Sunt exagerata?

rrox3 spune:

E destul de safe sa-i ceri iertare cuiva care sigur nu te poate auzi, nu?
Dar ma bucur ca ti-a placut cartea pe care ti-am recomandat-o, asta era important pana la urma.


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Ela2001 spune:

In comportamentul lui Vlad ma regasesc pe mine cand eram mica; la fel copil unic, f docil, sperios din cale afara de tot ce inseamna nou, nu-mi placea sa merg in colectivitate, mi-era rusine sa spun cer vreau chiar si parintilor mei nu mai vorbesc de cei persoanele straine.
Eram genul de copil care se ascundea dupa parinti cand era intrebat ceva de o persoana necunoscuta.
Dar si parintii mei erau persoane carora intotdeauna le pasa de ce spun ceilalti; nu faceau ce ar fi vrut de teama ca "ce-ar zice lumea
daca....". Nu vroiau sa deranjeze pe nimeni, preferau sa nu se simta ei bine (sau eu) undeva, decat sa spuna ce anume nu le convine.
Intotdeauna luau ei hotarari pt mine si erau convinsi ca imi fac un bine asa; ma protejau excesiv, ceea ce a fost o mare greseala, caci nici acum nu stiu sa ma descurc prea bine in viata.
N-au stiut sa-mi cladeasca increderea in mine, tocmai pt ca m-au invatat intotdeauna sa cedez in fata altora ("da-i lui jucaria ca e mai mic" ...), nu m-au invatat cum sa imi fac prieteni, cum sa interactionez cu lumea pt ca faceau totul in locul meu.
Mereu imi spuneau: "dar x de ce poate sa faca asta si tu nu?", "de ce x are note mai bune?" etc
Culmea e ca ma laudau celor din jur, dar niciodata nu-mi spuneau: "bravo ai facut cutare lucru bine", nu ma incurajau.
Nu faceau aceste lucruri din rautate, ci tocmai pt ca-mi vroiau binele, dar mi-au facut un mare rau ca n-au stiut sa ma pregateasca pt viata.
Viata nu e roz si trebuie sa fii pregatit sa faci fata unor situatii mai grele.

Am o fetita de 4 ani care este exact opusul meu (eu sunt timida, ea e f indrazneata; eu vorbesc f putin, ea e vorbareata; eu pesimista, ea optimista).
Sunt f fericita ca ea nu e ca mine si chiar mi-e f frica sa nu gresesc ceva in educatia ei; mama insa, care sta cu ea f mult, tot timpul se vaita ca ce copil rau e, ca n-o asculta etc si ca ce cuminte eram eu, ca nu faceam atatea prostii, ca eram f ascultatoare. Si la ce mi-a folosit mie ca eram asa?
Atata doar ca le-am usurat parintilor viata, caci e f usor sa cresti un copil docil.
Degeaba ii explic ca nici un copil nu se naste rau, ci comprotamentul copilului depinde de felul in care adultul se poarta cu el. Mama e f slaba, nehotarata tot timpul (mi-a tranasmis si mie nehotararea ei) si normal copilul a simtit-o slaba si o domina.
Nici nu mi-as dori sa fie altfel cpoilul meu; imi place f mult asa cum e si incerc sa ma comport cu ea altfel decat s-au purtat cu mine parintii mei, caci nu vreau sa fie o inadaptata social. Incerc s-o las sa se descurce cat mai mult singura, sa o incurajez.
Acum sunt din nou insarcinata si o sa am un baietel; mi-e f teama sa nu semene cu mine la fire, mai ales ca e baiat si ar rade toti copiii de el daca ar fi un plangacios.

Simali nu e o solutie sa-l indepartezi pe Vlad (si pe baietelul meu tot asa o sa-l cheme) de situatiile in care nu se simte bine; el trebuie sa invete sa le faca fata, nu sa se izoleze de ceilalti. Ce o sa faca, o sa se ascunda toata viata, doar ca sa nu intre in contact cu persoane mai indraznete sau educate altfel decat el?
Mie asta mi se pare cea mai mare greseala; trebuie sa-l calesti pt viata.
Trebuie sa aiba curaj sa spuna ce-l deranjeaza, sa-si spuna parerea chiar daca ea difera de a celorlalti.

simali spune:

Vlad nu este absolut de loc timid. Dimportriva. El este cel care, la serbarea de Craciun de anul acesta i-a strigat invatatoarei (Mosul tocmai ii intindea doamnei un cadou din partea parintilor exagerat de mare - ocupa tot sacul - iar ea spunea ceva de genul "Nu stiu daca am fost cuminte si merit") deci Vlad i-a strigat calm "Hai, c-ai fost cuminte. Nu vezi c-ai primit un sac intreg?".



"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice