Emigrare sau nu?

Guestus spune:

ok bird70...deci tu nu ai avut parte de saci de galbeni imediat dupa aterizare ci de munca multa, scoala si etc etc. 7 ani trec ca miine...este?
una este sa spui ca te paste un viitor cincinal al dracului de greu si alta sa spui ca ai job fix in meseria ta la 1 saptamina dupa aterizare.

ideea este ca aici vin multi asa zisi emigrati si vehiculeaza fel de fel de bazaconii si SF...nu are sens sa fac nominalizari.

alintaroma spune:

Guestus nimeni nu scrie nici bazaconii si nici sf-uri, ci doar experienta proprie a emigrarii. Sfaturi poti sa primesti o gramada dar in final decizia finala tot in familie se ia. Eu stiu cit am cintarit noi si masurat acum 4 ani inainte de a face pasul decisiv. Si oricite povesti am ascultat de la cunostinte si prieteni in final am stiut ca nu va fi ca la ei ci ca la noi . Si intradevar am avut propria experienta in tot procesul, care nu a semanat cu nici una auzita , asta nu inseamna ca cineva ne-a mintit.
Sa emigrezi nu e absolut deloc usor si clar nu se potriveste tuturor, dar noi am plecat in ideea ca daca nu ne putem adapta aici oricum avioanele zboara in ambele sensuri

Tomalavinia bafta sa luati decizia potrivita familiei voastre

Guestus spune:

Pai experienta aia propie yo nu o vad nicaieri.
tu...alintaroma...ce job si la cit timp l-ai gasit de la aterizare?

Guestus spune:

Pina miine este termenul cu "ce job si la cit timp de la aterizare"
...daca nu scrieti yo nu va mai bag in seama.

alintaroma spune:

Guestus eu stau acasa dar asta doar datorita faptului ca DH (aka dear husband) si-a gasit job exact in domeniul lui la 4 luni de la aterizare si ne-am permis lucrul asta. Si fara nici o zi petrecuta prin scoli aici. I-a fost recunoscuta diploma si experienta (10 ani) fara nici un fel de probleme, chiar daca multi au facut ochii mari cind au auzit dar uite asta e, noi am avut noroc si alta experienta. Da, a schimbat vreo 3 companii pina a gasit-o pe "the one" dar asta in primul an si de atunci e foarte bine. Daca mai trecem si de criza economica cu bine eu ma declar multumita

Noi am ajuns inainte de criza economica si eram cit de cit asezati cind ne-a lovit ca daca ar fi fost sa fi cistigat loteria ieri sincer spun ca in conditiile actuale nu stiu ce decizie am fi luat. Mai ales ca in stat la noi somajul e undeva la 15% ... Plus ca in ro lucram amindoi si husbandu avea pozitie buna, plus casa , plus familie ... de aia zic ca nu stiu ce as fi ales...

ruxij spune:

Acum mi se pare o perioada f. proasta pt emigrat. Inceputul e greu. Cat despre intrebarea lui Guestus, care oricum o pune la misto , eu n-am emigrat, am venit la doctorat, deci am avut job din prima zi, ca esti platit. Dar esti limitat la vreo doua mii pe luna (in ziua de azi, eu am primit mai putin pe vremea mea). In general cam este necesar sa faci o scoala in tara de adoptie, cu exceptiile de rigoare.

columbiana spune:

Hai sa-ti spun concret ce-am facut noi; barbatu-meu a luat primul job aparut, la o saptamina de la aterizare, pentru ca aveam un copil cu nevoie de terapii (la 25$/ora completat la ce ne-a mai dat statul gratuit); a lucrat sase luni intr-o imprimerie, de noapte- usor fizic dar obositor din cauza noptilor si deprimant din cauza nivelului colectivului; eu m-am inscris la scoala de franceza unde eram platita, apoi la universitate unde am avut imprumut si bursa- un salar mai mic sa spunem- sa pot alerga dimineata la terapii cu copilul; dupa sase luni si-a gasit job pe meserie si calificarea lui, unde e si acum; eu am inceput sa-mi caut in 2006, am lucrat doar in domeniul meu: contabilitate dar munci <de jos> la inceput: xerox, clasament, data entry; cam la trei luni am tot schimbat joburi (o agentie ma trimitea de colo-colo), si am tot urcat cite un pic cu salariu din 2006 pina-n februarie 2008 cind am avut primul job permanent pe meseria mea (adjoint controlor- adjunct de sef contabil tradus mot-a-mot), si din 2009 (martie) imi fac meseria <la stat/la bugetari> cum s-ar spune in Romania .

