Exista discriminare in Romania?

Raspunsuri - Pagina 5

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns daniela_b spune:

Acum citva timp am vazut la tv o bucata dintr-un reportaj despre una din actiunile asociatiei Ovidiu Rom.
Niste persoane sufletiste in rolul educatoarelor organizau ad hoc sedinte de joaca ***"ca la gradinita" in niste sate indepartate cu po****tie majoritara rroma, pentru copii care nici nu stiau ce e aia gradinita.
Nu am vazut reportajul de la inceput, din pacate, dar in cele citeva minute pe care le-am prins am zarit citeva tiganci frumoase si sfioase, mamici care isi priveau puii cu un soi de mirare si naivitate care m-a dat gata. Ziceai ca abia stau sa nu se tavaleasca si ele pe jos, la joaca, sa puna mina pe jucariile alea frumoase si pe creioanele colorate.
Copiii erau exaltati si in invalmaseala aia vesela niciunul nu parea incurcat de sofisticatenia jucariilor.Toti stiau cum sa se joace cu ele si, credeti-ma, creionul colorind pe hirtie, parea la fel de firesc in mina lor ca in mina oricarui alt copil. In camera aceea erau doar copii cu mamele lor, nu erau tiganci cu puradei. Copii veseli si fericiti si mame frumoase si bune.
Mi-au dat lacrimile. Nu fiindca sint usor de impresionat ci fiindca pentru doar o secunda m-am gindit la cum ar fi sa am 5 ani, sa nu mai fi pus niciodata mina pe o papusa frumoasa si intr-o buna zi, niste zine bune de la "Ovidiu Rom" sa-mi aduca una cu care sa ma pot juca.
Astfel de chestii mici te fac sa nu-ti pierzi speranta ca ...poate, poate nu sint toate sansele pierdute pentru ei. Copiii sint peste tot copii chiar si acolo, departe de lumea buna, undeva in Romania.

Din pacate, tot undeva in Romania, o binecunoscuta realizatoare de emisiuni, implicata la rindu-i in destule actiuni umanitare ( si pentru asta, ma plec in fata ei!) are lipsa de delicatete sa spuna pe post ca e nemultumita ca in zona unde locuieste ea sint doar gradinite cu prea multi "colorati" si ca nu-si poate duce copilul acolo fiindca isi doreste ceva "mai bun".
Am fost socata sa vad ca nimeni nu i-a sanctionat spusele.
Nimeni n-o fi auzit ce si cum a spus?

Concluzia mea e una: da, exista discriminare, chiar si acolo unde nu te astepti!

Si apropo de papusi, ceva dulce amar: intr-o zi, apropiindu-ma de ghena, am vazut o copila de vreo 10 ani, o tigancusa nostima si agila care cocotata pe un tomberon agata cu un fier indoit cite ceva ce i se parea de valoare.
Alaturi, cu fundul gol direct pe asfalt, o alta copila de vreo 3 ani astepta cu ochii in sus ceva "bunatati". Exact atunci asta mare zvirle o papusa fara miini, "in pielea goala" si cu o claie de par incilcita spre mititica de jos.
Aia mica o ia in mina, se uita la ea, o arunca cit colo si incepe sa zbiere da' nu asa de-oleaca ci urlet in toata regula, bolborosind si niste cuvinte.Eu, crezind ca s-a lovit sau taiat cu papusa aia o intreb repede ce-a patit la care sora-sa ( ca sora-sa era) imi zice :
" doamna, spune ca-i urita (adica papusa) c-are parul alb (adica-i blonda)".
Aha, deci ca papusa era murdara si nu avea miini nici n-a observat.
Iaca un caz flagrant de discriminare a papusilor!


Pastreaza-ti inima calma in timpul actiunii

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns copiloi spune:

Traim intr-o tara, in care insusi presedintele www.realitatea.net/traian-basescu-reclamat-din-nou-la-consiliul-national-pentru-combaterea-discriminarii_87335.html" target="_blank">a fost reclamat de 2 ori la Consiliul National pentru combaterea discrimnarii si a aparut in presa internationala pe aceasta tema.

De "tiganca imputita" va mai amintiti? Eu cred ca Madona s-a adresat de fapt lui Basescu.


Alina

***

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sirimie spune:

sigur ca exista, dar nu cit proclama romii

dar peste tot in lumea asta exista discriminare, intr-un fel sau altul

Va dorim sa cresteti mari si frumosi!

