Ea/el s-a bagat
Raspunsuri - Pagina 5
Porumbita spune:
mie mi se pare incredibil mesajul lui AdiS... 
saracu sot el insela, dar trebuie menajat...
madama tr batuta/eventual sa ne mahalagim bine astfel incat copii din dotare sa poata fi subiect de batjocura in fata blocului sau la scoala...
si saraca amica ta... stie ca sotul de 6 ani are amanta... dar ce sa-i faci ... nu a folosit armele din dotare....
tot mesajul mi se pare .... rupt din "tradati din dragoste"
AdiS spune:
JG
De obicei nu sunt chiar atat de razboinica.
"Prietena ta - problema ei ca acceptat aceasta situatie atatia ani! Si ma bucur pentru ea ca a scapat pana la urma. Ce naiba a pierdut? Un "sot" care mai are o relatie? Era cumva fericita? Implinita? Ce a pierdut explica-mi?"
A pierdut startul pe motiv de bun simt si bifat checklisturi cu motive. Desigur dupa 6 ani, cum spuneam anterior, a devenit de la sine inteles ca ea trebuie sa divorteze, ca amanta trebuie sa-si ceara si ea drepturile care au devenit atat de evidente pentru toata lumea.
"E cumva ceva legat de orgoliu, ca nu-mi sufla alta izmenele de pe sarma?"
Nu, nu este asta. Ideea este ca atata timp cat suntem casatoriti amanta nu are ce cauta in acest film, indiferent cate pagini de motive ar considera ca are. Dupa ce treburile se inscriu pe directia unui divort cauzat de motivele noastre (sot-sotie) nu are decat, dar pana atunci trebuie sa aiba ea bunul simt sa stea deoparte (si sa pape semintze daca vrea
) nu invers.
Cristina_A
"o incaseaza" - A nu se intelege ca este vorba de bataie. Dar mai stii ce intorsatura vor putea lua lucrurile! Oricum in caz de asa ceva nu-mi ramane decat sa imi angajez un avocat foarte bun.
ramiris spune:
Ddupa opinia mea vina principala (=responsabilitatea morala) o are cel casatorit care are o relatie extraconjugala, el are obligatii fata de sotie/sot si copii daca este cazul.
Acum nu sunt de parere ca daca intr-o casnicie lucrurile nu mai merg trebuie sa tii cu dintii de ea, insa pana sa nu mai fie cale de intoarcere sunt multe lucruri de facut, nici o relatie nu se strica de pe-o zi pe alta.
Insa una este sa ai o relatie extraconjugala si sa-ti continui casnicia, asteptand momentul propice sa arunci esecul in spatele consortului inselat (asa cum s-a intamplat in cazul de fata, intamplator am urmarit subiectul deschis de sotia inselata, care saraca nu stia ce poate face sa repuna pe roate casnicia si sa-l faca pe sotul "perfect" sa fie ca inainte).
Marius, daca-ti amintesti, multa lume a acuzat=-o atunci, chiar si tu, ca ea e vinovata, cu asa o minunatie de barbat trebiie sa te porti cu manusi si sa nu-i iesi din voie, ca sigur a facut ea ceva de-a stricat "paradisul".
Ei, se pare ca "minunatia de barbat" a fost suficient de las, fatarnic si mincinos ca sa ascunda relatia cu "mandruta", iar sotia l-a iubit suficient de tare incat sa nu banuiasca nimic.
Eu cred ca responsabilitatea principala o poarta cel care este casatorit. Si nu responsabilitatea ca nu si-a salvat familia, asta e alta discutie, ci pe cea ca nu si-a respectat suficient partenerul incat sa-i spuna cinstit "gata, s-a terminat, n-are rost sa mergem inainte, fiecare cu drumul lui". Ca iti refaci viata dupa aceea cu o fetisoara de 18 sau de 21 de ani conteaza mai putin, totul e sa inchei un capitol inainte sa deschizi un altul, sa-l respecti pe cel langa care ai trait si sa te respecti pe tine!
Nu discut acum despre mentalitatea unora dintre fetele tinere pentru care "dna Columbeanu" este un model in viata, si cea mai scurta cale spre "realizare" este sa gasesti un barbat suficient de avut ca sa te scape de griji (pacat ca nu sunt mai multi "Iriniei" pe pamant, macar ala era "liber de contract")...
Din pacate sunt din ce in ce mai multe, e metoda cea mai rapida si mai profitabila de a te "aranja", scoala e grea, munca nu mai vorbesc, sa te casatoresti din dragoste si s-o iei "de la lingura" nu mai e la moda, atata vreme cat exista suficient de multi barbati "cu cheag" care sa creada ca in ochii tai sunt mai ceva ca Adonis. Sincer, cred ca barbatii care cad in capcana pitipoancelor iesite la vanatoare isi merita soarta. Ele? Nu stiu daca sa le condamn sau sa le plang de mila, e doar o forma de prostitutie si probabil de altceva nu sunt in stare.
Pacat ca sufera sotiile inselate si copii.
N-am vrut sa fiu partinitoare, m-am referit la cazul despre care s-a tot vorbit, insa si daca situatia este inversa, sot inselat si sotie infidela parerile mele raman neschimbate. Doar ca sunt mai putini gigolo decat parasute, scuzati limbajul.
daiana_raluk spune:
Cristina A,stai linistita ca alea care se baga acolo unde nu ar avea ce cauta,nu fac plangeri la politie.Tac si incaseaza.Nu-s in stare sa scoata o vorba.Ce le-ar spune politistului??M-a batut nevasta amantului pt ca i-am rezolvat familia....vai de capul lor!
coltofeanu spune:
El/ea s-a bagat....
Am inteles ca sotul/sotia care inseala e responsabil/a...
Amanta/amantul nu are nicio vina....
Sotia/sotul inselat are o parte din vina(ca relatia n-a mers)...
Copiii nu au nicio vina....
Intre amant/amanta si copii, ce alegeti ? Pentru ca trebuie sa alegeti, odata si odata, este inevitabil.
Corect este sa-ti urmezi inima, sentimetele, nu? Daca nu mai exista dragoste intre sot si sotie nu trebuie sa tragi cu dintii de casnicie...nu ?
Ce faceti cu copiii? Cu sufletul si sentimetele lor?
Va spun ca ei simt cel mai mult...ei sufera dublu. De cine ne pasa mai mult ? De noi sau de ei?
Clover spune:
Unde e subiectul asta cu pitipoanca de 21 de ani ca nu il gasesc?
Sa am pardon, dar exista vina unilaterala. Si chiar cand nu doar vina unei singure persoane de cate ori persoana respectiva inainte sa treaca la fapte vine si ii spune sotului/sotiei: "draga eu nu mai suport viata cu tine, o iau pe aratura"? Sau de cate ori e vorba de un barbat care pur si simplu are voie sa se distreze ca asa l-a facut natura?
If all else fails, look cute.
angipangi spune:
quote:aici" pitipoanca"http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=122402
Originally posted by Clover
Unde e subiectul asta cu pitipoanca de 21 de ani ca nu il gasesc?
Sa am pardon, dar exista vina unilaterala. Si chiar cand nu doar vina unei singure persoane de cate ori persoana respectiva inainte sa treaca la fapte vine si ii spune sotului/sotiei: "draga eu nu mai suport viata cu tine, o iau pe aratura"? Sau de cate ori e vorba de un barbat care pur si simplu are voie sa se distreze ca asa l-a facut natura?
If all else fails, look cute.
mamica de ANGELIK-MELANY si ROBERTO http://blingee.com/profile/dorateodora
try spune:
Alessia,
Nici eu nu o invinovatesc pe a treia roata la caruta pt distrugerea casatoriei dintre el si ea. Singurul responsabil si care poate fi acuzat ca a stricat acea casatorie este, in optica mea, parteneru lcare inseala.
Sunt perfect de acord ca problemele in cuplu apar in general din vina ambilor parteneri, e greu sa spui ca unul nu a gresit cu nimic si unul e 100% vinovat pt tot ce se intampla, dar ei sunt vinovati (in egala masura sau disproportional) pt problemele din relatia lor de cuplu si doar atat, e vorba de o vina interioara universului lor luat in discutie separat. Dar vina se imparte altfel si deja se judeca diferit cand iei ca punct de referinta un punct din afara universului cuplului respectiv.
Si, da, problemele lor de cuplu sunt de regula cauza ce duce unul din parteneri la adulter, insa cauza e una, vina+responsabilitate e cu totul altceva.
Cauza nu implica automat vina. Problemele din familie au creat in unul din parteneri frustrari/nemultumiri. Si solutia gasita de acest nemultumit este de a se implica intr-o relatie cu o a treia persoana. Deci vina apare cand se ia decizia cum anume sa ne rezolvam nemultumirea.
