasat-o acolo plingind dar nici luata la noi fara sa fim consecventi in incercarea de a obisnui-o si cu patutul ei nu a fost tocmai bine. Nu ca as regreta acum prea tare, pt noi a fost o perioada dulce, cite tone de poze am facut cum ea dormea intre noi cu picioarele pe papi ca e mai fierbinte si cu capusorul pe perna mea, sa o auzim cum ride prin somn, sa o vedem cu picorusele ba colo ba colo ca are un somn asa exploziv:) Eu mai bine dormita, neextenuata, m-am organizat mai bine in toate.Numai ca cel mare ne-a taxat, il luam si pe el cu noi dar nu se putea odihni mai ales cu Nadja fara stare si ne intreba de ce el doarme singur si Nadja cu noi. Avea dreptate, plus ca Nadja era deja marisoara si chiar era timpul sa doarma in patutul ei si nu era ok sa fiu lipsita de corectitudine intre ei. Dar greeeeeu rau de tot
, copil de 2 anisori e deja prea mare sa fie obisnuit cu dormitul singur in camera, chiar ii era frica fara mine/noi, ii citeam asta in ochisori, nu facea asta asa de dragul showului. Lumina ii confera si acum masura de siguranta cind nu sunt linga ea. Dar am perseverat, am dormit in patutul ei de 1.20m(la 1.74m ai mei) pina o lua somnul, dar stiam tot de prin carti ca nu e cine stie ce de bine, pt ca e mai rau cind ei stiu ca mami a adomrit linga ei si pe urma nu o mai simt ori adormit in patul parintilor si dus pe urma in patutul lor, la fel cica nu e indicat si-i inteleg logica, e chestie de incredere. In fine, a mers spre bine dar tot ajungea pe la noi noaptea de se trezea si o vedeam ca ii era frica si nici nu mai accepta sa stau cu ea in patutul ei mic, vroia direct la noi locusorul ei unde se simtea in siguranta. Plinsete, dormit aiurea, in conditiile in care cu Aldo dupa un an-un an jumate nu am mai avut nicio problema! Sotul zicea ca sa o lasam cum vrea ea, ca poate asa-s fetitele mai fricoase, mda..Pe urma vine vestea ca vom avea bb3, cam neplanuit si a trebuit astfel sa schimbam camere si sa ne reorganizam. Nadja a primit o camera frumoasa care chiar ii place f mult, un pat mare asa ca si Aldo cum isi dorea si ea, toate bune si frumoase dar pina la dormit in el! Am mai pus un pat la ea in camera si daca primele nopti am dormit cu ea in pat acum am reusit marea izbinda ca ea sa accepte ca eu dorm in patul celalalt, bine dupa citit povesti si iubit cu amindoi fiecare merge in patul lui. de vreo citeva seri am facut progresul ca dupa povesti si ea si aldo merg in camera lor iar mami ramine intre camere unde am facut noi un fel de lounge mic pt ei cu tv si o sofa mica si jucarii comune. Si vad ca accepta dar cu lumina deschisa intre camere. Insa noaptea de mai plinge si-s in camera mea care e de data asta mai departe si cum is rata burtoasa ajung mai greu o gasesc crizata si adoarme doar stiind ca eu ramin acolo, de fapt cred ca asta o crizeaza, faptul ca nu sunt in celalalt pat ori pe canapeaua lor la usa. Si adorm acolo si eu. Is uneori asa de zapacita de cind ma trezesc noaptea ori dimineata tre sa ma gindesc intii unde sunt si in ce directie e prima baie
