Copilul ADHD (II)
Raspunsuri - Pagina 8
paula2003 spune:
Din cate cunosc eu, trebuie implicata toata familia.
1. sa constientizeze familia ca este o problema
2. sa incerce sa o rezolve
3. sa mearga la un psiholog/psihiatru toata fam.
4. sa realizeze ca au si ei o contributie in dezvoltarea celui mic si tot ei sunt responsabili de ce se intampla.
Argumentele mele.
Alexa a avut un astfel de baiat in grupa. Nu am spus nimic niciodata. Chiar daca mi-a mai fost ciufulita, trasa....fetita. Am dat toate pe seama copilariei. Toate au inceput sa se agarveze cand copilul a inceput sa depasesca orice de vasta unui copil de 4 ani. Flacara mocnea legat de acest copil. Prima reactie mai "dura" a venit din partea unei mame de baiat si de aici tavalugul!
M-a sunat intr-o zi mama copilul "problema" sa ma intrebe daca am ceva de spus de puiul ei. I-am spus ca nu sunt specialist sa-i dau eu un verdict si nici persoana competenta care sa arunce cu piatra. I-am spus ca daca are o probelma este strict problema familiei lor si nu a mea. I-am spus ca mi-a mai venit fetita ciufulita, dar nu am considerat ca trebuie sa o sun sau sa fac scandal. I-am sugerat sa constientizeze singura daca are sau nu o problema.
Din diverse discutii am inteles ca acesti copii sunt stimulati ca ei sunt cei mai buni, cei mai tari si ei trebuie sa fie primii la orice! Ca acestor parinti nu li se pare anormal nimic din tot ceea ce fac copiii lor si ca ei sunt si trebuie sa fie cei mai buni.
Deci, constientizarea la timp a unei probleme si rezolvarea ei cat mai repede va fi cel mai bun lucru pentru copil, familie si societate.
Probleme cu adevarat mari, vor fi la integrarea lui in societate sau la reactiile din jurul lui. Nici atunci nu inteleg parintii ce este anormal, sau cu ce au gresit sau gresesc? Libertatea spre informare, libertatea in general, este prost inteleasa.
Nu am vrut sa supar pe nimeni, chiar daca uneori doare adevarul mai bine hai sa-l atenuam decat sa sufere un copil.
V-am spus din suflet de mama care si-ar dori sa schimbe ceva la fetita ei si nu mai poate. Voi aveti acesta sansa, nu-i dati cu piciorul!
V-am spus parerea mea. Nu vreau sa-mi judecati parerea in nici un fel. As prefera sa nu-mi puneti alte intrebari.
ancast spune:
Raspuns la mesajul de mai sus
Chestiunea la care va referiti nu tine neaparat de copiii cu ADHD, deoarece acestia sunt mai dinamici sau mai agitati , dar nu rasfatati, sau obraznici cum se spune uneori gresit. Este o greseala in a-i eticheta asa. Exista insa copii cu adevarat rafatati, carora li se permite orice , insa acestia nu trebuie sa fie neaparat hiperactivi, efectiv li se da nas, ca sa folosesc o expresie romaneasca, deci, rasfatul, proasta crestere, cresterea copilului cu filosofia ca este cel mai tare etc... tine de educatia pe care o da parintii unui copil si nu de o anumita realiate (precum sindromul ADHD). Personal, nu imi incurajez copilul, putin hiperactiv, sa fie increzut in mod gratuit etc, dar il stimulez sa aiba incredere in el si atunci cind reuseste ceva, il laud. Medicii sau specialistii in ADHD recomanda educatia pozitiva, care sa stimuleze comportamentul pozitiv al copiilor, adica acordarea de recompense, cind e cazul, de laude, cuvinte apreciative si nu vinarea de greseli si de aici pedepsele nenumarate. Din ceea ce am citit eu in literatura de specialitate ADHD, este esentiala corectarea copilului prin stimulare pozitiva, ceea ce evident nu inseamna incurajarea gratuita a unor comportamente, precum cel de a fi plin de sine, ci de incredere in sine, lucru care uneori poate lipsi copiii de ADHD.
