Cand spunem copilului ca este adoptat?
Raspunsuri - Pagina 9
anca_nicolae spune:
Am fost mahnita..., totusi, am rapsuns. Cu regret...
******************
Buna dimineata.
Sigur ca inteleg situatia cu pc-ul de la servici si voi tine cont de rugamintea dvs. Chiar si la mine la servici sunt zile/nopti in care lucram mai multi pe anumite calculatoare. Deci, din acest pct de vedere, va rog sa nu va faceti griji, va voi scrie doar cand veti reveni la servici si imi veti da de stire [daca imi veti da de
stire, probabil nu:(].
Pe de alta parte, eu INTELEG foarte bine ca DIN NOU doriti sa va indepartati de mine, la fel ca acum 9 ani, cand mi-ati zis sa nu va sun la telefon, sa astept doar telefonul dvs [telefon ce nu a venit...
:(]. Prin urmare, nu am prea multe sperante ca imi veti scrie cand veti reveni la servici, insa, ma rog, speranta moare ultima, nu?
... Recitind acest mail al dvs, imi dau seama ca nu sunt chiar atat de inteligenta precum ati scris, din moment ce nu am reusit sa nasc si sa dezvolt in dvs dorinta de a ma cunoaste mai bine si de a avea, din cand in cand, o legatura... De aceea, cred ca faza cu "foarte inteligenta" este scrisa doar ca o funda mare de cadou pusa peste o cutie in care se gaseste scris, pentru mine, doar un simplu NU...
Acest mail al dvs este diferit fata de restul. Chiar daca in TOATE mailurile ati pastrat o distanta rece dar civilizata fata de mine, nu v-am simtit sufletul complet inchis. De data asta insa, resimt acest mail ca un esec... Nu am gandit niciodata ca la maternitate m-ati fi parasit. Nu. Asa a fost situatia. Azi insa, da, simt ca vreti sa ma parasiti...
Imi pare foarte foarte rau.
Va doresc multa sanatate, mai ales pt bolile de ficat odihna si linistea sunt extrem de benefice, si sper sa reveniti la servici mult mai sanatoasa si iubitoare de viata.
Mult bine si dvs,
anca
.
*********************
Poze cu noi
Veronica-Elena 14 ani, 
Tudor-Iulian 11 ani, 
Robert-Adrian 2 anisori 
anca_nicolae spune:
Nu mi-a mai scris niciodata de atunci...
Am lasat timpul sa o "vindece" de ficat, si de frica. Frica de mine...
I-am mai scris doar de 2 ori, de anul nou:
****
Un an nou s-a strecurat pe sub ferestre, un zambet vechi va bate la usa: La Multi Ani!
Ati revenit la servici? Cum merge tratamentul? Sper ca sunteti mai bine cu sanatatea, si va doresc un an mai bun decat cei lasati in urma.
Eu si copiii mei suntem bine.
Toate bune,
anca
.
*******************
si de ziua mea, adica ziua singurului ei "copil", 20 martie:
*******
Nu ne-am mai auzit demult... totusi, eu inca va scriu. Stiu ca imi cititi mailurile si de accea iata, va scriu si azi, 20 martie. Este ziua mea si am placerea sa va povestesc cate ceva.
Dimineata m-a intampinat cu cer senin, desi ieri toti prevedeau vreme rea. O zi chiar luminoasa! Am primit flori, am fost rasfatata; prietenii mei de la servici mi-au cumparat haine frumoase si telefon mobil supeeer.
Dupa servici mi-am invitat prietenii nu la o terasa cum este standard, ci la film: "Restul e tacere". Speram sa fie interesant.
Daca macar un e-zambet as fi primit de la dvs, ziua mea de nastere ar fi fost si mai perfecta. Noroc ca eu mereu incerc sa vad jumatatea buna a lucrurilor: eu si copiii mei suntem sanatosi, prietenii mei din jur ma iubesc.
Restul e tacere...
anca
.
*******************
Poze cu noiVeronica-Elena 14 ani, Tudor-Iulian 11 ani, Robert-Adrian 2 anisori
anca_nicolae spune:
Atat.
******************
Asta a fost, pana acum 
, povestea copilului din mine. Probabil va veni si acel timp, cand o voi recauta. Tot eu. Dar de data asta, nu ca anca ce o cauta pe ea, pentru a-i "cere prietenia". Nu. O voi cauta ca un "colaborator": ea va trebui sa imi dea acele detalii despre tatal meu, iar eu ii voi oferi "liniste". Asta, daca va fi SI ea "inteligenta" si va alege sa iesim amandoua in castig. Altfel... .
