Sunt exagerata?

andusha spune:

Cand copilul loveste alti copii, principala preocupare a mamei ar trebui sa fie sa afle de ce o face. Mai ales cand sunt mici, copiii ii lovesc pe altii nu cu rautate, ci pentru ca nu reusesc sa exprime altfel ceva ce ii deranjeaza. Nu e normal sa incerci sa inlaturi cauza manifestarilor nepotrivite?
Cand il pedepsesti, copilul intelege ca mama e mai mare si mai puternica, de asta poate sa interzica o sursa de placere. Ca urmare, va incerca sa se valorizeze pe sine ca mare si puternic confruntandu-se (si castigand!) cu altii mai mici si mai slabi. Poate nu acum, dar ideea va ramane acolo si se va manifesta candva. Deci ajungi de unde ai plecat.

anca_a spune:

Denizel, sincer la raspunsul asta nu ma asteptam din partea TA.
Pai din cate stiu eu, toti parintii care isi pedepsesc copiii isi gasesc scuze prin acest: am incercat intai cu frumosul si n-a mers.

Anca

mariamunteanu spune:

Rrox, nu stiu daca esti de acord, ai putea sa ma incluzi si pe mine pe lista lui noi ?
Nu ma pricep sa explic ca tine si nici nu mi-am inchegat asa o conceptie unitara ca tine, dar ceea ce postezi pe acest topic este de bun-simt, coerent, rezonabil si aplicabil. Te gasesc pe aceeasi lungime de unda cu mine si te citesc cu interes.

Vad ca ai doua fetite de 9 si, respectiv, 4 ani. Deci stii ce inseamna in practica sa cresti copii.

Maria

denizel spune:

Anca, se pare ca aveai asteptari prea mari de la mine . Asta nu se face. Pur si simplu iti ingradesti singura libertatea .

In primul rand, eu nu sunt toti parintii si, crede-ma, nu ai suficiente date despre mine pentru a ma putea incadra in tiparele decupate de tine.

Si, cu riscul de a te dezamagi si mai rau (daca a mai ramas loc pentru asa ceva), iti voi spune ca exista situatii in care sunt de acord cu aplicarea pedepselor (nu bataie, nu umilire, nu dus copilul la colt, nu igrozit copilul, nu aplicat pedepese copiilor foarte mici, care n-ar intelege nimic).


Alina spunea ca ai o fetita de 1 an.
Probabil ca nu ai experimentat inca lectia ochisorilor in lacrimi de neputinta si cea a intrebarii nedumerite amestecate cu tristete "de ce ma loveste, mami?"
Eu le-am experimentat si, crede-ma, intr-o anumita etapa a dezvoltarii copilului, a fi lovit de alt copil este o chestie f.f. grava si dureroasa.
Iar aceasta chestie grava si dureroasa trebuie cumva rezolvata.
Daca nu merge cu explicatii si psihanaliza micului pocnicios, merge cu pedepse: luat din parc imediat, eventual interdictie TV pentru ziua respectiva, de ex.

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !

Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitzã" :-)) - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

andusha spune:

Cu luatul din parc al copilului pocnicios si interzisul televizorului nu rezolvi problema decat in ziua respectiva. Daca si zilele urmatoare face la fel, cum procedezi? Ca doar nu il tii in casa tot timpul.
Plus ca interzicerea televizorului, adica practic interzicerea vizionarii show-urilor sau desenelor animate care ii plac copilului, face ca copilul sa perceapa activitatea interzisa mai importanta decat este. Si apoi ne miram de atasamentul copilului fata de televizor .

denizel spune:

Pai da, Andusha...
Uitasem ca traim intr-o lume civilizata. Dupa ce epuizam jdemiile de explicatii, dupa ce psihanalizam la sange pocniciosul, exista scuzele!!! Uf, cum de le-am uitat? Cu scuzele te poti prezenta in parc si azi si maine si poimaine si ori de cate ori e nevoie.
Cine ar fi ataaat de marginit incat sa nu inteleaga ca iti pare ingrozitor de rau ca al tau copil pocneste copilul lui, nu? :)

Asta e doar una din cauze si e cea mai facil rezolvabila.

Ar mai exista o cauza: ia uite ce haios! Ce multa apa curge din ochii astuia mic dupa ce il imping sau il pocnesc!...
(sper ca nu o sa vina acum cineva sa-mi atraga atentia ca asta nu e rautate. STIU ca asta nu e rautate!!)

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !

Maamiii, îmi place pielea ta! E ca de câltitzã" :-)) - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

An@ spune:

Brrrrrrrr, ma ia cu fiori pe sira spinarii cand ma gandesc ca peste cativa ani copilul meu va fi coleg de gradi/scoala/serviciu cu copii crescuti (ca educati nu pot sa le spun, ca educatie in mintea unora inseamna dresaj) "liberi", "rebeli", "experimentati", ....pt care regulile impuse de scoala, societate, ..firma la care lucreaza,...nu fac decat sa le ingradeasca creativitatea, bla, bla,bla.

