Teama de responsabilitate

alexia_ada spune:

eiii...se pare ca si eu ( noi) avem aceasta problema : teama de responsabilitate . sa o iau cu inceputul ca sa ma priviti si voi in ansamblu, ca eu numai stiu pe ce parti si cum sa intorc toata situatia asta.
Toamna lui 2007 mi-l scoate in ochi pe EL...dupa 3 luni (in decembrie) ma cere de sotie, dupa alte 3 (de paste) imi da inelul de logodna si in vara nunta ...foarte frumos stateam la bunica lui ca sa nu platim chirie, amandoi lucram , erau banuti pentru orice si oricand, am fost plecati si in afara , ne-am facut toate poftele. Vine luna noiembrie, casa fiind nationalizata, o revendica fostul proprietar si noi ne mutam cu chirie...acesta cred ca este momentul in care au inceput toate nelinistiile . Gasim un apartament cu 2 camere nu scump dar nici tocmai ieftim , ne mutam toate hainele, mobila si pe noi in el si "o luam de la capat". La sfarsit de noiembrie al mei isi da demisia ( are 31 de ani si 1 an vechime in munca si pe carte si real) , zic..asta este iti gasesti tu ceva ...acest ceva a aprut abia in luna martie ( dupa 3-4 luni )in care doar eu tot...inebunesc munca munca si iar munca ! bun, s-a angajuat deci trebuie sa revenim la normal. Din pacate aceasta minune cu angajtul nu a durat prea mult decat 2-3 luni pana in luna mai cand si-a dat din nou demisia si din luna mai pana acum sta acasa , se culca la 4 se trezeste la 12 ziua.
Eu lucram ( pana acum 2 saptamani) intr-o firma de distributie in vanzati si mi-am dat demisia ca numai puteam fizit 12-14 ore/ zi si 3000km/luna acesta a fost un motiv sa zic 90 % si 10% sa vad ce face ...daca numai sunt banii in casa .
Vreau sa va zic ca nu face absolut nimic bine...manaca, bea o bere si fumeaza ...dar ceva constructiv no way ! nici in momentul de fata sau cat era in preaviz nu l-am vazut facand ceva sa indrepte situatia . Nu stiu, oare chiar asa sa fie...fara nici o responsabilitate ?
am discutat cu el de multe ori , chiar si cand eram la munca il intrebam ce faci ? si el: aplic cv-uri pe net, iar in august cand i-am zis ca vreau si eu sa vad la ce firme a aplicat decopar doar 1 firma in 3 luni
as vrea ca saii dau termen pana pe 15 octombrie sa faca bine sa se trezeasca din starea asta ca altfel am degand sa plec la ai mei si sa ma mai intorc in momentul in care imi demonsteaza ca poate intretine o familie macar pe el si pe mine ..sau pe el ......
crede-ti ca procedez ok ??? aveti alte solutii ? eu am ajuns sincer sa ma gandesc foarte serios daca nu cumva am gresit eu permitandu-i atat de multe....dar numai suport sa car totul singura in carca si altul sa stea sa viseze la berze pe pereti !
va pup si astept parerile si sfaturile voaste

zanabuna spune:

Eu cred ai luat o decizie buna , nici eu daca ai fi in situatia ta nu as accepta asa ceva , oricum la 31 de ani sa ai doar un an "in campul muncii" nu suna bine.........nu o sa-l poti intretine la nesfarsit deci o data si o data trebuie rupta pisica in doua.Mai incearca totusi pe calea comunicarii poate rezolvi asa! Bafta

miriama spune:

Scuza-ma, dar nu pot sa ma abtin sa nu intreb, ce scrie in CV-ul lui dupa un an vechime si 31 de ani varsta?! Chiar e credibil pentru o eventuala angajare de durata si de calitate?
Cred ca problemele sunt altele decat ceea ce doar ai scris aici. Ori inca esti optimista, ori chiar nu vrei sa vezi inca realul...
Incearca sa-l trezesti la realitate cat inca mai poti, dar nu incerca la nesfarsit. Naravul din fire n-are lecuire....






"Arata-te puternic cand esti slab si slab cand esti puternic"

danyelana spune:

Am gasit subiectul acum cateva zile si l-am citit de la cap la coada.

Aniela, ce mai faci, ai mers in tara? Nu ai mai scris nimic despre tine de atata timp si ma intrebam ce a devenit sora ta.

Te admir pt tot ceea ce ai facut pentru ea. Curaj si sunt sigura ca viata iti rezerva inca multe surprize placute.

Acum 22+ cu bb mic


"L'inspiration, c'est de travailler tous les jours."
Charles Baudelaire

alexia_ada spune:

Multumesc mult fetelor ca sunteti de aceeasi parere cu mine, imi era teama ca poate am luat-o eu pe aratura . maine ma duc la un interviu si sper sa pot rezolva cat mai redepe problema financiara ( nesiguranta mai bine spus) . Dupa primul salariu voi putea actiona si sper sa rezolv ceva cu trezirea la realitate ca imi dau seama ca ma amagesc si vb unei prietene lupul isi schiba parul dar naravul ba!! asa ca eu inca sunt optimista ca se va schimba situatia dar nu am nici degand sa stau pana numai pot..mai am nevoie de forte si ptr mine

aniela23 spune:

Alexia, sper sa nu te superi ca iti spun dar ar fi trebuit sa deschizi un subiect nou, chiar daca ar fi avut acelasi nume. O sa fie foarte confuz cand or sa ne raspunda fetele pt ca n-o sa stim cui i se refera mesajul.

Fetelor, de ceva vreme intentionez sa scriu finalul de capitol in privinta surorii mele dar am tot amanat sperand ca finalul sa fie altfel.

Nu mai tin minte care au fost ultimele stiri pe care vi le-am scris dar daca tineti minte aveam de gand sa merg in Romania sa fac pomana de 7 ani pt mama.Cu 2 saptamani inainte de a pleca in Romania am vb cu tata care mi-a zis ca pomana fusese deja facuta de fostul prieten al surorii mele!!!!! Nu pot explica in cuvinte ce am simtit in acel moment, revolta si URA din sufletul meu. Am fost initial foarte suparata pe tata, pt ca stia ca urmam sa venim si eu din Anglia dar si fratele meu din Italia sa facem pomana, si totusi el l-a lasat pe nebunul ala sa o faca. Dupa aceea am incercat totusi sa il inteleg, pt ca el chiar a crezut ca nebunul o face din bunatate, si a zis ca atunci cand e vorba de pomana sa nu ne indoim de motive,ca sa fie totul primit (de sus??). Ca cica preotul ar fi zis ca putem face o a doua pomana (normal ca preotul asa a zis ca asta inseamna mai multi bani in buzunarul lui).Pe tata l-am iertat (desi am un sambure de dezamagire si amaraciue in suflet care n-o sa treaca niciodata).Pe nebun n-am sa-l pot iert in veci, pt ca el stia foarte bine, prin intermediul susorii mele, cat de mult tineam sa fac pomana cu fratii mei. Pt ca stiu ca el nu a facut pomana din suflet, ci ca sa arate lumii ce copii rai are mama, ca ii fac strainii pomana. Stiu ca nu ar trebui sa zic asta dar este un om rau si o sa il urasc toata viata.

Asa ca m-am dus totusi in Romania si am facut parastas dar nu am mai facut pomana, mi-ar fi fost rusine sa chem iar la masa oameni care au mai fost odata pt aceiasi pomenire. Am dat cateva pachete la niste oameni nevoiasi si gata.

Trebuie sa recunosc ca am fost placut impresionata de fratele meu din Italia, chiar m-a ajutat un pic cu parastasul si pachetele, a contribuit cu ceva bani(nu multi dar gestul conteaza), a fost raza de lumina atat de dorita de mine de atata timp.Acest simplu lucru m-a facut sa am o vacanta cat de cat frumoasa.

Inca nu-mi este foarte clar ce sentimente am fata de tata. A facut atat de multe faza egoiste, e atat de........ Dar pe de alta parte ma gandesc ca nu e un om rau, e doar nitel idiotel, pur si simplu nu-si da seama cat rau ne face copiilor lui, cat rau i-a facut mamei mele.Dar pe de alta parte imi aduc aminte de acei multi ani cand lucra in mina, cand se trezea la ora 5 ca sa plece la munca. A avut o viata tare grea si a muncit doar pt noi, sunt constienta de asta. A facut multe greseli in privinta surorii mele, dar poate simte si el ca e un om pierdut de cand a murit mama, poate nu mai stie care e calea cea buna.

