Parinti cu grave deficiente emotionale (2)
Raspunsuri - Pagina 3
rrox3 spune:
Ce am incercat eu (si cred ca am inceput sa reusesc 
) a fost sa o conving ca-i important sa ai rezultate bune la scoala ca sa-ti mentii optiunile posibile. Adica: acum (tocmai a terminat clasa a III-a) poate ca nu stii ce vei dori sa devii, e chiar normal sa vrei sa devii o mie de minuni la varsta asta, dar, atunci cand vei stii ce vrei trebuie sa mai poti deveni ce iti doresti. Ca daca te trezesti la 18 ani ca ai vrea sa fii medic ( e doar un exemplu) si pana atunci n-ai dat doi bani pe note, nu o sa mai poti deveni medic.
Asta fiindca fiica-mea nu dadea doi bani pe calificativele obtinute la scoala. Asa ca avea (mai are si acum cateodata) toata gama de calificative, in functie de cheful avut la momentul respectiv. Ca regula generala, dupa ce invata rapid o chestie, stia ca o stapaneste fara probleme, prefera sa nu mai piarda timp tot lucrand si repetand acelasi lucru. Asa ca nu mai era atenta, mazgalea ceva pe foaie si, intre timp, ii umbla mintea cu sorcova la ce considera ea ca e interesant. Din acelasi motiv uraste temele.
Ea se plictiseste la scoala. Si nu o pot condamna. Ba chiar a trebuit sa fiu de acord cu ea ca scoala e de proasta calitate, ca nu raspunde asteptarilor si sperantelor unui copil ca ea si, din pacate, a trebuit sa admit si ca invatatoarea are un comportament gresit. Spun "a trebuit" fiindca n-as fi vrut, dar nu puteam s-o las sa creada ca ea nu e OK, cand defapt, altii nu sunt OK.
Atata timp cat stie tot ce ar trebui sa stie, atata timp cat citeste mult (doar ce vrea ea) si vad ca e interesata de multe, pune intrebari si cauta informatii, pune cap la cap informatiile si judeca singura, nu ma crampozez de calificative. Nu o sa ma cramponez nici de notele de mai tarziu, dar pana atunci, cred ca va intelege ce va spuneam la inceput si va lucra ea singura in favoarea ei. In fond, e viata ei.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Cristina_A spune:
Nu eram sigura daca sa scriu aceasta postare si imi cer scuze, Felicia daca cumva voi fi perceputa ca ma bag ca musca in lapte intr-un domeniu (a fi parinte) in care am experienta zero (+ propriile mele... probleme si deficiente emotionale in general, inclusiv sentimente contradictorii in privinta maternitatii). Indraznesc pana la urma sa pun intrebarea pe care o am in minte: de ce (anume) iti este teama? Ai scris ca simti ca esti in pericol de a face unele dintre greselile pe care le-ai expus in primul mesaj. Care sunt acestea? Poti descrie teama pe care o simti, poti pune in cuvinte ceea ce te nelinisteste? Ma gandesc ca poate subiectul va deveni mai orientat spre concret decat spre discutii generale, care dupa parerea mea inseamna ca participantii la discutii nu prea au curaj sa spuna lucrurilor pe nume si se cam invart in jurul cozii (subliniez, asta e doar parerea mea personala). Subiectul ma intereseaza mult si pe mine, chiar daca acum existenta mea se desfasoara pe coordonate foarte diferite de cele ale maternitatii. Te 
, Felicia, si iti doresc tot binele!
************************
When you want something you never had, you have to do something you've never done.
************************
Preparing to run away.
amoga spune:
quote:
Originally posted by MissParker
Introspectia nu implica teama de a actiona... Si chiar am convingerea ca exact acei oameni care fug prea tare de introspectie sunt cei incapabili sa reactioneze adecvat in situatii de criza din viata lor... deoarece se tem sa se confrunte cu orice: cu trecutul lor, cu ei insisi, cu viata...
Cei care se feresc sa se autoanalizeze sunt --imi pare mie-- cei care stiu c-ar descoperi lucruri care nu le face placere. Si-atunci aleg in mod constient sa aiba un stil de viata superficial, ghidat mai mult de ceea ce e acceptat social in grupurile din care fac parte.
Despre teama de a actiona -- ai dreptate, introspectiile nu implica in mod necesar o astfel de temere. Da' cred c-ar putea avea ca efect o anumita aminare a luarii de decizii. (Ceea ce nu-i totuna cu frica de a le lua.) Bunaoara, eu unu' cind nu sunt sigur ce vreau sa fac la un moment dat si am de-a face cu o decizie netriviala, tind sa-mi dau pauza si sa ma gindesc putin la cum anume se leaga valorile pe care mi le-am asumat de posibilele efecte ale deciziei pe care tre' s-o iau. Adicatelea, daca nu sunt contra-cronometru, am tendinta de a amina si a cugeta oleac'.
