imi urasc viata-impas
Raspunsuri - Pagina 2
mihaela_s spune:
Oooof, parintii tai iti taie aripile...
.
Du-te la un psihoterapeut si ai sa vezi ca vei putea zbura...iti doresc tot binele din lume. Asa te vei chinui toata viata, e pacat. Esti tanara, inteligenta(randurile scrise de tine o dovedesc)...nu te mai lasa prinsa in "latzul" parintilor.
Esti intr-o relatie abuziva, de data asta parintii tai sunt abuzatorii, imi pare rau ca trebuie sa-ti spun asta. E clar ca ei iti vor numai binele, ar fi ideal ca si ei sa urmeze o psihoterapie ca sa inteleaga cat rau iti fac cu "binele" lor...insa dupa cum ii descri nu ii vad insotindu-te la psiholog.
Dar tu ar trebui sa nu eziti si sa nu amani aceasta terapie, ai sa vezi cum iti vor creste aripi...
si vezi-ti inainte de drumul tau, cu mult curaj. Totul sta in mainile si puterea ta!
vorbe de copil...
Hobby
Delidana spune:
Desprinde-te de parintii tai. In timp va veti impaca si te vor privi cu alti ochi, dar acum, cind ei iti pun bariere si iti controleaza viata nu vei fi fericita. Dupa cum vad lucrurile este "ori ei ori tu"....Muta-te cu prietenul tau sau singura, concentreaza-te pe asta si incet-incet iti vei reveni...Orice schimbare este un soc si mai ales aceasta schimbare care nu va fi usoara nici pentru tine nici pentru ei, dar mai devreme sau mai tirziu va trebui facuta. Succes!
www.wrongspelling.com/cambodia/" target="_blank">Cambogia * www.wrongspelling.com/turkey/" target="_blank">Istanbul * www.squarethoughts.com/" target="_blank">Fotografie
I saw something in your eyes and I wanted it for myself - Dave Gahan
ipearina spune:
Parintii tai te trateaza ca pe o adolescenta, nu ca pe un adult de 26 ani. Probabil ca prietenul tau s-a saturat de refuzurile repetate (de teama unor "crize" din partea parintilor). Cred ca trebuie sa faci tot posibilul sa te desprinzi de parinti; iti alimenteaza depresia si neincrederea in propria persoana.
musetto spune:
Nu cred ca tu ai nevoie de vreun psihoterapeut. Eventual parintii tai au nevoie de unul, asa cum zicea cineva mai sus. Ceea ce tb tu sa faci este sa iti faci curaj sa te desprinzi de ei. Nu e normal ca la 26 de ani sa nu iti traiesti viata pt tine, ci pt ei. Imi dau seama ca nu iti e usor, asemenea oameni nu or sa te lase niciodata sa pleci singura undeva, tocmai din cauza conceptiilor invechite pe care le au. Du-te la Brasov cu prietenul data viitoare, plecati in excursie impreuna si ... dupa voi, potopul. Vezi si tu ce se intampla. Poate pusi in fatza faptului implinit, parintii or sa accepte mai usor ca tb sa te lase sa respiri (am cunoscut si asemenea oameni, ziceai ca taie si spanzura daca nu e pe-a lor si apoi pusi in fatza faptului implinit nu au mai facut nici pe un sfert din ceea ce amenintasera ca or sa faca). Iar daca isi "iau mana" de pe tine, cum se exprima tatal tau, e si mai bine. Ai sa te simti aruncata in mare, asa ca o sa trebuiasca sa inoti. Si sunt convinsa ca nu te vei ineca, ci vei ajunge cu bine la mal. Dar nu mai astepta aprobare din partea parintilor, nu va veni niciodata.
Mult succes!
malla spune:
Intareste-te si te imbarbatea-za.Esti tanara si necazurile abia au inceput.Pe mine nu ma lasa nici sa respir problemele.Ai grija cu depresia asta, sotul meu a ajuns la spital si inca se trateaza.E greu insa lupta!!!Noi asta facem, toti facem la fel, luptam cum putem ca altfel vom fii biruiti.Poate nu te ajuta la nimic daca iti spun ca copilul meu a facut trei operatii pana acum(are numai trei ani), eu am pierdut doua sarcini, si sotul este intr-un proces de vindecare din cauza depresiei cronice.Insa nu ma las, lupt, ca nu am de ales.Ma rog la Dumnezeu si chiar daca uneori plang, totusi nu las lupta vietii. Prietenul tau ar trebui sa iti fie alaturi, atunci ti-ar fi mai usor.Ati duce lupta vietii impreuna.daca nu e alaturi de tine inseamna ca nu te simte...nu iti simte suferinta. E mare lucru sa-l simti pe cel de langa tine, sa ii simti suferinta si sa ii fii alaturi.In asta consta dragostea, dupa parerea mea: in a simti pe cel de langa tine si a ii darui. Dragostea inseamna nu numai vorbe ci si sacrificiu.