. Si normal nici la prieteni nu a vrut sa ramina fara mine, nici la gradi, e destul de dependenta de mine. Toate bune si frumoase. Dar asta in conditiile in care mai vine un bb si ma simt sub cronometru. Dorinta mea a fost sa o obisnuiesc mai independenta inainte de venirea lui bb pt a nu se simti data la o parte. Cu Aldo nu am avut probleme asa mari la acomodare, a trebuit doar sa am grija de unele aspecte, gen tatal cu bb nou nascut si mami ceva special facut cu fratele mai mare, cinema, cumparat o jucarie deosebita, doar noi doi, ori bb cu papi si mami citit povestea de seara si alte trucuri de gen si a functionat.Insa mi-e teama acum citind in ultimele zile pe aici ca nu cumva drama de care tot s-a vorbit si pe care eu am negat-o sa fie de fapt reala in cazul copiilor mai dependenti de mami asa cum e Nadja mea eu raportindu-ma la Aldo mai barbatel de mic si indepenednt.Plus ca-mi va fi mai greu sa ma impart. Cu citi copii poti dormi noapte de noapte in pat?! E pina la urma ceea ce doresc? Dar mai ales dincolo de toate care e cea mai buna metoda si pt ei? Pe viitor.Ma uit la vecinul nostru, are 7 ani si inca adoarme cu mami si cu lumina aprinsa, ea trebuind sa stea in camera linga el pina adoarme. Cit si-a dorit el sa doarma si el cu Aldo la noi si cit d egreu i-a fost mititelului! Avea 5 ani jumate atunci. A venit cu o armata de ursuleti, pernite preferate, a adormit greu cu lampa de noapte, bine dimineata era fericit si dorea sa repete dar la fel de greu a fost. El se simte bine la noi, ar sta numai aici dar totusi dormitul a fost semn clar de nesiguranta. Plus ca asa fericita nu am mai vazut-o pe maica-sa! Prima oara in 5 ani jumate cind a mers impreuna doar cu sotul la un restaurnat si cinema seara, fiind prima oara cind copilul a acceptat asa ceva si asta doar pt ca ne place pe noi atit d e mult. La gradi si la scoala s-a acomodat asa si asa, nu a plins dar nu si-a facut prieteni, e fixat doar pe Aldo. La rindul meu am dormit cu bunica, ori mult timp cu mama, cu lumina difuza de undeva noaptea si am avut in permanenta un sentiment de nesiguranta in intuneric de m-a dezobisnuit barbatul in primele luni zicind ca-mi pune perna sub un felinar in fata casei de nu ma potolesc. Si ce eliberata m-am simtit infringind in sfirsit frica asta de nopte si intuneric, hhuuuuhh!Daca dupa certurile de la ZZ mai are chef careva de schimbat o vorba, sunt aici
. Am subliniat citeva intrebari care ma macina, de avti timp, va sunt recunoscatoare pt ceva idei si pareri
.Vikinga 
34+ cu cei mai frumosi vikingi: Aldo, Nadja si Letizia mica din burtica
conchita spune:
ymca, mi-au placut mult ideile tale. esti o mama "fun", ce distractie e pe la voi!! 
legat de problema cu mancatul, Laura draga, eu cred ca adultele alea de la gradinita sunt intr-o doaga ca tipa la copii. asta e si cauza comportamentului de-acasa. pe langa ideile deja enumerate, pot sa repet si eu o sugestie, aceea de a-ti atrage copiii la preparatul mancarii, ca pe o joaca. si la pusul mesei. stingi si televizorul in cazul asta, ca sa nu distraga atentia.
nu am probleme cu sonia la mancare, asa ca nu stiu ce altceva sa te sfatuiesc, ca n-am experienta.
cu imbracatul, eu procedez ca ymca, o incurajez pe sonia sa se imbrace singura, dar asta se intampla demult, nu i-am interzis primele incercari si de-atunci tot exerseaza. nu cred ca e ok sa ii descurajam de la invatarea unui skill esential ca asta. cand suntem pe fuga, remediez eventualele "greseli" cand ajungem. spre exemplu, azi dimi si-a pus constumul de gimnastica fata in spate. asa a ramas pana am ajuns la sala, unde m-am ambalat nitel aoleu, sonia, mami n-a bagat de seama, sorry, costumul e invers, hai repede sa-l punem corect. n-a protestat deloc. pentru ca are dreptate ymca, cum se schimba mediul, cum se schimba si atitudinea. plus ca nici noi nu avem haine cu nasturi si alte chestii, doar hainute simple. fermoare numai la pantaloni si jachete, la care imi cere ajutorul. in fond si la urma urmei, nu mi se pare o tragedie ca-s hainele shui, e chiar comic.