O seara buna... si sper ca nu a fost prea lunga povestea mea :))). Si daca a fost, asta este .
Poze cu noiVeronica-Elena 14 ani, Tudor-Iulian 11 ani, Robert-Adrian 2 anisori
pogonici1977 spune:
anca, am citit cu sufletull la gura povestea ta si iti multumim ca neai relatat deschis ce inseamna cu adevarat adoptia prin ochii unui copil adoptat..
mai asteptam vesti si consemnari de la tine
marumiha spune:
ANCA- am citit toata povestea ta ,esti o fata f.inteligenta ,ambitioasa si cu multa rabdare . Pacat ca aceasta relatie nu poate sa fie o relatie normala si de lunga durata.
Imi pare f.rau.Sper si iti doresc sa nu suferi prea mult chiar daca e greu de acceptata situatia asta care din pacate nu este asa cum iti doresti.
Am citit multe povesti despre adoptie ,am vazut multe emisiuni in care se intilnesc copii cu mamicile care dintr-un motiv sau altul au fost nevoite sa-i abandoneze ,insa povestea ta scrisa atit de bine ma face sa ma gindesc cit este de greu pt.un copil adoptat sa -si caute "radacinile" si sa accepte faptul ca a fost abandonat .Ma gindesc la copilul meu cind o sa creasca mare si o sa aiba dorinta de a-si cunoaste "radacinile",ce va simti ?
Multumesc mult pt.ca ai dorit sa ne impartasesti si noua povestea ta.
Iti doresc sa ai o viata linistita alaturi de copiii tai.
O seara buna!
Poze
liliana csaki spune:
Anca, am citit si eu povestea ta. Am o amica(are cam aceiasi varsta ca tine, sot, copii), are o poveste oarecum asemanatoare, diferenta e ca femeia care i-a dat viata a refuzat categoric s-o intalneasca pe amica mea dar i-a cerut acelasi lucru, sa n-o mai caute pt. ca ea are o familie care nu stie nimic de trecutul ei si vrea ca lucrurile sa ramana asa.
La fel ca si tine si ea tot spera s-o intalneasca, sa se vada, sa vorbeasca.
Nu te supara pe mine si nu mi-o lua in nume de rau, poti sa spui de ce te incapatanezi sa stabilesti o legatura cu ea. Pentru mine din afara, stiu ca e dureros ce spun si-mi cer scuze daca te ranesc, e foarte clar ca n-o interesezi, probabil ca n-ai interesat-o niciodata, esti o pata pe trecutul ei, credea c-a scapat de ea, nu vrea o legatura cu tine si sunt convinsa ca nu regreta o clipa decizia pe care a luat-o atunci. Explicatia amicei mele a fost ca vrea s-o cunoasca personal, s-o priveasca in ochi, ok. tu ai facut asta, de ce vrei mai mult?
Intreb fara rautate, doar pt. ca la randul meu sunt mama de doi copii adoptati si sincer, m-ar durea sufletul sa stiu ca atunci cand va veni vremea, ei s-ar tine scai de femeia care le-a dat viata desi i-ar respinge in mod sistematic. Ma-ntreb daca incerci sa gasesti la ea ceva ce ti-a lipsit in familia adoptiva, poate ca noi toate am avea de invatat din experientele voastre.
Copiii mei stiu ca sunt adoptati, sunt convinsa ca va veni ziua cand vor vrea sa le cunoasca cele ce le-au dat viata, mi se pare firesc si-i voi sprijini, dar de ce ar vrea mai mult?
simo_73 spune:
Anca, am citit fara pauza tot ce ai scris (sunt la serviciu), esti foarte puternica, si eu daca eram in locul tau tot asa as fi procedat.
Totusi imi pun o singura intrebare (poate ca e cam dura intrebarea mea): Ce suflet are aceasta femeie ????
"In viata nu e suficient ca ai ales drumul cel bun. Daca nu mergi repede inainte, te calca in picioare cei care vin din urma."
(Will Rogers)
simona
simo_73 spune:
si sa revin la subiect "cand spunem unui copil ca este adoptat", pot spune cu mana pe inima, ca eu cand am pornit pe drumul adoptiei gandeam ca nu am sa ii spun niciodata copilului ca este adoptat, sotul meu insa este de parere ca trebuie sa stie, dar datorita voua care sunteti pe acest forum mi-am schimbat aceasta idee care mi se pare acum "tampita", copilul are tot dreptul sa stie ca eu nu sunt aceea mama care la purat in pantece ci eu sunt mama care il creste, care il iubeste si lupt pentru el, sunt prietena lui cea mai buna
"In viata nu e suficient ca ai ales drumul cel bun. Daca nu mergi repede inainte, te calca in picioare cei care vin din urma."
