Teama de schimbare

Poate vi se pare ridicol, dar mi-e teama de schimbari, de noi inceputuri. Ma atasez de oameni, de locuri, de lucruri.
De cand ma stiu mi-a fost cumplit de greu sa fac schimbari in viata mea. Doar coafura si culoarea parului...atat am reusit.
Sunt impreuna cu sotul meu de la varsta de 15 ani nesimtind nevoia de vreo schimbare. Locuiesc in acelasi cartier de 20 de ani, iar cand m-am casatorit am vrut locuinta doar in acest cartier pentru simplu motiv ca ma obisnuisem aici.
Marea problema acum e ca lucrez intr-un loc unde nu ma mai regasesc. Lucrez aici de 7 ani si daca pana acum ceva timp mai aveam putin si dormeam acolo ca sa-mi termin treaba si pentru a face lucrurile cat mai bine in linistea de dupa orele de program, acum trag de mine ca sa fac ceva.
M-am plafonat ingrozitor. Nu-mi mai place ce fac, totul e in virtutea inertiei.
E un loc de munca intr-o institutie de stat care-mi ofera stabilitate, dar satisfactile sunt inexistente.
De ce nu caut altceva? Aici e buba! Mi-e teama.
Mi-e teama de-un esec, mi-e teama ca n-o sa ma adaptez, ca va trebui s-o iau de la capat cu cautarile si ma ingrozeste pana si ideea unui interviu.
Ma tot plang de un an, caut solutii, dar nu sunt in stare sa schimb nimic in sensul asta.

Ce ma fac?!?



"Daca plangi pentru ca soarele a disparut din viata ta, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele." - Rabindranath Tagore

tatiana83 spune:

Incearca sa mergi la un interviu fara sa renunti inca la actualul job.Sotul meu cand isi cauta un alt loc de munca, se duce ceva ceva mai relaxat la interviu dk stie ca inca care un job si ca de fapt el e in cautare...nu il nimeni afara
Dar in ziua cu pricina, in ziua interviului, ii transpira mainile, vorbesc cu el, dar parca nu ma aude...e cazut pe ganduri.Dar se duce, face fata.Daca ar cauta de munca asa, ca trebuie, ca e somer(doamne fereste)...cred ca ar fi teribil de greu...emotii, stres, etc.

Vezi dk la tine functioneaza figura asta.Si te duci asa, pt a capata experienta, nu cu ideea dexa fixata...ca nu te vei descurca.
Incerca sa transformi totul intr-o joac sa zic asa.
Sa te ajute si sotul dk e.



Tatiana, mamica de bebe Luca (12.12.2007)

22.04............65,2 kg
...dupa o saptamana....
29.04............62,4 kg
..dupa inca o saptamana
06.05............60,6 kg
..dupa a 3a saptamana...
13.05............59.8 kg
:-)))) de cand asteptam sa schimb prefixul :-)))
20.05............59,5 kg

tatiana83 spune:

aaa si am uitat sa iti zic ca sa incepi sa faci schimbari usoare pt inceput...ca de exemplu prin casa, cu locurile pe care le frecventati(terase, parcuri, diverse locatii), garderoba(de ce nu??),sa va cautati alte hobby-uri, sau doar tu sa iti cauti alte hobby-uri.....si lista poate continua.Asa iti vei antrena psihicul, iti vei stapani mai usor emotiile.

succes!

Tatiana, mamica de bebe Luca (12.12.2007)

22.04............65,2 kg
...dupa o saptamana....
29.04............62,4 kg
..dupa inca o saptamana
06.05............60,6 kg
..dupa a 3a saptamana...
13.05............59.8 kg
:-)))) de cand asteptam sa schimb prefixul :-)))
20.05............59,5 kg

cristiama spune:

Nu cred ca exista cineva sa zica: mie imi plac schimbarile: azi imi schim jobul, ma mut in alt cartier sau de ce nu pe alt continent!

