"Unde se duc prietenii, cand se duc..."

ellinia spune:

Eu am stat pana acum in trei orase, din care primul natal si ultimul il consider "acasa". Si eu am suferit cand prietenele mele din copilarie m-au dat uitarii dupa ceva timp, ne mai sunam asa, din cand in cand si cam atat. Mi-am facut prieteni peste tot pe unde am stat, dar cel mai greu mi-a fost cu prietenele din copilarie.
Prima experienta de genul asta am avut-o insa cu multi prieteni plecati in strainatate imdeiat dupa ce am terminat scoala. Mai vorbeam la telefon, nu eram asa familiarizati cu mailu' si messu' si cam atat. Si cand mai veneau in vacante constatam ca nu mai avem ce sa ne spunem, aveam alte preocupari, ei isi facusera familii pe acolo, alti prieteni. E trist, de multe ori imi aduc aminte de serile cand stateam in fata blocului pana noaptea tarziu si vorbeam pana in luna si stele iar acum au devenit niste straini ...

alexa_m spune:

Eu aveam doua feluri de prieteni. Cei din centrul universitar unde am terminat facultatea, respectiv gasca de colegi si cei din orasul natal, pe care-i vedeam de sarbatori (in rest messenger si telefoane). Cei din primul grup, dupa ce am terminat studiile au inceput sa se risipeasca...S-au casatorit, au aparut copii sau au gasit job-uri in alte localitati sau in alte tari, etc. Oricare ar fi fost motivul, toti au devenit din ce in ce mai ocupati, mai greu de gasit, de iesit la o cafea nici nu mai putea fi vorba...La inceput mi-a fost greu sa inteleg asta...Eu, indiferent cat de ocupata eram, mi-as fi facut timp sa vad un vechi prieten...Apoi m-am obisnuit si a trebuit sa accept asta. Daca ma sunau sa ne intalnim , bine , daca nu...iarasi bine.
Pe cei din orasul natal ii vedeam cand mergeam acasa, de altfel, unii dintre ei erau studenti in alte localitati, deci..ne intalneam rar. Si cand ne vedeam, era bucurie mare. Dar si ei, dupa terminarea studiilor s-au " risipit", alte orase, alte tari, alt statut social...Prietena mea cea mai buna, prietena mea de suflet, dupa ce si-a deschis propria afacere si a inceput sa-i mearga bine din punct de vedere financiar, si-a schimbat si cercul de prieteni, si nu a mai avut timp de mine. Ultima ei vizita a fost ceva pe fuga...a insistat sa ne vedem, eu eram foarte ocupata in momentul ala, dar am lasat totul balta , m-am gandit ca nu o mai vazusem de mult, si cand colo...nu venise sa ma vada pe mine, venise sa-mi arate noua ei masina , nu stiu ce clasa, limuzina, in fine...mi-a aratat-o si a plecat, a durat 3 minute. De atunci nu am mai vazut-o. Au trecut 4 ani. Ne sunam doar de zilele noastre de nastere sa ne zicem "la multi ani".Am intrebat-o de ce nu ma cauta atunci cand este in oras si a zis ca nu are chef sa iasa din casa, ca ei nu-i place orasul asta, ca o plictiseste, ca vine doar o zi sa-i vada pe ai ei si pleaca. Ca nu ar rezista mai mult aici...

De aproximativ doi ani m-am mutat in orasul natal, am zis ca o sa fie frumos, o sa ma vad mai des cu vechii prieteni, cei care au ramas pe aici....Dar nu a fost asa. Erau intr-adevar incantati sa ne vedem de doua ori pe an, dar atat. Si ei sunt..Ati ghicit: ocupati!
Deci, Nicoleta, prietenii, cand se duc ...se duc la treburile lor. Eu prefer sa cred ca sunt foarte ocupati...decat sa cred ca sunt indiferenti.
Dar sa stii ca de fapt, nu te vor uita...Ba mai mult, pe mine m-au ajutat vechii prieteni la nevoie, chiar daca intre timp nu ne-am mai vazut.

mcoca spune:

Eu cred ca zicala cu ochii care nu se vad este cat de cat adevarata.

Cand am plecat din ro aveam cativa prieteni buni, cu care am mai incercat sa tinem legatura cat am putut, dar apoi s-a cam stins, pentru ca nu prea mai aveam ce sa ne spunem toata ziua pe mess. Nu a fost vina nimanui, asa a fost. Cei mai buni prieteni ai nostri de familie au plecat acum 4 ani in Australia. Nu am tinut legatura regular dar anul asta au venit sa ne vada. A fost extraordinar, parca nu ne mai vazuseram de 4 zile nu de 4 ani. Eu cred ca asta e important, sa nu ne facem reprosuri, sa ne bucuram atunci cand putem sa ne vedem.


