Teama de singuratate

ra_mata spune:

Subscriu! Dar partial
Imi doresc din cand in cand liniste si singuratate eu cu mine insami, vreau sa citesc si sa vad filme sau sa pot pleca prin oras dar apoi, cand ma trezesc solo...fara piticul care da din gura non-stop, nu imi gasesc directia si mi-e urat.

violeta69 spune:

si yo sunt la fel ca ra_mata
imi doresc momentele mele de singuratate, dar care sa nu tina prea mult
am nevoie de oameni in jurul meu.....cand nu am oamneni,am pisica sau vb cu plantele

cristina,si eu cred ca alex are dreptate...tu esti putin timida....
tine de interiorul tau...
dar faptul ca vb cu noi aici,te face sa socializezi putin,e adevarat ca virtual, dar e un inceput...
incearca sa discuti si real....cauta compania oamenilor reali si ai sa vezi ca n-ai sa te mai simti singura si teama aceasta va disparea in timp...
eu inteleg ca teama asta vine si de la faptul ca nu mai esti cu sotul tau....pt ca ceva s-a dezechilibrat si e firesc sa cauti apartenenta la ceva!
intr-un fel e normal sa simtim ca apartinem cuiva,unii(majoritatea) simt nevoia asta mai accentuata, altii mai putin sau deloc(intr-un procentaj mult mai mic)...
deci e firesc ceea ce simti

Vio,mamica lui Mihnea viitor "descoperitor" de infinit
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*

Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!

danet spune:

Cristina,
mie mi se pare mai degraba ca nu te simti confortabil cu tine insati,ca nu esti suficient de sigura pe tine.
Poate aici ar trebui lucrat.
Daca te iubesti si te valorizezi suficient nu iti refuzi o placere ca aceea de a participa la intalnirea respectiva.
Poate ca multe din temerile si experientele negative pe care le traim nu s-ar intampla daca ne-am respecta si iubi mai mult pe noi insine (asta include relatii esuate, umilinte gratuite )
Pentru ca atunci, o situatie de genul "me and I" nu te-ar nelinisti,dimpotriva ai putea-o privi ca pe o oportunitate...
Sfatul meu :du-te simte-te bine, e cadoul pe care n-o sa ti-l faca nimeni altcineva.
P.S Da-mi si mie link-ul catre respectivul blog , daca tu il citesti zilnic trebuie sa fie ceva de capul lui.Thx

oocristina spune:

Acum ca am vorbit despre asta si m-am mai gindit la raspunsurile voastre, cred ca aveti dreptate.
Ma simt nesigura pe mine si de aceea simt nevoia cuiva alaturi. O ancora. Nu neaparat sa ma sustina. Simplu fapt ca este acolo imi ofera un confort sufletesc suficient cit sa imi creasca increderea. De aceea ma gindisem ca poate este o dependenta, nevoie de cineva, alaturi.

Este bine sa vorbesc despre temerile mele pentru ca opinii exterioare ajuta foarte mult. Trebuie sa imi cresc "self esteemul". Sper ca si asta se invata!
Ceva, recomnadari, exercitii ...

Tuturor.

Anca Vlad spune:

Cristina, asa te stii tu dintotdeauna sau nesiguranta a crescut de cand te-ai despartit?
Eu una ca structura sunt o persoana timida (desi nimeni nu ar spune asta, dinte cei care ma cunosc). Asta nu se schimba niciodata. Prin natura activitatii mele am fost pusa de multe ori in postura de a vorbi in public, unui grup mai mic sau mai mare de persoane. Normal ca prin exercitiu se capata siguranta, dar la unele chestiuni mai importante sau dupa o pauza tot simt emotii... dar le simt numai eu, nu prea mai "transpar" in afara.
Te ajuta, macar pentru inceput, daca faci un efort sa iti infrangi teama si iti dai tu tie un "branci" sa iesi in fata. Va fi mai greu initial, dar apoi vazand ca te descurci vei capata incredere. Si nu sta tot timpul deoparte, participa la discutii, spune-ti punctul de vedere, argumenteaza... si incet incet va deveni un fel de a fi!
Succes!

try spune:

