mama mea - soacra de cosmar!!!

ankalaura spune:

ANDRATH, vad ca n-ai mai intrat de multa vreme...
Dar... - parca o descrii pe maica-mea! Distanta = 250 km (insuficienti de multe ori, as spune!)

Partea minunata e ca sotului meu ii e complet indiferent daca ea il iubeste sau nu. Se tolereaza, isi vorbesc frumos. Baremi acum isi vorbesc... In primul an de casnicie, maica-mea nu prea vorbea cu el, tot ii transmitea prin mine...

Partea proasta e ca maica-mea a ajuns parca obsedata de copii (de ai nostri ), si nu procedeaza cu fetele asa cum vrem noi, iar din cauza asta ne certam - eu cu ea, ca eu cu sotul meu nu ne certam niciodata, oricat de incredibil ar parea.

Exemplu...
Maica-mea spre cea mare - Eliza, ce ma fac eu acuma fara tine? (ca noi plecam de la ea, catre Bucuresti) Dupa doua zile.... Eliza in lacrimi... Ca ea ce face acum, ca lu' Ica ii e dor de ea... M-am certat cu ea, ca nu e normal sa ii imprime copilului astfel de sentimente, ca asta mica o iubeste si sufera, crede ca din cauza ei sufera Ica, etc...
Sau... dupa capul meu de mama, masa se ia in bucatarie, la masa. Dupa ea, de multe ori masa se ia in sufragerie, bagandu-i copilului in gura.. Copilului de 5 ani...

Parerea mea e ca niciodata ea nu il va vedea altfel decat l-a vazut la inceput. La noi nu a contat nimic... nici ca are doua facultati, nici ca e un sot exemplar si tatic pe masura, ma ajuta cu absolut orice (el spala vase, aspira, sterge praful, scoate copiii afara, sta cu fetele ca eu sa ma duc la cosmetica sau oriunde altundeva...), e foarte citit, vorbeste putin si cu masura, nu bea, doar fumeaza.... ce sa mai zic??? Nimic nu conteaza. Conteaza doar ca e "de la tara" si ca are nasul mare. Dupa ce am nascut-o pe cea mica, preocuparea nr 1 a maica-mii era sa ii masoare fetei nasul!

Maica-mea nici macar nu crede ca sunt nefericita, dar e convinsa ca meritam mai mult...Ce e aia mai mult? Mai frumos? Mai bogat?

Ei bine, maica-mea se "hraneste" cu copiii, ceea ce mi se pare si mai aiurea... As fi preferat sa se "hraneasca" doar cu energia mea.....

Diferentele ar fi ca noi doua ne intelegem bine doar cand suntem la distanta, mama isi rezolva problemele "tehnice" (gean teava sparta, cablu TV,...)

Totusi, in ultima vreme a inceput sa se abtina in ceea ce il priveste pe sotul meu. Dar eu nu sunt fericita cu asta, ci chiar as fi vrut sa il vada asa cum e... Dar nu! Niciodata nu o sa ii aprecieze calitatile...
Din cand in cand, imi mai spune asa, "in treacat" cate o nemultumire.. De exemplu, ploua cand s-a dus dupa ea la gara, dar a parcat mai departe de locul unde era ea.. Si a trebuit sa mearga prin ploaia aia pana la masina, iar apoi au trecut chiar prin fata locului unde era ea... Dar ce conta ca el nu putea opri acolo?? Desi eu am insistat sa mearga dupa ea, ca ea facea ambitii, ca vine cu autobuzul...


Anca mami de Eliza si Erika

cristiama spune:

Anklaura,

o sa-ti fie tie mai usor cand o sa incetezi sa obtii aprobarea mamei tale. De ce trebuie sa-l placa pe sotul tau?
Ca ar fi frumos, ca ar usura relatiile din familie DA, dar defapt nu conteaza daca il place sau nu.