Vikinga, imi dau seama ca o sa-ti fie greu cu trei copii si fiecare cu obisnuinte de somn diferite. si eu sunt aici amatoare de discutii inca, in ciuda hartuielilor de la ZZ. Sonia mea nu doarme singura, asa ca nici la asta n-am idee, doar incurajari.
vikinga spune:
Nah e bine ca trecu valul ZZ, dragostea fata de copilasii nostri ne uneste pina la urma si sterge tot ce e gaunos in noi astia mari. Si eu care ma razboiam inainte cu placere chiar, de necrezut ce minunat ma simt in al noualea cer al meu:)) Sper sa nu cobor de acolo prea curind:)Laura, apropos de mincat. Sa nu te sperii acum, eu am sa povestesc de un caz extrem dar concluzia e aceeasi, pe fundalul unui apetit ori sa zicem necesitati reduse, tot adultul e de vina cind copilul ajunge sa refuze mincarea. Era un reportaj facut aici intr-un spital din germania, unde o echipa de doctori supravegheau o fetita de vreo 5-6 ansiori. De fapt nu pe ea, ca nu era acum in stadiu grav de subnutritie, supravegheau un proces prin care incercau sa o faca pe fetita sa doreasca sa manince. Mama ei a recunoscut ca facut o obsesie din faptul ca fata nu minca si de cind era mica a facut trucuri peste trucuri, avioane, distras atentia, mincat in carut fara, la tv la desene, dar probabil ca nici asa nu era multumita de cit minca fata si situatia degenra in permanenta pina a ajuns la certuri si fortat! Trecind bineinteles prin recompense, amenintari si tot tacimul.Rezultatul? La 5 ani fata minca extrem de putin, nu i se putea da nimic de pofta, gen vitamine, pt ca la ea era totulpsihic. Pina si in spital fara presiunea mamei care o introducea in acea stare numai prin prezenta, si doar stind linga asistente dragute si prietenoase nu imbracate in alb sa nu intimideze ci asa civil, ba au adus alte mamici cu copilasi si mai mari si mai mici si erau lasati in voie sa se joace cu mincarea, sa si-o puna in cap, pe fata, in gurita, fiecare dupa puteri si chef, ei si chiar atunci cind fetita era mai relaxata si clar ii era foame chiar de minca ceva vomita imediat!Am vazut reportajul cind Aldo avea citeva luni dar asa ce m-a impresionat de si acum am imaginile in minte.Acum in spital, departe de mama care si ea la rindul ei lua ore de consiliere, doctorii au trebuit sa o infometeze sub supravegherea lor ca sa ii declanseze fetitei dorinta naturala si automata, foame-mincat. Infometat adica nu negindu-i mincarea ci ignorind total 2-3 zile aspectul asta, neinvitind-o, neintrebind-o, asteptind pina ce ea sa ceara, sa zica mi-e foame, vreau sa maninc. Bine noaptea i se administrau suplimente intravenos dar imi amintesc cit de stresati erau dr asteptind ca ea sa ceara, ca a durat ceva. In acele zile i-au fost aduse in jur acele mame cu copilasi care mincau in prezenta ei, si erau chiar haiosi copilasii in acel context cu dr stresati in spatele geamurilor, cu o fetita chinuita si ei asa f cool cu paste de morcovi pe toata fata, rontaind din mere molfaind asa fara nici un stres. Abia dupa 5 zile s-a declansat mecanismul ei natural si a iesit din faza de negatie. Si bine s-a urmarit tot procesul, cum proceda mama acasa a fost cheia succesului complet. Copilul chemat la mic dejun, prinz, cina, de acolo am retinut si ca treaba asta are importanta ei, stat la masa impreuna si fara facut absolut nici un caz, nici macar privirea in farfuria ei. Cit minca minca, nici o problema, discutat de vreme, de hai la joaca, de ce mai facem azi, de cum a fost la joaca, etc.Dupa citeva luni fetita era revenita cit de cit, luase in greutate, minca mese fixe fara sa mai vomite sau se impotriveasca insa ramasese la o nevoie mai redusa decit la alti copii, asta era ritmul ei. Care fusese ignorat.Si gata merg si eu la somn, sa vad unde.Vikinga 34+ cu cei mai frumosi vikingi: Aldo, Nadja si Letizia mica din burtica
mayaione spune:
Acum am descoperit si eu subiectul, cam mult de citit din urma, dar o iau usor, usor. Va pun si eu spre dezbatere cazul Anei, fetita mea. Poate ma ajutati cu niste sfaturi. Are niste crize, in special, noaptea, dar nu neaparat, se mai intampla si ziua. Noaptea cred ca mai viseaza urat si se trezeste tipand, plangand. Ce e mai rau e ca nu pot s-o linistesc sub nicio forma, plange si tipa si o ora, depinde cat poate. Ce am incercat: s-o imbratisez, sa-i vorbesc calm - se inrautateste rau situatia, nu suporta, da cu picioarele in mine etc, s-o ignor - si mai grav, se arunca pe jos tipa cat poate. Sa vorbesc cu ea dar sa nu-i arat afectiune, o oarecare indiferenta, atunci incepe show-ul "vino mami, am nevoie de tine", ma apropii de ea urla "pleacaaaa, pleaca de aici" si continua asa cateva minute. Apoi "mami vreau apa", ma duc cu apa "nu vreau apa", fac un pas "ba vreau" si o tot tine asa si 15 minute. Eu chiar nu mai stiu cum sa procedez, e foarte dificila, intotdeauna a fost, incearca mereu sa ne domine, nu cumva sa faca vreun compromis. La gradinita nu i se mai permite orice, devine frustrata si acasa izbucneste. Multumesc daca ati avut rabdare sa cititi si pentru eventualele consilieri in materie de Ana. A, in afara acestor crize, e mai mult decat ok, colaboreaza, e inteligenta, stie cum sa iasa din situatii si singura etc. In public are comportament decent, nici nu indraznesc sa spun cuiva cum e acasa uneori pentru ca nu m-ar crede nimeni. E manierata, ii place sa fie apreciata de cei din jur, castiga foarte repede simpatia celorlalti si ii place asta, e mandra de ea.
Alizee spune:
Mayaione, desi fetita mea nu a avut niciodata asemenea "crize", dar a facut altele..., cred ca fetita ta se simte neglijata de tine. Poate de aici vin si cosmarurile si faptul ca oricum i-ai vorbi, ea tot te respinge.
Poate ca ar fi constructiv sa ii acorzi mai multa atentie, sa mergi cu ea in parc la joaca, sa te joci cu ea, sa ii citesti povesti, sa desenati impreuna etc. Pupaceste-o mai des decat de obicei, imbratiseaz-o, dragaleste-o, chiar daca fetita va protesta.
Cosmarurile unui copil sunt rodul temerilor sale. 
allinta
accept92 spune:
Neata!
vikinga eu la metode de dezvat nu prea ma pricep, asta pentru ca am evitat mereu sa ajung in situatia de a le aplica. Fetita mea a dormit singura in camera si in patut din prima zi acasa. Asa cum ai spus si tu usor nu a fost, am alaptat noaptea si din ora in ora, insa sotul meu nici nu stia de cate ori s-a trezit, ajungeam la ea la primul scancet. Insa ma uit acum la ea si la noi si fara sa intru in detalii spun ca a meritat din plin. Pana la 1 an jumate e adevarat ca a adormit cu sanul (la care a renuntat singura), si s-a intamplat apoi sa avem seri mai dificile, dar cu un copil care intelege ce spui nu a fost greu deloc sa trecem peste ele. Lacrimi au fost, dar in nici un caz de spaima de a dormi singura sau de intuneric pentru ca nu este cazul. La ea este uneori dorinta de a mai sta la joaca desi e foarte obosita.
Noi asteptam acum pe bb2, toata lumea ma intreaba unde va dormi si imi spune ca sunt nebuna : in camera cu fetita cea mare (va avea 2 ani jumate) din prima zi, in patutul ei (desi mai avem o camera libera care e camera de joaca acum). Am de gand sa scot canapeaua pe care stateam cand o alaptam pe fetita, sa o inlocuiesc cu un patut maricel pentru ea, si cand voi alapta noaptea sa stau pe patul ei si sa o mangai si pe ea. Noi daca mai intram noaptea in camera fetitei si o trezim din greseala ne zambeste si se culca la loc, asa ca am motive sa cred ca o sa fie bine. Scopul meu e sa inlatur orice diferentiere a copiilor si sa cladesc o relatie frumoasa intre ei.