Am vazut in jurul meu cateva exemple de copii crescuti "liberi", copii ai caror parinti au avut incredere in "capacitatea lor de decizie", pe care i-au lasat sa "experimenteze", sa se descurce...si au experimentat: unii droguri, altii alcool in exces, alti prostitutie, altii prea multe locuri de munca ca erau neintelesi, pana s-au lasat de tot de munca, ca, de, doar nu pot ei sa asculte de un sef, care ii pune sa faca nu stiu ce, sa respecte un program... Si nu, nu au vazut asta acasa! (asta ref la teoriile ca daca nu vede ceva acasa, nu va face).

Si nu, copilul nu este egalul parintelui (da, este o personalitate individuala de care sa tii cont, pe care s-o respecti), pt ca el (copilul) nu a trecut prin experintele tale (nu s-a fript de cateva ori la cuptor, ca sa stie ca daca pune mana acolo se arde), nu are toate cunostiitele tale ca sa poata sa discearna...In plus el nu traieste izolat numai cu parintii, astfel incat comportamentul parintilor sa fie singurul model pe care il vede.

(nu va obositi sa-mi dati replica, ca nu mai citesc aici...am citit suficient).


mami de Ana (22 mai 2007)

andusha spune:

Denizel, eu inteleg (si apreciez ) ca iti place ironia fina, dar dincolo de ironie, nu inteleg care este ideea. Si de ce tot zici de "copil psihanalizat", ce zic eu nu are nimic de a face cu psihanaliza.
Tot ce incerc sa zic e ca parintii care sunt nemultumiti de copii ar trebui sa se schimbe pe ei, astfel incat copiii sa aiba de unde invata comportamentele dorite, nu sa ii pedepseasca pe copii.

simali spune:

Si ce te faci, Felicia, daca nu va fi un rebel inteligent ci un conformist inteligent? Te spanzuri ca nu corespunde programarii facute de tine? Pentru ca si atunci cand spui "copilul meu va fi rebel, va fi pritenos, va iubi libertatea, va fi original, etc." este tot programare. Si-ti spun din experienta personala ca ai un soc cand, mergand cu copilul pe strada, el iti cere cu lacrimi si disperare sa te conformezi la fel de fel de reguli absurde (de pilda sa nu treci pe sub un lant de barare a unui pasaj pietonal UITAT acolo de niste lucratori aiuriti, in ciuda faptului ca TOATA lumea trece), sa nu alergi in drum spre clasa lui (pentru ca doamna a spus sa nu alerge nimeni).

Ba mai mult, sa vezi cum copilul tau E SINGURUL DIN 28 DE COPII care nu alearga in curtea scolii pentru ca asa a spus doamna. Si vezi cu ochii tai cum toti copiii alearga, cum domana aia nu le zice nimic, pentru ca logic, ce sa faca niste copii de 7-8 ani in curtea scolii altceva decat sa se alerge sau sa bata mingea. Si toti isi fac prieteni la alergat in pauza si copilul tau sta in clasa cu regula in brate in ciuda faptului ca tu-i spui zilnic "e o regula idioata". Am gasit pana la urma si ac de cojocul acestei reguli (la Vlad logica de fier pare sa fie cheita la orice). I-am spus copilului ca atunci cand cineva face o regula trebuie sa pazeasca si la respectarea ei. Daca nu face asta inseamna ca in realitate nu vrea ca lumea sa respecte cu adevarat regula aia. I-am spus sa se uite la colegii lui care alearga prin fata doamnei si sa-mi spuna daca cineva ii opreste din alergat. S-a uitat si a venit cu raspunsul
-"nu, nu-i opreste".
-"Deci ce poti spune despre Doamna?".
-"Ca nu pazeste ca regula sa fie respectata"
-"ce inseamna asta?"
-"ca pot sa alerg si eu"
Si de atunci alearga copilul in pauza.

Dar, te intreb eu, de ce atat de multi copii nu au nevoie ca cineva sa le explice cand sa incalce regulile? Pentru unii este pur si simplu natural. Eu, de aceea, nu ma regasesc in aproape nici o carte de cresterea copiilor; pentru ca absolut toate pornesc de la ideea ca, in mod natural, copilul e copil si o sa vrea sa faca aia si ailalta fara sa se gandeasca prea mult iar tu, adultul, trebuie sa-l lasi sa exploreze, sa nu-i umplii lumea lui micuta cu intredictii, etc. Situatia in care tu, adultul, NU PUI NICI UN FEL DE INTREDICTII si tocmai de aceea (poate) copilul tau isi pune singur interdictii din burta nu este descrisa nicaieri. Situtia in care copilul nu face absolut nimic negandit si nedesfacut in 100 si apoi in 1000 nu este descrisa nicaieri. Situatia copilului care nu a sarit in viata lui in fata masinii si nu s-a pierdut niciodata, nu pentru ca esti tu foarte vigilenta (dimpotriva, eu sunt un monument de aiureala) ci pentru ca e copilul insusi vigilent si pentru tine; ba mai mult, in urma diferitelor discutii cu el iti dai seama ca aceasta atitudine vine dintr-o profunda intelegere a situatiei, ca se teme de una si de alta nu pentru ca este un copil temator ci pentru ca intelege...