Eu nu accept critici la adresa sotului meu, daca are cineva ceva de zis sa-i zica in fata, daca nu sa taca din gura.

alexadra spune:

Mama mea ? Soacra de cosmar ? Cand mi-a cunoscut sotul... mi-a zis, stai cu el daca vrei distreaza-te dar nu te implica. Eu ascultatoare l-am mutat la mine a 2 a zi, dupa un am am facut nunta dupa inca un an am nascut . Am ascultat-o . Mama, femeie cu experienta, il "citise" pe sotul meu inca de la inceput, eu nu si nu, ma certam tot timpu cu ea, el mereu imi zicea ca are mama ceva cu el, ca familia mea nu-l iubeste, ca asa si pe dincolo, facea tot posibilu sa ma cert mereu cu ei mei, norocul meu ca nu am facut-o, asa ca, dupa ce dl sot s-a vazut cu casa, masina si firma(el a venit la mine cu o pereche de blugi de schimb si un trening), a plecat si m-a lasat cu un copil de 2 ani, unul in burtica si datorii pe numele meu de 26000 eur. Acum, familia mea aia rea care nu-l iubea ii plateste datoriile pentru ca pe masa n-o intereseaza ce a facut fisu. Nu va zic, luati-va dupa mame, dar ascultati macar, de multe ori sunt rele gratuit dar in cazul meu a avut mare dreptate.

ankalaura spune:

Cris, nu caut aprobarea maica-mii. Mereu am procedat asa cum am considerat eu ca e mai bine. Iar ea stie asta. La nevoie ascult, procesez, dar deciziile le iau singura. Daca gresesc, macar n-am pe cine da vina, decat pe mine... Pana acum, slava Domnului, mi-au iesit destul de bine planurile.
Mama incearca sa se abtina. Nici de sotul meu nu mai spune nimic, desi eu o simt. Oricum, lui nu ii pasa. Nu il afecteaza si noi ne vedem de viata in liniste. El e fericit cu noi, adica cu mine si cu fetele, noi avem familia noastra mica si frumoasa. E suficient.
Ceea ce ma ingrijoreaza pe mine la mama, nu e ca il place sau nu, ci ca are spiritul asta critic... Si ajungem asa, intr-o "triangulatie"... in care ajunge sa dezaprobe ce facem, iar cand asta se refera la copii nu mai pot sa fiu asa de detasata...

Alexandra... in cazul tau lucrurile se pare ca stau altfel. N-am prea priceput... Mama ta te-a sfatuit sa ai o relatie "de distractie" si tu ti-ai zis... "ce misto, ia sa ma distrez eu putin, ca tot n-aveam cu cine".?? Sau cum...
Ca daca totusi l-ai luat de sot, imi imaginez ca il iubeai, nu? Ca s-a dovedit a fi un nemernic... imi pare rau, dar se mai intampla.
La fel de bine cred ca daca el era minunat si mama ta i s-ar fi impotrivit, nu ai fi fost cu nimic mai fericita.
Sau l-ai luat de "ascultatoare"?
Parerea mea e astfel de decizii trebuie sa fie PERSONALE, indiferent daca sunt rezultatul mai multor minti...

Anca mami de Eliza si Erika

alexandraaaa spune:

Fetelor, nici nu stiti ce mult ma bucur ca am citit povestile voastre. Nu pentru ca m-as bucura ca si altii au necazul meu, ci pur si simplu pentru ca ma simt mai putin singura.


Relatia cu mama mea nu s-a deteriorat cand m-am casatorit, ci cu multi ani inainte. In urma unei operatii dificile pe care a facut-o, si-a pierdut toata rabdarea si toleranta, intelegerea si uneori chiar ratiunea. Lucruri firesti au devenit pentru ea de neacceptat, conflicte minore au ajuns sa provoace adevarate explozii in comportamentul ei. Am inteles-o ca era bolnava, am inteles-o ca era singura, am incercat sa-i fiu alaturi, m-am simtit datoare sa o sprijin mai ales ca nu mai avea pe nimeni. Cu timpul insa atitudinea ei s-a schimbat enorm, eu am devenit defensiva si ne-am racit una de cealalta. Am inteles ca trebuie sa-mi construiesc viata de una singura, pentru ca nu am sprijin.

