Copil alaptat= copil dependent?

Ingrid S spune:

Principe, ma vad nevoita inca o data sa mentionez ceva: este lipita de mine cand suntem in casa, de multe ori spal vasele cu ea agatata de picior, "mami, vino sa ne jucam" si asta dupa ce tocmai ne jucasem. Ea nu pleaca de acasa decat cu taica-su la cumparaturi, in rest eu trebuie s-o scot afara, alfel ar sta si o saptamana in casa. Daca eu plec, ma asteapta of course, dar ea sa plece...greu de tot.
Teoria ca teoria, practica ne omoara.
Flaviutza, pai am mai spus odata: trebuia sa o obisnuiesc cu altii de mica. Acum nu aveam probleme.
Maine plecam cateva zile in concediu. Dupa ce am fost cu ea 9 zile. Credeti ca pot s-o las acasa? No way. As avea si eu nevoie de liniste, dupa cati ani o sa se intample si asta oare?
Lorelaim, mi-a placut postarea ta. Nici eu nu negociez multe: spalatul pe manutze si picioruse (daca a stat la nisip), culcarea, ora de masa...bine, daca nu vrea n-o fortez, dar ea si-a format deja programul si cere de mancare singura. Cu iesitul afara,am scris mai sus, daca nu ies eu, nu vrea. Mai rau e cand nu vrea nici cu mine, tipa: "ia hainele alea de aici, vreau sa stau toata ziua in casa", cum mi s-a intamplat chiar azi. S-o bat? Nu. S-o iau cu forta? Nu.
Cu gradinita, eu sunt convinsa ca va fi bine pt ea. Ea nu-i convinsa.

Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo

monica70 spune:

FLAVIUTZA nu stiu cat e de buna teoria aia ca la 3-4 ani sunt pregatiti de gradinita.Pe mine m-au dus doar la 4 ani si am urlat ca din gura de sarpe.La 3 ani am stat in spital cu hepatita si maica-mea de cate ori mergea la Wc o stia tot spitalul,ca zbieram cat ma tinea gura! In schimb la doar un an, am stat fara probleme vreo doua saptamani cu bunica de la tzara si cu matusa si unchiul.
Fiica-mea e deocamdata cu totul altfel ,sa vedem peste o luna cum va fi si la gradinita! La ea teoria aia cu anxietatea nu e valabila,nici la 6 luni,nici la 24 nu a avut nici cea mai mica problema sa mearga la oricine in brate sau sa se plimbe cu oricine.Ba dimpotriva cel mai bine se simtea pe strada si in mijloacele de transport in comun,cand vorbea cu toata lumea!
Mie imi plac teoriile ,dar asa sa le mai citesc,sa ma mai inspir,dar teoria ca teoria,practica te omoara ... Si chiar nu cred ca daca lasi un copil sa planga (de exemplu prima zi la gradinita) il traumatizezi,e exagerat deja.Ar insemna ca majoritatea-s traumatizati , ca va zica educatoarele ca majoritatea plang,unii mai mult ,altii mai putin ...

MONI SI www.dropshots.com/DIA1#date/2008" target="_blank">DIANA NAZDRAVANA (01.01.2006)
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=44e27bc599b84137e848b4" target="_blank"> PRIMII DOI ANI
"Scrie ca sa nu pierzi florile gandului tau, pe care, altfel le ia vantul !"- N. Iorga

www.versuri-si-creatii.ro/poezii/e/serghei-esenin-7zuduho/focul-vanat-7zudpho.html" target="_blank"> www.youtube.com/watch?v=weJ4a5cKGZ4" target="_blank">

dayanara spune:

monica, exact asa am patit eu, cand ma duceau la gradinita pe la 4 ani, am urlat am facut crize, de toate asa ca m.au retras...foarte rau am simtit lipsa colectivitatii
aici gradinita e obligatorie de la 3 ani, oricum cei dusi mai de mici sunt mai obisnuiti asta asa e, eu il voi duce la 3 ani, si cu toate ca e foarte independent in ciuda faptului ca a stat doar cu mine si tatal, tot va plange si nu doar o zi, si clar ca asta nu e o trauma, sa fim seriosi....
ingrid, oricum e foarte bine ca fetita are un program, la gradinita macar din prisma asta ii va fi mai usor pentru ca asa stiu ca au program de masa , de somn
si ivan isi respecta programul de masa si somn singur, eu nu.l duc sa se culce, el ma ia de mana sa mergem spre dormitor

ivan si dayanara

flaviutza spune:

Monica, exceptiile confirma regula. nici fi-mea n-a trecut prin frica abandonului, am mai spus intr-un mesaj, dar cei mai multi o fac.