ancast spune:
Rectificare la o greseala facuta din graba "increderea in sine care poate lipsi uneori copiilor diagnosticati cu ADHD"
maili spune:
Pentru Paula2003 ,
E adevarat ca sunt si cazuri in care parintii recunosc mai greu sau nu vor sa recunoasca faptul ca micutii lor au o problema dar si mai adevarat este , cred eu , ca asemenea parinti nu scriu aici -- nerecunoscind problema nu au de ce sa scrie ! Faptul ca scriem aici inseamna ca vrem sa fie bine copiilor nostri nu sa le spunem ca sunt cei mai tari , cei mai buni si sa fie primii la orice ... Imi pare rau sa aud ca tu nu mai poti schimba nimic pentru fetita ta dar tot eu iti spun ca speranta e ultima care moare.Cel putin asta m-a tinut pe mine " pe baricade " tinind cont ca de cind avea copilul meu trei ani si nu vorbea si mergea pe virfuri am tot mers la neuropsihiatri, la psiholgi si la logoped.Dar totul e bine acum , i-a ramas putin din iritabilitate care sper sa se rezolve incet , incet.Si repet , daca un cadru didactic nu vrea sa integreze un copil cu probleme in colectiv degeaba munca noastra acasa sau la psiholg sau la psihiatru!
paula2003 spune:
M-am referit la "SINDROM DOWN" ca nu mai pot face nimic.
Indiferent de evolutia ei, faptul ca are down este exclusa fata de alt copil fara down. Exemple sunt multe.
carmen1967 spune:
Buna tuturor,
Subscriu si eu la cele scrise de Maili si Anca.
Nu cred in diagnostic, sunt elemente care pot conduce la asta, dar nu au fost investigatii si observatii pe termen lung, cam un diagnostic pe banda...
Concluzia mea, poate si a altora, din tot ce am citit pe internet : Copii acestia sunt atat de asemanatori si atat de diferiti!
Noi scriem aici pentru ca ne "simtim" copii un pic altfel.
Ma bucur ca al meu copil nu a deranjat excesiv, nu a fost niciodata copilul ala din reclama lui strattera!
Si cel mai important e ca lucrurile au evoluat pozitiv in timp ! Noi am resimtit probleme vis-a-vis de scoala. Poate daca nu ne grabeam cu scoala, era mai bine ! Acum e tardiv....
Pentru mine simt uneori ca e tare greu fara ajutor! ma refer la suportul psihologic, sotul si invatatoarea au dat-o mai mult pe "rasfat" , nu avem nici bunici, adica acele persoane implicate emotional si interesate pentru copil)
De cele mai multe ori , pe voi va simt cel mai aproape si asta imi da curaj! Va multumesc pentru interventiile voastre!
Paula,
stiu ca te confrunti cu alte probleme si mai stiu ca tu ai initiat prima parte a subiectului nostru. Mult succes in tot ceea ce faci pentru fetita ta! 
paula2003 spune:
Carmen,
Mi-a placut tot ce ai spus mai sus. Dar nu sunt la curent cu ce ai facut pentru puiul tau legat de scoala. Poti sa-mi spui la ce te referi? Multumesc.
Eu personal am fost la psiholg/psihiatru, nu-mi este rusine sa recunosc. Este cumplit sa afli ca ai un bebe cu o boala incurabila, sa te izbesti de zidurile vietii. Am ajuns la un moment in care am vrut sa inteleg de ce se intampala toate acestea. Am fost pentru a-mi intelege copilul si nevoiule lui, pentru a reusi sa nu ma daram singura si pentru ai intelege pe toti cei ce ma privesc "ciudat".
Nu mi-a fost usor sa-mi dau putere sa le treg pragul acestor specialisti. Mentalitatea!? Acum privesc altfel lucrurile, sunt constienta ca uneori este nevoie si de specialisti. Acum nu toti se portivesc caracterului tau, asta insemna sa-l cauti pe cel care te va intelege si ajuta conform nevoilor tale.
