Sunt exagerata?

gazzella spune:

marimar, vad ca esti la Viena, deci germana
ultima de jos
http://www.family-lab.com/Literature_germany.asp

daca nu te convinge germana, cauta aceasi carte in alta limba
in engleza e asa:
http://www.family-lab.com/Literature_uk_usa.asp


iar o alta foarte utila e cea amintita de rrox, a lui Thomas Gordon
se completeaza reciproc aceste carti

Bendis (2 ani, 2 luni) si Felix (4 ani, 2 luni)

gazzella spune:

simali, deci ai citit cartea lui Gordon si a lui Jesper Juul?
e doar curiozitatea care ma macina....
..si mai ce din ceea ce in Italia este definit ca fiind carti "de partea copilului", sau se mai inscriu intr-o descriere "educazione per la pace"


Bendis (2 ani, 2 luni) si Felix (4 ani, 2 luni)

rrox3 spune:

Nu si-a fixat singur standardele. Pentru ca el stie ca tu astepti de la el sa vina cu FB (pentru ca poate, acasa stie!!), el stie ca tu (fan al sporturilor) ai vrea sa ca el sa mearga foarte bine pe bicileta, el stie ca tu ai vrea ca el sa nu planga, etc. Stie ca te dezamageste. D-aia isi pierde increderea in ceea ce ii spui, in laudele tale, fiindca primeste mesaje contradictorii de la tine.
Cum sa te creada ca-i formidabil, daca ceea ce face si cum face nu e indeajuns de formidabil pentru tine?


Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

ruxij spune:

Mie mi se pare tare aiurea cum ati tabarat pe simali. Si mi se pare tare gresit din partea lui Simali sa se expuna pe forum in felul asta. Ca trebuia sa faci asta nu asta, sa zici asta nu aialalta. Nu stiu ce teorii ati citit voi, dar trasaturile principale de caracter ale copilului raman aceleasi si se vad deja de la 1 an. Fi-miu a ramas la fel ca la 1 an nene, are aceleasi chestii, ce facea la 1 sau 2 ani, face si acum la 7!! Si bune si rele. Da, la 1 an, la 2 ani, cand altii copii isi aduna TOATE jucariile in jurul lor si tipa: AL MEU!!, copilul meu dadea cu amandoua manutele jucariile lui si zambea tot timpul. Avea o mutra absolut socata cand alt bb ii smulgea ceva din mana! Asa a ramas si acum. Dc. ii zic eu "mananca tu ultima prajitura, mama" El zice: "mami, dar nu cumva o voiai si tu, nu vrei sa impartim?". Imparte in continuare si se gandeste la sentimentele altora. Si rele, incapatanat a fost de mic si incapatanat a ramas si acum. Mai putem modela, dar caracterul copilului e innascut. Se poate interveni la increderea in sine intr-o oraecare masura, dar nu cred ca Vlad poate fi transformat intr-un copil extrovertit si tupeist si dealtfel ar fi si pacat.

Tonnia spune:

Si eu cred la fel ca tine, ruxij!
Am 2 baieti absolut diferiti, inca de bebelusi erau super diferiti, unul prudent de nu se poate si altul care s-ar arunca in cap de la inaltime, si asta e numai una dintre diferente.
Nu noi ii facem tematori sau zmeii zmeilor. Si vorbesc despre parintii cu un comportament normal si pozitiv, asa cum sunt cei mai multi de pe aici.
Cred ca educatia doar potenteaza sau mai atenueaza ceea ce a lasat natura.

mariamunteanu spune:

Cum de s-a ajuns la antiteza introvertit-extravertit ? Nu se pune problema de a transforma copilul (Vlad in cazul de fata, dar discutia tinde sa fie de principiu si ne intereseaza pe toate mamele), ci de a-l ajuta sa se apere singur si sa-si poata exprima in mod hotarat si ferm nemultumirea atunci cand o are. Despre asta e vorba, nu de a-l schimba sau alte filozofii.

Caracterul se formeaza in timp, e un subiect complex. Nu se poate vorbi de caracter la nastere, iar la 8 ani caracterul este in formare.

Si totusi temperamentul se poate schimba, daca e sa ne luam dupa unele surse "A person's temperament may change, especially in the pre-puberty years, and in any case diminishes in importance as the personality becomes more developed after puberty."

