cum poate afecta lipsa tatalui viata unui copil?
Raspunsuri - Pagina 2
crisseis spune:
Cred despre mine ca sunt o mama mai degraba cu tendinte de a fi autoritara, decat toleranta.
Nu aduc in discutie prea des faptul ca ei nu-l au pe tatal lor langa ei decat poate pentru a le spune ca si alti copii sunt in aceeasi situatie si totusi viata de familie nu e afectata.
Ca sa va faceti o idee despre regulile mele facute pentru ei (si cu ei), va spun ce le-am zis(nu stiu cat e de bine): ca fiecare familie e ca o tzara, cu un sef de stat si o anumita politica . Ca seful sunt eu si politica mea inseamna regulile mele, reguli pe care ma stradui sa le fac acceptabile si sa nu le impun cu prea mare severitate. Tatal meu a fost genul de parinte autoritar pana la dictator, parerea mea ca si copil nu conta niciodata, mereu mi-amintesc de situatii cand ma simteam frustrata, umilita, etc.
Ma comport normal, poate uneori mai scapa din cuvintele mele catre ei faptul ca-mi e greu(ca, avand de luat totul de la 0 intr-un oras strain, asta inseamna rate de casa si multe alte cheltuieli).
Mi-e greu sa-i fac sa inteleaga de ce alti copii isi pot permite mai multe, incerc sa-i dau baiatului meu exemplul colegilor sai in familiile carora exista un copil cu doi parinti , iar in a noastra exista doi copii cu un parinte- fapt ce inseamna deja o diferenta care se rasfrange asupra cheltuielilor si impartirii problemelor .
Si am vazut la baiatul meu uneori, in momentele mele de cadere atitudinea de "barbat" caruia credea el ca-i revine sarcina de a ma imbarbata.Nu vreau sa-l maturizez prin problemele mele.
Nu stiu daca-mi reuseste asta tot timpul.In general, zic eu, reusesc sa nu fiu copia tatalui meu care era uneori exagerat si absurd si-mi interzicea si sa deschid gura.
E cam rau ca stam inca cu parintii mei si exemplul masculin e mai pregnant al tatalui meu(ceea ce nu-mi convine). Asta imi da de furca.
Il analizez acum mai mult pe baiat- vine de afara cu expresii de "cartier" preluate de la alti copii si stiu sigur ca tine mortis sa mi le spuna probabil pentru a-mi arata ca, iata, a mai crescut si poate mai multe.
In casa la faze din astea e mereu contradictie de reactie intre a mea si a tatalui meu(daca e prin preajma): tata sare ca ars (nu ti-e rusine, sa nu mai spui niciodata , se agita, mai c-ar vrea sa-i traga vreuna peste gura-uita al cui copil e) si eu- care incerc sa-mi pastrez calmul, sa am o expresie cat mai implacabila pe chip si sa-i explic ca da, exista si cuvinte si expresii urate, folosite de cei mai putin educati, dornici sa impresioneze. Mai greu e atunci cand trebuie sa i le explic.
Cu tata ma confrunt foarte mult in privinta educatiei pe care vreau s-o dau propriilor mei copii. Tata n-a fost la randul sau un exemplu de barbat pe care eu sa-l am in minte- de aici, probabil alegerea mea total neinspirata(dar nu intru in alt subiect).
Pe mine ma intereseaza cum sa fac sa fiu si mama si tata si cum sa stabilesc cu copiii mei o relatie in care respectul lor sa fie unul castigat de mine si nu impus.
De ex, tatii merg cu fii la fotbal, eu nu pot face asta, dar mergem toti trei cu rolele. Nu stiu cum altfel sa ma implic in jocurile lui, ma mai tot cheama sa-mi arate jocuri pe calculator si la ce nivel a mai ajuns(ceea ce, evident, nu ma pasioneaza si cu greu ma arat interesata).
Are apoi ideea(nu stiu de unde) ca femeile fac treburile prin casa, iau eu vreau sa-l cresc un copil care sa se descurce si cu astfel de sarcini.
Mi-e teama apoi sa nu cumva sa fiu excesiv de afectuoasa(pentru ca am tendinta de a suplini afectiunea care ar fi trebuit sa vina de la tata) sau excesiv de critica- pt ca asta iarasi va dauna- va fi la fel cand va fi mare.
Ma gandesc la o groaza de aspecte.Eu insami uneori ,nu stiu cum e mai bine sa fac.