La fel si cu intrarea in colectivitate. normal ca unii plang si la 6, iar unii n-au reactie la doi. Insa din punctul de vedere al dezvoltarii psihomotorii, varsta optima e 3 ani.in jur de 3 ani ating un anumit prag de dezvoltare, sunt capabili sa urmareasca o poveste, sunt capabili sa coopereze la activitati de grup, etc. asta nu inseamna ca unii copii de doi ani nu se adapteaza usor. cum ai spus si tu, asta e teoria.

Nici eu nu cred ca raman vezi domne traumatizati pe viata daca plang o zi doua. unii plang saptamani , totusi si tot sunt trimisi pt ca nu exista alta solutie sau din diverse motive. dar nici nu cred ca este mai bine pt copil sa fie lasat sa planga, sa se simta abandonat si ca totusi ceva impact exista in toata treaba asta.

sorana spune:

Chestia asta cu plansul la gradi ... depind cat timp plange si (daca poti sa te prinzi) care e motivul "plangerii".
De ex fi-mea, dusa la gradi la aproape 3 ani (e nascuta pe 28 septembrie) a plans cam 2 luni! DAR - plangea maxim 5 minute, dimineata cand o lasam. Mai corect spus plangea de fata cu mine, sa ma impresioneze, cum ieseam pe usa uita de mine si se ducea la copii si educatoare. Educatoarea mi-a zis cam dupa 2 saptamani sa nu-mi fac griji, ca nu plange la gradi, e vesela, rade, participa la activitati - evident ca eu o lasam plangand si apoi spionam geamul si asa era - n-avea nicio treaba. Dar era obisnuita ca la mine "tine" - daca plange fac ca ea - asa ca aplica ce invatase - plang si ma ia de aici si ma duce in parc!
Pe de alta parte la 5 ani jumate, dupa 2 ani jumate de gradi, a inceput sa planga dimineata - asta deja are alte cauze, pana la urma am schimbat gradinita pentru ca era pur si simplu stresat copilul si nu am gasit intelegere in cadrul gradinitei apropos de modul de a se purta cu ea ...
E greu dar trebuie sa izbutesti sa faci distinctia intre "plange ca sa impresioneze" si plange cu motiv - asta insemnand ca trebuie sa elimini motivul!


Sorana si Monica (5 ani)

desiree spune:

daca intr-o buna zi, tam-nisam, ati fi luati pe sus, imbracati frumos si abandonati pe o insula pustie, de catre cei dragi voua, de catre acei oameni in care ati vazut pana atunci bucurie, sprijin, ajutor...fara sa intelegeti cu adevarat de ce se intampla asta...nu cred ca nu ati fi traumatizate,nu cred ca experienta aceasta nu va marca de atunci incolo viata voastra, deciziile voastre, increderea in cei dragi,intr-un cuvant viata voastra ar lua o cu totul alta directie...universul creat de ei se naruie, se trezesc intr-un loc plin de copii galagiosi, fara sa-si fi dorit asta...isi pun intrebarea"de ce mami m-a lasat aici?" ce e cu toti copiii astia si figurile astea straine....nu e locul meu aici...si incepe sa planga....normal ca este o trauma, fie ca plang o ora fie ca plang o luna...ignoranta din noi nu poate concepe ca acel copil chiar sufera, nu plange pt a impresiona..ci pt ca nu se simte sigur,pt ca simte ca pamantul ii fuge de sub picioare, e prea mult pt el...ce ziceti? plange o zi doua si trece?...da, asa e, se opreste da nu trece niciodata cu adevarat...suferinta ramane acolo undeva incuiata intr-un sertaras al mintii lui, si va conta mult, mult mai tarziu in viata lui, care nu va mai fi niciodata aceeasi....

