Cum va pedepsiti copii?

rrox3 spune:

Sorana cred ca ai avut o colaborare destul de buna daca ti-a zis in cele din urma de ce a dat un cap in perete.
Adevarul e ca a experimentat, a aflat, acum stie, si a facut toate astea singura. Pentru ea e un succes si cu siguranta a invatat ceva din asta. Nu avea cum sa se raneasca serios dand singura cu capul in perete - cred eu. Uneori e indicat sa-i lasam sa si greseasca, sa nu-i salvam anticipand ca nu va fi chiar placut pentru ei ce va urma... In teorie sunt convinsa de asta, in fapt si mie imi vine greu sa le las sa greseasca, dar ma straduiesc

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

sorana spune:

Merci Rox

Mie mi s-a parut un pic exagerata parerea aia cu "daca ai o colaborare buna nu-ti tasneste din mana". Din punctul meu de vedere copii mici au uneori actiuni imprevizibile din motive ciudate.
Nu realizeaza pericolul la 1 an jumate si indiferent de "colaborare" poate sari in strada dupa o minge sau o vrabie ....
Eu daca am grija de un copil mic (ca acum a mea e mare, nu se mai pune problema) al meu sau altul nu m-as baza pe "buna colaborare" as face orice sa fie in siguranta in primul rand ....


Sorana si Monica (5 ani)

carmen94 spune:

eu stau si urmaresc topicul asta de cand a aparut.am si eu un nazdravan de 1 an si 7 luni.
incerc sa va inteleg pe fiecare,sa spicuiesc din ce scrieti.
al meu cand face trasnai cate odata ma uit si imi zic ca e prea mic ptr.pedepse,ca nu intelege de ce l-am pedepsit,ca inca nu realizeaza ce face.....chesti de astea.dar imi spun ca nu pot sa-l las nici asa .si atunci ce sa fac?cum sa-l abordez?cum sa ma comport?

dar cum e cu

"daca ai o colaborare buna nu-ti tasneste din mana". ???

eu am sa va pov.cum mi-a distrus mie fie-miu ochelarii in ciuda tuturor explicatiilor mele si in ciuda colabararii(eu zic ca am incercat sa colaborez si sa-l inteleg)

deci el e atras de ochelarii mei.isi infige mana in ei si-i suceste pe toate partile.la inceput i-am explicat ca nu sunt de joaca,l-am lasat sa-i studieze in prezenta mea oprind-ul de fiecare data cand vroia sa-i arunce(ca asta-i mania lui),alta data i-am dat o alta pereche de ochelari mai veche sa-i analizeze cat o vrea el.nu prezentau interes.l-am lasat o data sa mi-i ia,l-am lasat de 2 ori ...de mai multe ori......daca ii ceream inapoi cate o data mi-i dadea,cate o data ii arunca.
intr-o zi sa-l schimb.bineinteles ca nu sta nici 5 minute potolit.se foia ,se zbatea,eu incercam sa-l imbrac,se intoarce sa-mi ia ochelarii,eu ma feresc si ii spun ca nu pot sa-i dau atunci ,el se enerveaza si-mi plezneste una de-mi sar ochelarii de la ochi.eu continui sa-l imbrac si sa-i tin teoria chibritului despre lovit(ca si asta e la e o boala)ii spun ca ma doare si pe mine cand ma loveste,ii arat unde au ajuns ochelarii si ca poate s-au stricat daca mi-au zburat pe parchet si eu nu pot sa vad si sa am grija de el daca nu am ochelarii(si asta e f. adevarat.fara ochelari sunt moarta)il dau jos(ca terminasem de imbracat)si pana sa ajung sa-mi recuperez ,,ochii,, el pune mana pe ei,ii suceste un brat(de-mi stau acum intr-o parte pe nas)si ii mai arunca o data.

acum va intreb pe voi.(fara sa ironizez pe nimeni)am coloabarat eu cu el?am fost intelegatoare?si cum trebuia sa reactionez?

atunci i-am spus ca va sta in camera lui singur 2 minute fara nici o jucarie.nu mai putea el!iisi gasise de joaca cu pernele,bombanea pe limba lui,gasise o carticica de-a lui pe care o baga pe sub usa si o tragea inapoi.intr-un cuvant distractie pe capul lui.