Aceste persoane care iau decizia de a-si rezolva nemultumirea prin adulter, de cele mai multe ori nici nu stau prea mult pe ganduri, putini rationeaza si despica firul in patru. Putini analizeaza la rece situatia, majoritatea se avanta gandindu-se ca rezolva ei asta mai tarziu: acum vreau sa ma simt din nou femeie sau las' ca nu ma prinde nimeni sau ei, e doar o cuplare de circumstanta sau o fac sa ma razbun pe el sau m-am saturat sa ma tot rog de ea si sa-i cersesc sex. Unii se simt indreptatiti in acele momente sa calce in strachini, altii o vad ca pe-o chestiune pasagera. Unii o fac din cauza plictiselii si monotoniei vietii de familie si tot asa. E greu de generalizat acest aspect.
Insa in opinia mea, indiferent cat de multe probleme ai acasa si de ce natura, nu poti arunca vina relatiei extraconjugale pe care o ai in carca sotului/-ei. E doar alegerea ta de a-ti rezolva problemele altfel decat impune regula jocului in doi. Cand alegi singur sa ai o relatie extraconjugala joci dupa regulile singularitatii. ori aici e marea greseala, cand nu tii cont ca actiunile tale au repercursiuni si asupra altei (altor daca e vorba si de copii) persoane din momentul in care ai optat sa-ti legi viatza de cineva (cu sau fara acte).
Regula jocului in doi ar trebui sa fie asa: cand ai o problema cu jumatea, atunci acea problema trebuie sa-si gaseasca rezolvare doar intre cei doi. Cine e raspunzator pt ca tu alegi sa cauti in afara rezolvarea la probleme tale? Tu si numai tu. Nu-i lasi partenerului optiunea de a decide impreuna cu tine cum sa rezolvati, tu iei taurul de coarne singur si decizi singur ca asa trebuie sa se intample.
Acuma vorbind de cexemplul dat de mine in mesajul trecut, cazurile alea in care el sau ea au o relatie extraconjugala fara a avea probleme majore-n cuplu nu-s putine si eu as zice ca se pot constitui intr-o subcategorie aparte. Daca eu, ca nevasta, care cred ca totul e bine intre noi (ma rog, cu mici imperfectiuni specifice oricarui cuplu, ca doar nu poate fi totul absolut perfect), n-am reusit sa intuiesc tumultul din sufletul tau, pot sa fiu considerata vinovata? Nu. De ce? Pt ca poate am si eu limitarile mele si nu pot "citi" fiecare por de pe chipul tau. N-am observat ca tu ai frustrari? Nu suntem toti fini psihologi. Pt ca tu nu m-ai lasat sa vad ca ai o problema? Iarasi nu pot fi cu nimic invinovatita.
Dar, inca o data spun, pt a intari concluzia mea, chiar daca simt ca eu am mari probleme cu tine si casnicia noastra se scutura din toate incheieturile, asta tot nu ma face pe mine responsabila in vreun fel pt faptul ca tu ma inseli. Putem fi acuzati impreuna ca nu stim sa ne facem casnicia mai frumoasa, ca nu facem indeajuns sa ne intelegem unul pe altul, dar nu pot fi acuzata, trasa la raspundere sau facuta in vreun fel vinovata pt modul in care tu singur si fara acordul meu, te implici intr-o relatie adultera.
90% (daca nu mai mult) din cei ce isi inseala partenerul de viatza o fac crezand ca nu vor fi descoperiti, prinsi. Stiu ca nu e corect ce fac (chiar daca se simt impinsi de proastele relatii cu partenerul de viatza ca au ajuns la o relatie extraconjugala). Daca toti acesti oameni ar stii ca a doua zi dupa ce-au inselat vor fi cu siguranta descoperiti, eu sunt aproape sigura ca majoritatea acestor oameni nu s-ar mai arunca sa insele si sa vezi atunci ce societate exemplara am avea.
Ce anume decide cel ce a descoperit ca e inselat? Decizia ii apartine intru totul in aceasta situatie: se desparte sau continua sa traiasca alaturi de el (fie ca l-a iertat sau nu, fie ca a acceptat sau nu infidelitatea). Ironia sortii e tocmai cand cel ce decide sa insele si caruia i se intenteaza proces de divort gaseste ca inselatul e vinovat pt distrugerea casatoriei.
try spune:
quote:
Singurii datori sa sustina si sa apere un cuplu sunt cei doi parteneri. Grija celorlalti e un bonus, nu o obligatie
Atat de adevarat. Sunt de aceeasi parere.
