Eu nu am tata

Ce faci cand , oarecum similar subiectului deschis de Catale, copilul iti comunica foarte senin: eu nu am tata! uitandu-se in hipermarket la o fetita cu tatal ei...
Nu stiu daca si cum sa ma apuc sa ii explic. AM divortat cand copilul avea 1 luna si jumatate iar, spre deosebire de alte familii separate, tatal baiatului meu nu este prezent deloc in viata lui sau a mea, din diverse motive, asa ca cel mic nu are nicio idee ce inseamna un tata. Doar ce stie din povesti, desene si mai nou de la gradinita. In rest mami face tot.
Ma ingrijoreaza faptul ca intrand in societate si vorbind cu restul copiilor va avea la un moment dat si intrebarea suplimentara celei de mai sus, si anume: de ce nu am tata?
Desi nu mai pastrez nicio legatura cu fostul sot si nu as fi incantata ca baiatul meu sa intre deocamdata in legatura cu el, totusi as vrea sa ii explic cumva ca are un tata, undeva, departe, fara sa ii povestesc ce m-a condus pe mine la divort. E prea devreme, copilul are 4 ani si nu cred ca pricepe foarte multe nuante.
Ma astept ca in urmatoarele luni - 1 an sa inceapa cu intrebari mai punctuale si nu stiu sub ce forma sa prezint adevarul despre tatal lui, si anume ca este plecat undeva departe si ca este imposbil sa faca parte din viata lui.

Alex2 spune:

Copilul de 4 ani, crede-ma, intelege mult mai multe decat credem noi, in dorinta de-ai proteja. Ii spui pur si simplu ca toti copiii au si tata si mama, dar ca tatal ei nu este cu el. De ce nu este cu el? Ptr ca mami si tati nu s-au inteles (vezi ca cei mici au impresia ca au o vina ptr ca parintii s-au despartit) si a fost mai bine asa, acum mami e mai linistita si se poate ocupa mai bine de el, asa, linistita. Tati are acum viata lui, iar el si mami sunt impreuna si sunt fericiti asa.
Pot urma intrebari de genul: "de ce nu vine sa ma vada? sunt eu rau?" Explica-i ca tati nu are acum timp sa vina, si nicidecum nu este el rau, nu are el, copilul nici o vina, dar nici sa nu-i spui ca "tati este rau". mai ales la un baiat, incerca sa nu-i creezi o imagine negativa in mintea lui despre tati, ptr ca il va influenta cumva negativ pe viitor.

Alexandru, tati de copil perfect
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

ra_mata spune:

AM vazut ca pricepe mult mai multe decat ma astept, tocmai de asta vreau sa ii raspund sincer , fara povesti sau minciuni pe care si le va aminti mai tarziu. Sunt singura si cea mai buna prietena a lui, asa ca nu vreau sa il pacalesc sau sa ii creez sentimentul ca l-am mintit vreodata. In acelasi timp niciodata nu i-as vorbi de rau de tatal lui, indiferent ce gandesc eu.
DIlema mea este ca - presupun eu - nu intelege notiunea de tata, nu l-a vazut de la cateva luni, deci dintr-o perioada de cand nu mai are amintiri. Nu stie la ce "foloseste" un tata pe lumea asta. Dar toti ursuletii si elefantii de la Minimax au tati...si de asta o fi concluzionat el ca nu are, uitandu-se senin in jurul lui.

Alex2 spune:

Imi cer iertare mamicilor care si-au crescut si isi cresc singure copilasilor, ptr ce voi spune. dar eu am ajuns la concluzia ca un copil cu un singur parinte va ramane cu un handicap. Poate daca imaginea parintelui care nu e permanent cu el (in cele mai multe cazuri tata) nu lipseste, prin vizite, vacante, etc, se antenueaza. Oricat ne-am stradui noi, parintii singuri sa suplinim rolul celuilalt, e ceva ce nu putem suplini: prezenta. In societate familia inseamna mama, tata si copii. De aici acest handicap. In imaginea copilului.
Toti au mama si tata, pana si ursuletul, pana si povestile din jocurile de la gradinita. Da, si la noi, la sedinte si la analize merg mamicile, numai al meu mergea cu tati. Eu i-am explicat cine e mami lui, si i-am aratat cateva poze pe calculator. Macar sa stie. Poate faptul ca a avut mereu in preajma lui o prezenta feminina nu l-a facut sa intrebe de ce alti copii au mama. Am dorit insa imaginea ei sa ramana in mintea lui, ptr ca totusi ea e mama lui.
La ce folosete un tata? pai el la ce vede ca foloseste in cazuri altor copii? Ca se joaca cu pistoalele, se uita la Scooby Doo? Ii explici ca daca tati nu e, tu faci aceste lucruri cu el. Crezi ca daca aveai fetita era mai simplu, nu cauta prezenta masculina? Eu cred ca imaginea tatalui poate fi oarecum suplinita si prin alte prezenta masculine. Tu nu ai nici o relatie? Nu are bunici, unchi? Poate intr-un fel e mai simplu decat cu un tati prezent in doze mici dupa care suferea copilul. Acum imaginea i-o creezi tu.
Imi cer iertare daca am spus ceva nepotrivit, fiecare cu (putina) lui experienta.

Alexandru, tati de copil perfect
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

ra_mata spune:

Sunt absolut convinsa ca intr-adevar copiii cu un singur parinte, oricare ar fi acela, dezvolta niste frustrari ulterioare, chiar daca nu sunt exprimate constient. Nu incerc sa suplinesc lipsa tatalui decat atat cat trebuie, am noroc ca imi place sa ma joc si cu pistoale si masini.
Bunic are, insa nu se vad decat maxim o data pe saptamana, asta este situatia. Ii place foarte mult prezenta barbatilor in preajma, am constatat, ii admira. Visam sa pot sa imi formez o familie inainte ca piticul sa realizeze ca el "nu are tata" fie el si adoptiv. Insa nu a fost sa fie intr-un final si in mod surprinzator, asa usor cum a acceptat prezenta masculina in "familia noastra mica" tot asa usor a trecut peste absesnta ei si explicatiile mele la intrebarea: "unde s-a dus?".
Si totusi mi se pare ca stie diferenta dintre un tata si un barbat de pe strada, ala e nenea sau domnul sau Cutarica, e foarte clar. Cred ca percepe "tatal" ca pe un bun pe care nu il detine deocamdata. Ma tem pentru momentul cand va gandi acelasi lucru cu sufletul.

Ameera spune:

Nici fiica-mea (2 ani, 5 luni) nu are notiunea de tata, avea 9 luni cand a vazut-o ultima data. Dupa primele luni de gradinita, incepuse sa se refere la barbati in general cu denumirea de "tati", dupa cum ii auzea pe ceilalti copii... Acum a ajuns la faza in care este constienta ca "tati" desemneaza altceva, nu cred ca stie inca exact ce, si nu mai prea foloseste cuvantul (de ex., cand vorbeste despre parintii altor copii, spune "mama lui X" si "domnu’ cu X" – deci pe "domnu’" il percepe ca fiind pe-acolo prin preajma lui X, dar nu "al lui", cum e mama).

Eu insist de cate ori am ocazia in discutiile cu ea asupra diversitatii care ne incojoara,asupra diferentelor dintre oameni. Cand ma va intreba de ce nu are un tata, am sa abordez in acelasi mod problema: nu am sa-i spun ca toti copiii au un tata (si oricum nu asta este realitatea), am sa-i spun ca familiile sunt foarte diferite intre ele, ca da, in majoritatea exista doi parinti, si asa e cel mai bine, dar uneori, din diverse motive, familiile pot sa aiba si un singur parinte, sau sunt copii crescuti de bunici, de alte rude... S-a vorbit mai sus de personajele "tati" din desene animate etc .. pai sunt atatea carticele si desene in care nu apare familia-tip, am avut grija sa avem si de-astea si probabil o sa-i dau exemple si de-acolo. Am sa-i da ca exemplu si cei cativa copii pe care ii cunoastem si care sunt crescuti doar de mama, pentru a nu se simti un caz izolat. Am sa-i arat care sunt cele mai importante lucruri care reprezinta "familia" si ca, pe langa situatia ideala cu doi parinti, mai sunt atatia alti factori care definesc o familie, poate chiar mai importanti... Imi place sa cred ca, desi nu ne incadram in "sablon", suntem o familie armonioasa, fericita, si cred, sper ca si fii’mea simte lucrul acesta.

