Mild Asperger - debut?

Sabina spune:

Myrrha, pt ca sunt stupide! Old macdonald etc.
repetitive, simpliste....

acum sofia e mare si nu accepta orice cantec, si-mi comunica clar ca e enervanta melodia xyz.
(pe aceasta cale fac inca odata apel la parinti sa nu mai puna cutiute muzicale la copii....)
Gh incepe si urla cand nu-i place ce-i cant, si-mi pune mana la gura:D
el personal e clar gifted la muzica, pt ca de la un an jumate intoneaza perfect. Eu am vazut multi copilasi talentati care intonau binisor la varsta aia,da la el e iesit din comun. El nu vorbeste decat foarte putin si l-am cam studiat pe toate partile, instinctu (combinat cu ce-am citit si cu medicii care l-au vazut) imi spune ca e bine din fericire

in concluzie, mai ales daca aveti ceva banuieli/diagnostice, scoateti muzicile stupide din casa. Mozart, bach, haydn, astea recomand....



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo

mariuta spune:

Myrrha draga,

Incearca jocuri "take turns", cand iti vine tie randul zici:acum eu, acum mama si arati inspre tine, cand ii vine ei randul zici: acum tu, Agatha si arati inspre ea - si o inveti sa faca si ea la fel, sau face ea singura prin imitatie, jucati multe jocuri din astea.

Alta idee: conversatii imaginare intre tine si jucarii: buna, ce faci, eu sunt mama Agathei, tu cine esti? Eu sunt crocodilul sau broscuta, etc. apoi "jucaria" se adreseaza Agathei si o intreaba:dar tu cine esti? iar ea trebuie sa raspunda: eu sunt Agatha. Si tot asa, la fiecare pas, o corectezi cu o voce neutra daca greseste, la infinit cu rabdare. Il bagi si pe cel mic in acest joc si ii spui mereu "tu". Dar cine stie, poate Agatha e prea inteligenta pentru astfel de jocuri? Adica poate o plictisesc, dar oricum poti incerca.
Sau ii pui povesti in care sunt multe conversatii sau cantecele cu pronume (cipolino - fiecare personaj canta despre sine folosind pronumele "eu", erau acolo si dialoguri bogate in pronume, sau melodiile din veronica).
Eu ma gandesc ca generalizarea pronumelor e mai grea la copiii care socializeaza mai putin si mai ales la cei care sunt lipsiti de tovarasi de joaca ce vorbesc in limba lor materna.


Pe de alta parte daca tu esti Aspie, as vrea sa fiu si eu.
Nu numai cultura ta, dar si modul in care iti comunici si sustii parerile mi-au starnit intotdeauna admiratia si o invidie secreta. (M-ar interesa mult sa-ti citesc teza de doctorat, daca exista vreun link sau alta sursa te tog trimite-mi si mie pe pm).

anca_27 spune:

I`m in love with an alien...