Este greu. Mi-ar fi placut sa lucraz in domeniu, dar niciodata nu-i tarziu.
maili spune:
Indiferent de diagnostic toti copiii diferiti sau speciali sunt exclusi ! Este de vina societatea noastra , mentalitatea noastra si lipsa noastra de informatie. Si daca ai sansa sa gasesti macar o persoana care sa te sustina , sa accepte copilasul si sa faca ceva pozitiv pentru el atunci parca si tu ca parinte te mai linistesti un pic si altfel reusesti sa vezi lucrurile , incepi sa gindesti pozitiv , incepi sa speri. Si noi am mers la psiholog ( toata familia ) , mergem la consiliere psihiatrica cu copilasul si pot sa spun ca lucrurile au evoluat pozitiv . Iar sustinere am gasit si aici pe forum vorbind cu mamici care vad si ele ca micutii lor sunt diferiti .Am avut sansa sa intilnesc specialisti care m-au ajutat mult dar si nesansa de a intilni persoane care mi-au respins copilul pe motiv ca nu se integreaza in colectiv dar nu au facut nimic pentru a-l integra ( si aici ma refer la cadrele didactice care le-a avut pina acum ).
Paula,
Iti doresc multa putere in tot ce faci pentru fetita ta .
Numai bine tuturor,
Maili
paula2003 spune:
Fetelor... Eu nu am acceptat sa stau acasa. Pot spune ca am serviciu doar cu numele (este prea mic salariul ca sa simt ceva) dar muncesc! Am vrut sa impart munca si familia in mod egal. Sa am timp pentru copiii mei mai mult decat orice.
Important este sa gasiti in voi putere sa renasteti si sa mergeti mai departe. Eu stau vis-a-vis de scoala ajutatoare. Zilnic vad mame cu puii lor cum ii duc/aduc de la scoala/gradinita. Nu mi-as dori sa duc fetita acolo. O vad ca pe o condamnare. Viitorul imi va decide soarta fetitei si am sa-l accept indiferent de ce-mi doresc eu.
Ce am remarcat, nu am vazut ca mamele sa nu se ingrijesca, sa nu aiba un job.... Le admir si le spun mereu felicitari. Deci, ele pot, voi de ce nu?
Eu ma gandesc cate putere am avut sa-l fac pe Paul dupa ce am trecut prin ce am trecut. Imi este greu sa ma gandesc prin ce am trecut, sau cum au fost cele 9 luni, sau ce am patit in cele 9 luni, sau umilinta indurata ca nu-mi ajunge copilul nenorocit, mai vreau unul!? Am trecut peste toate si am invins. Azi sunt foarte fericita ca-l am pe Paul. In el am toate visele, nerealizarile Alexandrei sunt mai sterse cand vad realizarile lui Paul, si ma felicit ca am avut curaj si l-am facut. Dumnezeu mi-a dat prin el o raza de speranta si o mangaiere. Este o binecuvantare pentru toti. Este un copil foarte reusit. Are putin din toate. Ne umple casa si viata si impreuna cu el creste si Alexandra. O iubeste enorm.
Lumea nu o vom schimba noi acum. Trebuie sa treaca generatii de oameni ca sa se vada vreo schimbare. Ma gandesc cu groaza ce ma va astepta la scoala, cand ma uit in urma si vad ce am patit cu integrarea in gradinitele de stat. Sper sa se schimbe ceva. Oricum imi pregatesc un AS din timp.
Eu am spus multe pe acest forum, cel mai mult m-am bucurat cand am vazut reactiile oamenilor pe strada. Deci, daca nu faceam nimic, nu se schimba nimic.
Le multumesc tuturor ca mi-au citit mesajele, ca nu le-am trecut indiferenta pe strada si ca ma recunosc. Ca si-au schimbat atitudinea fata de fetita mea si fata si de alti copii la fel ca ea. Este foarte important sa vezi ca le pasa si de tine si ca i-ai sensibilizat.
Sunt fericita pentru contributia mea "mica" si pentru schimbarea lor de mentalitate. Mi-as dori sa fie la fel de receptivi si in viitor.
Eu va iubesc asa cum sunteti, voi acceptati-ma asa cum sunt!
dana2000 spune:
sunteti niste mamici adevarate,va iubesc!