Vicky si Printzesone

Nicoleta spune:

Am inteles ca ochii care nu se vad... insa noi cel mai probabil ne vom intoarce acasa la anul. Adica se merita sa pastrezi legaturile un an ca dupa aceea sa le reiei, nu? :)

Nicoleta, mama lui Stefan si a lui Matei

carla2005 spune:

"Oare unde se duc prietenii cand se duc?"
"- In tarile calde!"

Ai mei, marea majoritate au plecat in alte tari, vorbesc de prietenii aia din copilarie, care raman in suflet indiferent ce ar fi! Ne mai vedem rar, revederile au un farmec aparte, cu ei tot timpul am senzatia ca nu m-am mai vazut de ieri!
In rest, eu pe unde m-am dus am legat prietenii, eu sunt o fire sociabila, si fara comunicare si socializare sunt efectiv deprimata! Si de pe unde merg si petrec mai mult timp ma leg de loc si de oameni irevocabil! Fiindca oamenii, locurile, timpul petrecut cu ei sunt de fapt viata noastra!

makydenis spune:

Nu stiu, fiecare cu drumul lui...

Nicoleta spune:

Da, cu drumul lui... pacat de intersectarile de pana acum care poate nu se vor mai repeta .

Nicoleta, mama lui Stefan si a lui Matei

Lauraa spune:

Pe mine m-ar interesa unde (si de ce?) se duc prietenele cand ajungi sa fii mama singura? Esti acum juma de om daca nu mai ai statutul de persoana casatorita? Nu te mai ridici la nivelul lor? Ai mai putine de oferit decat inainte? Intrebari peste intrebari..

witeflower spune:

Nu voi incerca sa-ti rasound in general ce se intampla cu prietenii cand intervine distanta... pentru ca depinde enorm de la caz la caz.
In schimb am sa-ti spun pe scurt despre mine si o foarte buna prietena a mea.

Suntem prietene din scoala generala. Un pic ne-a mai indepartat (ca si distanta+timp) liceul. Apoi facultatea - eu la Cluj, ea la Bucuresti. Apoi ea a ramas la Bucuresti, casatorindu-se. Dupa cativa ani a plecat In S.U.A.
Au mai trecut niste ani de-atunci. Atat in viata mea cat si in viata ei s-au intamplat multe.

In toti acesti ani am comunicat mai mult in salturi - adica aveam perioade cand luam legatura mai des, alteori au trecut luni bune (si nu doua!...), fara sa ne sunam sau sa ne scriem. Iar de vazut, ne vedem o data la cativa ani...

Totusi, iti spun cu mana pe inima, este si va ramane prietena mea din copilarie si din viata adulta. Realizam amandoua ca viatile noastre sunt separate, dar, pentru ca niciuna nu ne suparam, nu ne reprosam "absenta din peisaj" pentru o vreme, de fiecare data vorbim una cu alta la fel de deschis ca si cum nu ne-am mai vazut de ieri.
Cand ne intalnim, o data la cativa ani, desi suntem mult schimbate de la ultima intalnire, suntem foarte familiare si nu exista intre noi acel moment de stanjeneala sau vreun sentiment de instrainare.

Poate noi am avut noroc ca ne-am indepartat treptat, nu deodata, astfel am invatat cum sa ne pastram prietenia la distanta. Eu cred ca prietenia nu dispare, dar trebuie adaptata situaiei si inteleasa asa cum poate ea sa se manifeste, fara constrangeri si fara pretentii...

Si cred ca mai e ceva - celui care pleaca intotdeauna ii lipsesc mai acut prietenii "de-acasa" decat celor care raman... Tu esti intr-un loc nou, unde nu sunt prietenii tai si restul familiei, fostii colegi si tot ceea ce te facea sa te simti confortabil. Ei au ramas in mediul lor, cu relatiile si cu grijile lor... unde tu nu mai esti. Fii sigura ca isi amintesc de tine, au nevoie de tine, dar incearca sa intelegi ca e normal daca - cel putin in primii ani, tu vei simti mai des nevoia sa iei legatura cu ei. Daca reusesti sa accepti asta fara sa te superi, sunt sigura ca vei ramane prietena in timp cu multi dintre ei.

makydenis spune:

Mai degraba e vorba de prejudecati!