Eu nu am cu ce sa ma laud:
- am acelasi job de 11 ani
- m-am adaptat greu la alt carier, vre-o 2 ani de zile mergeam in piata de "acasa"
- ma atasez de haine, de lucruri, nu-mi place sa-mi schimb traseul

DAR ce am observat eu e ca schimbarile mici le fac cumva mai usoare pe cele mari.

Acum e o perioada buna pe piata muncii, sunt multe locuri de munca, nu trebuie ca job-ul pe care-l gasesti sa fie cel din care iesi la pensie, poti foarte bine sa-l schimbi peste 1-2 ani.

Sotul meu, cu mare greu si-a schimbat serviciul, si acum e destul de multumit, DAR i-ar veni mult mai usor acum, pt ca stie la ce sa se astepte, sa o ia de la capat.

kariguld spune:

cred ca temerile tale au radacini mai adanci, in coplarie poate.... probabil ca ti s-a spus ca schimbarile nu aduc stabilitate, cel care schimba joburi, case, masini, alte lucruri arata a om nesigur...neincrezator in fortele proprii...
dar e complect fals! din contra, cel care face schimbari mai dese, in orice domeniu, se maturizeaza mai mult, mai devreme, daca e tanar, prinde experienta in multe lucruri.
eu am crescut in cartierul Cotroceni, vacantele mi le petreceam in Elvetia si Canada, m-am mutat singura la 20 de ani,intr-o garsoniera vis-a-vis de CEC-ul mare (fostul), apoi dupa trei ani, am plecat in Canada pentru doi ani, acolo am avut diferite slujbe, ca sa nu ma omoare bunica cu regulile ei!!! am venit in tara, si am pendulat prin cateva orase, cu jobul de la vremea respectiva. apoi m-am facut fata cumnite, adika m-am casatorit. m-am mutat din nou la parinti, ca ne construiam casa. dupace am avut copii, dar si pana atunci am calatorit foarte mult prin Europa. eram mereu in schimbare, mereu pe drumuri, mereu in adaptare. mama ma intreba de multe ori cand am de gand sa ma asez intr-un loc?? si intr-un final m-am asezat la casa mea, care era asa cum am visat-o mereu! si cred ca vreo 7, 8 masini am avut de cand m-am casatorit. nu-mi mai placea, o vindeam si luam alta!
eu zic ca merita sa faci schimbari, sa incerci mereu lucruri noi, sa-ti doresti asta. sa incepi cu lucruri marunte, daca ti-e teama de cele mari!
sunt convinsa ca schimbarile ne maturizeaza, ne ajuta sa socializam, ne impiedica sa ne plafonam.
parintii mei, s-au mutat la 70 si respectiv 74 de ani, in Elvetia.
cei care inceteaza sa mai faca schimbari in viata lor, de la o anumita varsta, incep sa moara cate putin, desi cu adevarat mor pe la 65, 70 de ani, ei de fapt au intrat in procesul mortii pe la 30 si ceva!

asa ca, treci la actiune!!!!


Kari

april spune:

Anca esti zodie de pamant?

Donia spune:

Nici mie nu imi plac schimbarile!
O viata intreaga mi-am imaginat ca voi trai si voi imbatrani locuind in acelasi cartier, in acelasi oras.
Ma enerveaza cand se schimba locul produselor in magazine, umblu cu carutul printre rafturi si dau marunt din buze, ma atasez de haine, de carti, tin minte cat am plans in scoala cand am pierdut o micuta guma de sters, care devenise aproape imposibil de folosit tocmai pentru ca o folosisem neintrerupt.
Ma enerva in Romania faptul ca totul se schimba de pe o zi pe alta, de la un an la altul, legi, reguli, etc... si m-am enervat atat de tare incat am cautat o tara in care sa existe mai multa stabilitate.
Si am schimbat cartierul, orasul, tara, continentul, limba pe care o folosesc in afara casei... in 4 ani de zile am locuit in 6 locuinte
Dar ma enerveaza schimbarile! As fi preferat sa stau o viata in chirie doar pentru ca ma obisnuisem in ultima casa, insa pana la urma ne-am mutat din nou pentru ca normal ca e mai avantajos sa platesti rate la casa ta proprie. Fetita va schimba scoala din nou din cauza asta, in toamna va merge la a treia scoala in 4 ani... eu plang pentru ca isi va pierde prietenii, ea in schimb e destul de relaxata... slava Domnului, ea a ajuns sa fie mai putin atasata de locuri decat mine, poate din cauza felului in care a tot migrat?
Ma rog, ideea e ca am invatat sa fiu putin mai fexibila, mai mobila. Si am mai invatat ca uneori trebuie sa iau decizii cu capul si nu cu inima. Iar apoi inima urmeaza capul... ca stie ca asa ii e mai bine
Asa ca de regula cantaresc avantajele si dezavantajele si in urma deciziei trec la treaba. Nu intotdeauna e usor, ci din contra, de cele mai multe ori e greu. Dureaza mult pana ma hotarasc, trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul, dar cand in final iau decizia, hotarasc in acelasi timp si sa o fac din toata inima, adica sa nu ma uit inapoi si sa nu regret.
Si am mai invatat ca uneori o idee are nevoie de timp ca sa se coaca, intai plantezi samanta, dupa un timp incolteste, trebuie sa creasca, iar mai tarziu se vad roadele. Probabil asa e si la tine, mai ales ca nu esti genul prea flexibil. Da-ti timp, imagineaza-ti diferite scenarii, in felul asta te pregatesti psihic pentru schimbare. Si la un moment dat o sa simti ca a venit si timpul tau.

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

avmaria spune:

quote:

---

Originally posted by cristiama

Nu cred ca exista cineva sa zica: mie imi plac schimbarile: azi imi schim jobul, ma mut in alt cartier sau de ce nu pe alt continent!
cristiama

---

Cristiama, io zic ca te inseli amarnic ! Uite eu fac parte din cei care au schimbat multe joburi, apartamente, si continente, si asta din proprie initiativa, pt ca mi-am dorit. Pe mine in trecut ma omora rutina, stagnarea. M-am schimbat, practic de cand l-am avut pe fi-miu. Acuma apreciez rutina, nu o mai traiesc ca pe o constrangere. Daca mi-am cumparat apartament doar anul trecut e pt ca nu suportam gandul sa fiu legata in vreun loc, si de vreun credit. Si Doamne cate discutii avusesem cu familia pe tema asta. Nu-mi pare rau deloc, desi preturile au triplat - dar uite eu am umblat hai-hui vreo 3 ani, dupa care m-am reintors in Franta, si in mod sigur nu as fi putut face asta daca eram legata de-un credit. Acuma am implinit 5 ani in acelasi job (primul dupa ce m-am intors in Franta), nu-mi vine nici mie sa cred pt ca inainte nu statusem mai mult de 2 ani intr-un job, si asta in conditiile in care eram consultant deci schimbam clientii in cei 2 ani. Dar pe de alta parte jobul actual imi convine din practic toate punctele de vedere : imi place ce fac, am o echipa grozava - ne intelegem ca fratii, sant foarte independenta, nu-mi sufla nimeni peste umar si-mi organizez singura treaba mea si a echipei (asta-i criteriul principal la mine), munca mi-e recunoscuta si apreciata, am salar bun, si sant la 10 minute pe jos de casa (deocamdata, ca se muta firma). Mai c-as sta pana la pensie in conditiile astea - da n-o sa se intample ca in max 2 ani se externalizeaza departamentul. Cu toate astea, crede-ma ca mi-am pus de mai multe ori problema de schimbare, de nou. Pt ca pe mine schimbarile ma stimuleaza. Viitoarea externalizare nu ma supara, nu ma streseaza, o vad ca pe-un picior in fund -care pe undeva sant convinsa ca nu-mi va strica.