In alta ordine de idei, exista ceva ce s-ar putea numi "frecventa optima de introspectare"? Banui ca nu, ca prea sunt variati oamenii ca sa poa' sa functioneze o reteta la toti...
A.M.
amoga spune:
quote:
Originally posted by amoga
Si-atunci, as avea eu o intrebare catre tine: daca vine copilu' si-ti spune ca nu-i place la scoala, ce faci?
quote:
Originally posted by XIO
Depinde de ce nu-i place. Fac lectiile cu el , fac invatarea un proces amuzant si practic , se gasesc.
Sa zicem ca nu-i place sa-nvete la comanda (i.e. ce si cind vor altii), sau sa fie etichetat dupa criterii care-i sunt total straine, sau sa fie separat de grupul in care se simte bine (i.e. prieteni de virste diferite; familie).
Pentru asa unu' ce s-ar gasi? (Ceva ce, sa nu uitam, ar trebui sa nu-l oblige sa faca ceea ce nu-i place -- caci asta era premiza de la care am plecat.)
quote:
Originally posted by XIO
Uite , inca o dovada ca suntem diferiti toti: mie nu mi se pare ok sa se chinuie copilul cu note de 4 prin primara, iar ti nu ti se pare ingrijorator.
Mie imi pare ingrijorator momentul in care copilul incepe sa asocieze verbul "a invata" cu "scoala", in loc sa-l asocieze cu "pasiune".
Da', cum zici tu, nu toti avem aceleasi griji :-)...
A.M.
miau-miau spune:
dar voi cum va dati seama daca cineva e sau nu e introspectiv. n-am auzit pe nimeni sa declare ca el nu face niciodata introspectie. yo zic ca toata lumea se gindeste macar din cind cind la trecut, prezent si viitor numai ca unii ajung la concluzia ca e OK cum se desfasoara lucrurile pina acum si nu e mare lucru de schimbat. am senzatia ca daca nu-l vedem pe unul ca se da cu capul de pereti sub presiunea unor vini pe care si le-a descoperit ieri noapte in urma unei auto-analize, concluzionam ca nu e introspectiv .
monabella spune:
Draga Felicia, cred ca nu exista copil perfect si nici parinte perfect. De asemenea mai cred ca nu vom repeta greselile parintilor nostri, in special daca au fost greseli care ne-au marcat, dar vom face altele. Apoi vom adopta multe din comportamentul, reactiile, expresiile, fizionomia, apucaturile, maniile parintilor nostri fie ca ne place sau nu. Inconsteint chiar. Inclusiv acel... cind eram de virsta ta, cutarica de ce face asta si tu nu... Ce spui tu e frumos dar e greu.
Daca exista abuz intr-o familie copilul abuzat va tinde sa isi abuzeze proprii copii etc. trebuie mult self control/terapie etc, etc pt. a se intrerupe lantul abuzurilor. De lumte ori poate nici nu ne dam seama ori poate parintii nu si-au dat seama. poate la rindul lor, in copilaria lor au fost abuzati emotional, verbal, tratati cu violenta sau abandonati (prin moartea unui parinte sau a ambilor).
Eu iti doresc sa fii o mama cit mai buna si de fapt sint convinsa ca vei fi.
XIO spune:
Amoga , eu de cand eram mica am invatat. Nu m-a obligat nimeni, nu a tipat nimeni la mine , pur si simplu au facut ai mei o scamatorie si eu invatam. Pt. ca ma simteam eu bine cand luam 10 ,pt. ca se simteau parintii si bunicii bine cand luam 10 , pt. ca mi se parea normal sa iau 10 . Pana in clasa a 5-a am avut o singura medie de 9 , la franceza.
Dupa aceea cand am inceput cu matematica unele lectii imi placeau , altele nu .Unele erau interesante , altele nu .
la romana eram cea mai buna , tot timpul am fost. Invatam cu pasiune , citeam, comentariile le faceam pe loc , la prima vedre , era o placere.
Verbul "a invata" il asociezi cu scoala , ca nu cred sa fie cineva care sa aiba o pasiune pt. toate materiile. Inveti si ce nu-ti place , in cazul meu matematica.
La romana era pasiune , la mate invatam pt. ca stiam ca imi va trebui matematica.