"In sens larg, caracterul este un mod de a fi, un asamblu de particularitati psihoindividuale ce apar ca trasaturi ale unui „portret” psihic global .
In sens restrans si specific, caracterul reuneste insusiri sau particularitati privind relatiile pe carele intretine subiectul cu lumea si valorile dupa care el se conduce.
In sistemul de personalitate, caracterul reprezinta latura relationala si valorica, este in principal un ansamblu de atitudini-valori.
In timp ce temperamentul este neutral, gdin punct de vedere al continutului, sociomoral, al semnificatiei umaniste, caracterul se defineste, in principal, prin valorile dupa care subiectul se calauzeste, prin raporturile pe care le intretine cu lumea si cu propria fiinta.
Caracterul este o formatiune superioara la structurarea caruia contribuie trebuintele umane, motivele, sentimentele superioare, convingerile morale, aspiratiile si idealul, in ultima instanta, conceptia despre lume si viata.
Intre caracer si aptitudini distinctia este mai pregnanta. In timp ce aptitudinea, ca sistem operational eficient, se investeste in activitate si se apreciaza dupa rezultatele obtinute, trasaturile de caracter constau din modul de raportare la diversele laturi ale realitatii inclusiv activitatea proprie. Poate exita deci o discordanta intre sensurile nivelurile atitudinale ( caracteriale) si aptitudninile, dupa cum poate sa se constate partial denivelari si discordante sau o dezvoltare superioara si concordanta a ambelor formatiuni. "

ralu_t spune:

am gasit un pasaj in cursul meu de psihologia varstelor care poate fi folositor, si lui alice si tuturor. asa ca-l pun aici, fara alte comentarii ca deja spiritele sunt incinseimi cer scuze ca iese prost citatul din cauza diacriticelor dar nu pot sta sa le schimb ca maine am examen
In jurul varstei de 8 ani copilul incepe sa constientizeze eventualele diferente dintre imaginea pe care o are el despre sine si imaginile pe care le au invatatorul, colegii si parintii asupra sa. Neconcordanta dintre imaginea de sine si estimarile celorlalti genereaza trairi complexe, copilul incercand in genere sa se ajusteze asteptarilor pentru a evita raceala, reprosul, pedeapsa (mai ales din partea parintilor), ca si respingerea si excluderea (mai ales din partea invatatorului si colegilor).
Eforturile copilului de a avansa in directia asteptarilor adultului pot avea succes sau pot esua, in functie de modul in care ei sunt sustinuti sau nu in acest efort. Frecvent, copiii care nu pot raspunde asteptarilor (fie din lipsa de sustinere, fie pentru ca cerintele sunt peste posibilitatile lor reale) recug la strategii de evitare, minciuna, simulare - se scuza pentru nerezolvarea temelor invocand motive nereale, "uita" acasa temele, "pierd" carnetul de note, "se imbolnavesc", lipsesc de la scoala. Toate acestea vor fi insotite de trairi de culpabilitate si vor eroda imaginea de sine si sentimentul valorii personale.
Mai apare insa un fenomen - scolarul mic sesizeaza ca in imaginea invatatorului si a parintilor asupra sa importante sunt mai ales rezultatele sale scolare, dar ca in imaginea colegilor ar putea fi importante si alte elemente, mai putin legate sau chiar opuse valorilor cultivate de scoala – forta fizica, indemanarea, curajul, riscul, infruntarea altor copii si chiar a adultilor – aspecte ce tin, in general, de un teribilism destul de valorizat de scolarul mic (De altfel, teribilismul este puternic valorizat si la varstele mai mari, mai ales in adolescenta). Ca urmare unii copii, care nu pot raspunde asteptarilor adultilor, pentru a-si pastra o buna imagine de sine si a-si conserva sentimentul valorii personale vor face apel la elemente adiacente de sustinere a acestora, adoptand atitudini si comportamente indisciplinate, bizare, extravagante.
Calitatea imaginii de sine formata in mica scolaritate, incarcatura ei de stima si autovalorizare personala, vor orienta puternic intrega evolutie ulterioara:
- copiii care se valorizeaza - au incredere in fortele proprii, isi apreciaza esecurile ca fiind accidentale si considera ca ele pot fi depasite, mobilizandu-se in acest sens; ei vor deveni persoane independente, actionale, cu vointa si capacitate de decizie si cu bune posibilitati adaptative;