Evident ca am sa-i spun ca absenta tatalui nu e in niciun caz vina ei.. insa mai departe nu stiu cum sa-i explic... In cazul nostru, prezenta tatalui se rezuma la un telefon pe an, cam atat... e drept ca ne desparte o distanta considerabila, dpdv geografic, dar asta nu schimba cu nimic faptul ca nu il intereseaza decat prea putin soarta fiica-si. Asa ca degeaba i-as spune ca tatal ei o iubeste, in felul lui, ca ar vrea sa o vada, dar e prea departe bla bla, isi va da si singura seama cum stau lucrurile (si oricum nu cred ca as putea sa-i spun vreodata senina un lucru pe care nici eu nu il cred, oricat mi-as dori sa o protejez)... Am sa subliniez ca e foarte, foarte departe, si atat timp cat o va multumi explicatia asta, nu voi detalia, dar cand va cere mai multe explicatii nu am sa indulcesc mai mult decat e cazul adevarul; am sa-i spun ca tatal ei este o persoana deosebita din multe puncte de vedere, cu multe calitati, dar asumarea responsabilitatii si calitatea de bun parinte nu este una dintre ele, si de aceea nu este prezent in viata noastra (in fine, aici inca ma mai gandesc cum o sa formulez, mai am cred vreo 2 ani pana sa discutam in felul asta problema, dar cam asta ar fi ideea).

Eu refuz sa cred ca absenta tatalui condamna iremediabil copilul la un "handicap". Da, evident, urme vor ramane, dar sunt oricum enshpe mii de lucruri care se pot intampla in viata unui copil, sau in felul in care este crescut, in relatia cu parintii lui, indiferent daca sunt doi sau doar unul, si care conteaza mult mai mult si il pot afecta negativ... da, evident, prezenta masculina este foarte importanta si nu ma indoiesc nicio clipa ca absenta unei "father-figure" va lasa inevitabil urme, poate chiar foarte adanci, dar sunt convinsa ca atata timp cat exista o constanta masculina in viata copilului si totul este ok pe celelalte planuri, nu va avea de suferit.



"Only when the last tree has died and the last river been poisoned and the last fish been caught will we realise we cannot eat money."(Cree Indian Proverb)

ruxij spune:

Eu cred ca prezenta tatalui e over-rated. Adica nu ca nu e buna atunci cand e de calitate, dar nici asa capitala nu cred ca e si ca vai ce nenorocire dc. nu e prezent tata. Poate fi absent chiar dc. e prezent fizic si tot apar frustrari. De ce tata nu petrece timp cu noi, de ce nu se joaca cu noi, de ce nu ne scoate in parc, de ce e mereu morocanos, nu ma iubeste samd.
Si mai sunt multe alte eventimente/situatii din viata unui copil, care pot lasa urme. Ce nu ne omoara ne face mai puternici.

nicoll_mada spune:

Nu stiu ce sa zic,daca e un handicap sau un lucru de bine ca tatl fetelor mele nu este cu noi.In ceea ce o priveste pe ce a mica lucrurile sunt simple,cel putin pt mom.Ea nu il stie,avea tot cateva luni cand ne-am despartit.
Dar in ceea ce o priveste pe fetita mare deja am inceput sa fiu nevoita sa gasesc explicatii.Ea il stie,il iubeste si cere macar sa vb cu el la tel.Atata timp cat a fost in tara ii dadeam sa vb.Stia ca este departe,sa stea cu bunicul cel bolnav.Acum,ca e plecat din tara si nici macar un tel nu da sa vb cu ea,desi stie ca-si doreste(eu pastrez legatura cu mama lui-nu m-a ajutat,dar nici nu m-a suparat),e mai greu.Fetei ii spun ba ca nu are frecventa,ba ca are tel descarcat si ea mititica-are 3 ani,imi spune ca o sa-l certe ca nu-i merge tel.Ba a tras ea concluzia ca de la ploile care au fost nu ii merge tel si ca atunci cand nu va mai ploua la tati sa mergem noi la el...
De aproape o saptamana caut sa vad cum ii voi spune ca tati al ei nu mai e in tara,ca a plecat sa...sa ce?Sa stranga bani pt ele?Pai....cu asta nu prea pot sa o duc.Am o sora care e si ea plecata si care suna foarte des,vb pe net si le trimite de toate.Ma va intreba ca tati de ce nu face toate astea?E cumplit de greu,nici eu nu vreau sa o mint,sa-i creez false impresii.
Este drept ca noi stam cu parintii mei,il vad pe tatal meu zilnic si cu siguranta ca e pers masculina care le-a influentat viata cel mai mult.Se joaca cu ele,le aduce mici nimicuri care bucura inima unui copil.Ba aseara,dupa ce-l strigasem eu o aud si pe cea mare strigand:"tata,tata,mai tata"...Spun sincer ca mi s-a strans inima,copilului ii lipseste tatal ei,dar...viata nu ne ofera tot ceea ce vrem,speram,visam.
Mai bine sa-si strige bunicul tata decat sa vada certuri,scandaluri sau betii.
Deci pt mom cred ca voi apela la o parte din adevar:e plecat mami in strainatate.Ce va atrage dupa sine acest adevar nu stiu,dar sigur vor apare si alte intrebari.Vom vedea la mom respectiv.
Va pup si sper sa gasim cu totii cele mai bune abordari pt copii nostri!


nicoll_mada Codruta Andreea ( 29.07.2005 ) si Alexandra Stefania ( 12.07.2007 }
http://community.webshots.com/user/nicoll_mada
MMN

ra_mata spune:

Ameera, ar putea fi explicatii pertinente. Tot prin strainatate se afla si acel tata pe care nu il are piticul meu, slava domnului, deci nu are si nu va avea ocazia sa il vada. Asa ca nu i-as putea spune ca va veni sau ca il va vizita, pentru ca - la fel de sincer - nu imi doresc sa se intample asta. Deocamdata.
Presupun ca atunci can d va creste isi va alege singur daca vrea sau nu sa isi cunoasca tatal, asta in cazul in care nu vor fi suficiente modelele masculine din viata lui.
Pana atunci ma tot gandesc sub ce forma sa prezint acest: este departe, te iubeste, e om deosebit si totusi...Daca o sa ma intrebe cand vine sau unde e ca sa mergem noi acolo. Fetita lui Nicoll e mai mica si deja isi pune astfel de probleme. E drept si ca fetitele sunt in mod natural mai atrase de tati.

A_Iulia spune:

Si eu sunt de parere ca se face prea mult tam-tam pentru lipsa tatalui. Eu am crescut intr-un fel de familie monoparentala - singurul "handicap" pe care l-am simtit sau l-am constientizat vreodata a fost faptul ca habar n-am cum sa fiu dependenta de un barbat., In rest, chiar cred ca familia monoparentala iti ofera avantaje tie, ca fetita-copil, pentru ca inveti ca trebuie sa te descurci pe cont propriu in viata si nu sa atarni de vreun barbat.
Mai ales in societatea moderna, unde cuplul evolueaza de la familia clasica, conforma, la j de posibilitati...sigur, nu mi-am dorit expres ca fii-mea sa invete treaba asta, dar daca are ocazia, cred ca va avea avantaj, si nu handicap.

In orice caz...daca voi simti vreodata ca ii lipseste ceva (desi tatal ei e mult mai prezent in viata ei decat multi tati din familii obisnuite, si aici ma refer la timpul petrecut cu ea), probabil ca o sa fiu dispusa sa-i rezolv in vreun fel problema.

Pentru baieti este posibil sa fie altfel - nu am idee, poate ca le lipseste modelul masculin pe care sa-l urmeze.

ruxij spune:

Si daca modelul e unul prost?? Mai bine ca lipseste. Se suplineste si la baieti cu vreun bunic/unchi/ceva si cu observatiile lor in societate si poate aleg o cale chiar mai buna. Nu inteleg totusi de ce trebuie urmate niste "modele". Daca as urma eu in totalitate modelul maica-mii, as face multe lucruri f. diferit decat le fac de fapt.