Obsesie de care nu pot scapa!!
Raspunsuri - Pagina 3
Alexia27 spune:
Daca tot ne jucam de-a diagnosticul pe net, apoi mie imi suna a sindrom de stress posttraumatic. Se rezolva prin terapie daca e cazul.
Fii TU disponibil cand vrea copilul, nu-l fa pe el disponibil cand vrei tu!
Anderra spune:
Ah, dragelor, va multumesc din inima pentru importanta pe care ati acordat'o subiectului meu si problemei pe care o am.
Multe dintre voi ati punctat foarte bine "problema" de care sufar: sensibilitatea.
Da sunt foarte, foarte sensibila si ma consum foarte mult si ma doare orice suferinta si nu de putine ori ma bufneste plansul instantaneu gandindu'ma la cata durere si suferinta vad uneori in jurul meu.
Sensibilitatea de care va povestesc ma afecteaza fizic, la propriu.
Pe scurt: acum 3 ani tatal meu a fost diagnosticat aici in constanta cu cancer la plamani in ultima faza.Asa mi'au spus crud si sec in fata medicii care il aveau in observatie.
Am facut un soc emotional , am plans incontinuu cateva zile incontinuu, nu dormeam, nu mancam, eram distrusa ,imi smulgeam parul din cap la propriu, nu concepeam ca tatal meu nu va mai fi langa mine, nu ma va vedea mireasa,nu isi va vedea nepotii, plangeam in hohote indiferent de ora. A fost groaznic, cea mai dureroasa perioada a vietii mele.
Apoi dupa o saptamana , la Bucuresti ... tatal meu a fost diagnosticat cu o pneumonie severa care ii cauzeze ca un fel de punga de likid la plamani, ceea ce "medicii" din cta vazusera tumoare in faza terminala.
Am rasuflat usurata dar mi'a ramas durerea ca mai devreme sau mai tarziu vom pleca cu totii din lumea acestea. Da! Imi e frica de moarte.
Dupa 2 saptamani de la intamplarea cu tata am inceput sa ma simt tot mai rau, menstruatia imi venea o data la 2 saptamani si mi'a aparut la putin timp un nodul la san.
Analizele si tratamentele le'am facut la Bucuresti (nu vreau sa fiu rea sau carcotasa dar dupa peripatia cu tata nu am mai vrut sa am de'a face cu medicii de aici).
Medicii mi'au spus ca aveam un exces de prolactina (analizele aratau ca si cum eram insarcinta in ultimul semestru) cauzat de hipofiza. Mi'au dat ca motiv ori o lovitura puternica ori un soc emotional puternic care mi'a dat "comenzile" peste cap.
Imaginea halterofilului s'a mai estompat, ma mai gandesc la el dar nu atat de des... ca inainte, insa am ajuns sa nu ma mai uit la tv, la stiri, paradoxal insa..lucrez intr'un departament de stiri la un post de radio deci inevitabil sunt in contact cu toate informatiile mai putin palcute.
De exemplu duminika am plans si m'am gandit mereu la baiatul din Cluj care a sfarsit in cascada aceea dupa ce a alunecat fara sa vrea.
raluk_psk spune:
Anderra nu sunt specialist ci doar o biata studenta la psihologie dar cred ca e posibil sa fi trait astfel de experiente in copilarie care te-au facut sa devii atat de sensibila..cel mai bine e sa mergi la un specialist..eu una am o mare frica de accidente..cu masina mica si cu 80 km/h nu am nimic dar cu autobuzul simt ca ma urc pe pereti...am reusit de ultimele doua ori, cum zicea si o fata inaintea mea, sa-mi redirectionez gandurile spre ceva mai placut sau spre problemele de zi cu zi si am reusit sa ma relaxez..da, poate fi si obsesiv-compulsiv dar e un diagnostic pus la prima vedere ce nu se poate face pe net..succes si sper sa te auzim maine-poimaine ca nu mai ai probleme..
http://tanaramamica.wordpress.com/
Alex2 spune:
Tulburarea acuta de stress poate aparea in cazul persoanelor care au fost participante sau martore la un eveniment traumatic care a dus la decesul sau ranirea grava a lor sau a altora.
Trairea acestui moment a fost marcata de frica intensa, neajutorare sau oroare alaturi de senzatia de irealitate, detasare sau chiar amnezia evenimentului.
Ulterior apar cosmaruri, imagini sau suferinta marcata la reintalnirea cu orice element le aduce aminte de cele intamplate (locuri, oameni, conversatii etc.).
Durata maxima este de patru saptamani.
Alexandru, tati de 3 copii perfecti
(un baietel nazdravan, o fetita mica luptatoare, si un ingeras in cer)
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...
andata spune:
Anderra, sensibilitatea ta probabil o au multe persoane, nu esti singura. Nu iti pot spune "nu te mai gandi". E absurd. Daca iti impui sa nu te mai gandesti, cu atat mai mult vei acorda atentie subiectului. Citisem undeva, nu mai stiu unde, sugestia urmatoare "incearca sa NU te gandesti la un elefant cu un tutu roz". Ei bine, poti sa iti imaginezi ce imagine iti vine automat in minte cand auzi cuvintele acestea.
Daca iti apare gandul, accepta-l ca pe orice alt gand si lasa-l sa treaca. Omul respectiv va fi bine si cu siguranta are langa el familie si prieteni. Muta-ti atentia pe lucruri mai apropiate, stiu eu, orice altceva care e posibil sa nu iti dea pace, cum ar fi ce sa mai gatesti sau ce vei face in weekend cu cei apropiati.
Stirile sunt la urma urmei doar stiri, cele mai multe redactate astfel incat sa aiba un impact cat mai mare. Nu pot sa uit o faza de acum vreo doi ani, in perioada inundatiilor, cand un reporter de la pro tv transmitea de undeva inconjurat de apa si spunea ce inundatie mare e acolo. Era efectiv pana la mijloc in apa. Cameramanul a schimbat insa putin unghiul de filmare si atunci am vazut ca de fapt tipul intrase intr-un sant, ca in zona in care era el era un fel de vale, (cam ca in zona Dacia in Constanta), iar soseaua in rest era uscata. Singura zona cu apa era aia unde statea el. Deci, chiar daca vezi/auzi o gramada de stiri, adu-ti aminte ca multe nu sunt intru totul reale. Si ca la urma urmei, totul se intampla cu un motiv si ca fiecare are o cruce pe care trebuie sa o duca singur.
Te pup si curaj...
and8x spune:
toc, stare anxioasa depresiva sau sensibilitate crescanda... puteti sa ii spuneti cum vreti.. insa stare normala nu e in nici un caz!
tb sa recunoasteti insa ca nici in toc, nici in celelalte nu exista standarde... stiti cum e, nu exista boli, ci doar bolnavi
exista niste lucruri care te indeamna sa te gandesti la toc, de asta am zis..
din fericire insa, totul se trateaza cu vizita la psiholog, sau dupa caz, psihiatru