Simona & Vladut (27 februarie 2005) & Monica (23 aprilie 2009)

Am blog si poze in album
Diferenta intre cum este si cum ar trebui sa fie

Andrei are nevoie de ajutor: http://andrei.seek-on.com/ro
Despre Andrei

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Natasa spune:

Eu cred ca exista discriminare in Romania, dar nu a tiganilor care sint ridicati zilnic la rangul de vedete si pe care nu-i intreaba nimeni cum de au milioane in conturi, ci a oamenilor cu dizabilitati. Sa fii orb, paralizat, surd sau cu orice alt mic sau mare handicap inseamna sa fii condamnat in tara asta. Trotuarele sint inexistente si cind sint au borduri uriase sau coborite la misto, mijloacele de tranport presupun picioare bune si sanatoase tun ca sa te urci/cobori, oamenii sint needucati si salbatici si se holbeaza ca la urs cind vad un om cu probleme, in institutii de orice tip nu vezi pe cineva in carucior angajat, rampele sint inexistente sau in unghiuri care sfideaza... Mie asta mi se pare adevarata discriminare, fara suparare.
Tiganii se autodiscrimineaza prin comportament si daca traditia lor de secole le spune ca munca e gresita si scoala fara sens pot sa se dea peste cap toate organizatiile pentru ca o fac in van (am colaborat ani de zile cu una si nu vorbesc de departe, mentalitatile lor nu se vor schimba nici in secole). Evident ca exista si tigani curati, cinstiti si cu scoala, dar mentalitatea majoritatii e departe de ce-am dori noi. In plus, observ din ce in ce mai des tiganizarea romanilor si asta fara niciun ONG sau efort massmedia.
Homosexualii nu stiu in ce fel sint discriminati, in afara de faptul ca atunci cind fac miting apar cretinii de la Noua Dreapta si dau cu pietre in ei. In rest e treaba lor ce fac in pat, nu cred ca trebuie sa umble cu pancarte pe frunte...
Prin urmare, asta e concluzia mea, adevaratii discriminati prin lipsirea lor de orice sanse la o viata normala sunt cei cu probleme grave de sanatate.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns inaioana spune:

Here we go again...
Sincera sa fiu...e a patra oara cand deschid subiectul asta si il inchid la loc decisa sa nu raspund nimic, ca oricum e al nustiucatelea si oricum e degeaba. Cei 6-8 oameni care sunt impotriva discriminarii si restul de cateva zeci care-s de partea ei vor spune fix aceleasi lucruri, parti din subiect vor ateriza la ZZ si el o sa se stinga usurel sau o sa fie inchis dupa 40 de pagini de dezbateri sterile.

Dar parca pot sa nu zic nimic...
Se vorbeste despre locuri speciale in scoli pentru romi. Stie cateva cate sunt? Va spun eu :
www.romaworld.ro/educatie/doua-locuri-pe-clasa-pentru-elevii-romi.html" target="_blank">2 (doua) pe clasa.
Se vorbeste despre locuri speciale in facultati, dar se trece cu vederea ca de fapt, la nivelul coruptiei din Romania, majoritatea sunt ocupate de www.romaworld.ro/educatie/romanii-se-dau-romi-ca-sa-intre-la-facultate.html" target="_blank">studenti romani care se dau romi la admitere, fix in acest scop. Toate politicile publice sunt DE FORMA si de praf in ochii comisiilor europene.

99% dintre copii aud de mici fraze de genul: nu scuipa, ca nu esti tigan, daca nu esti cuminte te iau tiganii etc. Desfid pe oricine incerca sa contrazica asta.

Am cunoscut tigani angajati in constructii, oameni foarte curati, seriosi, muncitori, familisti si asa mai departe. Erau in societate la fel de oribil discriminati ca si ceilalti, atat ei cat si familiile lor.Trebuie sa faci eforturi zilnice imense si sa ai o motivatie de sfant ca traind intr-o societate care te umileste continuu tu sa te comporti zilnic impecabil. Indraznesc sa sustin ca orice romanca verde care peroreaza pe aici cu scutu' ridicat impotriva pericolului tiganesc, nu ar reusi sa fie sfanta intr-o asemenea situatie.

De asemenea, spunea cineva ca "traditia lor de secole le spune ca munca e gresita si scoala fara sens ". Banuiesc ca persoana nu a aflat despre traditiile tiganesti la scoala. Scoala aia pe care traditional romanii o urmeaza in mase largi..de cateva decenii. Aia la care ar fi fost cazul sa invete ca Romania verde si iubita a fost pana acum doar 150 de ani (deci nu sute!) stat SCLAVAGIST. Toti romii erau sclavi si boierii isi notau in jurnalel lor "de cumparat tiganca tanara". Sclav inseamna proprietate asupra caruia stapanul are drept de viata si de moarte.