Anca Wish, nu mi se pare ridicol nimic din ceea ce spui. Asa esti si simti tu. De aceea cred ca te inteleg. Cel mai important mi se pare sa fim in armonie - sau sa tindem macar - cu felul nostru de a fi. Problema ta, asa cum o percep eu, nu e felul tau de a fi, ci faptul ca linia ta de armonie s-a intrerupt, si ai ajuns in conflict. Esti foarte lucida, dar te lovesti de teama. Ne intrebi ce poti face? Eu vad o singura cale : sa incerci sa-ti invingi teama. Pas cu pas. Nu stiu daca te incalzeste cu ceva, dar eu de fiecare data cand am schimbat jobul sau misiunea la client am schimbat complet domeniul. Imi titia fundul de frica, eram convinsa ca atunci cand isi vor da seama cat is de pe spate voi zbura instant, ca nu e decat o chestiune de zile, etc. La baza nu sant genul de persoana sa am incredere in mine, din contra. Am riscat de multe ori, si am tremurat de tot atatea ori. Azi de abea am ajuns sa realizez cu adevarat - mai bine spus sa fiu convinsa pe deplin - ca in meseria mea e mult mai importanta gandirea logica, capacitatea de adaptare si dorinta de a invata din mers - decat stapanirea unei tehnologii sau a vreunui domeniu de aplicare. Tatiana ti-a dat un sfat foarte bun : du-te la un interviu, confrunta-te. Nu ai nimic de pierdut. Vei tremura, poate nu vei dormi noaptea, dar vei iesi invingatoare. E ca si cu lasatul de fumat : orice tentativa, chiar daca esueaza dupa 3 zile, e un pas inainte. Chiar daca in prima faza doar iti faci CVul si nu-l trimiti, va fi un pas inainte. La un moment dat vei gasi curajul sa-l trimiti. Si chiar daca peste 10 ani vei fi in aceeasi firma ca acuma, te vei simti altfel ca acuma - pt ca acum te inneaca teama de a incerca sa schimbi ceva. Nu confunda teama cu neputinta. Vei vedea ce mutl conteaza demersul, mai mult chiar decat rezultatul. Eu sant sigura ca poti mult mai mult decat crezi tu ca poti. Si asta nu o zic pt ca vreau sa te imbarbatez, pt ca suna bine. O zic bazandu-ma pe ce scrii tu si pe motto-ul tau.

Anca Wish spune:

Kari, cred ca ai dreptate. Am fost crescuta de bunici, intr-o atmosfera predominata de principii si reguli. "nu se cade si vorbeste lumea" . Conteaza mult mediul in care ai crescut si "bagajul" cu care pasesti in viata. Spui ca si parintii tai au facut schimbai radicale la varsta la care altii se orienteaza spre cel mai apropiat parc unde sa-si plimbe nepotii. Am mare admiratie pentru astfel de oameni.

April, sunt berbec.


Maria, frumos si adevarat scris.
In Romania acestor timpuri, o parte din lucruri le poti realiza doar prin credite/rate. Asa am procedat si noi in dorinta de a ne asigura un minim de confort. Asta e principala temere a unei astfel de decizii. O luna fara serviciu ar insemna o gaura in buget si probabil unui efort suplimentar in achitarea creditelor. Ca sa nu mai spun ca am depus actele pentru adoptie si speram ca in curand sa avem un sufletel mic in casa. Asta e o responsabilitate mare.

Sunt ambitioasa si, de regula, nu ma multumesc cu putin, dar nici nu ma arunc cu capul inainte fara sa cantaresc fiecare situatie.

E adevarat ce spuneti voi, atunci cand nu esti disperat si mergi la un interviu, totul e mai relaxant, iar relaxarea asta iti poate mari sansele. Aveti dreptate, merita incercat!

Multumesc tuturor pentru raspunsuri.

Siminaf spune:

Eu trebuie sa schimb. La citiva ani musai. Fie casa, fie jobul, fie chiar tara sau continentul. Chiar ma gindesc cam cit va dura aici pina ma apuca iar dorul de schimbare. Am un spirit de aventura foarte bine dezvoltat, rutina ma omoara, schimbarile ma "reinvie". Sint berbec (semn de foc). La fel si sotul si baiatul cel mare. Doar mezina e altfel de semn.

Vorba unor buni prieteni ai nostri: poate undeva, cindva esti "stuck in time" ... "and space" as adauga eu. Si atunci, nu mai bine sa iei masuri de schimbare? Daca locul nasterii nu ni-l putem alege, macar sa ne putem alege mai tirziu locul unde ne place sa traim.

