Emigrarea - generatoare de stress?

Salutare!
Ma "munceste" de mult aceasta problema...mai bine zis de cca 1 an de cand si noi am facut acest pas important intr-o viata de om.
Am luat aceasta hotarire in cunostinta de cauza, gandindu-ne cam ce ar implica. Ne-am gandit in primul rand la stress-ul pe care-l va intampina copilul cu atitea schimbari pt un creieras atit de fraged. Ei, se pare ca el a trecut mai bine (cel putin aparent) peste acest hop, insa noi adultii ne resimtim ceva mai mult.
Aparent, suntem mai relaxati, insa organismul ne da semnale ca in interior nu e totul chiar asa roz. Ma gandesc ca subconstientul e inca tensionat, in priza, mai ales ca in orice moment al zilei intampinam cel mai mare hop (cred eu) si anume limba noua, pe care trebuie sa o invatam. De ex, acum scriu in romana, suna telefonul si trebuie sa comut imediat pe germana (pe care inca nu o stapinesc f bine). La fel aproape in orice situatie in afara casei. Sotul meu lucreaza in engleza, dar si cu austrieci, deci creierul lui e in priza 10 ore/zi pe alte limbi decat cea materna. Nu mai zic ca a si vorbit in somn in engleza Amindoi stim ca TREBUIE sa invatam cat mai repede si bine germana, pt ca astfel este mai usor sa te integrezi intr-o societate (cunoscandu-i limbajul).
Ma gandesc: aceste lucruri nu constituie un stress destul de mare pt subconstientul nostru si implicit pt organism?

As vrea sa cunosc si parerea unor specialisti, dar si alte experiente ale romanilor plecati in strainatate, referitor la stress-ul resimtit odata cu mutarea in alta tara si acomodarea la conditii cu totul noi. Exista acest stress? Cat de puternic este el pt organism?


Multumesc anticipat!





Dana mama lu'Radu Stefan(Fecioras de 2003)

"Prietenii sunt aceia care te iubesc chiar si atunci cand te cunosc"

Hobby

bird70 spune:

Binenteles ca este foarte stresant sa treci pe o alta limba, sa traiesti intr-un mediu nefamiliar unde nu cunosti toate regulile. Pentru noi a fost in felul urmator, initial a fost greu sa gandim in engleza, adica majoritar gandeam in romana si traduceam in engleza. Dupa o vreme am inceput sa gandim in engleza ceea ce a imbunatatit simtitor engleza dar a dat peste cap romana si de multe ori traduceam din engleza in romana. In ultima faza ajungi sa gandesti in limba pe care o vorbesti si este foarte usor sa faci trecerea de la o limba la alta.

copiloi spune:

Stresul este inerent....iar nestapanirea limbii este super mega generatoare de stres.....E frustrant sa nu poti comunica...

Solutia este invatarea limbii, pana deveniti mai stapani pe voi si ajungeti la un confort psihic cat de cat....

Din pacate, limba germana nu este usoara, mai ales invatata la maturitate, si oricat ai pune burta pe carte, tot e nevoie de timp (cativa ani) pana se sedimenteaza totul...Iar ca sa o invatati cat mai usor, incercati sa comunicati cat mai mult in germana...Asta ajuta mai mult, decat sa stai cu un curs de germana in fatza....

In rest, nu cred ca poti sari peste etapa asta Trebuie sa te obisnuiesti....n-ai incotro....

Iar dupa ce vei stapani cat de cat limba, tot te vei stresa ca nu vorbesti ca ei si tot asa....Trebuie sa iei partea buna a lucrurilor


Alina





***

Miriluta spune:

Eu am slabit 7 kg in 2 luni atunci cand am emigrat. Intr-adevar, la suprafata totul parea mai sigur, insa acum imi dau seama ca nu eram deloc mai relaxati, eram prea preocupati sa ne integram, sa ne acomodam la clima, la oameni, la stilul de viata, sa invatam limba...
La inceput e vorba de euforie...apoi vine realitatea.
La nivel fizic, si noi am avut diverse dereglari, de ex. primavara (in primii 2 ani) am avut amandoi (vorbesc de noi, cei adulti, ca fie-mea era relativ mica si socul nu a fost asa de mare) probleme de ORL (ns, gat, urechi), alergii etc.
Apoi mai era stresul cum te comporti fata de vecini, de cunostinte, la magazin..si tot felul de chestii care se desfasoara altfel in Romania fata de Germania.
Insa la vremea respectiva eram amandoi foarte ocupati si nu am sesizat efectiv ce se intampla, sotul era si cate 12 ore la birou, eu eram ocupata cu cursurile de germana, cu casa si cu copilul...
Cat despre vorbitul mai multor limbi concomitent..e greu dar te obisnuiesti. Eu vorbesc la birou germana, engleza sau franceza. Sotul vorbeste engleza sau franceza (nu se prea descurca cu germana) si acasa vorbim romaneste. Copii vorbesc romaneste cu noi acasa si la gradinita vorbesc germana si engleza.
La inceput merge mai greu dar cu timpul se rezolva.
Sfatul meu este sa nu faci o problema din cat de grea este integrarea. E greu, dar treci peste asta. Ia niste vitamine ca sa suplinesti efortul fizic si intelectual, renunta la posturile romanesti de radio si TV (pe mine asta m-a ajutat foarte mult, faptul ca m-am uitat numai la programe nemtesti) cumpara periodic un ziar german si incearca sa buchisesti ceva in el, lasa rusinea la o parte si incearca sa vorbesti cat mai mult germana, acolo unde ai posibilitatea.
Nu te stresa acum, cat de stresanta e imigrarea..Cu cat privesti adaptarea ca fiind un stres, cu atat va deveni stresul mai mare si nu vei realiza nimic bun.
Iti doresc multa putere si bafta! Nimic nu e usor dar totul se rezolva cu atitudinea potrivita.

danat spune:

Cred ca nu m-am exprimat eu prea bine, ca nu m-am facut complet inteleasa. Nu ma refeream numai la limba, ci la tot ce tine de obiceiurile noi, sistemul din alta tara. Bineinteles, asa cum am spus si initial limba este prima bariera ce se vrea a fi ridicata.

Noi incercam sa nu luam viata de aici ca pe un stress, chiar nu, ci le luam pe toate incet, vazand si facand, la fel si acomodarea. Mai putin sotul meu care a trebuit sa intre in paine urgent.
Insa asa cum zici si tu Miriluta, ne dam seama ca organismul percepe totusi un stress mai mare decat ni-l imaginam noi, caci avem si noi probleme (cum spui si tu) de ORL, alergii (pe care nu le aveam in Ro), eu am si niste modificari hormonale, chit ca eu ignor acest stress inclusiv cel legat de limba si imi vad de viata zilnica.
De aceea, vroiam sa inteleg daca si cum percepe un organism aceste schimbari si cum a fost la altii in situatii similare .

Cat despre strict problema limbii, noi nu ne-am pus programe romanesti la tv, ci numai in germana (si unul in engleza) exact di nconsiderentul de a auzi tot timpul limba asta. Cand ma intereseaza sa vad o emisiune romaneasca, o vad pe net. In rest, citim ziare zilnic, ascultam stiri si deja ne uitam la filme in germana (chiar daca nu le intelegem total).
Faptul ca nu pot exprima prin cuvinte tot ce gandesc, asa cum as face in romana, ma ambitioneaza sa invat si mai bine limba, dar slava Domnului ca nu am vreo presiune ca sa trebuiasca s-o invatz rapid. M-oi descurca eu cumva...


Dana mama lu'Radu Stefan(Fecioras de 2003)

"Prietenii sunt aceia care te iubesc chiar si atunci cand te cunosc"

Hobby

ruxij spune:

Emigrarea se califica printre cei mai mari factori de stress, pe primele locuri. Deci da, este bine stabilit ca emigrarea este EXTREM de stresanta.

desprecopii spune:

Da - absolut. Emigrarea este grea si sta la baza multor probleme.
Eu am avut fobii in primii ani de emigrare - simteam ca mi se face rau in supermarket, - ma stresa sa aleg un fel de paine din 20 - mi-era frica de oameni pe strada si simteam ca obosesc foarte mult comunicand in alta limba decat cea materna. Am avut depresii. Ma simtean nesigura si am inceput sa am impresia ca sufar de tot felul de boli inchipuite.
Mi-au trebuit cam 3 ani sa ma incep sa ma simt legata de tara in care m-am instalat... insa si emigrantul are niste faze prin care trece
- in primii ani e incantat ca a scapat de Romania :)
- dupa 3-4 ani incepe sa idealizeze Romania si sa considere ca mai bine a in Romania, etc
- dupa asta iar vine o perioada in care e fericit ca e departe ... si tot asa - vreo 10 ani pana cand intelegi ca ai prins radacini si ca te simti bine.
Este parte a evolutiei :)

---

Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.
iubesc:www.supereva.ro Blog: http://mirelablog.supereva.ro/dblog/

marius spune:

Interesant topic. Sper sa fie cat mai multe opinii.

Pagina familiei / Tot noi / Mai multe... / www.youtube.com/user/mariuspernes" target="_blank"> Video
Pagina legislativa

Mindy spune:

Si pentru mine a fost un stres emigrarea. Primele 6 luni a fost cel mai greu din primii doi ani (considerati de mine ca fiind cei mai grei dpdv al adaptarii). In al treilea puteam sa zic ca ma simt mai bine, mult mai... in elementul meu.
Pe plan fizic si eu simteam o oboseala cumplita mai ales la inceput, mi se parea totul imens, si nou, imi era groaza sa conduc pe autostrada, imi venea sa dorm pana la orele amiezii si vroiam sa treaca ziua cat mai repede ca sa vina seara si sa dorm (in patul meu ma simteam cel mai in siguranta) dar si atunci aveam momente cand adormeam plangand de dorul de casa sau alte ganduri...
A fost o depresie nasoala. Aveam impresia ca nu mai ies din ea. M-a ajutat mult sotul care era deja venit aici de mult si imi spunea mereu ca e absoult normal ceea ce simt. Ca si el a plans la inceput (pe ascuns sa nu il vada cineva) stiti cum sunt barbatii, ei tre' sa fie tari :)

In momentele cand simteam ca nu mai pot si simteam ca totul e prea greu pt mine, imi spuneam: daca un om poate si celalat poate, asa cum altii au reusit sa treaca de stresul emigrarii asa voi reusi si eu.
Asa a si fost, a fost doar o chestiune de timp...

Va admir pe toti cei care reusiti sa va descurcati in germana, nu mi se pare o limba usor de invatat.

Mindy spune:

Eu aveam momente (cam in al 3-a an) in care simteam ca nu apartin nicaieri. Ca sunt un om fata tara. A nimanui. Romania care imi era atat de draga devenise o tara straina pt mine. Si in acelasi timp simteam ca aici nu apartin pe de-a'ntregul. Sentimente confuze..
M-a durut instrainarea asta de propria tara si famile.

Oana_B spune:

Si eu am suferit de stres si cultural shock si am inteles ce se intampla cu mine doar cand am citit articolul asta, e scurt dar l-am salvat ca mi s-a parut ca exprima perfect starile prin care am trecut la inceput:
http://edweb.sdsu.edu/people/cGuanipa/cultshok.htm
M-am simtit ca o planta dezradacinata din mediul ei, anul 2002 e cam blurry pentru mine, tara noua, familie noua, sot, nunta.
Eram cam rautacioasa cu cei din jur, imi era frica singura prin magazine nu ma lasam de sotul meu oriunde se ducea.
In Canada la mall odata eram la cosmetice si a iesit omul de acolo si s-a asezat pe o bancuta la intrare sa ma lase sa casc gura in liniste si cand am realizat ca nu mai e pe langa mine nu mi-a mai trebuit nici cosmetice nici nimic, m-am speriat ca n-am celular, ca pasaportul e in masina, ca bani nu am la mine...nu mi-a dat prin tartacuta ca totusi e sotul meu si n-o sa ma lase acolo, m-am blocat total.
Am inceput sa plang si sa rod la paiul din paharul de suc si pana la urma am reusit sa ies din labirintul ala (cum mi se parea mie atunci)de standuri cu cosmetice.
Cred ca dupa vreo 4-5 ani am inceput sa simt aici=acasa.

Oana_B
www.fertilityfriend.com/home/ysatis" target="_blank">vesnica aspiranta
I love pink!