Va citesc de ceva vreme, si-n paralel il observ tot mai mult pe sotul meu. Ne cunoastem de 3 ani. Era... special. Altfel decat toti si mi-am zis, `e The One`. Am renuntat la tot-tot, am plecat, de fapt, am venit , si de-atunci suntem nedespartiti.
Cu timpul am inceput sa simt c-am intrat intr-o familie de aliens. Toti foarte inteligenti, doctorate, toti formare in psihoterapie (fratii lui si sotiile=4), doar unul profeseaza ca psihoterapeut, unul ca psiholog, restul, neurolog si medic la urgente. Unul din frati, special, o nepotica speciala - nu stiu ce diagnostic are, ei nu vorbesc despre asta, o acceptam cum e si incercam sa intelegem. E si dislexica, si putin retard, merge la o scoala speciala, are probleme cu mancatul, trebuie tinuta tot timpul in frau, face tantrumuri, asta din ce-am observat, pentru ca e oarecum subiect tabu boala ei.
Fratele special e epileptic sub tratament. Medic. Foarte inteligent.
Intrebarile mele au inceput sa curga in clipa in care sotul meu a facut o criza. Epileptica parea. Cumnata, neurolog, i-a facut un EEG, niciun traseu epileptic, a caracterizat-o ca fiind o criza petit-mal, nu necesita tratament doar multa odihna si echilibru.
Echilibru. E profesor. Are un simt al limbii nemaipomenit. Stie vreo 6 limbi si invata mai departe, le prinde foarte repede, accent, tot, ma uimeste. Nu are prieteni, niciunul. Nu tu gasca de baieti, sporturi, iesit, nimic. Eu sunt prietena lui. Cand mergem in vizite, foarte rare, se izoleaza. Cauta o carte in biblioteca si se pune intr-un colt. Sau se uita la tv, sau orice alta activitate care il absoarbe complet. Daca incepe o conversatie pe teme politice de exemplu, se supara foarte tare daca celalalt nu-i impartaseste convingerile.
De multe ori, inainte sa mergem la ai mei, sta pe balcon la tigara, ore intregi, si vorbeste. Tare. Il intreb despre ce vorbeste. Despre cum o sa-l convinga pe tata ca n-are dreptate pe tema cutare.
Si are un tic pe care-l ascunde oarecum de mine. Isi freaca mainile in disperare. Cand gandeste, cand se bucura. E ca un dracusor, se si stramba. Ma amuza, dar e un tic, daca apar eu, inceteaza. Daca ma fac ca nu-l vad - azi l-am observat din nou, de la distanta - si crede ca e `singur`, si le freaca la fiecare 30 de secunde, iar si iar. Are bataturi la degete.
Nu are atentie distributiva. Daca e prins cu ceva, e doar acolo. Il strig de 3-4 ori. Nu are simt practic. Insa e perfectionist, si duce la bun sfarsit ce incepe, chiar de-i ia o zi, doua. Desi multe le-as putea face eu, il las pe el, eventul il `ghidez` subtil.
Colegii, studentii il stiu de aerian, imprasiat. De cand e cu mine, il lauda ca cica l-am schimbat. Eu nu fac decat sa-i stau in spate, si pe nevazute si nesimtite, sa-i imprim directie. Si-atunci face minuni.
Il iubesc. E un suflet special, de milioane. A trecut printr-un divort, mai are un copil, la care-l trimit cat pot de des. Parca nu ar simti ca baiatul are nevoie de el. Eu m-am obisnuit sa nu vada ca sunt suparata, (nu observa ca uneori sunt plansa), nu-si da seama ca cea mica are nevoie de el - o ia in brate, ea plange, el continua sa-si joace partida de table sau sah. Joaca obsesiv serile.
Invat alaturi de el ca viata e speciala si mergem inainte... dar ... nu stiu ce e. Cum sa-l iau. Tot ce-am facut pana acum a venit din empatie, din instinct.
Fratele, psihoterapeutul, cu care-as putea vorbi, e prea prins cu fetita. Si nu ne vedem foarte des, o data la luna-la doua luni.
Asa ca mi-am luat inima in dinti si v-am scris voua. NIMENI nu stie nimic despre ce v-am marturisit aici, acum. Dar voi, cu oameni si copii speciali langa voi, probabil ma intelegeti cel mai bine.
Si bineinteles, totul vine si din frica ca sufletelul nostru mic poate mosteni ceva. Nu stu ce...

Mami de Sara (8 dec 2008)
============
Poarta-ma, mami!

===================
"Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume."(Mahatma Ghandi)

asteryaro spune:

Myrrha,
Razvan al meu a invatat EU si TU la terapie ABA.
Eu, in paralel, am exersat in felul urmator, din instinct, fara sa ma invete cineva: cand ii vorbeam si spuneam EU, ma indicam cu aratatorul in piept. Cand spuneam TU, faceam acelasi gest, dar catre el. Si spuneam si numele, in acelasi timp: eu-mama, tu-Razvan. A mers greut, dar a prins figura, a invatat-o si acum... o stie . Inutil sa va spun ca in prezent, la EU (atunci cand vorbeste despre el), isi infige un index in piept, de ma doare pe mine .
Si l-a prins din zbor si pe NOI.
Este de incercat.
Restul de pronume personale urmeaza in curand.
Tantrumuri la anumite melodii a facut si Razvan, si am facut tot posibilul sa nu-i testez prea mult rezistenta nervoasa, adica n-am mai rulat piesele respective.
Singurul zgomot la care isi mai acopera urechile este cel al interfonului. Dar am trecut si noi prin 3 ani de cosmar , acoperitul urechilor pe langa multe altele.
Au disparut cu timpul, au aparut altele, mai acceptabile. Sigur ca si noi ne-am schimbat optica, si asta ajuta mult.
Adora cutiutele muzicale, canta in masina, in special cantecelele mai lente, deoarece el inca vorbeste lent, cu pauze, isi cauta cuvintele.. Avand in vedere ca a spus PRIMA SILABA in oct. 2008, a invatat intrun an cat un neurotipic in 3.

Anca_27, .
Sper ca si de puiul meu sa se indragosteasca o fata, asa cum ai facut tu de sotul tau, si sa-l poata iubi.

