Depresia de doliu

Va scriu din dorinta de a o ajuta pe matusa mea.In urma cu trei ani a murit sora ei si de atunci a cazut intr-o depresie de doliu(un medic doctor prieten de familie i-a pus diagnosticul asa in trecat )in primul an a fost de nedescris.Nici acum nu este grozav dar e un pic mai bine.Nu stim cum sa o ajutam sa treaca peste.Refuza sau poate nu stiu eu sa fiu destul de convingatoare vreun tratament.
Poarta doliu de atunci,spune ca daca ar lua o alta culoare la purtat i s-ar parea cu uita de sora ei...este constienta ca nu o mai poate aduce inapoi dar....ceva o face inca sa tina doliu.Pot sa va dau exemplu cu o bluza care avea un grup de margelute care luceau dar si ele negre pur si simplu a simtit ca trebuie sa le rupa,smulga sau sa dea bluza jos...
Ati mai trecut careva printr-o situatie asemanatoare?Sau printre cei apropiati voua.
Orice sfat e binevenit eu o sa listez si ii dau sa citeasca.I-am mai dat sa citeasca despre asta de pe net si le poarta in poseta.doar doar o motiveaza....
Daca doriti sa ii va adresati ei o cheama Nela.
Va astept cu raspunsuri

gabytza25 spune:

sfaturi nu prea stiu sa iti dau din pacate.

si eu am oarecum problema asta: nu suport culoarea negru in exces, adica o bluza acolo sa zicem treaca-mearga, dar sa te imbraci in negru din cap pana in picoare mi se pare ca intr-un fel atragi "doliu" aspura ta. si pacat este ca multe fete tinere folosesc din ce in ce mai mult culoare asta. mi se pare aiurea ca la 20-25 de ani sa te imbraci, sa zicem cu o rochie de ocazie neagra, da, inteleg mai tarziu ca sa ascunzi diverse imperfectiuni (negrul subtiaza si altele), insa asta abia pe la 50 de ani. la varsta mai mica trebuie sa ne imbracam cat mai colorat si chiar nu le inteleg pe fetele tinere care se imbraca in negru, doar din dorinta de a fi elegante; pot foarte frumos sa fie elegante si cu alte culori Am fost de exemplu la o nunta unde mai multe de jumatate din tinere erau imbracate in negru; pana si tatal meu a observat si a zis ca parca am fi la inmormantare. in fine, am cam deviat de la ce vroiam sa zic.

in urma cu aproximativ un an, cand a murit mama mea, pur si simplu m-am uitat in garderoba si nu am gasit haine cu care sa port doliu (doar o pereche de pantaloni, pe care ii luasem negri doar pentru ca erau de purtat aproape zi de zi, si sa nu "se vada murdaria" .) a trebuit sa imi cumpar tot felul de haine negre, pe care acum nu imi mai vine sa le port, desi sunt foarte dragutze unele dintre ele.

eu sunt olteanca dintr-o familie care inca pastreaza traditiile, si ma refer aici, ca atunci cand iti moare cineva apropiat (cum ti-am dat exemplu cu mama) se tine doliu un an. cand am venit in octombrie in TM (caci aici sunt studenta), toata lumea ma privea ciudat pe drum. probabil credeau ca sunt dintr-o secta ceva, sau poate EMO. Am primit numai reviste de alta religie pe strada (crezand ca sunt de-a lor, sau poate in vreun impas si sa trec de partea lor). Intr-o zi m-a enervat foarte tare un sofer de autoboz, care mi-a intins niste reviste, zicandu-mi ceva de genul: sunt sigur ca aici vei gasi raspunsurile de care ai nevoie. Cand m-am uitat pe reviste erau reviste de pocaiti in care scria ceva despre emo. Am cobnorat din autobuz si le-am aruncat la cosul de gunoi, in asa fel incat sa vada soferul acelui autobuz. Atunci am spus stop, si nu am mai purtat doliu. Oricum durerea era in suflet si nu ma incalzea cu absoult nimic daca ceilalti stiau sau nu ca sunt in perioada de doliu. Nu am vrut cu acest mesaj sa "dezonorez" pe cei de alta religie, personal imi sunt indiferenti, desi atitudinea lor ma deranjeaza oneori, ci pur si simplu am explicat ce mi s-a intamplat mie. Sper ca nu o sa fiu pus la coltz pentru asta.