de ce unii copii dupa ce au fost dusi la gradi impotriva vointei lor reincep sa faca pipi in pat? asta nu e semn de trauma?sau devin agresivi si vesnic neascultatori si neintelesi?.....e modul lor de a comunica nesiguranta pe viata lor, de a comunica ca nu sunt cu adevarat fericiti chiar daca par ca se joaca si ca se simt bine dupa o perioada intre copii....multi se resemneaza si continua sa traiasca asa cum a vrut mami fiindca au inteles in final ca nu au de ales.....si instincul de aparare le ordona sa fie bucurosi si fericiti si ei fac eforturi in sensul asta numia ca fac pe ei intre timp sau musca tot ce prind sau mai stiu eu ce...s-au pierdut pe ei insisi, autenticii....

probabil ca urlu degeaba la luna, ca si altele, prejudecatile si convingerile unor mame sunt mai presus de orice poveste despre adevaratele sentimente ale unui copil...caci empatia este o calitate a unora, nu un dat al fiecareia.....

numai bine!

---

Alina,mami de Mihnea-Octavian,un anisor si un pic

sorana spune:

Uau.
O fi cum zici tu ma duc la subiectul cu mame denaturate sa recunosc ca mi-am abandonat copilu' la gradi ...

Totusi, asa un pic, pic, in apararea mea - stia cu 5 luni inainte ca merge la gradi si era foarte fericita la ideea asta! Fusese, vizitase, se jucase. E ... cand a ramas acolo si eu am plecat a plans!

Si totusi - daca nu-l "traumatizezi" la gradi iti dai seama ca la scoala trauma e de 10 ori mai mare - ca acolo in afara de loc strain si copii galagiosi mai e si foarte nasol - e obligat sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca - Foarte traumatizant (apropos si eu am traume din copilarie ca ma punea mama sa scriu si sa citesc)!!!!
Ca sa nu zic ca cele mai mare traume le am din facultate - ca puneau aia acolo sa invat mult

Sa inteleg ca tu vei practica home-schooling?
Sa inteleg ca dupa parerea ta copii care nu se duc la gradi/scoala/liceu ajung mult mai bine (orice inseamna binele asta) decat cei care o fac?

Intr-adevar eu am prejudecata asta tampita ca trebuie sa invete copilul. Si da, ai dreptate, oricat ai urla, ma tin de ea, mama ei de prejudecata.




Sorana si Monica (5 ani)

desiree spune:

nu am facut pe nimeni denaturat, am vorbit doar de empatie, de intelegerea copilului si atat...ori in conditiile incare cineva se exprima: lasa-l sa planga ca-i trece, nu e chiar asa de grav pe cat vor altii sa credem...e departe de empatie.....

nu sunt adepta HS, copilul meu va merge la gradi si la scoala, dar o voi face in asentimentul lui, cu voia lui, voi sta cu el acolo mult si bine daca e nevoie..vad eu atunci ce voi face.....cand va fi el pregatit..nu pornesc de la ideea ca el nu va vrea sa mearga acolo...ca sa ma inarmez cu rabdare si sa trec peste ce va urma...

---

Alina,mami de Mihnea-Octavian,un anisor si un pic

sorana spune:

Desiree nu m-ai facut denaturata, eu am zis ca ma duc la subiectul ala .... si "denaturata" e in ghilimelele de rigoare la subiectul respectiv

Eu iti doresc sa fie cum zici tu, sa priceapa copilul, sa nu planga, sa inteleaga cei de la gradi si sa stai cu el, etc.

Tu ai inca un copil mic ... cred ca si eu ziceam ca tine cand avea Monica 2 ani.
Dar evoluez o data cu ea.
Cand am dat-o la gradi a mers acolo vesela si incantata, abia astepta sa inceapa. In prima zi. A doua zi a plans. Si a 3-a. si a15-a.
Cei de la gradi au zis ca toti copii plang la inceput. Toate mamicile cunoscute mi-au zis la fel. Ba am intrebat si un psiholog. Si tot asa mi-a zis. Si daca plange doar 5 min, nu toata ziua e normal. Si ca cel mai bine e sa pleci repede, cum mai zicea cineva "Pa, te iubesc, vin sa te iau la ora x". Daca stai acolo faci mult mai rau. Va plange mai mult, va trage de tine etc.
Eu nu am auzit de gradi in Buc sa accepte sa stea parintele 2 luni in fiecare zi .... cu exceptia cazurilor speciale (insotitorii copiilor autisti de ex.).