Ma tem ca teama asta de singuratate la tien vine din lipsa confidentei in propria persoana. Ai nevoie sa fii ori in umbra cuiva, ori altcineva sa fie mereu in umbra ta ca sa poti “functiona” cum trebuie sau ma idegraba spus asa cum crezi tu ca trebuie sa functionezi. Teama asta a ta nu e ceva spefici tuturor oamenilor, nu e ca teama de intuneric prin care trece orice copil. E ceva ce ai dobandit de-a lungul vietii ca urmare a unei increderi in sine scazute.
Ceea ce spun ceilalti ca orice fiinta umana e normal sa vrea sa nu fie singura e altceva. La tine nu e vorba de asta. Pt ca instinctul de a refuza pe care l-ai simtit cand a fost vorba sa pleci in delegatie singura (si aici nu era vorba neaparat de sot, putea fi oricine cunoscut cu tine, numai sa nu fii singura) denota tocmai o problema de incredere, securitate la tine.
Am trecut si eu prin asta, dar in timp am depasit problema. Tine de lipsa de incredere in sine, esti nesigura pe tine si pe ceea ce reprezinti tu in ochii celorlalti. O companie e ca o certificare pt tine ca nu esti lipsita de valaore, dar ma tem ca asta nu-ti rezolva problema, ci doar scapi de simptom pe moment. Maine confrutnata cu aceeasi situatie vei simti din nou nevoia sa ai o companie cu tine. Trebuie sa gasesti niste pargii sa scapi de acest sentiment care nu-ti aduce nimic bun, te constrange sa ramai in aceleasi carapace tot timpul. Un psiholog bun ar trebui sa te poata ajuta sa scapi de aceaste temeri pe care le ai. Pt mine nasterea celor doi baieti a fost terapia care m-a ajutat sa trec peste asta. Si paote ca si societatea canadiana, pt mine lucrurile s-au rezolvat usor in timp. Dar probabil ca am trecut prin exact experientele de viatza care sa ma ajute sa depasesc faza asta cand tocmai realizazem ca ce se intampla cu mine nu era firesc, nu eram asa pt ca asa eram eu de la mama natura, ci era ceva ce mi-am dat seama ca pot schimba. Dar tu nu trebuie sa stai sa astepti poate viatza ti-o scoate in cale niste experiente de viatza care sa te transforme. Mergi la un psiholog si el te poate ajuta sa vezi situatia diferit, sa te intelegi pe tine insati si sa afli care-s uneltele prin care te poti ajuta.
Pt mine socializarea ramane inca un mijloc f important care ma face sa ma simt bine (ma refer la socializare cu oameni cunsocuti si dragi mie), conteaza mai mult ca pt ceilalti oameni, dar am scapat de disconfortul ala de care vorbesti tu si de teama de a merge singura undeva sau de a cunoaste oameni absolut noi si din medii total diferite si asta pt ca am realizat (nu numai gandit) ca nu-s mai prejos decat ceilalti.
Am observat in general ca oamenii care se bazeaza mult pe socializare pt a se simti bine sunt in general oameni care au avut sau au probleme legate de increderea in sine.

Poate te folosesti de ei inconstient ca sa-ti fie paravan, adica de ceea ce vorbeam mai devreme ca poate simti nevoia sa ai mereu pe cineva in umbra ta sau tu sa fi mereu in umbra cuiva pt a te simti relaxata si destinsa. Altfel te inhibi, te stresezi nepermis de mult (pt ca ceea ce simti tu nu cred ca e normal, cum ai dedus tu din raspunsurile celorlalti, ma idegraba cred ca au inteles ei gresit problema ta si au vorbit despre teama de singuratate la modul general) si, firesc, cauti sa nu te pui intr-o asemenea situatie.
Alex a numit asta timiditate, eu as zice ca e o lipsa de incredere in sine.

Hai ca in final am vazut ca au fost mai multe pareri pe tema asta si vad ca in final si tu ai constientizat o parte din problema ta.
Am scris pe masura ce am citit fiecare raspuns.

oocristina spune:

Stii Try, cred ca ai dreptate. Dar imi este atit de jena sa recunosc ca nu am incredere in mine. Oare de ce?

Asa am fost dintotdeauna. Din copilarie, din amintirile cele mai indepartate. La gradinita, cred ca am fost ok la scoala primara ... nu imi amintesc cu exactitate. Oare atunci sa ma fi "domolit" doamna invatatoare? Am sa incerc sa ma intilnesc cu o prietena, o fosta colega de scoala primara sa fac cercetari. Sa o intreb despre amintirile ei legate de doamna invatatoare.

Scoala generala, liceul, deja eram inchisa. Poate furtuna hormonala m-a inhibat, mai timpurie comparativ cu colegele mele. Poate ca la 12 ani am inceput sa port ochelari si ma sicanau colegii. Poate o ratare din clasa a 6-a, poate treapta 1 unde nu am prins un loc la prima clasa, poate ... poate...
Poate mama, mereu tematoare si inhibativa. Poate tata rece si distant, poate sora mea dictatoriala. Poate ... poate ...

Dar poate ca problema este doar la mine. Am fost si sunt super tematoare, super perfectionista, dar cred ca si vanitoasa. Vreau totul, dar nu cred ca merit totul.

Da, cred ca este mai mult decit teama de singuratate. Cred ca este vorba de neincredere. Neincrederea in mine. Oare voi putea totul?

Daca as vorbi cu un psiholog? Nu cred ca am incredere sa imi "dezbrac" temerile atit de mult.
Oricum, va multumesc, imi face foarte bine ca vorbesc aici, cu voi. Si diversitatea de opinii ma dumireste mult.