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

jessie spune:

Guestus, desi te stiu mare mistocar ;-), o sa-ti raspund si eu la intrebare. Am ajuns in Toronto acum 3 ani, in octombrie. Nu cunosteam pe nimeni aici, doar in Kitchener, dar stiam sigur ca vrem sa stam in Toronto, in "oras mare" :-)
La 2 saptamani dupa aterizare am inceput primul nostru job, de superintendenti, job pe care l-am gasit prin cunostinte ale prietenilor nostri din Montreal. Ce inseamn jobul asta de fapt: esti un fel de administrator de bloc (20 etaje x 20 apart pe etaj parca), si asta implica curatenie, te ocupi de inchirieri, te toate "plangerile" chiriasilor ( si aveau o gramada), tot a 2a dupa-masa esti "de serviciu" si raspunzi la telefon si la fel tot al 2lea weekend, nu poti pleca nicaieri. Desi nu e jobul ideal nici pe departe, pentru noi a fost f ok de inceput, pana ne-am dat seama pe ce lume suntem si ce vrem sa facem mai departe. Uitasem sa spun ca pt jobul asta am primit un apartament cu 3 camere ( 2 dormitoare si un living) si 2 bai si primeam impreuna $1500 pe luna..
Am rezistat 5 luni pe jobul asta, pana mi-am gasit eu ceva in conta (Accounts Payable - furnizori). In acelasi an am inceput scoala pt CMA (Certified Management Accountant), iar sotul si-a gasit un job in domeniul lui (topografie). Acum un an mi-am gasit un alt job, mai bine platit (faptul ca urmez CMA-ul m-a ajutat f mult in chestia asta), la o televiziune cunoscuta aici si care inca mi se pare interesant, desi se munceste destul de mult.
Asa ca in ceea ce ma priveste pe mine, vreau sa cred ca am ajuns la "stabilitate" din punct de vedere al jobului. Mai am doar un an de scoala (dureaza 3 ani in total), si sa nu crezi ca a fost usor. N-am invatat asa de mult in viata mea, plus ca totul a fost si e in paralel cu serviciul.
Sotul a inceput si el scoala ca sa devina topograf autorizat (OLS), pt ca altfel nu prea are sanse sa scape de teren.
De asemenea, in acest timp ne-am luat si o casa, acum un an, potrivita pt noi, si ne-am "bucurat" de ratele scazute la ipoteca care sunt acum aici, din cauza "crizei", ca sa ajute oamenii sa poata face fata ratelor.
Cam asta e istoria noastra aici!
Te intrebi din ce bani am trait la inceput? am vandut o garsoniera inainte sa venim aici, si cand am ajuns ne-am luat o masina (second-hand) iar apoi am inceput scolile, care nu sunt ieftine deloc.
Dar eu cred ca atata timp cat reusesti sa ai un job aici , esti ok.
E foarte personala si subiectiva emigrarea. Noua ne place foarte mult aici, eu aici ma simt acasa, dar cunoastem multi romani care se plang mereu de Canada..Nu prea fac ei parte din cercul nostru de prieteni, nu-mi place sa ma inconjor de persoane negative. Plus ca apreciez oamenii care incearca sa schimbe ceva si nu se plang la nesfarsit...
Lavinia, multa bafta!

mamitzica spune:

A alinta-parca si tu vroiai sa pleci la Canada...sau ma insel???
Oricum mesajul era pentru Clau,nu pentru tine.
A face misto se cheama a lua pe cineva peste picior.Cind ai emigrat in Canada de 14 ani e cam greu de inghitit fraza ca cineva din Ro chiar daca lucreaza la consulat le stie pe toate.
Poate ca trebuie sa citesti mai bine am scris globalizare nu grobiat.
Si tocmai pentru ca nu sint rea....salutari si numai bine.

Hazul spune:

Mai Guestus, la ce crezi ca i-ar servi aceasta "statistica" Laviniei? S-a mai spus de n-ori: Experienta ei o sa fie UNICA SI PERSONALA, nu se poate lua nici dupa cazurile de SUCCES EXCEPTIONAL si nici dupa cele de ESECURI TOTALE Eventual ar putea face o "medie" dar raportat la ce? La job-uri, castig, experienta, bani?
Ei acum aduna informatii, dupa care trebuie sa ia o decizie care va fi numai a lor. Adunand plusurile si scazand minusurile, in final merita sau nu merita sa faca acest pas?

Ca fapt divers: Cand am venit aici si am aflat ca trebuie sa mai fac niste cursuri ca sa pot profesa in meseria mea, nestiind ca pot lua imprumut de la guvern, am decis sa ma reprofilez , ca doar nu era sa stau ca o plosnita, nu? Am avut grija de 2 copilasi primele 5 luni dupa care m-am angajat ca vanzatoare la un magazin. In 3 luni am devenit manager la cele 5 magazine ale patronului, si in 2 ani "l-am parasit" pentru ca mi-am deschis magazinul meu la care timp de 10 ani am angajat romance Dupa 10 ani am decis ca vreau sa fac altceva care sa ma "chalenge" si sunt din nou la Universitate intr-un program in care nu ajung multi. Anul viitor voi studia in Franta cu bursa la Sorbona. Am reusit pe forte proprii sa ma ridic unde altii doar viseaza. Sotul meu la fel are businessul lui, cu angajati(nu numai romani, dar si). Avem "proprietati" si o ducem bine. Asta nu inseamna ca de cand am aterizat am avut asternut covorul rosu.
Dar toate aceste informatii cu ce o incalzesc pe Lavinia in afara de faptul ca vede ca daca vrei, poti!?
Nu am chemat si nu o sa chem pe nimeni niciodata aici(in schimb daca mi s-a cerut ajutorul nu m-am dat in laturi) pentru ca experienta fiecaruia e a lui si numai a lui si nu poti sa promiti nimanui nimic; ar fi iresponsabil. Ceea ce a fost bine pentru mine poate nu "merge" la toata lumea. Am incercat insa sa spun oamenilor ca it's not necessarily easy, but it's worth it. (acum depinde si ce vrei de la viata) Dar deh, eu sunt optimista incurabila.