Apoi, fetele se cresc putin altfel decat baietii, nu vreau sa fac diferenta de tratament intre ei, dar nici sa cad cu ea in extrema cealalta(in care ma vad uneori cazand):de a fi prea protectoare cu ea in defavoarea baiatului.Trebuie sa-mi strunesc propriile mele probleme mostenite de la fostul pentru a-mi trata egal si corect copiii.Pentru ca fiecare tot la mine va veni(asa ar trebui) cand vor avea cate ceva pe suflet si trebuie sa pastrez proportiile.
Cum se joaca tatii cu fetele lor?Sotii vostri cu fetele voastre? Ce credeti ca simt ele? Ca sunt protejate? ca tati e puternic si nimeni nu le poate face vreun rau?
try spune:
Cred ca pornest igresit in efortul tau incercand sa faci ceva ce ar fi facut el daca era inca alaturi de voi. E imposibil, oricat te-ai stradui parerea mea e ca nu vei putea sa redai copiilor tai acelasi efect pe care l-ar fi dat un tata. Abordeaza altfel, si de fapt ideea deja ti-a fost sugerata: in loc sa faci tu ceva ce ar fi trebuit sa faca tatal, adu-ti copii in preajma unei figuri masculine care sa faca asta pt tine. Roaga-ti un prieten/var/frate, ruda apropiata (alta decat tatal daca zici ca vrei sa-l eviti ca exemplu de dat) care sa-si asume acest rol in fatza copiilor tai si el sa fie de acord sa faca asta. Dupa ce-a murit frate-miu, tatal meu a fost rolul masculin din viatza nepotelei mele. Si vreau sa-ti spun ca el (tatal meu) si-a dat seama de acest rol si a "jucat" in consecinta, adica are alt comportament (mai grijuliu, mai ca un tata) cu nepotica decat cu ceilalti nepoti ai lui.
Copiii tai niciodata nu te vor putea privi ca pe un loctiitor al tatalui oricat de mult te-ai stradui. Da, poti sa te duci cu ei si la meciuri pe stadion, dar tot nu e acelasi lucru. Dar poti sa-l rogi pe acel loctiitor sa-l ia la meci. Sau daca loctiitorul are ceva de reparat in casa, intreaba-l daca poate veni fiul tau sa-l ajute (nu stiu, o treaba de barbat ceva) si sa-i permita fiului tau sa se simta de folos, ma gandesc ca asta ii va permite fiului tau sa inteleaga ce inseamna un tata, sa guste o farama din aceasta relatie tata-fiu experimentand-o cu alt "tata" de imprumut pt dupa-amiaza respectiva. Si paote asta il va ajuta sa pretuiasca acesta relatie si cand va fi la randul lu itata sa-i acorde importanta cuvenita.
crisseis spune:
As vrea sa stiu totusi cum se joaca sotzii vostri cu fetele voastre.
Cele care aveti familii in care exista 2 parinti si considerati ca lucrurile merg bine, ce credeti ca le-ar lipsi copiilor vostri daca n-ar mai fi si tatal lor langa voi.
szivarvany spune:
Crisseis 
Eu sunt singura cu fi`mea de aproape un an, tatal ei fiind ba ocupat, ba plictisit ... asa ca fi`mea, din pacate, are aceeasi atitudine fata de el.
Insa s-a lipit de prietenul nostru foarte bun, care se joaca cu ea, o scoate afara cu bicicleta, ii explica lucruri de toate felurile, ca sa nu mai zic ca daca el spune ceva, se executa imediat cu cea mai mare placere, daca zic io ... se mai discuta :-)
Si noi il avem pe bunicu`, taica`mio, dar el este sac de box, cu autoritate zero.
Nici eu nu stiu daca voi gasi calea intre autoritate si permisivitate, acel echilibru care sa aduca incredere si respect reciproc.
Daria & 
GIULIA(2004 08 16) arta la 3,4 ani dans la 3,9 ani 1 2 3
filofteia spune:
quote:
Mi-e greu sa-i fac sa inteleaga de ce alti copii isi pot permite mai multe, incerc sa-i dau baiatului meu exemplul colegilor sai in familiile carora exista un copil cu doi parinti , iar in a noastra exista doi copii cu un parinte- fapt ce inseamna deja o diferenta care se rasfrange asupra cheltuielilor si impartirii problemelor .
