Complet debusolata

O sa incep prin a spune un pic despre cum si ce sunt eu: femeie, aproape de 30 ani, iesita de putin timp dintr-o relatie in care sentimentele n-au fost reciproce (sensul atasamentului a fost de la mine spre el si niciun retur). De fel, sunt matura, cu bun simt si hiper-sensibila (un defect de pe urma caruia am avut numai ponoase). Momentan, sunt si deprimata...asa, de stadiul vietii mele. Stiu toate acele idei pe dinafara cu "bucura-te de ce ai, fa-ti mici bucurii, primavara, plimbari, prietene, credinta, biserica, excursii, sport, filme, teatre, shopping, rasfaturi". Stiu toate ideile astea si fructific cat pot anii astia de tinerete. Dar ceva lipseste - omul ala care ar trebui sa fie langa mine, cu mine, care sa tina la mine si-n zilele in care sunt incercanata, pleostita, tracasata de job sau ingrijorata de ai mei.
Ce ma omoara efectiv e ca nu-mi pot da seama ce drum sa aleg, ce sa mai cred despre "calea dreapta si corecta de urmat". A fi singur, ca mine, e rau, e foarte rau - unul dintre cele mai cumplite sentimente... asta al singuratatii. A fi cu cineva, descoperind (se pare invariabil) mai tarziu ca nu te merita e rau - sa te tradeze omul pe care-l iubesti iar e un sentiment cumplit. Practic, nu vad solutia. Eu nu pot fi asa optimista sa mai cred ca exista acel om de reala calitate, care ma va iubi si care va fi sincer...care nu va insela...care va face si va drege. In jurul meu am numai cunostinte aflate in relatii/cupluri oribile, cu inselari, cu minciuni, cu jocuri la dublu, cu amaraciune multa...exact cum am vazut si la sectiunea asta ("In unul sau doi, mergem mai departe"). Statistic vorbind, inseamna ca asa e lumea: 90% formata din indivizi fara sistem de valori, fara principii, fara bun simt, fara coloana. Sunt convinsa ca mai sunt si indivizi (ma refer doar la cei de sex masculin, cu ei am o probl) cu toate cele insirate mai sus, dar mi-e teama ca daca o individa "bine intentionata" i-ar baga in seama cu suficienta subtilitate, ar ceda si ei ispitei, uitand instant "teoria binelui" si flexibilizandu-si principiile conform interesului de moment. Eu sunt la inceput de viata oarecum (de viata in ideea formarii unei familii). Ce speranta sa mai am intr-un happy end frumos si linistit (gen batranei tinandu-se de mana in timp ce se plimba prin parc), cand din jurul meu vin si ma complesesc atatea povesti triste de viata, atatea experiente dureroase reale? Va intreb: cineva de pe site, dintre persoanele casatorite/aflate in relatii de lunga durata, a gandit vreodata dupa scenariul: "totul merge excelent in relatia cu sotul/partenerul, suntem o familie adevarata, el se comporta foarte bine, e prea de calitate ca sa faca "greseala amantei". Dar asa este pana in prezent, oricand norul negru deasupra capului poate aparea, pierind orice echilibru si orice intelegere...."?
In final de sb, stiu ca sunt incoerenta, sunt crampeie de ganduri care cereau sa iasa la lumina, sa fie spuse cuiva. Cum ma simt cam singura nu numai dpdv amoros...mi-am spus si eu temerile aici. Nu vreau sa intristez pe nimeni, mai ales ca suntem in prag de sarbatoare, poate sunt doar intr-o pasa proasta trecatoare. Un Paste frumos alaturi de cei dragi! :)

dov spune:

M-am gandit de nenumarate ori la ce te gandesti tu...bine, eu am avut noroc, dar daca n-as fi avut? ce as fi facut? ca asta e intrebarea ta...ce sa faci ca sa intelegi rostul tau pe lumea asta...ei bine, de fiecare data am avut acelasi raspuns:un copil. Stiu, pare un cliseu, cu copilul care-ti da sens in viata, un rost, bla bla bla...ei bine, chiar asa si e. partenerii pot veni si pleca, sau pot ramane, sau pot muri(uite, vezi, eu am fost fericita 10 ani, dar cineva de sus a zis ca e momentul sa se termine-si mi l-a luat), sau cine stie? dar un copil este un motiv mai mult decat suficient ca viata ta si a lui sa-ti ajunga. Sa nu mai simti niciun gol, sa nu mai cauti mai mult.