Cristina si Razvan (31.01.2006)
"Viata e ca carosabilu': unii vine, altii trece..." (adusca, membru DC)
(1),(2),(3),(4)
(5)

bird70 spune:

Anca,
bine ai venit. Din ce descrii tu sotul tau pare sa fie pe spectrul autist. Probabil ca e greu sa abordezi problema direct, ar putea deveni defensiv, s-ar putea simti atacat. Noi nu am stiut de asperger's/autism decat cand pitica noastra a fost diagnosticata, atunci ne-am dat seama ca sotul meu e si el aspie. De fapt daca ma uit la familia lui, maica-sa si sora-sa sunt sigur undeva pe spectru, iar din familia mamei lui are o verisoara primara cu autism sever (nonverbala) si alti verisori 'ciudatei'. Din povestile ce le-am auzit, se pare ca si bunicul din partea mamei era mai special. Sotul tau a fost foarte norocos sa se nasca intr-o familie speciala unde probabil a fost acceptat asa cum este el. Dar exista poate si un dezavantaj, acela de-a nu intelege reactiile/nevoile neurotipicilor (cand ignora nevoile copiilor, cand nu vede ca esti trista, cand insista foarte tare sa-si impuna punctul de vedere, etc). Sotul meu nu a avut norocul asta, cu o mama complet lipsita de empatie si foarte centrata pe propria persoana, un tata aproape inexistent, sotul meu si sora lui au fost terorizati toata copilaria sa se poarte 'normal', sa nu atraga atentia. Cand avea 8 ani maica-sa (care era despartita de taica-su) l-a pus intr-un orfelinat pentru 3 luni ca nu mai putea cu el, noroc ca a aflat bunica-sa (din partea tatalui) si l-a adus acasa. Maica-sa sustine ca l-a dus acolo in vacanta si nu a avut bani de tren sa se duca sa-l ia acasa. Ea a lucrat tot timpul si a castigat intotdeauna binisor, nu era muncitoare cu ziua sau ceva in genul asta sa zici ca nu avea bani si nici nu a baut sau alte chestii de genul asta. Cu genul asta de lectie invatata , el a devenit foarte expert in a mima normalitatea. A devenit foarte atent la reactiile oamenilor incercand sa le ghiceasca si a invatat singur o gramada despre cum sa te porti NORMAL. Imi aduc aminte cand eram prieteni imi spunea ca el nu vrea copii, ca nu vrea sa fie ca el. Eu am crezut ca ciudatenia lui se datoreaza abuzurilor emotionale si fizice din copilarie, el a stiut mai bine .

Ce pot sa te sfatuiesc, vorbeste cu el despre faptul ca nu observa cand copilul plange la el in brate, ca nu te vede ca esti plansa, etc dar nu ca un repros ci doar sa-i spui ca ai observat ca asta se intampla si sa-l intrebi daca isi da seama ca aceste lucruri ii scapa. Noi am ajuns la concluzia ca sotul meu 'nu ma intelege' ani inainte sa aflam despre asperger's si am facut o intelegere ca decat sa ghiceasca care e problema mai bine ma intreaba si eu am sa-i spun .

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation

anca_27 spune:

Multumesc mult, fetelor! Ma simt mai... de-a casei.
Am recitit ce-am scris, si pare mult mai grav decat cum e el in realitate, insa toate cate le-am scris exista.
Nu e lipsit de empatie tot timpul, parca are un comutator, acu e empatic, acu nu mai e. Aseara de exemplu, era hotarat s-o lasam pe pitica in patut singura, sa planga.(Incercam sa mai reducem din trezirile in nr mai mare de 10, noptile). Eu i-am spus ca n-o las si ca nici el n-o sa poata. El, foarte rece, ba da. M-a speriat ce ferm era, si mi-am zis c-o sa am de furca cu el. Insa, cum a inceput Sara sa planga, in mai putin de 1 minut a fost la ea...
Cum spui Bird, cred ca a invatat sa mimeze normalitatea, uneori e foarte normal si apoi devine `ciudat`. Acum ca am citit mai multe, inteleg altfel, nu ma mai supar ca nu ma aude cand il chem si e la 1 metru dar prins cu altceva, sau ca nu sare imediat la nevoile mele... am observat ca totul e ok daca-i spun ce si cum vreau. Daca astept... nu se intampla nimic, pentru ca nu-si da seama.
Si mama lor, din ce spune lumea, a fost altfel. Nu stiu daca a inteles-o cineva, as vrea sa fie in viata sau macar sa o fi cunoscut putin. Aseara a fost in vizita nasul, fratele lui, cu fetita. Si l-am vazut observand. Si cred ca stie, tot. O observa si pe Sara, jucandu-se cu fetita lui. O sa gasesc un moment, candva, cumva, sa vorbesc cu el.
Am avut unul, doar noi doi, pe malul apei la ai mei la tara, l-am chemat cu mine la rau, sa ducem impreuna apa. Ne-am asezat si mi-a zis `spune Anca`, eu, de colo, arsa `n-am nimic sa-ti spun, te-am chemat doar asa`, `ok`. Poate atunci n-aveam multe sa-i spun, insa acum... n-as mai rata momentul.
Na, m-am intins, si va povestesc copilarii. Doar ca... ma bucur ca v-am cunoscut, si va imbratisez pe fiecare in parte.