Neavand experienta de acest gen de obicei nu particip la astfel de discutii, pentru ca ma intreb ce drept am eu sa-mi dau cu parerea atat timp cat n-am trait asa ceva...Si totusi mi-a atras atentia paragraful de mai sus. Abodarea mi se pare gresita. Tu deja le induci copiilor ca ei sunt diferiti pentru ca sunt numai cu tine. Adica problema trebuie pusa de genul..."noi nu ne permitem pentru ca avem atati bani" ci nu "noi nu ne pemitem pentru ca suntem singuri, iar ceilalti copii au tata si de aceea isi permit".
Noi suntem familia cealalta cu un copil si doi parinti. Si totusi copilul meu nu are tot ce au ceilalti, nu pentru ca nu ne-am putea permite neaparat ci pentru ca aceast lucru face parte din educatie. Copilul meu trebuie sa invete ca banii sunt numciti, au o valoare si trebuiesc dramuiti.
Atunci cand mi-a spus ca are cutare nu stiu ce bicicleta si a lui este un jaf (chiar este ca are deja 4 ani si i-a ramas si cam mica), i-am explicat ca fiecare cheltuieste banii asa cum considera. Ca unii au mai mult, altii mai putin, ca intotdeauna va fi asa, iar noi trebuie sa invatam sa "ne intindem atat cat ne este plapuma". Sa fim bucurosi ca suntem sanatosi.
Eu cred ca esti o mama minunata si va admir pentru puterea pe care o aveti de a merge mai departe.
Apoi sunt copii care au crescut cu tatii si nu sunt atasati de acestia...nimeni nu-ti poate da o garantie ca va fi bine.
crisseis spune:
Filofteia, explicatia aceasta i-am dat-o strict pentru a intelege ca venitul familiei noastre este unul singur(al meu) si ca necesitatile noastre sunt mai multe, intrucat ei sunt 2 copii, nu unul singur.
Niciodata nu le-as induce ideea ca trebuie sa fie pentru ei un handicap faptul ca nu-l au pe tatal lor langa ei.
Dimpotriva, incerc sa fac din familia mea(monoparentala) o familie obisnuita, unde, insa,problema cheltuielilor trebuie explicata si inteleasa mai bine.
amoga spune:
quote:
Originally posted by crisseis
As vrea sa stiu totusi cum se joaca sotzii vostri cu fetele voastre.
Okay. Fiind sotu' sotiei mele :-) as putea incerca sa raspund la intrebarea asta.
Cum ma joc cu fata noastra? Cam oricum ne trece prin minte. Bunaoara: alergat pe alee, dat in leagan, plimbat prin parc, jocuri pe computer, citit de carti, spalat de vase (ea sigur tot ca pe o joaca vede si activitatea asta), "inotat" in bazin, plimbat ciinele, imbracat/dezbracat papusi (n-as fi crezut ca-s in stare... orsicit, eu doar le-mbrac, ea le dezbraca), si frasu' mai stie cum. Ideea e ca incerc sa-mi petrec cit mai mult timp impreuna cu ea, ceea ce creaza premizele pentru multe si felurite prilejuri de joaca.
Orsicit, nu sunt eu principalul ei partener de joaca. Rolu' asta cred ca-l joaca fetita cea mare a vecinilor nostri, care e cu doar citeva saptamini mai mica decit fii-mea, ceea ce-mi pare ca le face sa se simta simultan si apropiate si in competitie una cu cealalta. Si-apoi mai sunt alti vecini cu copii de virste apropiate, ceea ce face sa fie forfota pe alee cam in fiecare zi cu soare. Cind copiii sunt in forma, parintii au doar un rol decorativ; din cind in cind, se mai incinge si cite o joaca impreuna (bunaoara, cind unu' din parinti e "Lupu' cel Rau" care fuge sa prinda copiii prin "padure", sau chestii de genu' asta...).
Nu stiu in ce masura am raspuns intrebarii tale. Eventual, revino cu intrebari mai tintite, daca vrei detalii.
In alta ordine de idei, parerea mea este ca ceea ce este esential in relatia dintre un adult (parinte) si un copil este timpul petrecut impreuna. Nu neaparat jucindu-se (desi, joaca e importanta si nu trebuie neglijata), ci interactionind in fel si chip, construindu-si amintiri impreuna. Din cauza asta nici nu cred in ideea unui "parinte de ocazie", cum sunt cei din recomandarile altora de pe fir ce-ti spun sa apelezi la un frate/unchi/prieten/etc care sa se poarte ca un tata cu copiii tai. Eu unu' nu cred c-ar tine. Daca relatia nu e autentica (i.e. fratele/unchiul/prietenul sa vrea cu de la el initiativa sa-si petreaca vremea in compania pruncilor tai), ar fi doar o pacaleala ieftina, pe care copiii oricum ar simti-o, chiar daca --poate-- nu ti-ar spune-o.