Ca atare m-am distantat de ea, am plecat din casa ei si am inceput sa fac lucrurile normale pentru acea varsta: job, facultate, proiecte de viitor. Am continuat sa ne vedem destul de des, fara a o mai implica insa in treburile mele personale. Printre lucrurile pe care deseori mi le reproseaza, este si faptul ca intr-o relatie anterioara nu i-am dat acele detalii personale de care ar fi avut nevoie ca sa isi dea seama ca el nu era potrivit pentru mine. Din cauza asta atunci cand eu am hotarat sa ma despart de el, ea a intervenit si a facut pe dracu-n patru sa ma impace cu el. Dupa ce a aflat ce se intamplase de fapt, a fost foarte suparata pe mine ca nu i-am spus. Eu insa m-am simtit jignita, nu ii cerusem sfatul, luasem deja o decizie ferma, de ce nu putea pur si simplu sa aiba incredere in decizia mea? Sau macar sa mi-o accepte chiar daca ea considera ca este gresita, pentru ca era DECIZIA MEA.

Dar de ce sa ma mai mir, ca oricum nu are incredere in mine ca pot reusi in vreun domeniu, oricare ar fi ala. Are impresia ca ea stie mai bine ca mine ce e bine petru mine si cu asta basta. Acum ceva timp imi reprosa de ce nu i-am spus ca am o restanta la facultate. De ce sa-i spun? M-am intretinut singura in facultate, sunt plecata de la ea de ani de zile, nu ma mai simt datoare sa ii dau raportul despre situatia mea scolara. Nu m-ar deranja sa impart astfel de lucruri cu ea in conditii normale, insa orice esec oricat de mic mi-l transforma intr-o adevarata catastrofa. Ca atare nu simt nevoia.

Acum ca m-am casatorit, si-a gasit tap ispasitor pentru distantarea dintre mine si ea, desi aceasta distanta exista de niste ani, cu mult inainte sa il fi cunoscut pe el macar. Si lui, cand ii gaseste numai defecte, cand numai calitati si imi spune ca nici nu meritam eu un barbat atat de bun. Imi face reprosuri ca nu am grija de el suficient, ca nu e normal ca el sa ma ajute in gospodarie. Imi spune mereu ca eu nu trebuie sa am vreodata un copil, ca il voi nenoroci. Cand a auzit ca noi vrem sa avem 4, s-a luat cu mainile de cap si mi-a pus in vedere ca ea nu o sa ma ajute. Pe de alta parte s-a suparat ca n-am vrut sa ii dau cheile de la casa noastra, spunandu-mi ca atunci cand o sa am copii o sa o rog eu sa primeasca cheia ca sa ma ajute.


Poate ca am un ton putin prea rautacios in tot ceea ce am scris, dar adevarul este ca sunt furioasa pe ea. Nu-i cer sa ma admire, nici macar sa ma placa, dar macar sa nu ma mai jigneasca in mod gratuit. A fost o vreme cand ii cautam aprobarea, acum nu imi mai pasa daca ma aproba sau nu. Mi-a demonstrat in nenumarate randuri ca este inconsecventa si ca aprobarea sau dezaprobarea ei nu tin decat de starea de spirit pe care o are la momentul respectiv.

lisaelisa spune:

Luna1

Si daca te desparti de sotul tau din cauza mamei tale crezi ca-ti vei ferici mama ? Principala ta preocupare ar trebui sa fie fericirea ta si a sotului tau. Gandeste-te la o perspectiva ipotetica : traiul zilnic alaturi de mama ta ......

lisaelisa

kores spune:

Am vrut sa deschid un alt topic de genul "mai au parintii vostri tendinta sa va dicteze viata?" dar stiu demult subiectul asta, l-am tot recitit si simteam mereu nevoia sa raspund
Astazi insa m-am hotarat sa-mi spun si eu of-ul aici dupa ce a cata oara? m-am certat teribil cu maica-mea care mi-a inchis telefonul;

pe scurt: am facut greseala sa consimtim amandoi ,acum doi ani , eu si sotul , renovarea unei casute de vacanta , locul de bastina al tatalui meu , undeva la tara, un loc superb;casa respectiva era o ruina, in timpul liber de doi ani incoace, toate week end urile si dupa amiezele ,ne-am dus acolo sa o ridicam incet incet; parintii foarte mandri si orgoliosi nu ne-au zis si ei niciodata un cuvant bun, de incurajare, sau ceva ce multumiti sau incantati ar fi; ei gasesc numai de reprosat ba ca nu le convine ritmul de lucru, ca altii in doi ani o terminau,ba ca rad vecinii ca lucram dezoranizat,ca e plina curtea de materilae cumparate si nefolosite , care se degradeaza,ba ca sotul pierde vremea si nu vine acolo la munca cand considera ei, ca de ce week end ul asta pierdem vremea si plecam la socrii mei.... e trist, sunt parintii mei, dar e aiurea ce gtandesc si cum se poarta...
de fapt cred ca discuta amndoi, dar mai mult mama e cu gura;

mai mult de atat azi am rabufnit si i-am zis clar ca e rusinos ce pretentii absurde si cat tupeu au,ca dupa ce ca am contribuit numai noi financiar si platim rate la tot ce am bagat acolo mai au si pretentii pe banii mei, ca nu am facut contract cu nimeni si nu am timp limita de terminat lucrarea, si ca pe scurt fac ce vreau si cum vreau in timpul meu liber; voi continua acolo , dar cand am eu chef si nu impinsi de la spate de mama sau tata;
nu mai am cuvinte, cum e posibil sa gandeasca asa, cum s-a ajuns sa ma considere practic sclavul ei, sa-mi organizeze ea mie timpul liber??? am ajuns sa ma cert cu al meu pe pretentiile si fitzele lor...

sunt ai mei , ii iubesc asa cum sunt, uneori am zis ca ii las sa ma critice cum vor ei si sa tac, dar nu pot, mi-e imposibil, oare chiar gresesc???

azi mama mi-a indicat ofticata ca amm probleme cu nervii si sa ma duc la psihlog...ca nu-i a buna cu mine



e un cosmnar
mai bine ne vedeam de treaba si gaseam noi ce sa facem in week end uri , gaseam locuri diverse pentru o iarba verde si un gratar.....

iar maine oricum merg la socrii, soacra mea fiind o femeie simpla, dar blanda, calma, relaxata, ma simt minunat acolo, iar maica-mea completeaza" asa du-te acolo la taranii aia...(daca ar stii el sotul, pacat la cat ii ajuta si ii respecta...)ca e mai bine la soacra-ta , cine stie ce farmece ti-a facut.....cumplit, trist, rusinos, dar ma aduce cu nervii la pamant, cate scoate din ea.....

cum sa mai reactionez???

raluk_psk spune:

ooooooooooooo Doamne!!! Deci nu sunt singura..nu ca as mai dori la cineva o mama ca a mea dar ma bucur macar ca am cu cine sa-mi mai vars amarul..noi suntem casatoriti de aproape 2 ani si avem un bebelus de 9 luni..mama era obisnuita sa ma duca cum vrea ea, dar ramanea mereu cu botul pe labe pt ca n-o ascultam niciodata..si eu m-am casatorit cu el fara voia ei desi imi spunea ca "e baiat bun, dar e prea devreme." si dupa ce ne-am luat ma suna in fiecare zi, tipa la mine prin telefon ca mai gasea ea nod in papura la ceva si tot asa..pana am pus piciorul in prag si nu i-am mai raspuns pana nu s-a potolit cu scosul ochilor si reprosuri..a vazut ca nu-i mai merge si a sunat retragerea..acum ma suna f rar..la o sapt sau doua.. asta se intampla cand parintele nu stie sau nu vrea sa acorde libertate copilului care la drept vorbind nu mai e chiar un copil...culmea e ca soacra-mea e o gagica si ma inteleg cu ea ca cu sora mea..poate si din cauza ca ea e in italia si eu in romania..mult noroc cu mamica si fa ca mine: vb mai rar la tel si cand mergi acasa stai cat mai putin..vreo 2-3 zile..

http://tanaramamica.wordpress.com/

cleo78 spune:

offf, ma regasesc si eu aici.
O relatie urata cu mama.

Cand am ramas insarcinata (nu ne casatorisem), mama a fo f. afectata - nici nu spune ce are pe suflet, doar arunca vorbe aiurea in vant, si am inteles ca
- sotul (acum suntem casatoriti) e de vina ca nu ma mai intorc sa stau cu ea
-ca ei nu ii place de el
-ca el nu stiu ce nu face cum vrea ea


etc.
Una si cu una, fac 2, dar, uite niste argumente in fata mamei, pe care incerc sa le enumar si sa nu ma infurii la fiecare discutie cu ea :

-daca nu imi respecta alegerea, nu ma respecta pe mine, asha ca- multumesc dar de certuri cu tine,mama, am mai avut parte.
-e casa mea, eu si sotul decid
-cand s-a casatorit mama, nu i-a venits ei mama sa o bombane
-mama, eu sunt fericita asha.


strict.


Si eu ma simt vinovata si responsabila. Poate ca asta mi-a inoculat toata copilaria: ca eu sunt de vina pt viata ei, uite ce a facut ea pt mine. Dar un copil nu cere sa se nasca... si uite andrath ca si tu acum ai un copil. Daca ei i-a fo greu cu tine, adu-i aminte ca si tu esti ina ceeasi situatie, sa nu iti ingreuneze viata ca vei alege copilul, normal. Fetele iti zic sa incerci sa te deparasezi de parerea ei. NU poti. Incearca doar sa accepti - ea nu il iubeste. Dar tu il iubesti!

giulia71, esti super tare cu tactica de intelepciune si dezlegarea urii.


expresia "mama se hranea din viata ei", zisa de MissParker... a intors cutitul in mine. Da, asta asha e.... ma doare expresia. Ca asta simt si eu.

e o problema la toata generatia de 40-60 ani. Formata pe timpul comunismului, careia i se spunea ce sa faca, unde sa faca, care facea cupii ca asha trebuia sa faca si... nu au nimik de la voiatsa. Adica cei mai multi nu au hobby, nu au nimik - viata lor asteapta sa le-o returneze cupiii ca asta au facut ei- copii si atat.
Bun. asta e explicatia care am gasit-o io. Si noi cu ce am gresit?


Si am mai remarcat ceva: inainte de sot, copil, ii acordam mai multa rabdare, timp, intelegere mamei. Acum nu mai pot! tre sa rup din timpul cupilului, al meu, al sotului, din vlaga, energia sufleteasca. NU mai pot. Cupilul meu merita altceva. Intradevar ca sufera mama...

da, asta cred si eu. Iti foloseste slabiciunile.
Un pas ar fi: sa ii raspunzi la tel. mai rar. Crize pe maica mea, suna de 10 ori continuu, una dupa alta. A 2a zi, cand m-am calmat, am sunat-o. "Ce s-a intamplat, mama?" Mama, prapastioasa "ca sigur ati patit ceva, ca etc etc". Eu calma: "am fost in parc, si tel. l-am uitat acasa".
Am mai calmat-o asha... cu sunatul cand are chef.
Sau: e 7 dim. mai dorm si eu, mama.

Stii ce am ajuns sa fac? sa nu ma infurii cand o aud, sa imi pot controla iesirile si sa nu incepem sa ne certam, mi-=am facut mintal o lista de raspunsuri unanim valabile si care temporizeaza eventualul conflict:
-faceam pishu, mama
-bine, am fost cu prietenele la film

etc. Din astea.

E f. important sa incerci sa izolezi exact momentele critice. Tu sa fii stapana pe tine atunci, calma, sa judeci la rece. Si pt asta tre sa iti intelegi sentimentele. E greu, tre sa despici firul in 4, si sa izolezi exact unde e buba.


andicu, si cu socrii am avut tensiuni de genul asta. Am fo f. dura, stiu, nu am acceptat niciun ajutor financiar, si multumesc lui Dumnezeu, pana la urma lucrurile se leaga ele cumva. E f. greu cand stii ca datorezi financiar- asta e o unealta de mani****re dureroasa.



fetelor, stiti ce remarc? ca suntem toate mame. Ca la randul nostru, avem copii. Nu o sa fim asha, da? O sa fim mai bune, mai intelegatoare, si cu mai multa incredere in noi si in pui.
Nu o fac din rautate, mamele noastre, din prea multa dragoste. DIn pacate zborul copilului de langa le-a dat peste cap. Dragostea acaparatoare nu e buna, protectia exagerata nu e buna.

