Un baietel rasfatat (2)

accept92 spune:

Nu e placut pentru nimeni sa auda un copil plangand, tocmai de aceea eu nu am incurajat niciodata plansul ca solutie reactionand la el neconditionat de circumstante (varsta copilului, ce alte metode de exprimare ar avea, care este motivul supararii). Dimpotriva oricand copilul meu plange ii spun ca din pacate inteleg ca este suparat dar numai din plans nu pot sa ghicesc de ce. Si simt imediat daca plansul copilului meu este unul lucrat, chiar daca mamele AP sustin ca nu exista asa ceva. Eu, cel putin in cazul copilului meu, am constatat ca exista. E acela urmat de imediata satisfactie ca 'problema' s-a rezolvat, concretizata in zambet larg atat din gura cat mai ales din ochi. Si mai are caracterul de a fi fractionat de mici pauze in care copilul uita ca plangea. Plansul adevarat (insotit si de o suparare) nu trece imediat. Rezultatul atitudinii mele? Am un copil care plange extrem de rar, care vorbeste cu asistenta in timp ce i se ia sange (se stramba o secunda la intepatura dar nu plange absolut deloc, este foarte relaxata), si de care normal ca si eu sunt foarte mandra (cati copii de 2 ani reactioneaza asa?...de fiecare data asistentele au fost uimite), cum sunteti si voi de ai vostrii. Probabil dupa parerea voastra nu e bine nici ca nu plange, inseamna ca sufera fara sa se exprime. Eu zic ca nu. Are deja metode verbale de a-si exprima supararea si am 'pretentia' sa le foloseasca...nu loveste, nu arunca cu jucarii. 'Pretentia' in sensul ca la ele reactionez, la plans nu. Dar varsta copilului este foarte importanta in context. Pana la ce varsta rezolvam copilului problemele pentru ca plange? Ca e clar ca daca le rezolvam copilul percepe plansul ca solutie.





Copilul meu se prezinta singur la masa, de cand i se face foame si pana cand e mancarea in farfurie sta ori intre picioarele mele ori in scaunul de masa daca il pun.

Soleil spune:

Mediajust, chiar crezi ca era cazul de o replica de-asta?
Offfff..........

---

accept92 spune:

Sabina de ce pui exemplul cu copilul de 2 ani care nu are rabdare sa se raceasca mancarea pe acelasi nivel cu sugarul pe care mama refuza sa il alapteze noaptea? Ti se pare comparabil?

Mediajust spune:

Imi cer scuze daca am vexat pe cineva, doar am continuat un rationament.

conchita spune:

copilele noastre parca ar fi fost crescute de aceeasi mama, asa seamana de bine.
ma indoiesc ca ti-ar reprosa cineva acuma ca de ce nu plange. uite, faci exact ce reprosezi celorlalte, crezi ca era cazul sa incluzi fitilul asta in discutie?

eu reactionez la plans. dar iti dau dreptate, am remarcat ca exista si "maimutareli" - in cazul nostru cand intervine plictiseala. plansul de oboseala e diferit, iar la ala trag adanc aer in piept ca stiu ca mi se va pune rabdarea la incercare in mod semnificativ in caz ca i se inchid ochii de somn, dar nu vrea sa doarma pur si simplu. atunci se arata tigresa din ea si guru din muma-sa. :-)

pe mine ma epuizeaza fazele astea, totusi. admit, eu as vrea sa nu existe si de aceea am fost mai preocupata de preventie, decat de altceva. nu-mi plac luptele greco-romane, vreau sa avem o viata relaxata, o relatie usoara si naturala, fara ciocniri de planete. doamne'ajuta!

freedelia spune:

Eu, spre deosebire de Conchita, nu am copiii perfecti si recunosc ca sunt situatii pe care pur si simplu nu stiu cum sa le rezolv fara a apela la pozitia mea de ala mai puternic.

Sa dau cateva exemple:

1. Un copil are o zi mai proasta si vrea sa stea langa ma-sa non stop. Celalalt, isi face de lucru, mai aduce un joc langa mama, se mai joaca, dar dupa un timp, i se ia si se enerveaza, incepe sa se smiorcaie (whine, nu exact smiorcaiala, nu stiu cum sa ii zic, cand ceri ceva pe ton plangaretz). Ca vrea sa vina mami sa se joace in camera aia, ca vrea una, alta. Problema e ca celalalt copil are 3 ani si 18 kg, mami e gravida, nu o poate cara in brate prin casa ca sa attend la nevoile celuilalt copil, plus ca daca mami incearca sa se miste, incepe tragedia, plans, urlat "maaaamiiii" cu cel mai sfasietor ton, etc, etc. Incerc sa ii explica ca amandoi copiii au aceeasi mami si ca acum e randul celuilalt sa petreaca ceva timp cu mami, o invit sa vina, nu vrea, sta si urla. Ei bine, dupa cateva incercari de a o coopta, o las sa urle si ma joc cu fra-su. Dar nu am gasit solutia -- pentru ca vine, urla langa noi, el se enerveaza, tipa la ea sa plece si e un haos total. Asa ca apelez la cineva (tatal, femeia, cine e in zona) sa o ia in alta camera si sa o lase sa planga/incerce sa o calmeze ca sa se poata juca si copilul celalalt.