Mami de Sara (8 dec 2008)
============
Poarta-ma, mami!

===================
"Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume."(Mahatma Ghandi)

asteryaro spune:

Anca .
Acasa putem sa vorbim, sa radem, sa povestim... in special COPILARII , cu copii si chiar cu adulti .


Cristina si Razvan (31.01.2006)
"Viata e ca carosabilu': unii vine, altii trece..." (adusca, membru DC)
(1),(2),(3),(4)
(5)

simali spune:

Si de la cautarea socializarii vine si toata drama. M-am gandit mult si am ajuns la concluzia ca daca ai un copil care nu se da in vant dupa socializare nu este asa mare tragedie. Este doar mai singuratic si gata. In pauze el e copilul care sta cu o carte in mana...

Problema apare cand copilul vrea cu orice pret sa aiba prieteni - DECI ISI PUNE IN EVINDENTA STANGACIA SI MODUL BIZAR DE A VEDEA LUCRURILE - dar este respins, batjocorit, izolat, etc. De aici vine pierderea increderii in fortele proprii dar mai ales un puternic sentiment de inadegvare sociala.

Sa va dau un exemplu. La scoala la Vlad copiii joaca in pauze un fel de joc: baietii le prind pe fete, fetele scapa, baietii iar le prind, etc. Si zice Vlad ca el nu este din grupul care le prinde, ca lui nu-i place asta. Lui ii place sa le scape pe fete. Am aflat ca el este singurul care are acest rol - de salvator - ceea ce-i deranjeaza foarte tare pe ceilalti baieti care-l acuza ca le strica jocul, ca tine cu ursul si uneori chiar il agreseaza (verbal, il imping, il trag, etc. nu batai in toata regula). Si-mi vine ideea sa-l intreb: dar daca fetelor le place sa fie prinse de baieti? Lui i se parea imposibil asa ceva. Si-i zic totusi sa le intrebe. Si le intreaba pe fete si apoi vine la mine suparat. "Mami, ghici, fetelor chiar le place sa fie prinse. Rolul meu de salvator nu mai are niciun rost." La care eu am incercat sa-l incurajez sa se alture si el "vanatorilor" - daca fetelor le place? Si el zice ca nu, lui nu-i place, el vrea sa devina Elvetia in acest razboi... . Acum este obsedat de intrebarea care "Dar de ce le place fetelor sa fie prinse?".

Cu alte cuvinte el vrea sa fie in joc dar altfel, fara sa se supuna majoritatii, fara sa faca ceea ce fac ceilalti. Un soi de "adio dar raman cu tine" pare sa fie leitmotivul interactiunilor lui sociale. Plus ca, in timp ce colegii lui se arunca in joc far sa-si faca probleme, din instinct, el sta pe margine si-si pune 1000 de intrebari care la 8 ani nu au cum sa-si gaseasca raspuns.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

rrox3 spune:

Bird, Mihrra mie mi se pare important sa nu confunzi un copil gifted cu unul Aspie, desi este perfect adevarat ca poate fi ambele. Dar e important sa stii daca e cu adevarat ambele sau nu. Fiindca multe din problemele lor se manifeta similar, dar nu se corecteaza neaparat similar. Caile de adaptare sunt diferite, ca si capacitatea lor de a intelege lumea.

Stiam ca diferentele dintre autisti si Asperger sunt astea:
-aspie cauta si isi doresc socializarea, doar ca nu stiu sa o puna in practica adecvat
-gama de IQ-uri in autism e normal-scazut, la aspie crescut-normal
-Aspies vorbesc la timp (desi au probleme de limbaj), autistii vorbesc mai tarziu



Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

alra spune:

pai intrebarea asta e cheia comportamentului lui gresit. din punct de vedere logic fetele alearga ca sa NU fie prinse. cand un om fuge de altul e clar ca nu vrea sa fie prins, nu? problema este ca realitatea e un pic diferita si in jocul descris de tine sunt multi alti parametri: instinctul de "vanatori" al baietilor, jocul dintre sexe care mai tarziu va fi un patern al inceputului unei relatii amoroase "baiatul e interesat de o fata insa ea se arata hard to get ca sa ii starneasca si mai mult interesul", etc. vlad nu intelege toate lucrurile astea si el se comporta dupa logica lui. ce mi se pare interesanta e caposenia de a se mentine in postura de "salvator" chiar daca s-a prins ca regulile jocului sunt altele.

stiu pe cineva care se incapataneaza sa tot povesteasca la snobi ce afacere a facut cumparand lucruri reduse cu 70% in conditiile in care snobii cu pricina poarta tantos si cu mandrie, direct proportionala cu pretul, hainele lor luate la pret intreg si privesc persoana respectiva cu un dispret suveran. deci si in cazul asta regula jocului e inteleasa, numai ca nu da doi bani pe ea.