Stiti ce e culmea? mamaia mea e mai lucida si mai vizionara- si are 6 clase neterminate si 75ani. Dar a vazut muulte.

analugojana, nu putem sa rezolvam problemele mamelor, dar nici nu putem sa dam solutii. Cine suntem sa spunem cuiva ce sa faca? sau cum sa faca? si mai ales unui om matur?
Pe mine ma deranjeaza cand vine cineva si imi zice: nu fa aia, fa cealalta. Asha ca nu ma pot duce la mama sa ii zic: "fa asha, asta e solutia".
ii repet de ani de zile, de l a 18 ani, cand am plecat de acasa : nu ma mai intorc cu voi, am viata mea. De fiecare data mama imi reprosheaza ca am parasit-o, ca a facut copii si nu locuieshte unul cu ea. Ce sa ii explic? ii repet ca eu sunt fericita asha, nu se poate bucura pt mine?
daca nu imi pasa de ea, nu eram aici, sa discutam si sa incercam sa intelegem si sa vedem ce putem face. repet: ce putem face
dar uite - ca mai toate de aici suntem femei realizate, implinite, f. independente si autonome: casa lor, familia lor, job, prieteni. Femei implinite. Mama mea nu e. Si nici soacra. Dar nu pot sa le umplu eu viata. Si nici sa las sa ne-o afecteze...

analugojana, si noi suntem mame. Si dilema e cu atat mai dura pt noi. Cand nu poti sa le impaci pe toate: cupil, sot, mama, cand nu ai timp si taria sufleteasca sa le duci pe toate, ce faci? cand mai ai si casa de frecat, gatit, spalat, job? eu mai am si viata personala. Mica mica mica mica... sincer am sacrificat-o un timp pt mama, si imi pare rau. Nu ma simt implinita asha.
probabil situatia la tine e diferita, uite, de ex. eu nu am accpetat niciodata sa tratez pe mama/soacra ca un ajutor fdinanciar, bona, sau ca menajera, bucatareasa. Am incercat sa le fac eu pe toate. Iti dai seama ca asta m-a costat nopti dormite pe apucatelea, etc. Poate ca am vrut sa demonstrez ca sunt matura si descurcareata. Dar nici nu vreau sa le incarc cu treburile de jos, menajere.
Ca tu ai ales sa fii bona, menajera, sau bucatareasa pt copii - este alegerea ta. Si te admir! mie soacra mi-a calcat de vreo 2 ori camashile sotului, si apoi ne-a zis pe un ton lamentar ca ei nu ii place sa calce, dar uite ca o face ... si ne-am simtit ca un kkt. Nu i-am mai lasat niciodata la indemana fierul de calcat... am decis cu sotul ca mai bine mancam piine cu ceapa decat sa ne simtim oameni de nimik.
Desi ea a ales. Nu am rugat-o niciiodata.
Din pacate esti singura reprezentanta a generatiei mai mari. Incerc sa inteleg cum te simti tu.

bird, deci uite ca sunt si parinti intelegatori!! ai tai....
Stii ce au ai tai si ai mei nu au? parintii tai au o viata. Un hobby, o firma, o ocupatie.


cristiama, esti tare cu facutul pantofilor. te admir ce samge rece ai avut... sa o asculti, normal. Nu pot. Adica ma ridic si plec.


mie, ca se baga peste deciziile mele, mi se pare ca nu are incredere in mine. Nu trebuie sa dau socoteala pt ce fac, si nici explicatii. AM decis, am ales. Cand nu stiu ce sa fac- cer sfatul. Dar cand stiu?
Doar de neincredere....
Si eu simt la fel, problemele mele si ale sotului sunt ale noastre. Nu ii implic pe parinti. noi le rezolvam. Nici pe ai mei, nici pe ai sotului. Si da, uneori simt furie. Sunt depashita de asemenea sentimente. Nu mi se pare normal sa ma trateze ca la 10 ani, cand nu eram in stare sa iau decizii, si cand nu sunt de acord cu ce fac, ba mai mult, trec peste deciziile noastre si sxchimba lucruri decise in viata noastra si acopilului, simt ca imi anuleaza ultrimii 20 de ani de viata, de realizari si impliniri- cei mai valorosi ani ai mei.
Simt furie.

fuuurie.

e o lupta crunta in mine. ca totusi e mama si o iubesc.













o soarele din viatsa noastra mamica natanga de pe 9.05.2008

analugojana spune:

Draga mea Cleo
Multumesc pentru ca m-ai citit...
Stiu ca timpul vostru e pretios..
pentru asta am decis sa ajut cu ce pot...
Lupta e grea ..dar veti invinge.
Din pacate nu e usor sa fii singura in tabara adversa.
Va doresc tuturor sanatate si fericire alaturi de cei dragi.