2. Trebuie sa plecam (de exemplu la scoala dimineata) iar unul dintre copii se trezeste in a bad mood. Miorlaie, nu vrea sa se dea jos din pat, nu ii place ce e la breakfast, nu vrea sa se imbrace, nu vrea sa faca pipi (si in unele cazuri, pentru ca este lasat in pace, ajunge sa faca pe el in masina spre scoala, ca na, e greu sa te tii de pipi 12 ore). Parintele a organizat totul, a lasat si timp in plus, dar scoala nu primeste copii mai mult de juma de ora intarziati decat cu completat de hartii speciale, etc, etc. Plus, celalalt copil, care e gata si asteapta la usa, se supara ca pierde play time-ul dinaintea inceperii programului. Situatia asta am avut-o chiar azi dimineata, singura cu copiii (tati on business trip), Jodie nu a vrut sa se imbrace (i-am spus ca poate sa stea acasa si sa ma astepte, il duc pe John la scoala si apoi ea sta acasa, dar stiu ca ideea a speriat-o -- sa ramana singura acasa -- si nu imi place ca am spus asa ceva). S-a imbracat, nu a vrut sa faca pipi -- i-am zis de 1000 de ori, ca a baut lapte si seara si dimineata, ca e nesanatos sa nu faca pipi cand se scoala. Nu a vrut -- am lasat-o in pace. A vrut sa plece in sandale -- afara sunt 4 grade si ploua, daca nu ploua, o lasam, dar asa, se uda la pisipare si de aici clar se imbolnavea. i-am dat sa aleaga intre 3-4 alte perechi de pantofi -- nu a vrut, tipa "no, no, i want these ones". Intre timp, John era la usa si zicea ca pierde play time si il vedeam ca se enerveaza. Era deja 8 si 5, noi trebuie sa iesim pe usa la 8 fix ca sa ajungem inainte de a incepe programul. I-am zis din nou ca John trebuie sa ajunga la scoala si ca eu trebuie sa il duc, ca ea poate decide daca vrea sa stea acasa sau sa mearga la scoala. Tipete, frustrare -- pana la urma a ales o pereche de pantofi, am ajutat-o sa se incalte si cand sa iesim pe usa imi spune ca s-a scapat in pantaloni Am luat-o pe sus si am dus-o la baie, facuse un pic in chiloti si s-a asezat pe veceu si refuza sa faca restul. Pana la urma nu a mai putut sa se tina, a facut si asta a enervat-o si mai tare, nu voia sa se dea jos, intre timp era 8 si 20, John era la usa, nu zicea nimic, dar deschisese usa si statea in ea, gata sa plece. Iar Jodie nu voia sa isi traga pantalonii sau sa ma lase pe mine. Asa ca am tras o tipare la ea de mama-mama, a inceput sa planga, mie mi s-a rupt inima, am luat-o in brate, am imbracat-o si am iesit pe usa. In masina si-a revenit, a inceput sa rada, mi-a spus ca ma iarta, i-am explicat de ce m-am enervat -- dar ma simt in continuare tare nasol...

Mai sunt si alte situatii sar deja cred ca nu mai are nimeni rabdare sa citeasca. In aceste situatii, cred ca daca ai un copil sau 2-3-4 este foarte diferit. Pentru ca nu ii poti obliga pe ceilalti sa sufere consecintele purtatii unuia.

Poate are cineva sugestii... dar sugestii AP, ca altfel as sti sa ma descurc si intr-o saptamana i-as dresa sa nu mai faca figuri...

23+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)
POZE

Macrina spune:

Delia, eu am 3 copii. Mi s-au intamplat si mie momente ca cele scrise de tine. Sa spun ce vad eu gresit.
In primul rand n-o mai obliga sa se imbrace cum vrei tu, ok ploua afara si ea vrea sandale, da-i-le si ia perechea de rezerva in sacosa (te scuteste pe tine de multi nervi si ea nu mai are cu cine se certa).
Nu vrea sa faca pipi, nu-i nimic, face la gradinita sau in masina (noi avem olita de rezerva in masina)
Ea te provoaca incostient, vrea sa vada daca relatia ta cu ea e la fel, daca o iubesti desi esti insarcinata. Fetita mea de 2 ani jumate din primele luni cand am rams insarcinata cu nr 3, a STIUT.
A stiut si m-a provocat incontinuu, ne-a testat pe amandoi si era s-ajungem la nebuni pentru ca noi o tratam ca pe un copil cu tantrumuri, cand ea de fapt nu voia decat sa se asigure c-o iubesc si daca mai vine alt bebe in casa..
Poate ca ti-e greu cu sarcina asta dar ca sa va fie bine dupa ce se naste bb, trebuie de acum sa ii asiguri pe toate caile ca nu se schimba nimic in inima ta.
Poate intr-un fel prioritatile s-au schimbat in capul tau, e normal sa vrei sa fi putin menajata cand esti insarcinata, dar ei n-au gresit cu nimic, transferi povara ta(a sarcinii) pe umerii lor si normal ca nu o pot duce.. Acum e momentul sa ai muulte clipe de rasfat cu ei, chiar tine-i acasa, ce daca pierd o zi de playdate/gradinita? Mai castigati sunt daca stau cu tine.
Eu astept pe nr 4 si sunt toata ziulica singura cu ei acasa.. Adevarat ca-s putin mai maricei decat ai tai, dar totusi, mi-e greu singura si cu casa si cu ei. Dar la sarcina asta am luat totul mai usor, nu m-am stresat, uneori si uit ca am pe cineva cu mine, sunt prea luata cu treburile. Si am avut si contractii +alte minunatii pe care nu le-am avut la ceilalti.. Doamne ajuta, pana acum le-am dus.. sa vad cand ma maresc cum fac.
Relax si da-le copiilor credit. Intr-un fel esti avantajata ca le ai pe mama ta si pe femeia de la curatenie.. ce-as vrea sa-mi ia si mie de pe cap cineva rufele si mancarea

iulia_b spune:

Freedelia spui ca a fost nevoie ca tata sa o ia in alta camera. Poate ar fi fost o idee sa se implice si el in jocurile cu unul din ei (daca poate). Sau alta persoana (mama). Sotul meu ma juta f mult (dupa ora 6 cand vine de la servici), in sensul ca se joaca cu unul sau cu altul, prin rotatie cu mine (cand nu au jocuri comune). Baiatul cel putin e legat mult de taica-su probabil a inceput sa se identifice.
Cu tinutul pipi dupa parearea mea este o problema pt ca poate duce la infectii urinare. Poti sa-i explici ca se poate imbolnavi si astaa deja nu mai este un mod obisnuit de a-si rezolva frustrarile.

Sabina spune:

Accept, il pun pe acelasi plan pentru ca are copilul 2 (doi) ani, nu stie ce e rabdarea, si, mai mult decat atat, un copil de doi ani nu mai reactioneaza doar instinctual, ci rationeaza si are impresia ca nu va mai primi niciodata de mancare.
In plus de asta, poate sa-i faca o criza de nervi clasa 1 ca nu s=a racit mai repede, el fiind de fapt obosit, suparat din alta cauza.... de fapt,. asta e motivul principal, nu mancarea.


Alra, eu am am fetita f f rebela si se supara imediat,(pe mine, cu ceilalti e f f ok, dar de la mine are pretentiile cele mai mari, pe ceilalti ii consoleaza ea....) trebuie sa ma port cu manusi cu ea. Dar am observat ca reactioneaza asa in momentele mele de absenta, ca-s preocupata cu de-ale mele sau absenta fizic de-acasa toata ziua...
Probabil ca la ea inteligenta emotionala nu e inca aliniata cu ailalta care e muuult in fata pt varsta ei si de aia?? Dr ei asa sustine. nu stiu, cert e ca nu e un copil docil si nu merge decat empatia si pt bucata de mancare care frige.
De aia m-am obisnuit, ca sa fim cu totii linistiti, sa anticipez f f mult.

Poate vi se pare ca eu sunt super extremista etc etc....dar daca ati avea u copil ca al meu, care gandeste de 1000 de ori mai repede ca tine, ati intelege.

Si prefer sa ma considere unii extremista, dar sa mai citeasca parinti care au problemute cu ai lor si sa se gandeasca ca putem fi empatici si pt criza pe care o da o firimitura care a cazut pe jos. Si ca asta da rezultate in timp.
A, la 2 ani nu aveam cu ea nicio divergenta, totul a inceput mult mai tarziu, dupa 3 ani.
Si sunt de acord ca exista plans si plans, dar desi discretizez valoarea problemei, ca sa zic asa, reactia mea tot ai trebuie sa fie, ca si cum ar plange din motive f f serioase. Si sa ii explic la calm ca nu e asa de grav ca a depasit conturu la colorat, de exemplu....




Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

conchita spune:

m-am oprit dupa prima fraza. asta de unde ai dedus tu si de ce ai simtit nevoia sa fii rautacioasa, nu stiu. am zis eu ca am un copil perfect?? am zis eu ca sunt o mama perfecta?
am zis ca am un copil fenomenal. ce, tu nu ai copii fenomenali? arata-mi un copil ne-fenomenal.