buna
Nu stiu daca exista vreun truc sa depasim DISPERAREA, TRISTETEA SI SUPARAREA.
Am trecut dintr-o stare in alta: nu credeam ca mie mi se intampla, DD mi-a dat puterea sa accept si sa lupt; toate viata mea mi-am dorit copiii, nu intelegeam de ce mie- am inteles, asta este lupta mea, crucea mea; nu mai suportam copiii, desi inainte ii iubeam pe toti de pe strada .
Acum, cand vad gravidute - zambesc..nu ma intrebati de ce ..dar in inima mea ma bucur pentru ele, pentru BB-i, pentru fericirea lor...
zambesc la toti bb din caruciaore...sunt tare frumosi....
Nu stiu de unde am puterea....dar am inceput sa ma apropri de DD..sa tin post si sa cer iertare , atat pentru mine cat si pentru parintii mei.
Stiu ca intr-o zi voi fii gravida si mama...doar ca trebuie sa am RABDARE SI INCREDERE...asta cer zilnic la DD....
Este foarte greu, dar ma bucur ca sunt sprijinita si iubita.
tuturor
Speranta cata dreptate ai...
Si eu am trecut la stadiul in care incerc sa ma propii de Dumnezeu si sa ma bucur de fiecare reusita a prietenelor mele de a deveni mamici. In fond ele nu au nici o vina ca sunt pe lista Domnului inaintea noastra.
Fiecare lucru la timpul lui.
Asa ca trebuie sa ne bucuram de ce avem, cat avem si vom primi prin rugaciuni toate cererile noastre..
Fiti optimiste si zambiti la fiecare raza de soare, la fiecare clipa de racoare, la fiecare creasta de munte si la fiecare firicel de apa.
Pup!