si pe bune ca astept sfaturi de la voi cum sa-l dezvat de lovit si aruncat jucarii sau ce mai are el in mana.

ina1973 spune:

Carmen, si noi am fost in exact aceeasi situatie la 1 an si 7 luni. Si eu faceam exact la fel, incercam sa-i explic in 1 milion de moduri, sa-l calmez de ori cate ori il apucau crizele, sa fiu mamica aia calma si rabdatoare pana la Dumnezeu si inca un pic dupa... Numai ca pe la 2 ani si cateva luni am inceput sa realizez ca asta nu aducea nici o schimbare in bine, ci din contra, cu cat incercam sa-l tin mai multumit, cu atat il apucau mai multe crize si era tot mai nemultumit. Raspunsul l-am gasit la doctorita lui pediatra, care mi-a zis ca podoaba mea are nevoie sa i se stabileasca niste limite(boundaries - a zis ea) si sa fim mult mai fermi. Mi-a recomandat programul 1 2 3 Magic (am avut un topic aici pe forum despre asta si s-a lasat cu rosii la greu) de Dr. Phelan - psihiatru de copii. In carte explica parintilor sa nu mai vorbeasca asa mult (teoria chibritului) ci, atunci cand vor sa corecteze un comportament al copilului sa-i spuna scurt si la obiect in minimum de cuvinte ce au de zis si sa o faca fara nici o emotie (the rule of no talking no emotion). In felul asta ii transmiti copiluli mesajul ca "the parent is in control here". Daca se pune pe urlat ii dai 3 avertismente sa inceteze, apoi dai time-out la el in camera 2 minute (pt varsta de 2 ani). Dupa ce il scoti de acolo, nu ii tii teorie ca a gresit ca aia ca ailalta, ci va reintorceti la ce faceati inainte, fara sa faci caz de ce s-a intamplat.
Mie mi-a fost destul de greu la inceput, pt. ca sunt mai mamoasa de felul meu si mi se rupea inima sa fiu dura cu el. Dar surpriza placuta a venit din partea lui, cand a inceput sa o lase mai moale cu crizele de nervi (s-a prins ca sunt ferma pe pozitie si nu o scoate la capat cu mine) si a devenit si un pic mai ascultator, chiar un pic mai iubitor, cel putin cand suntem acasa. Nu e o schimbare spectaculoasa, peste noapte, dar vad ca ne indreptam in directia buna. Mai avem de lucru la comportamentul in afara casei, ca afara nu ma asculta de loc.
Acum eu nu zic sa faci si tu la fel, e numai un exemplu al cuiva in situatie similara.

theo_2004 spune:

eu nu l-am lasat sa ia ochelarii niciodata. tentative a avut. a si reusit. dar intotdeauna am intervenit si i-am explicat ca nu e voie. ca la prize de ex. nu e voie, nu e voie cu explitiile de rigoare si intr-un final a inteles.

cat despre lovit si aruncat tot cu explicatii trec. este si asta o etapa din formarea lui.

mami de theo
"o zi in care nu ai ras este o zi pierduta"

ionica spune:

Fetelor,

am o rugaminte la voi, schimbati titlul subiectului.

De cate ori citesc acest titlu am senzatia ca aud copiii tipand de frica pedepsei .
e chiar aiurea " cum va pedepsiti copii",cred ca ar suna mai bine cum va educati copiii ,
sau cat de mult va ocupati de copii.

Si eu am o bebelina de doi ani ,cei drept stau acasa cu ea si ma ocup de educatia ei,nu am pedepsit-o niciodata si nici o voi face.



http://www.onetruemedia.com/my_shared?z=2e24f4e077ae85fcc02ed7&utm_source=otm&utm_medium=text_url

ina1973 spune:

La inceputul cartii despre disciplinarea copilului zicea ca cea mai cel mai bun mod de a-l diciplina e sa nu fie nevoie de disciplinare.
Ionica, esti o norocoasa, sa-ti traiasca bebelina!

rrox3 spune:

Pai daca l-ai lasat sa iti ia ochelarii o data, de doua ori, sa-i manevreze, ba i-ai mai dat si alti ochelari sa-i studieze, normal ca omuletul tau a tras concluzia ca e OK sa se joace cu ochelarii, ii sunt accesibili. Doar nu crezi ca pentru un copil de 1 an si 7 luni va conta mai mult ce ii spui decat ceea ce faci?! In momentul in care ai refuzat sa-i mai permiti accesul la ochelari a aparut frustrarea si te-a lovit si pe tine si ochelarii deveniti brusc tabu. E o reactie perfect normala la varsta lui.
Trebuie sa fii constanta in ceea ce interzici, pana la urma va invata.