nu stiu ce sa zic de matusa ta. eventual incearca sa ii explici ca negrul nu inseamna neaparat doliu, ca acesta se tine in suflet, ca este doar un fel de "atentionare" pentru cei din jur, insa poate fi foarte purtat pentru ca este o culoare eleganta, putin pretentioasa, sau care "aranjeaza" pe multa lume.

goldi spune:

Nela, toti la un moment dat pierdem pe cineva drag si perderea ne sfasie sufletul si face ca viitorul sa para ca nu are sens. Poate ca nu are sens, poate suntem niste biete frunze duse de vant sau poate ca undeva, sus, toate sunt bine stiute si dramuite.
In esenta, nu schimba nimic. Noi, cei ramasi, trebuie sa ne continuam viata, cu bune, cu rele, trebuie sa continuam sa traim si sa ne ducem existenta cum putem mai bine pana la Marea Intalnire.
Sora ta nu mai este in lumea aceasta, o vei intalni cu siguranta atunci cand va trebui, dar pana atunci trebuie ca viata ta sa curga frumos si normal, asa cum a fost si inainte. Nu impietezi cu nimic amintirile dragi, asa este pur si simplu viata, un rau care curge nesfarsit si pe are trebuie sa plutim cat mai lin.



"Mult timp am avut impresia ca viata mea va incepe in curand, adevarata mea viata !...
In final, am inteles insa ca obstacolele reprezinta de fapt viata ." Alfred Souza

deya spune:

Va multumesc pentru raspunsuri.
Goldi ea are o multime de intrebari in sinea ei.Oare ii este bine acolo unde ii este?Oare se mai intalnesc?
Stie ca trebuie sa isi continue viata dar tot tinde sa cada in tristete....

SabrinaLia spune:

Si mie mi-a murit cineva drag ,si mi-a fost si mie greu la inceput.Dar ca sa treci din nou la viata ta ,da ,intr-adevar va trebui sa uiti putin de persoana decedata .Asta nu inseamna sa o uiti de tot ,ci doar sa-ti aduci aminte din cind in cind de ea .Daca traiesti tot timpul cu durerea in suflet ,nu mai poti sa-ti continui propria viata.

cristiama spune:

Exista niste etape de doliu prin care trecem dupa ce pierdem pe cineva drag si apropiat:
1. Negare, pur si simplu NU s-a intamplat
2. Culpabilizare: eu am fost de vina, daca o trimiteam la doctor, daca n-o lasam sa urce atunci in masina
3. Acceptare: am pierdut-o, doare, sufar
4. Iertare

Probabil matusa ta e prinsa in primele etape, se simte cumva vinovata fie ca a facut sau nu a facut ceva care sa duca la moartea surorii, fie se simte vinovata ca ea traieste si sora ei a murit.
Din pacate din ce-mi spui tu, defat nici ea nu prea traieste, e genul de "mort viu" care traieste doar din amintiri, fara cantact prea mare cu viata reala, asteptand doar intalnirea cu sora ei.

Este in mod clar o depresie, nu cred ca tu poti sa o ajuti cu ceva, probabil un psiholog ar putea.
Matusa ta nu are copii, sot, cineva pt care sa simta ca merita sa traiasca?

deya spune:

Cristiama are familie si o singura fetita.Este sustinuta moral din partea lor verisoara mea chiar ii mai spune mama te mai vad mult plangand?cat mai rezisti?
Dar ea raspunde nu pot ce vrei sa fac....daca imi e dor de ea...

bird70 spune:

Dupa 3 ani de zile cred ca matusa ta a depasit stadiul in care poate fi ajutata de familie sau isi poate reveni singura. Cred ca este momentul sa discute cu un psiholog sa vada de ce a ramas agatata si nu poate trece mai departe si eventual sa ia medicatie pentru depresie.