Marius, nu, n-as putea probabil sa ma uit in ochii lui direct daca eu as fi in pozitia de om care-si inseala partenerul de viatza. Si asta pt ca stiu cat de mare mi-ar fi greseala si ca eu as purta intreaga responsabilitate a acelui act. Nu amantul, nu partenerul de viazta, nu Doamne-Doamne. Eu si capul meu prost care ar alege sa umble pe astfel de carari.
Multi intreaba poate retoric, de ce nu divorteaza, dom’le, de consoarta si apoi poate linistit si fara sa se uite nimeni urat sa-si continue relatia cu a treia roata. Simplu, pt ca in majoritatea cazurilor a doua roata la caruta cantareste mai greu ca a treia roata la caruta. Cel putin pt o perioada. Cand roata nr 3 devine mai grea, atunci vezi cum isi face nr 1 curaj si cere divortul.
Cristina, parerea mea e ca multe din cele care n-au inselat au impresia ca pot spune in fatza barbatului fie ca se uita direct in ochi sau mai le langa) ca il inseala. In realitate cred ca doar 1% ar mai avea acesta tarie. Daca te-ar mustra constiinta ca l-ai inselat, primul impuls e sa te ascunzi si mai tare ca sa nu cumva sa afle. Daca deja apasa pe constiinta prea tare, eventual intrerupi relatia. De-abia intr-o ultima faza (si aia e situatie de exceptie as zice) ajungi sa-i si marturisesti din proprie initiativa fara sa fi banuit ceva. Eu as zice ca e idilic sa credem ca ne-am duce sa-i marturisim din proprie initiativa totul.
AdiS, adica sotul e cel care-ti datoreaza fidelitatea, el e cel care da cioara din mana cu aia de pe gard, si tot madamma mananca "bataie"? Pai e cinstit? Iar el are parte de tratament preferential si i se mai da o sansa.
N-a zis nimeni ca viatza e cinstita sau ca madama n-ar fi de joasa speta tocmai pt ca accepta ideea de a fi a treia roata al caruta, dar ea e fugarita pe coclauri si sotul primeste-o mangaiere pe frunte.
Eu nu stiu daca as avea vreo treaba cu acea femeie de-as identifica-o vreodata. Problema mea cea mare, daca as fi inselata, nu ar fi de ce s-a incurcat ea cu barbatul meu (nici n-are vreo relevanta), problema mea cea mare ar fi de ce m-a inselat EL pe mine. De ce a ales calea asta, de ce, daca a avut probleme, n-a venit sa le discute cu mine (in caz ca asta ar fi cauza adulterului). Problema mea e ca ma trezesc dintr-o data langa mine cu un om care nu mai este ce a fost pt mine ieri (chiar daca ma inseala sa zicem de 10 ani), problema ar fi daca mai vad o sansa de reconciliere cu un astfel de om care mie mi-a inselat asteptarile. Eu toata rafuiala cu aceasta persoana as duce-o: cu el, cel care m-a inselat.
quote:
Ideea este ca atata timp cat suntem casatoriti amanta nu are ce cauta in acest film, indiferent cate pagini de motive ar considera ca are.
Perfect de acord, dar acest lucru trebuie sa-l stie in primul rand sotul si cand el nu respecta regula, el e cel care trebuie tras la raspundere, nu doamna. Doamna a facut atat cat i-au dictat constiinta si morala, ea nu avea o obligatie fatza de nimeni, ea nu avea de dat socoteala unui partener. Pe cand partenerul tau de viatza are sa-ti dea socoteala tie pt ca atunci cand te angrenezi intr-o relatie de durata cu cineva presupune ca nu mai esti singur si decizi de unul singur, ci trebuie sa-ti coordonezi totul cu cealalta jumatate. Cand nu mai faci asta se numeste ca nu te mai consideri parte din acest intreg si aici e tragedia mare. Asta e rationamentul pt care eu eu as divorta in caz ca as fi inselata.
try spune:
quote:
Intre amant/amanta si copii, ce alegeti ? Pentru ca trebuie sa alegeti, odata si odata, este inevitabil.
.
Deja pe marginea laturi iastea cred ca se poate deschide capitol separat.
Depinde iarasi de prioritatile si valorile fiecaruia. Da, e unanim acceptat la nivel general ca pe primul loc intr-o familie sunt copiii, dar in viatza de zi cu zi tot vedem abateri de la logica asta. Cand esti pus asa in fatza subiectului la modul general alegi cu ochii inchisi copiii, dar cand esti in situatia aia nenorocita, la rascruce de vanturi, s-ar putea sa nu ti se mai para la fel de logic sa alegi copiii.