Asta a fost solutia fericirii mele, motivul sa trec peste tot si toate, sa merg mai departe, sa fac planuri, sa decid in ce directie o iau-copilul meu.

lai spune:

Adina,
Eu nu cunosc aproape nici un cuplu care sa fie de 20-30 de ani impreuna si in care nici unul din cei doi sa nu fi calcat stramb la un moment dat. Asta nu inseamna ca nu exista. Da' io nu prea cunosc (cu vreo doua exceptii). Insa din cuplurile in care unul sau amandoi au calcat stramb o data sau de mai multe ori de-a lungul vietii, sunt si din cei care ajunsi la batranete se plimba prin parc de mana - asa ca nu se exclud neaparat una pe alta
Asta nu m-a impiedicat sa ma casatoresc si sa fiu fericita cu sotul meu. Relatia nu-i perfecta (asa ceva chiar nu cred ca exista), nu-i nici usoara, dar e frumoasa. Nu suntem insa casatoriti de nici un an (aproape sase ani de relatie) si nu stiu ce ne rezerva viitorul. Io sper ca de bine dar nu as baga mana in foc nici pentru el si nici macar pentru mine. Da' nici nu stau cu drobu' de sare deasupra capului. Am atatea motive de stres, ca nu-mi mai trebuie inca unul sa stau sa ma perpelesc daca intr-o zi ma va insela sau va face si va drege.
Asa ca io zic ca garantii nu exista, totusi din punctul meu de vedere merita casatoria, cu persoana potrivita (nu perfecta, ca nu exista cum zisei), la momentul potrivit - si da, sunt sigura ca exista persoana potrivita si pentru tine, chiar mai multe (in sensul ca ai de unde alege, nu sa alegi mai multe in acelasi timp ). E firesc sa te simti dezamagita acum, abia ai iesit dintr-o relatie asa cum ne povestesti si nu ai de ce sa te grabesti sa sari in alta. Lasa sa mai treaca un pic de timp - dar nu inchide toate geamurile si portitele

Lai

Macrina spune:

Adina,
citindu-ti mesajul m-am simtit ca-ntr-un "deja vu", am avut si eu o astfel de perioada, si ca sa fie si mai multe coincidente, tot in perioada sarbatorilor, poate chiar de Pasti acum nu stiu cati ani! Probabil ca primavara ne indeamna la introspectie, poate sarbatorile acestea pline de intelesuri
Eu atunci am luat o decizie grea, am avut dintotdeauna tendinte masochiste. Am hotarat ca nu fac niciun compromis, chiar de-ar fi sa raman singura. Trecerea de la o relatie la alta, statul cu o persona pe care o simti ca nu e "aceea", iti sug din energie, te obosesc sufleteste si nu iti mai lasa liniste sa te regasesti. Pana la urma stai si te tot intreb ce vrei? pe cine vreau de fapt? ce e cu mine?..
Eu ma bucur ca am luat hotararea aceea, acum sunt bine.
Sarbatori fericite

XIO spune:

Gandirea asta este clar una de stadiul "deprimare acuta".
Cum adica de ce sa te casatoresti pt. ca te poate insela?
Atunci de ce sa mai traiesti cand stii ca vei muri de "n" boli?
De ce mai pui bilete la loto cand stii ca sansele tale de castig sunt de 1%?
De ce sa mai iei medicamente , ca oricum la un moment dat mori?


Hai , trezirea , ce naiba?
Traiesti momentul si te bucuri de ce ai acum , nu te gandesti ca poate pica drobul.

"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "

***Fur is for petting**

http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100

http://www.flickr.com/photos/greecky/

lisaelisa spune:

Toata aceasta deprimare ma cuprindea si pe mine in perioada sarbatorilor, cand oamenii neimplicati intr-o relatie, se simt abandonati.
Nu ai si tu o ruda alaturi de care sa-ti petreci sarbatorile ?

Starile de deprimare nu trec daca le permiti sa te copleseasca. Iesi, poate cu o prietena, in oras.