"Codul penal din Muntenia din 1818 contine articolul "Toti tiganii sunt nascuti robi" si "tiganii fara stapan sunt proprietatea statului". Cele mai tulburatoare descrieri dateaza din aceasta perioada:

"Pe strazile din Iasi din tineretea mea am vazut fiinte umane cu lanturi la maini si la picioare, altii cu zgarzi de fier la gat. Batai crunte, alte pedepse ca infometarea si legarea deasupra focului [...] femei despartite de soti si fiice de parinti oameni [...] vanduti ca vitele" (Mihail Kogalniceanu)

Colson descrie, dupa o vizita la casa unui boier, cum seara la masa "suferinta este atat de aparenta pe fata tiganilor incat iti pierzi tot apetitul"; apoi dimineata este trezit de tipetele sclavilor, pedepsiti cu "100 de lovituri de bici pentru o farfurie sparta.""

Evident ca romanii verzi vor sari ca asta a fost acum 150 de ani. Asa este. Dar asta nu cantareste prea mult in schimbarea totala a constiintei unui popor. Pe de alta parte nici ceea ce a urmat nu a fost departe de ceea ce fusese inainte (daca intereseaza pe cineva, desi ma indoiesc sincer, am sa continui cu istoria).
Nici pana acum nu exista in realitate politici publice in favoarea lor. Inafara de hartii, desigur...


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns inaioana spune:

Un text care mie mi se pare ca rezuma foarte bine situatia:

Ne aflam intr-un cerc vicios de discriminare, lipsa de respect, lipsa de interes, lipsa de intelegere din partea romanilor care duc la saracie, care duce la cresterea criminalitatii si la lipsa de educatie scolara in randul romilor, care duc la mai multa discriminare, lipsa de respect...

[...]
Cine e interesat de romii care nu fura? Cine este interesat de romii care fac cinste tarii noastre peste hotare? Nimeni. Mass-media exploateaza interesul po****tiei cu titluri ca un tigan a "furat" si prin aceasta contribuie la continuarea acestui cerc vicios, deoarece majoritatea po****tiei primeste informatii despre romi din mass-media si nu de la romi. Romii pe care ii vad oamenii nu sunt, in general, reprezentativi: un cersetor rom sau un copil al strazii este mai usor de vazut decat un copil rom care se duce la scoala. Multi romi care au un statut social si economic mai ridicat nu spun la toata lumea ca sunt romi pentru ca prin aceasta nu au nimic de castigat si multe de pierdut.

Istoria romilor este un incredibil sir de persecutii si discriminare. Cauzele care au dus la situatia economica si educationala a romilor din ziua de astazi, precum si cele care au dus la discriminarea cu care ei se confrunta sunt mult mai multe si mai complexe decat cele prezentate aici. Ele trebuie recunoscute si intelese, atat de romi cat si de restul romanilor, pentru ca cercul vicios in care ne aflam sa fie intrerupt.

Va propun sa facem o lista cu romii pe care ii respectati sau admirati.Aia care nu fura si pe care prin urmare nu ii vede nimeni.
Am sa incep eu cu Delia Grigore, Vasile Burtea, Gelu Duminica si ..mai sunt o gramada, mai las si la altii.

(Btw: Stiti cati preoti romi exista in Romania? Unul. Hirotonit in 2009. Bineinteles in Ferentari.)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns LoraG76 spune:

Cat de usor vorbiti de discriminarea romilor in Romania...din pacate, unii cand se pronunta cuvantul discriminare nu vad decat etnia roma in fata...de ce?
Natasa, ai punctat bine adevaratii disciminati ai Romaniei...oameni cu reale probleme.
Mirela, bine zici...exista o mare diferenta intre discriminarea reala si cea inchipuita...nu vorbesc din carti, vad zilnic realitatea... Adevaratii discriminati sunt altii, asta e parerea mea, in niciun caz nu romii...exemplul sta chiar in fata voastra: multi romi care au vrut sa faca ceva cinstit au ajuns sus - vezi toti artistii care muncesc pentru ceea ce au.
Locuiesc in Piatra Neamt, un oras in care s-au facut foarte multe pentru cazurile sociale, in special pentru etnia roma si nu vorbesc in necunostinta de cauza...nu sunt romii discriminati - cazuri nu neg ca exista, dar si romanii sunt in egala masura discriminati, nu? Si femeile in detrimentul barbatilor si invers... Din banii nostri, taxe platite de noi, li se construiesc case dotate romilor - distrug tot in cateva zile apoi se prezinta impreuna cu asociatiile lor la primarie sa ceara alte case, pe motiv ca locuiesc in conditii insalubre etc...li se dau alte case, poate mai bine dotate decat primele...credeti ca alea vor fi pastrate? Nu, pentru ca ei stiu ca primesc la nesfarsit...
La gradinita la fiica mea e o fetita de etnie roma si credeti-ma, nimeni nu o marginalizeaza pentru asta, garantez. O incurajez pe fiica mea sa se joace cu ea, pentru ca e un copil normal ca oricare altul, nu as trata-o diferit sub nicio forma. E discriminata fetita aia, credeti? Nu.
Deci nu generalizati, va rog...eu raman la parerea mea, romii nu sunt discriminati in Romania.
Scuze daca nu am fost prea coerenta, insa subiectul asta mi-a trezit multe amintiri...nu tocmai placute!

Lora, mami de Iustina


Teledon pentru Dan
Ajuta la construirea unei sectii de chirurgie cardio-vasculara :
858 - 2 euro/sms - Comote, Orange, Vodafone
www.inimacopiilor.ro
Bazar pentru Sebi

(Niciodata sa nu spui niciodata!)


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Deus spune:

Foarte aproape de zona unde stau eu, locuiesc rromi afara in padure. Au puradei mici dezbracati si murdarei. Cred ca nu au vazut apa pe pielea lor de cand atunci cand ploua(: Iarna cand era frig si ne plimbam prin zona, am auzit pruncii plangand. Ma gandeam ce sansa au ei in viata? Nici una! Nu se spala, vad ca mama si tata sunt exilati de societate, vad cum noi ceilalti ne tragem discret cand se apropie de noi in magazin, la gradinita nu sunt acceptati, scoala nu o sa faca...ce sanse au? Nici una.

Da exista discriminare peste tot in lume! Sa nu ne ascundem dupa degete...
Exista discriminare si o sa existe cat timp o sa existe doi oameni pe pamant.


„Fericirea este armonia dintre ceea ce gandesti, ceea ce spui si ceea ce faci.”Gandhi

www.de-azi.ro

inspiratie, dragoste, putere ... pentru cine crede ca nu mai poate.
http://www.youtube.com/watch?v=flRvsO8m_KI



quod me nutrit me destruit

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns inaioana spune:

Citat:
citat din mesajul lui LoraG76

Locuiesc in Piatra Neamt, un oras in care s-au facut foarte multe pentru cazurile sociale




Da, am vazut: telegondola (aka tichie de margaritar), urs la gratii in centru si coruptie.

Btw, Piatra Neamt e orasul ala segregationist oficial, al carui primar a declarat ca face www.divers.ro/focus_ro?func=viewSubmission&sid=4074&wid=37452" target="_blank">"ghetto special pentru tigani". Iar Pinalti in persoana a fost acuzat de Departamentul de Stat al SUA de rasism...Piatra Neamt nu se lasa cu segregarea orice ar fi. Dar segregarea nu e discriminare, nuuuuu....

Citate, ca-s dragutze:

"considera ca este necesara o separare fizica a rromilor de po****tia majoritara, sustinind ca “am discutat foarte mult asupra amplasamentului astfel incit po****tia din jur sa fie mai putin afectata, si ne-am orientat catre zona Valeni, vizavi de Depozitul Ecologic. Vom duce acolo 28 de containere, care vor fi transformate in apartamente”.

"viceprimarul Ouatu declarind: “zona va fi pazita de politisti comunitari, pentru asigurarea linistii si evitarea migrarii tiganilor spre alte zone ale localitatii”.

In rest totul e bine, pasarelele canta fericite pe moldoveneste si fetita roma de la gradinita e bine merci ceea ce va doresc si dumneavoastra.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iulia_b spune:

Eu sunt curioasa cate din fetele de pe forum au copiii la gradinite sau scoli frecventate in numar mare de rromi. Ar fi un exemplu pentru ceilalti dincolo de cuvinte parfumate. Pun pariu ca sunt la gradinite scumpe, supercurate, sigure si cu anjuraj ales?

Mergi la inceput