Am o mare, mare dilema si tare as vrea un raspuns. Sunt constienta ca motivul principal pt care il ''displac'' atat de mult pe tata este faptul ca s-a purtat rau cu mama, ca a facut-o tare nefericita, iar acum ca ea e moarta NIMIC nu mai poate fi reparat. Regret ENORM ca nu mai pot face nimic sa ii aduc o raza de fericire trecutului ei. Il invinovatesc foarte tare pt cum s-a purtat cu ea, si de aceea aproape ca il urasc. Dar in acelasi timp trebuie sa recunosc ca ,cu mine s-a purtat ok cand eram copil, a fost sufleteste cam absent dar nu pot sa zic ca a fost un tata rau. Asa ca intrebarea mea este:d.p.d.v moral am eu dreptul sa nu-mi iubesc tatal si sa intrerup relatia cu el pt modul in care s-a purtat cu mama? Cred ca in sufletul meu simt asta din solidaritate pt mama, dar este oare corect fata de el? Daca el i-a gresit ei, si nu mie, am dreptul ca il judec?

Cu privire la sora mea - nu e un happy ending. Am incercat, chair am incercat...M-am gandit ca poate am fost prea stricta cu ea,ca poate asta a facut-o sa minta si sa ma manipuleze,si am hotarat amandoua sa dam o noua sansa relatiei.Din nefericire nu merge. Minciuni peste minciuni, promisiune netinute, relatia dintre noi e ceva urat. Stateam si ma intrebam zilele trecute daca ar trebui sa ma prefac ca ii cred toate balivernele, ca sa o fac sa prinda incredere in mine, daca ar trebui sa ii acord sansa dupa sansa pana cand o sa-i fie singura rusine de felul in care se poarta.Si cred ca eram dispusa sa fac asta. Dar un eveniment recent despre care nu are rost sa povestesc m-a facut sa inteleg ca chiar nu are nici un pic de respect pt mine, absolut deloc. Nu vreau sa fiu in relatia asta. Imi pare rau de ea pt ca in acesti ani in care a fost singura sufleteste s-a pierdut.Nu o condamn, pt ca stiu exact cum poate fi viata cu tata si fratele meu.Dar nu pot sa fiu langa ea si sa o las sa ma umileasca de fiecare data. Simt ca am asteptat atatia ani sa o am langa mine ca pana la urma sa nu o am deloc. O iubesc, bine-nteles, si mi-e tare tare mila de ea, dar la momentul de fatza nu putem avea o relatie.In primul rand ea nu vrea asta : nu vine sa ma vada atunci cand stabilim ca ne intalnim (si cand stie ca imi iau liber de la munca sa o vad), nu imi raspunde la telefon niciodata - comunicam doar sporadic prin text... E clar, nu ma vrea in viata ei si am ajuns la punctul in care asta nu (prea) ma mai doare.Asa ca de ceva timp noi doua nu mai avem o relatie.

Cred ca singurul lucru bun din toata povestea asta e ca am scapat-o din mainile nebunului. Ca i-am oferit sansa sa faca ceva cu viata ei. Dupa cum a inceput e f probabil ca nu o sa faca prea multe, dar macar eu sunt cu inima impacata ca chiar am facut tot ce se putea.

Ei, scriu eu rar, dar si cand scriu nu mai am a termina....

aniela23 spune:

Eu cred ca adanc in inima ei nu m-a iertat niciodata pt ca am parasit-o cand a murit mama, pt ca am plecat in Anglia. Sunt convinsa ca daca as fi fost cu ea dupa ce a murit mama acum ar fi o persoana mult mai frumoasa sufleteste :((((. Oare o sa ma ierte vreodata? Oare o sa se schimbe vreodata?

Marinelly26 spune:

Buna Aniela,

Am descoperit topicul tau intamplator azi...si l-am citit pe nerasuflate.

Esti o fata speciala, exact cum spunea o alta "cititoare" a topicului tau, care, in ciuda unei vieti grele a razbit foarte frumos!

Am citit si ultima postare, de azi...Sora ta se va schimba cu siguranta, anii isi vor spune cuvantul la un moment dat si, la fel de sigur, va stii sa aprecieze ceea ce ai facut pentru ea.

Ai grija de tine si astept vesti bune si frumoase! Cu examenele cum este? Cu iubitul tau? Astept noutati placute.

alexia_ada spune:

Da Aniela asa este ...trebuia sa deschid un nou subiect mi-am dat si eu seaama de asta ..apoi.!
deocamdata am sa ma opresc aici ...ptr ca sunt tare debusolata !
sper ca vei reusi peste ani sa recupereze timpul pierdut sora ta cu tine, eu stiu doar ca ma rugam de ai mei parinti sa imi mai faca un fratior sau o surioara ...si nu au mai vrut ! tare singura m-am simtit in copilarie ...
te pup si sa iti dea Dumnezeu putere sa ramai la fel de puternica ca acum !