Sti cum este sa astepti sa vina pe lume un copil clasic? Sa faci casa "child proove" - cu investitiile de rigoare - sa te pregatesti pentru poznele varstei dar sa te trezesti ca nu ai nevoie de absolut nimic din tot ceea ce ai pregatit? Sa te uiti siderat cum copilul foloseste tot ceea ce il inconjoara ca un om mare dupa ce tu doar i-ai spus o data sau de doua ori "Nu" atunci cand voia sa umble cu cutitul sau sa manevreze cainicul fierbinte sau cand lovea cu o jucarie prea tare in geam sau in televizor?

Cand eu spun "Nu fa asta" copilul nu spune "Ba fac". El intreaba "De ce?". Si daca raspunsul meu la aceasta intrebare e simplu si logic gata. Nu mai insista neam. Si atunci se revolta rebela din mine si-l provoaca. "dar daca eu nu am dreptate", "dar de ce te multumeste ce raspuns ti-am dat?", "dar tu ce crezi?", etc. Si vad cum copilul e framantat si nemultumit. El ar vrea ca eu sa stiu totul foarte bine, sa nu existe nici un fel de dubii iar problema sa nu aiba mai multe fatete. El nu intelege ce m-a apucat. Si mi-au trebuit ani sa inteleg ca eu de fapt m-as fii bucurat sa am un copil rebel; m-ar fi fascinat. Unul care sa-mi raspunda cu "ba nu" la orice i-as fi spus. Mi-e rusine sa recunosc, dar eu sunt dintre mamele alea care ar da orice sa le cheme la scoala si sa le spuna directorul "copilul duneavoastra a spart un geam" sau "Vlad a facut cutare nazdravanie". Poate pentru ca am trait comunismul si a fi conformist pentru generatia mea echivala cu a fi idiot? Poate pentru ca baietii "rai" ne dau noua, mamelor iluzia ca ei se vor descurca mai bine in viata? Dar uite ca nu am un copil nonconformist. Am un copil care apreciaza confortul, siguranta, situatiile logice. Cel putin pana acum. Poate se mai schimba... Si ce pot face? Trebuie sa-l accept asa cum este si sa fiu capabila sa vad in conformismul lui lucrurile bune.

M-am lungit. Dar am vrut de fapt sa spun ca in toate cartile moderne pe care le-am citit am gasit vehiculat tiparul asta "copilul independent, dornic de explorare, sociabil, prietenos, creativ, constient de propria valoare, etc.". Pe creativ se pune foarte mult accentul astazi. "Bill Gates a fost un copil rebel si uite ce-a ajuns". Cartile iti promit ACEST copil daca faci aia si ailalta din ziua 1 de viata. Seamana de fapt pe undeva cu tiparul feminin al anilor 50' cu "gospodina perfecta trebuie sa...". Este, dupa parerea mea, un tipar fals, ca orice tipar cand vine vorba despre oameni. Si te face pe tine, parintele de buna credinta, sa incerci sa-ti infigi propriul copil in "ceva de genul". Si daca nu iese zici "am gresit eu ceva". Copilul conservator si pesimist e o eroare care se cere urgent indreptata printr-un set de actiuni scrise cu liniuta de la capat....

Este undeva pe la topilcul mamicilor de copii cu autism o poveste frumoasa care suna cam asa:
"cand te pregatesti sa ai copii este cam ca si cum te-ai pregati pentru o calatorie la Paris; te bucuri ca te vei plimba pe cheiul Senei, ca vei vedea Louvre-ul, ca te vei cocota pe turnul Effel. Si te urci in avion si avionul aterizeaza in Olanda. Esti nemultumit la inceput. Te programasei pentru cu totul alte peisaje. Dar apoi, incet, icet, dupa ce-ti trece frustratrea, vezi ca Olanda e o tara frumoasa, ca are lalele si mori de vant si pe Rembrant...".

Noi, mamele, ar trebui sa intelegem ca avionul nu aterizeaza intotdeauna unde vrem noi, indiferent cate masuri de precautie ne-am lua; si ca tocmai in asta consta frumusetea si tragedia vietii.

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

Ingrid S spune:

Pai da, ca nu sunt suficient de inchipuita incat sa-mi fac din propriul copil centrul universului meu si al altora. Ok? Daca ii loveste pe altii (acum n-o mai face, a fost doar o perioada) n-am sa stau ca arbitrul pe margine si sa ridic cartonasul cand am eu chef. Mie imi pare rau si de alti copii, sorry daca va deranjeaza asta. Si daca asa am reusit s-o "supun", puteti arunca anatema asupra mea!
Si tot fiindca ma feresc de exagerari, am scris ca e destul de inteligenta, nu stiti proverbul cu lauda de sine, nu miroase bine? Ce sa scriu, ca e un geniu?
E egala cu mine, o tratez normal, n-o oblig la nimic, ii mai bag restrictii daca se comporta urat (foarte rar), de regula las de la mine. Sa nu-mi declarati ca voi nu sunteti conditionati, ca mor de ras. Ia sa nu mai platiti curentul sau gazul, sa nu va faceti treaba la servici, samd.




Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2