"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "
http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100
http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/
rrox3 spune:
quote:
Originally posted by miau-miau
dar voi cum va dati seama daca cineva e sau nu e introspectiv. n-am auzit pe nimeni sa declare ca el nu face niciodata introspectie. yo zic ca toata lumea se gindeste macar din cind cind la trecut, prezent si viitor numai ca unii ajung la concluzia ca e OK cum se desfasoara lucrurile pina acum si nu e mare lucru de schimbat. am senzatia ca daca nu-l vedem pe unul ca se da cu capul de pereti sub presiunea unor vini pe care si le-a descoperit ieri noapte in urma unei auto-analize, concluzionam ca nu e introspectiv .
Cred ca e o confuzie de termeni la mijloc. Introspectie nu inseamna sa te gandesti la trecut, prezent si viitor si sa evaluezi starea de fapt.
Uite definitia din wikipedia (in engleza, nu am timp sa o traduc acum): Introspection is the mental self-observation reporting of conscious inner thoughts, desires and sensations. It is a conscious mental and usually purposive process relying on thinking, reasoning, and examining one's own thoughts feelings, and, in more spiritual cases, one's soul. It can also be called contemplation of one's self, and is contrasted with extrospection, the observation of things external to one's self. Introspection may be used synonymously with self-reflection and used in a similar way.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
MissParker spune:
rrox3, iti multumesc pentru clarificare, m-ai scutit de un efort
Din punctul meu de vedere, introspectia (desi e foarte grea si evitata de multi) este oricum doar inceputul, doar un prim pas. Prin introspectie ajungem treptat sa constientizam foarte multe lucruri (sentimente, actiuni, motivatii etc.) si abia dupa aceea putem vorbi de o sansa de a ne schimba, fiindca aceasta schimbare trebuie sa vina din subconstient. Intotdeauna.
Felicia 
38+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
Gnothi seauton
rrox3 spune:
Sa-ncerc sa raspund si on topic putin, desi mi se pare destul de greu sa-ti insiri greselile de parentare pe un forum, probabil d-asta tot combatem pe marginea subiectului mai mult...
Eu n-am avut niciodata tendinta sa repet greselile majore ale parintilor mei. Greseli pe care le-am incriminat de mult si le-am pus la panoul "asa nu!". Dar alte greseli, scapate cumva nebagate in seama si comportamente cu care am fost mult prea obisnuita in copilarie le-am repetat si eu. O vreme, pana am vazut efectul si mi-am dat seama ce faceam. In cazul unora, inca mai am tendinta sa le fac, fac eforturi constiente sa ma cenzurez. Mai sunt si greselile pe care le-am facut fix opuse cu ce faceau parintii mei.
Cum scria Silvi mai sus, si eu am fost supraprotectiva cu fetita cea mare. Pur si simplu nu o lasam sa greseasca, o salvam eu preventiv de orice suparare. A durat ceva pana mi-am dat seama ca gresesc si ea poarta inca urmele comportamentului asta al meu.
Tip cand ma enervez si din cauza asta copiilor mei (in special fetitei mai mari) li se pare normal sa o faca si ele. Stiam ca nu-i OK si am minimizat efectele negative explicandu-le ca e omenesc sa te infurii, ca si mami mai greseste cateodata (cand tipa) si ca le iubesc si cand sunt furioasa. Dar nu ma puteam abtine. Din fericire, in ultimul timp, sunt mult mai calma.
Miss Parker scriai pe undeva ca se vad urmele terapiei la mine si probabil suntem intr-o faza asemanatoare si d-asta vorbim aceeasi limba. Eu zic, din fericire pentru copilul tau, tu ai ajuns in faza asta inainte sa se nasca el. Eu nu am avut norocul asta. Abia in urma cu mai putin de un an subconstientul meu s-a saturat sa se tot ascunda de constient si m-a atentionat puternic psihosomatic ca e nevoie sa iau masuri. Mi-a trebuit ceva timp sa accept ca am asemenea probleme. Credeam ca trecusem demult peste copilaria mea nefericita. Stiam, desigur, ca am ramas cu niste probleme, dar minore si controlabile, nicidecum aisbergul descoperit... Acum e mult mai bine, cred eu ca am parcurs cea mai mare si mai grea parte din terapie si sunt din ce in ce mai aproape de mine insami. Si copii mei sunt primii beneficiari ai "upgrade-ului" meu.
In concluzie: cred ca vei avea porniri, in anumite situatii, venite din copilaria ta. Dar, asa cum esti acum, cu siguranta le vei depista si le vei corecta cu mult inainte sa-ti afecteze copilul. Cred ca ar trebui sa ai mai multa incredere in tine in postura de parinte, sa-ti dai mai mult credit. Nu ai cum sa fi un parinte prost pentru David. E pur si simplu imposibil. Asa ca nu te lasa crispata de teama de a nu gresi, simta-te bine ca mamica si gata. Oricum vei fi vigilenta, n-ai cum sa fii altfel. 
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)