Si cu scuzele de rigoare daca s-a inteles altceva, eu spuneam doar ce-am patit eu si ce am facut eu, nu emiteam idei teoretice despre cum trebuie facut.
In pura teorie eu sunt de acord cu tine - practica insa m-a depasit cu totul.
Vorba ta - o sa vezi tu ce faci si intr-adevar multa rabdare iti doresc.



Sorana si Monica (5 ani)

flaviutza spune:

Desiree, din partea mea ai toate florile posibile. ma bucur ca mai exista cineva care sa realizeze ca un copil de 2 3 ani plange pt ca are niste nevoi, plange pt ca se simte abandonat, plange pt ca nu are dezvoltarea psihica necesara cat sa realizeze de ce il duci acolo.Spre deosebire , Sorana, de copilul de 7 ani care merge la scoala, care e intr-o treapta net superioara de dezvoltare psihica si care INTELEGE.da, ala de peste 7 ani poate plange "sa impresioneze" cand vrea o jucarie de moft sau mai stiu eu ce. ala micu de 3 plange pt ca vrea sa-l iei acasa ,pentru ca atat timp cat te vede vrea crede ca mai exista o sansa. nu te mai vede, uita si incepe sa se ia cu altele.

Si printre efectele "secundare" ale gradinitei se numara comportamente regresive , ca pisu in pat,etc, basca un regres la capitolul siguranta de sine, cel putin initial, copilul devine mai lipit de mama, accepta mult mai greu sa fie separat de ea.

Citind ce a scris Desiree, imi aduc aminte de anii de chin pe care i-am trait la gradinita, cu toate ca eram tratata ok, cu toate ca nu m-a batut nimeni...sentimentul ala ca nu sunt iubita ca acasa, o senzatie de abandon, ca nu imi gasesc locul, ca parca nu pot sa fac nimic acolo, tristete multa multa...l-ai descris perfect.pe de alta parte perioadele cand ma trimiteau la bunica,in vacanta, o casa amarata de doua camere, fara apa potabila,caram, cu galeata, fara televizor, cu un pat amarat si tare dar cu toata iubirea de pe pamant , reprezinta cele mai frumoase amintiri din perioada prescolara.

Pt ca ce ii trebuie unui copil este iubirea adultului, dupa asta tanjesc ei, asta daca li se da , nu le mai trebuie mare lucru. Si de asta cred ca plang si nu se simt bine la gradinitele cu program prelungit,faptul ca NU sunt iubiti asa cum vor, sunt toti la gramada ,sunt niste straini care ii spala, culca,etc. mai ales pt aia care au fost invatati cu muuulta afectiune, care au stat lipiti de parinti, care au fost culcati in pat cu parintii, care au fost "alintati" cu ghilimele e un chin caminul.

Din pacate Desiree, asta e societatea in care traim. cu plusuri si minusuri. copiii societatilor trecute, de care tot se vorbea, or fi crescut ei la sanul mamei cu tata in gura , in schimb aveau o speranta de viata redusa si multi, prea multi mureau in copilaria mica, rapusi de boli. Copii de azi au confort, au jucarii, au mancare de-si permit nazuri peste nazuri,fi-mea vazu tara si Disneylandul la 4 ani, dar pt toate astea platesc un pret scump. mamele muncesc,ambii parinti de fapt muncesc si 12 ore pe zi si ei cresc prin camine, cu bone, etc.

So suntem puse sa alegem. Ori ii lasam sa plateasca pretul, sperand ca daunele sa fie minore, ori ne mutam frate la socrii mei in varful muntelui, unde nu exista nici magazin de paine(nici nu le trebuie, ca e mai buna mamaliga,turta de malai,etc), unde femeile culeg ciuperci si cresc vite si alapteaza copiii pana la 4 ani, unde mamicile nu sunt stresate de sefi si au timp seara sa stea la poarta cu plozii de gat pana la 12 noaptea, insotite de barbati,bunici, cate patru generatii. unde copiii nu au nevoie de calculator, de lectii de tenis de 100 euro pe luna, de papusi Barbie. Unde oamenii nu prea au stres, ca oricum cam fara bani sunt de generatii dar au ce manca din batatura la o adica ,unde lucreaza doar barbatii si nici aia toti.

Cum e mai bine ? Dumnezeu stie. noi putem doar sa alegem.