discordia spune:

tatal meu a murit cand eu eram insarcinata in 2 luni, m-am imbracat in negru doar la inmormantare, apoi cu haine pe care le aveam si care erau deschise la culoare. Imi amintesc ca m-am dus intr-o zi la mama sa o ajut sa ii imparta ceva lui tata ca asa este obiceiul, cred ca la o saptamana de la inmormantare si m-am imbracat cu un trening rosu, apoi in perioada aceea eu eram plecata la un curs si acolo mi-era rusine (sa nu dati in mine) sa ma imbrac in negru, asa ca m-am imbracat cu hainele pe care le aveam, inclusic roz, desi nu trecuse nici 2 luni de la moartea tatalui, iar o colega chiar m-a intrebat daca eu nu port doliu si i-am raspuns ca doliu port doar in inimia ca oricum nu mai pot sa-l aduc inapoi, iar negrul ma deprima. Sotului meu i-am cumparat la inmormantare o camasa neagra ca nu avea si o folosim numai pt astfel de "scopuri", recent i-am dat-o cumnatului caruia i-a murit tatal.

szivarvany spune:

Mama mea avea o vorba, pe care o spunea tuturor "mortii cu mortii, viii cu viii"
Cand ea mi-a murit in brate, dupa ce i-am zis ca totul va fi bine daca va inchide ochii ... am simtit cum cade cerul pe mine ca poate am mintit-o. (am mai povestit la alt subiect}.
Im irasunau in cap vorbele ei, ca ea nu vrea sa poarte nimeni doliu, ca e inutil sa te imbraci in alt fel daca in suflet nu simti nimic.
Doliul e in suflet ! Si doar acolo.
Nimeni plecat nu ar vrea ca cineva sa traiasca in amintiri si in trecut !!! Asta e sigur !!!

-------
Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16)
-------
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Port in suflet povestea licuriciului Emma
"Stelele care cad nu pier,
Stelele care cad se duc pe un alt cer"

Mariaa spune:

mamagiuliei

de cele 4 etape vroiam sa-ti zic si eu deya, dar vad ca s-a pomenit deja asta.

si eu am fost intrebata daca si apoi de ce nu port negru.
cred ca asta se simte mai tare decat poate fi explicat in cuvinte.
inainte sa moara mama si eu imi imaginam doliul un 'doliu' in negru.
cred ca am purtat vreo doua zile dupa inmormantare haine negre.
amintirile mele despre si cu mama aduceau lumina si liniste si nu negura cum imi inspirau hainele alea intunecate, mult prea intunecate si care nu exprimau nimic in comparatie cu sentimentele noi pe care le experimentam.

n-am priceput niciodata ce inseamna ca porti doliu in suflet pana nu am fost in situatia ca exact acolo il resimteam si nu in modul cum ma imbracam si nu mi-a fost rusine sa port haine negre cum nu mi-e rusine nici azi sa ma imbrac cu haine obisnuite.

fiecare isi manifesta diferit doliul si trebuie respectat asta, iar cum gasim fiecare sa ne 'vindecam' cred ca are directa legatura cu relatia dintre cele doua persoane (cel ramas si cel plecat).

la mine prima faza de doliu a fost destul de agitata ca am visat-o pe mama noapte de noapte, poate cu cate o noapte pauza, timp de aproximativ 3 luni. acum, la 6 luni de cand nu ne-am mai vazut, cand o visez ca rade se intampla ceva de bine in ziua aia, imi aduce vesti faine. desi dorul n-a incetat sa existe si am zile cand doar la ea ma gandesc si plang de dorul ei, ii simt totusi prezenta in jurul nostru mai mereu, o prezenta cumva protectiva.

Nela, poate te-ar ajuta sa faci diferite lucruri in memoria surorii tale, orice stii ca-i facea ei placere sa faca, fa-o tu, in numele ei. incearca si asta.

iar daca mergi mai departe nu inseamna c-o uiti, c-o dai deoparte, c-o neglijezi...inseamna doar ca-ti rezervi tie un timp anume doar cand sa fii cu ea in gand, un timp doar al vostru.

pentru toti cei ce au pierdut pe cineva drag.


_

“Before you speak, listen. Before you write, think. Before you spend, earn. Before you invest, investigate. Before you criticize, wait. Before you pray, forgive. Before you quit, try. Before you retire, save. Before you die, give.”
Emma este IUBIRE ****** un copil creste in inima mea ****** am un inger pazitor