Voi face exercitii, Anca Vlad. Totul se invata. Chiar si increderea poate ca o pot invata. Sau macar o voi putea domina, controla.

Chiar va multumesc tuturor.

blue eyes spune:

Si eu pe aici. In ultimul timp, asta inseamna cam de un an, am inceput sa ma tem foarte mult de singuratate, pana la atacuri de panica, stari depresive... Sfarsiturile de saptamana, cand copiii erau la tatal lor, aveam caderi si incepusem sa ma tem de acele zile, in care gandurile gri nu aveau frâie. Incepusem sa imi programez zilele libere, adica duminicile, ca sambata am scoala, pentru a fugi. Chiar azi am avut un sentiment ca ma va inhata acea stare. As fi vrut sa organizez ceva, sa plec undeva, dar mi-am dat seama ca nu e decat o fuga. Va trebui sa invat sa stau singura, sa fiu singura cu mine insami. Nu am avut niciodata asemenea probleme; ba din contra ma bucuram din plin de ele, puteam sa vad un film, sa citesc in liniste.
Sper ca maine sa nu ma trezesc din nou ca acum doua saptamani, cand eram singura si-mi venea sa o iau la fuga...
Cristina, psihoterapeuta mea spune ca pentru a invinge o frica, singura solutie e infruntarea fricii. Asa se are satisfactie si se capata incredere in sine. Imi e teama sa stau singura acasa in timpul liber? Infrunt aceasta frica stand acasa in timpul liber si ocupandu-mi cerebelul cu o activitate, cu cititul unei carti bune sau vizionarea unui film bun. Inainte voi face o tura de sport, apoi ma voi ingriji, ma voi parfuma si voi avea grija de linistea mea.
Mult succes, Cristina!

ps. vad ca in mesajul de mai sus am repetat cuvintele "teama/frica", "fuga/a fugi", "singura/singuratate". Legatura intre ele e stransa.



Cadoul potrivit pentru o femeie? Descopera-i feminitatea!
Cadoul potrivit pentru un barbat? Apreciaza-i masculinitatea!
Cadoul potrivit pentru un copil? Lasa-i copilaria!

shuli spune:

Raspunsul a fost dat...
„Nu este bine ca omul sa fie singur.” Geneza 2:18
Cu totii simtitm teama de singuratate, pentru ca asa am fost creati. Unii din noi reusesc sa treaca peste si gasesca puterea de a se adapta la orice situatie, chiar si la solitudine. Insa nu ai sa gasesti om care sa spuna ca isi doreste sa imbatraneasca singur. Ca doreste sa fie singur in momentele mai grele ale vietii.
Dar uite... nu esti singura. Sunt atatia oameni care ti-au raspuns si care sunt alaturi de tine. Vei vedea ca Dumnezeu va avea grija de tine, pentru ca El stie ca „Nu este bine ca omul sa fie singur.”
Te pup.

Bedrosmart spune:

Oocristina, dupa cum ti-ai dat seama si singura, singura solutie este sa "exersezi" cat mai mult singuratatea, sa-ti iei inima in dinti si sa te antrenezi ca sa iesi cu succes din situatiile noi, ca de fapt asta te sperie (si pe mine la fel, recunosc). Nu toti oamenii sunt la fel de increzatori in fortele proprii, nu toi oamenii sunt la fel de dispusi sa riste in viata. Din cauza asta unii stau mai mult in casa, iar altii fac sporturi extreme.

Si eu am fost mereu timida si lipsita de incredere in sine, dar pe masura ce trec anii observ ca ma fac din ca in ce mai "barbata" si ma aventurez mai usor in zone pana acum necunoscute.

Pentru mine, de exemplu, o experienta care mi-a dat enorma incredere in mine a fost sa plec singura la Londra si sa ajung, tot singura (cu trenul, metroul, autobuzul etc.) intr-un orasel din suburbii. M-am simtit atunci tare "aventuroasa". Du-te si tu in cat mai multe delegatii singura si pana la urma te vei simti confortabil si pe "cont propriu".

Eu ma gandesc mereu ca daca am fost eu in stare sa nasc, sa rezist unui sot sturlubatic si altor probleme mai mult sau mai putin spinoase (dar multumesc clipa de clipa ca n-am avut alte necazuri mai dureroase si grave in viata), inseamna ca sunt in stare sa trec si peste nimicuri legate de descurcareala de una singura, atunci cand se cere. Am impresia ca nici tu n-ai calcat vesnic pe covoare de trandafiri, asa ca stii la ce ma refer.

Asa ca "Zoe" fii barbata, ia-ti inima in dinti si fa singura cat mai multe lucruri, vei vedea ca satisfactia ca te-ai descurcat si ca n-ai avut nevoie de "companie" va fi din ce in ce mai mare.

Bedrosmart