Imi pare rau ca nu pot sa iti dau un sfat, pentru ca eu vad dezvatul ca pe un proces neplacut pentru copil, si depinde numai de tine sa dozezi neplacerea asta in timp si cu rabdare sau sa o concentrezi pe o perioada mai scurta, in functie de firea ta si a copiilor.
Succes!
mihuta spune:
Mayaione, cred ca fetita ta sufera de pavor nocturn (cosmaruri), erau niste subiecte deschise pe acest subiect la Cabinetul psi cu sfaturi pertinente. Daca e asa, nu prea ai ce face, decat sa incerci sa ii creezi un mediu cat mai lipsit de stress si frustrari, cu o rutina mai potrivita firii ei si sa ii fi alaturi (ea si cand te alunga te testeaza, probabil are nevoie de confirmarea ca esti acolo pentru ea si cand te alunga).
irina.c. spune:
Vikinga, dar sa o culci pe Nadja in camera cu Aldo n-ai incercat?............................................. mami de Ilinca(26. apr.04), Teodora (26 aug. 07) , Otilia (9 oct. 09 )am blog
mayaione spune:
Allinta crede-ma ca e foarte alintata si bagata in seama, de micuta si eu si tati am stat non-stop langa ea, lucram de acasa, asa ca ea a fost centrul atentiei noastre. Noi ne-am gandit ca poate tocmai d-asta reactioneaza asa, am rasfatat-o prea mult, i-am indeplinit orice dorinta. Eu am si ramas destul de greu insarcinata, dupa 3 ani si cu tratamente, ajunsesem depresiva din cauza faptului ca nu puteam avea copil, apoi imagineaza-ti reactia noastra, poate am sufocat-o cu atata iubire si atentie.
Mihuta o sa caut acum sa citesc mai multe. Am mai deschis subiectul si cu dr pediatru, sfatul ei era ca asta e perioada crizelor, se vor termina, dar sa avem rabdare. Asa isi exteriorizeaza sentimentele, e un copil f energic si cu personalitate si ca nu vede vreo problema sa mergem mai departe cu ea sa investigam cauza. Multumesc pentru raspunsuri!
Lala_D spune:
Accept ne-am contrat noi la subiectul olita dar sper ca iti pot spune o opinie de mama cu 2 copii in privinta somnului
Planul tau l-am avut si eu la nasterea mezinului. Cel mare a dormit exact ca fetita ta, din prima zi si a fost ok pentru toate partile implicate.
Ei dar socoteala din targ nu s-a potrivit cu cea de acasa la mezin .
Nu stiu cum o sa fie la voi bb2 dar al nostru a fost si este in multe privinte foarte diferit de primul.
La capitolul somn desi a dormit in patutul lui nu am putut sa-i mut din prima in aceiasi camera, am reusit performanta abia dupa ce a implinit un an. La noi diferenta de varsta dintre ei este mai mare, pustiul cel mare era scolar in clasa a doua la nasterea mezinului.
Mezin care a avut intotdeauna ( inca are) un "sonor" foarte ridicat. Mai precis urla in momentul in care se trezeste. El nu a stiut doar sa maraie sau sa planga incetisor. Primul scrancet era de fapt un urlet prelung. Inca e. Nu este lasat sa planga, nu a fost lasat niciodata insa il deranja pe fratele lui in timpul noptii ( il auzea din camera noastra dar sa fi fost in camera cu el). Asa incat avea somnul fractionat si era obosit dimineata. Exclus sa doarma impreuna in primul an, cand cel mic se trezea sa suga si de 6-7 ori pe noapte.
Dupa un an am putut sa-i mut. Se mai trezeste si acum cel mic, mai ales in timpul eruptiilor dentare dar este mult mai rar si gestionam altfel situatia.
Cu toate ca au dormit la inceput separati sunt 2 frati extrem de uniti si iubitori.
Asa a fost la noi. Poate la voi situatia va fi diferita.
Poate fetita cea mare nu are somnul atat de usor sau poate cel mic va fi un pic mai "tacut" decat al nostru.
Oricum fratii care dorm impreuna si mie mi se par mult mai atasati unul de celalalt. Dar eu nu am reusit sa fac asta decat dupa un an.
O zi excelenta !
Lala.
Bogdan si 
Andrei (27.12.2007)
Poze
Design blog