Andrei si Adriana
blackgirl0 spune:
Adinell, 
! Sa va dea Doamne-Doamne cat mai multa putere sa treceti cu bine peste greutati! Si multa sanatate sotului!
P.S. Este f bine ca ai postat aici, poate vede si autoarea prin comparatie ca in viata sunt situatii si situatii... pentru unele dintre ele merita sa ne vaicarim, pentru altele nu... Si da, mi se pare incredibil de imatura pentru varsta pe care pretinde ca o are: nu-si asuma nici o hotarare, se lasa condusa inca de altii, mai degraba intra in depresie si self distruction decat sa ia macar o singura decizie de bun simt pentru viata ei...
mariamunteanu spune:
Cheia depresiei tale o au parintii tai al caror comportament dominator, abuziv, te-a adus in starea asta. Este foarte gresit ce fac ei, dar nu ii poti schimba.
Nu mai gandi asa despre tine, ca esti un nimic. Nu este adevarat, tu poti multe, nici nu-ti inchipui acum cate poti. Cunosc placa asta, de multe ori mi-a pus-o si mie tatal meu si multi ani m-a afectat. Si acum mai incearc, dar nu-l mai las (sunt tot scorpin ca si tine).
Ar fi bine sa poti frecventa un psihoterapeut care sa-ti deschida ochii.
Cu bine,
maria
roxanal spune:
Glont, daca esti din Bucuresti, te pot ajuta
da-mi un PM, te rog
glont10 spune:
Adinell,putere si sanatate va doresc!iti inteleg durerea si ai dreptate, nu m-a facut niciodata sa ma simt mai bine comparand situatia mea cu o alta situatie mai grea.Intotdeauna am simtit durerea altora si nicio suferinta de-a nimanui nu a trecut doar pe langa urechile mele ca vantul .
Cred ca as fi buna pt vreun concurs de miss ceva, caci imi doresc ca "toata lumea sa fie fericita si...sa salvez delfinii"
.
Blackgirl, decizia zic eu ca am luat-o dar cred ca stii foarte bine ca suportul material este determinant intotdeauna, din pacate.Din acest punct de vedere ma simt neputincioasa.
Cand am auzit intaia oara sintagma" viata este o jungla; supravietuieste cine poate" am vazut-o ca pe o hiperbola si am considerat-o exagerare dar acum o simt pe pielea mea....sunt un animalut slab se pare care scapa sifonat rau de cate un atac in ultimul minut 
.
Va pup si va multumesc sincer si din suflet pt sfaturi precum si ca mi-ati fost umar de plans intr-o situatie in care pentru o clipita m-am simtit fara rost...nici nu e nevoie de mai mult decat o clipita am inteles....
Am cautat doar sa ma descarc, stiu ca rezolvarea este doar la mine.
Azi sunt ceva mai optimista,starea imi va fi in interior aceeasi pana imi voi indeplini visul, insa saptamana viitoare este ziua mea si vreau sa o si simt ca pe o sarbatoare.
M-am reapucat de invatat caci la anul am un examen foarte important si imi doresc sa il iau foaaaaaaaaaaaaaaaaarte mult. La Institutul National al Magistraturii 
.
Roxanal, multumesc de intentie, sunt olteanca, dar m-am gandit impreuna cu prietenul meu ca daca nu ne vom descurca aici sa atacam si capitala asa ca daca voi ajunge si voi avea nevoie de ajutor o sa te contactez.Multumesc mult.
Va pup.
Alina
sanziana72 spune:
Daca vrei sa inveti sa mergi pe picioarele tale, pleaca.
Nu vorbesc sa te muti singura in acelasi oras. Pleaca departe de parintii tai ca sa afli cine esti cu adevarat. Ai nevoie de aceea calatorie de initiere pe care o faceau popoarele vechi atunci cand treceau din copilarie in adolescenta.
Cauta-ti o slujba in afara tarii sau in celalalt capat al tarii. O sa fie greu ? Da, va fi foarte greu. Dar daca reusesti vei stii cine esti, vei stii ca esti cineva, ca poti reusi. Ai nevoie de libertate, chiar de libertatea de a muri de foame. Te vei simti mult mai vie decat in aceasta existenta care iti omoara sufletul prin rutina. Te sufoci in propria viata. Mi s-a intamplat si mie pe la varsta ta. Iti trebuie doar putin curaj.
Dupa ce vei afla cine esti, te poti intoarce daca vrei. Caci nimeni nu va mai putea sa te faca sa te indoiesti de ceea ce stii.
"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)