Cum explicati copilului mic "moartea"?

rrox3 spune:

Anya Exact asta i-am explicat si eu, dar fetitei mai mari, cam pe la 6-7 ani. A fost curioasa, am discutat despre diferite religii, am cumparat o enciclopedie despre religii, am discutat. A acceptat foarte bine faptul ca eu nu stiu sa-i spun sigur ce si cum si ca va trebui sa-si faca si ea propria parere in timp.
La varste mai mici prefer doar analogia cu natura, fara explicatii detaliate (Sanziana groaznic moment pentru tine ) privind bilogia. Mi se pare important de transmis ideea, atitudinea, de normalitate a mortii. Fara a face ceva special din asta.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

rrox3 spune:

In mod clar gandim diferit lumea si asta e foarte bine.

Dar amesteci cunoasterea cu logica.
Eroarea de logica care m-a amuzat pe mine era asta: odata ce copilul capata intelegerea a ceea ce este defapt o stea de pe cer, nu are nevoie sa le cerceteze pe toate ca sa stie ca una dintre ele nu poate fi strabunica. Asa spune logica mea.
Asa cum tot logica a dus la ideea ca universul e infinit, desi nu e o idee care poate fi validata prin vaz.



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

anya spune:

Suna foarte frumos sa spui "bunica mea e o stea". E o metafora reusita. Partea proasta, e ca cei mici sunt foarte materialisti, asa ca el va crede ca efectiv bunica sta acolo, pe stea sau s-a transformat intr-o stea. La un moment dat, cand va creste, va trebui sa afle intr-un fel sau altul adevarul (partea cu sicriul, descompunerea...). Totul tine de cum se face trecerea de la povestea copilariei la realitate. Pentru cei religiosi e putin mai simplu, ca sufletul pleaca la Doamne-doamne si ce frumos e acolo...

Deus spune:

noi suntem contra ingroparii/descompunerii asa ca este doar varianta ardere/cenusa/vant. Sper sa nu fie nevoie sa-i explic prea curand.

„Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci.”Gandhi
www.de-azi.ro

inspiratie, dragoste, putere ... pentru cine crede ca nu mai poate.
http://www.youtube.com/watch?v=flRvsO8m_KI



quod me nutrit me destruit

http://community.webshots.com/user/Deusphoto

dana10099 spune:

Sunt de acord cu tine Anya , este bine sa-i spui adevarul - in fapt nici noi nu stim ce se întâmpla dupa moarte. Pentru mine adevarul este ca trupul este acolo unde mergem sa punem o floare si sa varsam o lacrima , ca sufletul s-a înaltat la cer , la DD , ca noi trebuie sa aprindem o lumânare si sa ne rugam sa-i fie bine acolo unde este.

Scriu aceste cuvinte cu un nod în gât si lacrimi în ochi pentru ca Alex al meu , baiatul meu care în martie împlineste 10 ani ,a cunoscut moartea la un an si opt luni când tatal lui a plecat pentru totdeauna in cer.Sa-i fi spus ca acolo este bine este frumos - ce ma faceam daca ar fi vrut sa mearga la el ? Practic , dupa cum i-as fi explicat nu era nimic rau . Dar am ramas cu amintirile , fotografiile , iubirea . Si am tinut sa-i spun mereu ca este un copil iubit , ca tatal lui l-a iubit. Imi este teama sa-i spun si ca într-o oarecare masura îi seamana - mi-a zis de fapt la un moment dat ca el nu vrea sa fie ca tatal lui , sa moara tânar (perioada critica atunci când avea aprox. 5 ani), ba la un moment dat mi-a cerut sa-i promit ca el nu va muri niciodata.