- copiii care se devalorizeaza - sunt lipsiti de incredere in sine si tind sa se lase demobilizati de esec; ei vor deveni tematori, nehotarati si incapabili de a lua decizii clare, vor prefera sa traiasca in umbra altora (ii vor lasa pe ceilalti sa le incalce drepturile si sa-si atribuie merite care, de fapt, le revin lor), vor avea capacitati adaptative limitate; ca adulti, daca totusi se vor adapta cu bine, vor reusi acest lucru cu un consum mare de energie psihica si cu uzura.
edit: am schimbat pana la urma ca nu se intelegea nimic


ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra

mariamunteanu spune:

Faptul ca fratii se dezvolta diferit este si urmarea modului diferit in care sunt tratati de parinti. De ex. bebe 1 pare mai fragil sau plange mult, atunci parintii vor fi mereu tentati sa fie supra-protectori, chiar si cand copilul creste si e voinic, ba chiar cand ajunge adult. Dimpotriva, pe bebe 2 care de la inceput a mancat si a dormit bine, parintii il vor considera capabil sa se descurce singur (eventual vor avea si mai multe pretentii de la el) chiar daca el nu a devenit atat de voinic fizic ca celalalt. Bebe 1 va fi cel cocolosit, iar bebe 2 - cel lasat sa se descurce.

Cine are un singur bebe, va rasfrange asupra lui tot: il va dadaci, cocolosi, va avea mereu pretentii de la el, il va suci pe toate partile, ii va face teoria chibritului, se va ambala pt. orice raceala, vor sta pe capul lui mama, bunicii, bona etc.

Maria

Tonnia spune:

Acum iti dau si tie dreptate, maria, e posibil sa cred doar ca ii cresc la fel dar de fapt recunosc ca am fost mai relaxata la al 2-lea si poate el a prins alte aripi.
Da' oricum erau diferiti de la inceput, parol!
E ca aia cu oul si gaina!

In concluzie, mi-am comandat si eu cartea recomandata de rrox.

gazzella spune:

departe de mine sa incerc s-o conving pe Alice ca pozitia mea e cea corecta
am intrat in discutie stiind ca n-am cum s-o conving pe Alice de nimic in privinta educatiei fiului sau
un singur aspect am tinut sa-l specific, ea spune ca cunoaste si partea cealalta, adica unele alte teorii, pe mine nu m-a convins, spun ca n-o cunoaste
pentru ca daca ar cunoaste-o ar sti ca aceste teorii nu inseamna sa stai pe margine si sa te uiti sau nu inseamna sa trezestii mii de sentimente de vinovatie in parinti


fetelor, mai dati si surse de la pasajele voastre ca sa stiu si eu cine, cum, unde le-a publicat....,pls!


si nu exista frati crescuti la fel, niciun parinte niciodata nu-si va accepta in aceasi masura toti copiii
pe unii ii accepta mai mult ca-s blonzi, pe altiii ca-s linistiti, altii ca-s vulcanici, etc
depinde cat de mult se potriveste un copil in asteptarile alea muult ascunse in parinte
asa ca acelasi mediu poate sa fie suportiv pentru un frate si nesuportiv pentru celalalt si iata ca avem un introvers si un extrovers
si si io cred in mediul suportiv, implicit parinte suportiv, un copil care va trezi mai mult incantare in parinti va fi mai orientat inspre exterior (bine, daca nu-l aruncam oricum in gura leului)


ralu_t, bun pasajul acela
ca o ultima completare, copilul se valorifica in functie de cat il valorifica parintii
adica, faptul ca un parinte doar discuta cu copilul fara a-l recompensa, elogia (si asta e cu mare cantec, cam tot pe acolo unde e pedeapsa) deja e un mesaj pe care copilul il transcrie: "mama sta cu mine pentru ca-mi atribuie mie o valoare"
copiii au nevoie sa fie vazuti si au nevoie sa fie vazuti asa cum sunt, deci au nevoie sa fie vazuti pozitiv altfel recurg la strategii de evitare
eh, merg si io sa ma uit la ai mei



Bendis (2 ani, 2 luni) si Felix (4 ani, 2 luni)