Copiii nu sunt prosti; sunt inteligenti si merita tratati ca atare. Si inteleg mult mai multe decit par sa creada majoritatea adultilor. Prin urmare, eu unul sunt de parere ca cea mai buna abordare este una in care sa le vorbesti sincer si sa-i tratezi cu respect si bunavointa. Asta ii va face sa aiba incredere in tine, si sa le fie mai usor sa treaca peste momentele in care --poate-- ar fi preferat un sprijin din partea tatalui absent.
Si nu in ultimul rind ar trebui ca tu insati sa ai incredere in tine, sa te poti privi in zori in oglinda fara sa simti vreo teama fata de ziua care sta sa-nceapa. Da, poate c-ar fi fost mai usor in patru -- da' sigur a fost mai greu cindva. Daca esti in pozitia in care esti ca o consecinta a deciziilor pe care le-ai luat incercind sa-ti protejezi copiii, atunci n-are de ce sa-ti para rau pentru trecut. Oricum, nu mai poti schimba trecutul -- dar poti influenta viitorul. Or', pentru a o face in bine, ai nevoie de incredere in tine si in copiii tai.
Cred ca m-am cam intins si poate-am dat prea multe sfaturi. Ia-le ca venind de la cineva care n-a trecut prin experiente similare.
A.M.
Yagmur spune:
M-am regasit in multe dintre intrebarile tale. Baiatul meu este inca mic, abia un an si jumatate, dar si eu ma intreb cum va fi pe viitor. Tatal lui a plecat cand eram gravida, nu se intereseaza de el. Dar eu planuiesc sa ma reintorc in capitala unde am familia (tocmai pentru a-l avea alaturi pe tatal meu), prietenii, dar unde este si "tatal", dar nu cred ca asta va insemna ceva in viata noastra. Eu nu aduc vorba de tatal lui; nu as putea sa-i spun da, exista si te iubeste cand el nu da nici un semn de viata. Inca nu stiu ce voi face cand mai creste, dar prefer sa-i explic ca sintem o familie mai diferita dar sa nu accentuez acest lucru prea mult. Este un copil vesel, sanatos, fericit si voi face tot posibilul sa ramana asa. Iar eu ma simt bine in postura de mamica singura... chiar e mai bine asa decat cu un om total iresponsabil langa mine.
Marius sint de acord cu tot ce ai spus tu... voi face tot posibilul sa fiu si mama protectoare, dar si sa fiu autoritata atunci cand este cazul.
Clover, foarte bine ai punctat: nu trebuie sa simta ca este un gol... da, el exista, dar nu trebuie subliniat
Cris, imi pot da seama cat de greu este; si eu sint departe de familia mea, lucrez mult, cheltuieli care trebuie bine gestionate, imi dau seama ca pe viitor va fi si mai greu... dar sper sa gasesc solutii. Eu voi incerca sa facem cat mai multe lucruri impreuna, chiar sa jucam fotbal; acasa am multi prieteni care ne vor fi alaturi..... viitorul imi va arata ce voi reusi si ce nu... noi inca copilarim.
Nu am apucat sa citesc tot topicul si scuze de greseli, scriu pe fuga de la munca
Yagmur - mami de Luca (19 decembrie 2006) varsta Luca
carla2005 spune:
Sotul meu se joaca cu alexandra cam cum ma joc si eu, deocamdata nu este autoritar, ba din contra o rasfata cam mult! Eu cred ca atunci cand o mama este singura poate sa inlocuiasca cumva nevoia copilului de a avea un barbat in preajma cu ajutorul bunicilor, prietenilor cineva cunscut, copilul il ia ca model! Cred ca copilul indiferent, fata sau baiat, trebuie sa aibe un model masculin!
Eu cand merg cu Alexandra la tara si tati al ei ramane in Pitesti, este foarte atasata de sotul mamei mele (bunicul ei vitreg cum ar fi), zici ca e umbra lui, i s-a bagat pe sub piele si el ii canta in struna cand e cazul, iar ea face ce zice el cand ii atrage atentia! Nu-i da atata importanta mamei mele cat ii da sotului ei! Mai mult nu ma pricep, dar cred eu ca, copii au o capacitate aparte de a-si satisface nevoia de afectivitate!
mama din 16 nov 2006