Este adevarat ca ceea ce va spun eu este o tragedie , dar mare atentie ce spuneti copiilor. Si iarasi la fel de important , nu evitati sa stati de vorba cu copii , nu evitati subiectul. Imaginatia lor este atât de bogata...

anya spune:

dana - ai avut noroc(daca se poate spune asa despre o situatie atat de trista) ca Alex era micut, nu intelegea si nu putea sa puna intrebari. In timp, pana spre varsta critica de 5 ani, ai reusit si tu sa-ti pui ordine in ganduri, sa vezi ce-i spui, durerea sa nu mai fie atat de acuta.
Acum 2 saptamani a decedat un unchi (foarte apropiat de noi, cam ca un bunic). Pustiul meu cel mare (7 ani)a suferit foarte tare. Celui mic (4 ani) aparent i-a intrat pe o ureche si i-a iesit pe cealalta. In realitate, cel mare e foarte sensibil si s-a manifestat (plans, tristete cateva zile si pe un fond de raceala a facut si febra mare, zacut, l-am prins leganandu-se in pat precum copiii nealinati din orfelinate...); cel mic n-a zis nimic, dar cu urechile ciulite, precis a inregistrat tot ce am vorbit cu celalalt.

anya_79 spune:

Salut, e primul meu mesaj pe acest forum pentru parinti.
Cautam cu disperare de ceva vreme informatii despre cuvintele potrivite pentru a vorbi cu fiica mea despre moarte, si aici am gasit un subiect apropiat si foarte ciudat chiar numele persoaei de la ultima postare m-a facut sa imi fac cont (acesta e numele meu de suflet din mai multe motive si de fff mult timp)si sa caut o solutie la problemele mele si aici.
Fetita mea are 4 ani si jumatate e un copil fff matur si fff inteligent,intelege multe aspecte la care eu nu ma astept sa le inteleaga la varsta ei, sau pe care le inteleg copii din jurul ei de aceesi varsta, inclusiv educatoarele mi-au spus ca e un copil deosebit. Tocmai pentru acest lucru eu trebuie sa-mi aleg bine de tot cuvintele cand decid sa vb cu ea despre un subiect asa de delicat.
Anul acesta in vara o tragedie ne-a luat o fiinta tare apropiata muuuuuult prea devreme, era prietena ei de joaca, fina mea si aproape ca o sora in rest. Fetele erau prietene, se iubeau, ziceam des ca "mama are doua fete...".
Nu detaliez ruptura produsa...ea stie doar ca ceva rau s-a intamplat nu o mai vedem ...doar in poza...mami (adica eu) a fost in trasa o lunga perioada de timp...Am auzit-o zicand ciudat "mama, acum mai esti suparata pt ca ....?" si spune accidentul nefericit.... si atunci mi-am dat seama ca eu am inceput sa zambesc cred prima data, si ca ea in timpul asta nu a pronuntat deloc numele fetitei, probabil stia ca sufar dar nu stia de ce...
Ea stie ce s-a intamplat (eram in zona impreuna dar nu am fost de fata....si m-a vazut reactionand desi nu stiam cat de grava e situatia....) a auzit o parte din relatarile oamenilor (desi am facut pe cat posibil sa o feresc)....dar nu stie finalul concret si rece....
Ma gandesc ca, corect ar fi din partea mea sa vorbesc cu ea si sa-i explic...doar ca nu pot sa vb despre asta fara emotii....nu as vrea sa o sperii, desi si eu sunt destul de speriata de situatie, ideea e ca vede toate pozele si suntem destul de legati de parintii copilei si nu pomeneste deloc despre ea...nu intreaba unde e....nu o cauta...doar se uita la poze si la jucariile ei cu dor dupa parerea mea...
Eu cred ca stie doar ca nu accepta decat dupa ce eu voi vb cu ea, vreau sa ne amintim cu drag nu sa ne ascundem si sa plangem noaptea, eventual sa plangem impreuna....oare e pre mica pentru asta?
Nu stiu cat se intelege din relatarea mea, va rog sa ma intelegeti ca mi-a luat ceva vreme sa scriu undeva despre acest lucru, sper sa nu supar pe nimeni cu mesjul meu....poate aveti ceva sugestii pentru abordarea subiectului...Cunoastem cuvantul "moarte" nu stiu cat de clar insa si doar in ideea ca "oamenii batrani si bolnavi mor" ori la noi e altfel situatia

mayaione spune:

Am trecut si noi prin situatia asta cand a murit mama mea, anul trecut, fetita mea o adora pur si simplu, cand o vedea tipa si tremura de fericire. S-a intamplat tragedia si pur si simplu baby (asa-i spunea) a disparut. A fost teribil de dureros sa o vad cand ne apropiam de casa ca tipa de bucurie dar de fapt baby nu a mai coborat niciodata sa o astepte. Si a inceput sa ma intrebe, unde e, sa vina repede etc. Singura explicatie care mi-a venit atunci a fost ca undeva, in cer, sunt foarte multi copilasi care aveau nevoie de o doamna educatoare. Si pentru ca baby era cea mai buna, DD a chemat-o acolo sus sa-i invete si sa se joace cu ei. La cimitir mergem cu flori si sa aprindem lumanari sa ne mai vada si pe noi baby din cand in cand si o sa se bucure ca nu am uitat-o. A acceptat explicatia, insa ea tot spera ca odata si odata o sa revina. Am surprins-o pe balcon vorbind cu DD "dd te rog eu sa o aduci inapoi pe baby", mi-au dat lacrimile cand am auzit-o. Sau finei mele i-a spus ca e suparata pe DD pentru ca nu o mai lasa pe baby inapoi si ei ii este f dor de ea.
Anya eu zic ca trebuie sa discuti cu fetita, nu o lasa sa sufere in ea, e prea mica sa se descurce singura sau sa gaseasca o explicatie de ce a disparut prietena ei cea mai buna. Faptul ca nu-i pronunta numele indica si ca ea constientizeaza ceva, isi da seama si de suferinta ta. Nu stiu nimic despre fetita care a murit, dar incearca sa ii redai sub forma unei povesti totul, ii va fi mai usor de acceptat. Leaga-te de ce le placea lor sa faca, nu trebuie sa se teama. Fetita a gasit o bagheta, s-a jucat cu ea s-a transformat intr-o steluta si zambeste in fiecare seara de acolo de sus si se amuza de cum se joaca ea etc. Spui ca e un copil matur, inteligent, dar eu zic sa ii explici disparitia prietenei ei pe o nuanta de poveste si nu ca unui adult. Va doresc sanatate si sa depasiti momentele triste!

anya_79 spune:

Multumesc pentru raspuns, nu pot sa fauresc o poveste magica... cu fetita despre care vb, s-a intamplat o tragedie, ceva inexplicabil ne-a atras in zona...inexplicabil...aiurea...nu am vazut decat agitatie si stiam ca e vb de un copilas....apoi in mod fantastic si printr-un cosmar am realizat (nu la fata locului) ca e vb depre ea...dar deja copilul meu a stiut situatia....
Am ramas doar la momentul acela, nu am mai discutat niciodata ce s-a intamplat apoi cu fetita. Erau tare apropiate, eram/suntem tare apropiati de ei e asa de greu pt ca eu cu mamica fetei vb zilnic...plangem , amintiri, mergem la ei in vizita....nu o cauta, nu intreaba, doar se uita cu dor la poze...si sunt din ce in ce mi convinsa ca asteapta o explicatie...mi-e asa de greu.
Multumesc pentru raspuns, bucurati-va de copilasi si pretuiti fiecare clipa alaturi de ei

sanziana72 spune:

Anya_79, cea mica stie ca suferi, simte, si sufera si ea foarte mult fara sa inteleaga de ce. Nu o lasa singura, are nevoie de tine sa vorbiti despre asta, sa suferiti impreuna. Are si ea nevoie sa isi traiasca doliul dupa prietena ei. Are nevoie sa poata vorbi deschis, sa isi exprime sentimentele. Acum ii e frica pentru ca simte ca te raneste de cate ori aduce vorba despre asta.

Ceea ce cred ca are nevoie in acest moment, nu e neaparat o explicatie despre moarte, ci sa inteleaga de ce te ascunzi de ea, de ce te-a pierdut si pe tine. Pentru ca ea asta simte. Ca mama ei nu mai e aceeasi, or ea are nevoie de tine. Ii poti spune ca fetita a plecat si ca iti este foarte dor de ea. Ajut-o sa puna cuvinte pe ceea ce simte in tine si in ea. Va prefera sa simta ca suferiti impreuna, decat ca o respingi (incercand sa ii ascunzi suferinta proprie). Are nevoie de iubire, asa cum ai nevoie si tu ca sa reusiti sa treceti peste aceasta durere.


"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)