CryssUK spune:

Draga Anca,

Uite si mie mi-e frica de schimbari, desi in ultimii 8 ani mi-am schimbat casa de numai 7 ori, serviciul de vreo 4 si tara in care locuiesc.
Desi am venit singurica in UK, fara sa cunosc pe nimeni mi-a fost frica, enorm de frica.
Singura diferenta e ca entuziasmul si increderea ca va fi mai bine m-au motivat.
Acum mi-e teama sa imi schimb si mobila in casa, mi-e teama sa imi schimb job ul pt ca nu suport sa fiu mai mult de 10 min pe metrou.
Pe deasupra nu mai am entuziasmul de altadata.(lucrez la asta)

Fiecare dintre noi trecem prin diferite stagii in viata noastra, important este sa avem rabdare cu noi si sa facem pasi micuti in fiecare zi.

Desi sufar de anxietate, mereu imi fixez cate un tel (banal pt altii, dar un varf Everest pt mine)si spre surprinderea mea trec cu f bine.
Ba chiar ajunge sa imi placa.

Am noroc de stotul meu care ma impinge mereu de la spate. Cateodata ma simt ca un copil frustrat, imi vine sa plang si sa ma arunc pe jos ca tb sa plec in Italia in vacanta cu avionul, de la un aeroport de unde nu am mai zburat niciodata.
Dar atunci cand vad ca nu am incotro, incerc sa imi focalizez atentia pe ceva frumos. Ultiam oara cand am zburat 2 ore m-am uitat la o imagine pitoreasca dintr-o revista. Pare ridicol, dar pe mine asta m-a ajutat.

Indiferent cum te simti tb sa iti spui ca e ok sa te simti asa, toti ne simtim un pic debusolati. Important e sa nu ramai ancorat in senzatia sau ideea aia.

Pe mine ma ajuta sa citesc anumite carti gen " Inimaginabila putere a subconstientului " de J Murphy, sau " You Can Heal Your Life" by Louisa J Hay.

Cred ca e teama de a spune "la revedere" , de a te simti singura, ca un copil mic cu ghiozdanul in spate care se duce in prima zi la scoala intr-o clasa mai mare.
Experiente de viata si educatia isi spun mult cuvantul in felul cum percepem lumea.

Mama mereu plangea la orice schimbare, la fel si bunicul si toate neamurile mamei. Automat am preluat modelele astea.

Ar tb sa constientizam ca fiecare dintre noi nu e singur nici cand se crede singur. Avem o armata de neuroni, de celule, o ceata de ingeri, il avem pe D-zeu si Maica Domnului.
Noi suntem fiinte energetice, asa ca ar tb sa iubim fiecare om, fiecare animal, fiecare planta, pt ca suntem legati unii de altii prin fire magice. (fiecare alege sa creada ce vrea, dar eu sunt convinsa de asta).

Unii oameni pleaca din viata nostra, sau trec pe un alt plan, iar altii sunt special alesi sa intre in viata nostre.
"Pierdem" niste colegi, dar ni se vor darui altii.
Plecam dintr- casa, dar vom lua spiritul ei cu noi si-l vom gazdui in alta casa.

O prietena de-a mea psiholog, care si-a pierdut copilul la 24 ani intr-un accident mi-a spus ca atunci cand baiatul ei avea 19-20 ani avea propriul lui apartament.Ea l-a sfatuit sa il vanda si sa calatoreasca, sa se bucure de viata.
Inainte sa moara vazuse deja ceea ce altii nu vazusera intr-o viata intreaga. Si-a trait viata din plin, fara limitari, fara teama si a fost fericit.
Nimic nu ne poate opri, decat mintea nostra plina de limitari fictive!

In final iti dau o tema de gandire, folosind un citat care imi place enorm:
" E mai bine sa aprinzi un chibrit , decat sa traiesti toata viata cu regretul ca ai trait in intuneric" Portier L

Uite un link superb: http://www.youtube.com/watch?v=vOW7LlQnvSs



Curaj!

Cristina