Perechea ti-o vei intalni tu la un moment dat. Pana atunci, cauta solutii sa nu te doboare.

Fruntea sus ! Nu esti singura care se simte asa, iar aici, vei primi o vorba de incurajare.

Delidana spune:

Adina,
In viata nu exista garantii, iar intr-o relatie cu atit mai putin. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa incercam sa fim fericiti, sa ne bucuram de ceea ce avem, de familie, de prieteni, de o zi frumoasa...
Nu toti barbatii au relatii extraconjugale dupa cum nici toate femeile nu insala la rindul lor. Nici eu nu sint inconjurata de exemple prea bune in directia asta insa incerc sa fiu eu exemplul.

E normal sa fii deprimata daca abia ai iesit dintr-o relatie in care ai pus mult suflet. Cred ca tuturor ni se intimpla sa ne punem intrebari de genul asta cind sintem deprimati, e normal. Dar viata merge inainte si nu trebuie sa te inchizi in tine si sa te izolezi doar pentru ca ai avut parte de o experienta nefericita. Vei trece peste asta, sint convinsa, iar o noua dragoste iti va reda increderea in tine si te va face sa te simti din nou speciala si iubita.


www.wrongspelling.com/cambodia/" target="_blank">Cambogia * www.wrongspelling.com/turkey/" target="_blank">Istanbul * www.squarethoughts.com/" target="_blank">Fotografie

I saw something in your eyes and I wanted it for myself - Dave Gahan

beshter spune:

Adina, eu n-am sa-ti recit poezia cu 'iesi in oras, du-te la shopping, fa-ti prieteni noi, fa cursuri serale de pictura etc' despre care pomeneai si tu in postul initial. N-am decat vreo doua chestii de punctat:

1. Dupa cum stii foarte bine, fiecare isi doreste ce nu are. Eu as cumpara cu aur cateva zile numai pentru mine, mai ales acum cand am copil de aproape un an (cel mai frumos si mai destept copil de pe pamant, bineinteles, asa cum e fiecare copil in parte), sot care sta pe capul meu de-o saptamana dupa ce m-a obisnuit sa plece in alt oras pe santier si sa-l vad doar in weekend, mama care face urat de sarbatori pentru ca e singura, vreo douajde deadlines etc etc etc.

Pe principiul 'always look at the bright side of things', gandeste-te ca tu ai TIMP. Cu care poti face ce vrea muschii tai.

2. Mie mi s-a intamplat sa ma indragostesc - lucru care, de fiecare data, imi risipea toata indoielile si toti norii de pe cer - numai cand am incetat sa mai astept ceva. M-am maritat la 30 de ani, barbatu-meu fiind mai mic cu 3 ani ca mine, pentru ca dragostea ma potopise pe neasteptate si-mi zburase pamantul de sub picioare (ca n-aveam io timp sa ma gandesc la asta si oricum, renuntasem de mult). Sigur ca a fost si un pic de gambling in toata treaba si ca niciodata nu poti fi sigur de ce urmeaza sa se intample. Dar nu are rost sa-ti bati capul cu alesul caii drepte. Calea te alege pe tine, eniuei.



You cannot both dance and not pay the piper.

Adina_4 spune:

La mine e si handicapul asta...ca rezonez f greu (odata la cativa ani) cu cate un baiat, greu de tot gasesc pe cineva in stilul meu (stil prea linistit si matur pt tipii generatiei mele. Unde mai pui ca din cauza sensibiloseniei exagerate, plang si usor...am inceput sa plang de la primul vostru reply citit, pana mult dupa ce l-am citit pe ultimul ). Oricum, acum mi-e cam rusine de "problema" mea, pt ca intre timp am mai citit niste subiecte cutremuratoare.. copii bolnavi, divorturi urate, m-am ingrozit de dramele prin care trec unii oameni. Dilemele si spaimele mele sunt cam copilaresti....
DAR CE VROIAM DE FAPT SA SPUN :
E imposibil sa nu compar solidaritatea gasita aici cu cea din viata reala. Am vreo 3 prietene, teoretic imi sunt ceea ce oarecum cliseistic se spune "prietene bune", dar pe care le simt ca-mi cauta prezenta doar cand au nevoie de ajutor (ne/material). Nu de multe ori, incercand sa le povestesc si lor din gandurile mele, am simtit ca vorbesc unui perete...fara feedback sincer, cu graba aia care ascunde dorinta de a schimba subiectul. Raspunsuri scurte, seci, redate parca mecanic: "lasa ca va fi bine, o sa vezi", "ai doar o zi proasta", "lasa, nu te merita oricum". Este incomparabil sentimentul, citind mesajele voastre, fata de ce am simtit spunandu-mi temerile "apropiatilor". Incomparabil mai bine cu voi. Mai ales ca nu aveati obligatia de a-mi raspunde absolut nimic, nici macar "vezi ca mai exista subiecte similare, nu mai deschide si tu altul..." (cum aveam sa constat ulterior:) ). E un ajutor nesperat, dat intr-o perioada in care "a sta acasa cu familia de Pasti" acutizeaza rau sentimentul de singuratate. Nota 10 pt altruismul vostru. Nu stiu de ce in viata de zi cu zi oamenii sunt mai egoisti, mai distanti...dar ma bucur c-am gasit un loc (chit ca e doar virtual) cu oameni de calitate. Multumesc! :)

Adina_4 spune:

Off, cu riscul de a fi penibila (sunt tare lipsita de concentrare, desi am tot dormit zilele astea), tb sa mai adaug 2 lucruri:
- intr-adevar, poate e bizar, dar mai implinita m-as simti avand un copil decat a avea un partener...tot citesc gandurile mamelor de pe site si-mi inchipui senzatia aia unica pe care tb s-o aiba...;
- legat de chestiunea timpului...asa este, partea placuta la a fi singur este ca ai timp pentru orice ti-ar trazni prin cap sa faci..n-ai nicio obligatie (exceptand jobul, desigur ). Dar parca am cateodata prea mult timp..si ma sperii de timpul asta liber..cand tb sa ma intorc acasa si sa fac..."orice mi-as dori". Dupa atatia ani de libertate, parca libertatea isi pierde farmecul. Farmec oscilant probabil si pt cele care se impart intre atatea treburi si sarcini...ar da orice pt un wk tihnit si personal. Cred ca asa-i viata, fiecare avem o cruce de purtat. Multumesc inca o data!

beshter spune:

Adina, esti foarte simpatica. Si bine-ai venit pe forum!

Ca tot ma dau pe net acum ca doarme pruncu', hai sa-ti mai spun cate ceva scurt asa pana ma duc si eu sa ma culc.

Si eu am (avut) prietene bune care nu gaseau, in diverse momente, disponibilitatea necesara sa ma asculte si sa despice firu-n patru asa cum vezi prin filme. Pe forum e mai usor pentru ca nu ne cunoastem. E mai simplu sa-ti dai cu presupusu' despre problema punctuala a cuiva pe care nu-l cunosti.

Cand mi-am cunoscut barbatul, nu mai speram in mare lucru. Facusem socoteala cam cati ani mai am pana se strica fabricuta de copii si eram pregatita sa fac un copil singura daca pana la varsta respectiva nu-l gaseam pe acela (stii tu, the one). Dar nici nu-l cautam. Eram multumita de prietenii mei, de munca mea (din multe puncte de vedere, asta a fost salvarea mea). Eram convinsa ca e mai simplu sa fii gasita daca stai pe loc decat daca te invartesti in cerc. Erau si momente in care mi-era greu dar incercam sa le umplu cu cate ceva, asa cum probabil faci si tu.

Am ingrosat putin ideea cu timpul si spatiul personal - ca sa te amuz. Mi-ar placea sa am mai mult din ambele categorii dar tot lipsa lor m-a intregit (scuza-mi figurile de stil, asa imi iese).

Inca una si ma culc. Barbatu-meu mi-a zis odata ca el e convins ca, in general, femeia alege. Si mi-a multumit ca l-am ales pe el. Asa ca keep your eyes open, alege-ti cartea si mizeaza. Cum spunea Delidana, garantii nu-ti ofera nimeni. Sigur ca sunt tot felul de semne la inceputul relatiei care ti-ar putea indica un posibil tipar. Dar nici astea nu-s infailibile.

Gata. Noapte buna!


You cannot both dance and not pay the piper.