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Ingrid S spune:

Rrox, si daca nu i-ar fi dat ochelarii sa-i vada, se ajungea la concluzia ca nu-i lasat sa experimenteze mediul inconjurator. Mi se pare iarasi periculos ce afirmi, vizavi de Sorana, ca e bine sa-i lasam pe copii sa se loveasca singuri de greutati..adica sa nu-i iau cutitul din mana, o las sa se taie, ca de...data viitoare nu mai pune mana pe el.
Eu, din toata poliloghia asta, am ajuns la urmatoarele concluzii:
- e bine sa nu-i invatam sa salute, salutul e ceva atat de personal, incat trebuie atribuit doar oamenilor pe care-i cunoastem si care ne plac (intrebare: cum poti sa cunosti pe cineva fara sa-l saluti mai intai?);
- nu-i bine sa le instituim reguli ca spalatul pe maini sau dinti (ce-s aia dinti?), astea vor veni de la sine, in mod natural, dupa cateva enterocolite sau dupa vizita la dentist;
- exista o categorie de mame, foarte hulita, care isi pedepseste aspru copiii (time-out sau luatul jucariilor preferate) si datorita carora copiii cresc foarte traumatizati si incapabili sa se adapteze la mediul inconjurator;
- copiii care sunt educati sa salute, sa se spele pe maini etc, sunt de fapt cei cu care se face instructie, deoarece mamele sunt evident, mai proaste si nu reusesc sa empatizeze suficient;
- nu il obligam pe copil la nici o regula, regulile sunt pt inadaptati; mai exista si reflexele...doar n-o sa tranformam micutul in caine, rugandu-l sa isi stranga jucariile...
- tot evident, mamele care se situeaza cu mult curaj in tabara adversa, nu-si pedepsesc niciodata copiii, mereu ii tin in brate si sufera alaturi de istericalele lor (pardon, nu sufera, e empatie);
Este bine de stiut ca un copil curat nu-si poate exercita deloc latura imaginativa (vezi exemplul lui Gazella cu dinozaurii, care mi se pare iesit din context).
In incheiere, pot sa citez din Eminescu: "insirand cuvinte goale/ce din coada au sa sune!". Asta se face aici: se insira km de citate inutile, nici un sfat, doar ca trebuie "continut copilul" si altele asemenea, de parca ar fi o sticla. Si ne ferim de cuvantul pedeapsa, de parca ar fi ciuma. Sunt si alti psihologi, care recomanda multe metode educationale, unde intra si pedepsele, dar e bine sa ne punem ochelarii de cal. Si sa asteptam sa devina copii-model, asa, de la sine.


Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo

ruxij spune:

Unii copii au o personalitate asa de "buna" incat nu e voie sa fie trimisi nici in time-out si nici sa li se ia jucariile. Eu si sor-mea asa am fost cand eram mici, ascultam intotdeauna de mama, care nu ne pedepsea, doar tipa la noi Asta se intampla mai mult cu fetele, sunt mai ascultatoare in general (mai sunt si din cele care nu se lasa:))). Alti copii, mai ales baieti, incearca mereu sa isi testeze limitele, au personalitati mai dificil de modelat doar cu vorba. Cred eu ca acestor copii le este f. folositor dc. exista consecinte ale greselilor. Daca exista reguli clare si consecventa, functioneaza f. bine si tot pt copil va fi mai usor cand va merge la scoala si mai tarziu in viata. Pentru ca altfel vor invata prea tarziu ca exista consecinte ale greselilor noastre.
Acum, toate astea dupa varsta de doi ani, la un an si ceva nu merge nici o metoda alta decat distragerea atentiei si eventual ignorarea atunci cand insista sa iti rupa ochelarii sau sa alerge in mijlocul bulevardului.