Argumente exista pt fiecare decizie in parte si fiecare din ele merita o farama de atentie. Unii spun ca daca parintii nu-s fericiti si copii simt asta, atunci n-are cum sa le fie bine nici copiilor si, deci, mai bine dai o sansa altuia de a-ti lua locul si de a incerca sa-ti faca familia fericita.
Unii spun ca datoria ta primordiala sunt copiii si nimic nu trebuie sa te abata de la aceasta obligatie, chiar daca asta inseamna sa suferi tu si sa te pui pe planul doi. Altii nu vad in divort o tradare a familiei, o renuntare la copii si considera ca ei in continuare isi vor face datoria de tata/mama chiar daca nu mai locuiesc cub acelasi acoperis, din contra linistea sufleteasca, eventual fericirea gasita-n alta parte, le da sansa se se dovedeasca a fi parinti si mai buni decat au fost cand traiau impreuna.
Eu personal am doua chestii care m-ar duce la un divort cu ochii inchisi: infidelitatea si violenta fizica. Astea sunt 2 lucruri pe care acum cred ca nu le-as tolera daca mi s-ar intampla. Am fost mult timp o combatanta inraita a divortului si nu reuseam sa vad ce ratiuni mai presus de lupta asta pt copii si unitatea familiei ar putea sa existe ca sa alegi divortul (nu vorbesc aici de cazuri extreme cand, sa zicem, ca el o bate mar din culcare-n sculare si-o trateaza ca pe-o sclava). Dar am invatat ca nu toti oamenii reactioneaza la fel, nu toti oamenii au resurse sa lupte la fel, nu toti oamenii cred in aceleasi lucruri si, deci, au motivatii diferite, nu toti oamenii au aceasi umilinta sau mandrie.
Ce insa am mai constatat este ca, desi copiii sunt motivul de fatzada pt o decizie (de a divorta sau ramane impreuna), de cele mai multe ori motivul pt care un om alege sa divorteze sau sa ramana cu partenerul tine de sine, de binele si suportabilitatea in primul rand a noastra.
Cand deci ratiunea ne dicteaza sa divortam si totusi nu facem asta pt ca suntem slabi/dependenti sau fricosi, ajungem sa spunem ca facem asta pt binele copiilor, dar in fond vrem sa ne protejam pe noi. Poate ca inca il/o mai iubim si nu ne putem rupe de aceste sentimente, desi logica situatiei ti-ar cere sa fugi mancand pamantul.
Cand aflat ca ai fost inselat dispare orice urma de iubire in sufletul tau si vezi numai ura si doritna de razbunare, tot binele copiilor e adus in discutie, facem asta sa-i scutim de bad roll model. Dar in esenta e vorba de noi, de incapacitatea de a mai sta impreuna cu acea persoana, de a mai reinoda ceva cu ea, de a ierta sau de a accepta greseala celorlalti.
Fiecare alege motivele cele mai potrivite situatiei lui.
In timp mi s-a schimbat optica si am ajuns sa inteleg rolul benefic al unui divort. Este poate una din situatiile cele mai bipolare in care nu poti spune cu certitudine care varianta e mai buna: a alege sa ramai cu familia intreaga sau a alege sa separi drumurile. Am inteles ca fiecare situatie comporta o analiza si-o atentie separata si ca nu poti da verdicte la gramada. Cu cat incerci sa gasesti o solutie mai generala, cu atat risti sa gresesti mai mult. Tine in final cred eu de melanjul din care-i facut fiecare si cred ca cel mai important este sa traiesti impacat cu alegerea facuta. Oricine din afara ti-ar spune ca ai procedat bine sau gresit, este un necalificat, ca sa spun asa. Cred ca cel mai indicat e sa alegi solutia care iti aduce cea mai multa pace in suflet si pune ordine cat mai multa printre acele lucruri pe care tu (si nimeni altcineva) le considera importante in viatza. Daca tu crezi ca stabilitatea copiilor e mai presus de orice si ei vor sa vada familia unita si tu alegi sa accepti grozavia consoartei, so be it! E cea mai buna solutie pt cazul tau. Daca ai ales sa il dai afara pe usa pt ca niciodata nu vei mai putea sa te uiti in ochii lui/ei cu respect si asta conteaza f mult pt tine, so be it! Acestea sunt criteriile tale de selectie, valorile dupa care te conduci in viatza. Nici o decizie nu e gresita atat timp cat consideri ca asta e cea mai buna solutie pt tine.