(Will Rogers)
simona
anca_nicolae spune:
Buna fetelor!
interesante pareri, concluzii, intrebari. Am sa raspund pe rand, pentru ca ma imaginez EU in locul vostru.
Intrebarea: de ce o mai caut?
Aici, initial, am gandit ca amica lui Liliana, am vrut 3 chestii:
- sa stiu din ce fel de relatie m-am nascut [viol, iubire, amor de-o noapte etc]. Asta pentru ca... sunt momente in care religia/ si alte arte considera ca totusi, un copil nu apare DOAR dintr-o imperechere trupeacsa, ci cu un scop, cu o motivatie, cu un mesaj. Am vrut sa incerc s aaflu daca port vreun mesaj in mine sau nu. O sa raspund despre asta mai jos.
- sa stiu ce fel de caracter au parintii mei naturali, cu cine semna, la chetia cutare, dar cutare, etc. V-am zis, ORICAT isi iubesc parintii adoptivi copilul [chiar eu, desi am 3 copii naturali, ma bate gandul cateodata sa si adopt unul de la vreo casa...], totusi, nu pot forma 100% caracterul copilului-viitor adult. Buna crestere, environmentul, paritnii, eductaia pot determina schimbari in caracter/personalitate, dar nu 100%. Bagajul genetic are ponderea lui destul de mare. Asta poate insemna si un lucru bun, nu neaprat rau. Eii, aici am avut si o "motivatie" in plus, din cauza lui tata [mama imparatsea mai putin ideea] care spunea ca SIGUR un copil de la casa de copii provone dintr-o mama denaturata etc.. Am vrut sa vad daca este asa, eu presimteam ca nu poate fi regula, poate sunt si cazuri mai aparte, desi reept, NU stiam ca sunt adoptata.
- medical, am vrut sa stiu daca parintii naturali au vreo boala care m-ar impiedica sa fac copii [eu ma hotarisem sa fac primul copil].
Acum, Liliana m-a intrebat de ce, dupa ce am privit-o in ochi si mi-am raspuns la anumite chestii, de ce totusi AM MAI continuat cu cautarea, vazand clar refuzul ei. Pentru ca, in acea ora la cofetaria Bucuresti, povestea ei si a mea a continut NEASTEPAT DE MULTE puncte comune intre gandirea ei si a mea, zic neasteptat, in conditiile in care eu mereu am "crezut" in existenta bagajului genetic...
Si totusi... cum mi-a povestit ea despre relatia de iubire [:), sunt mandra macar de atat ;)], ce a gandit in perioada de greturi si rau pana sa afle despre sarcina, cum a gandit imediat dupa ce a aflat, cum si-a ORGANIZAT ea timpul si viata pana la cele 9 luni, ea avand doar 16 ani, mi-a revelat in fata mea un om f asemanator cu mine [nu fizic].
Povestea ei, poate adevarta, sau doar partial:
Pe scurt, ea a venit in ro in 1970, cu parintii, refugiati politic din Rusia, aici in Bucuresti avea strict doar pe cei 2 parinti, nu rude nimic. Romana se apucase sa o invete, o stia mediu, la liceu era clasa 10, f buna la mate si romana, engleza, etc. Nu mi-a zis cum l-a cunoscut pe EL [cred ca a banuit ca as putea retine orice detalii ], dar mi-a povestit, chiar FRUMOS, si cu placere in gandurile ei, despre relatia lor. Au fost vreo 4 luni impreuna, in sensul de dialog literar, spiritual, vorbeau multe lucruri interesante, mergeau la teatru, film, etc... el lucra la ambasada [nu mi-a zis care, banuiesc ca rusa, ea stiind doar rusa, romana prea putin], avea 30 de ani, casatorit, o fetita mica de vreo 3-4 ani, mama si fiica in tara lor, doar el aici. Acele 4 luni au fost "inocente". Intr-o zi au mers in plimbare in padurea Baneasa [yess, de asta sunt eu in comuniune cu natura ], si au ajuns la o apropiere mai mare, de comun acord, desi ea era fata mare, insa el nu o credea. Cand el a constatat ca da, asa era, cica s-ar fi oprit... de fapt, mama naturala mi-a zis ca ea nici nu stie daca atunci s-a derulat pana la capat sau nu amorul, pt ca ea nu a avut dureri... Dupa acea zi, el i-a explicat ca si-a dat seama ca totusi.. e prea mare dif de varsta intre ei, si ca trebuis a se desparta. S-au despartit de comun acord, fara cearta, dupa o comunicare perfecta, asa povestea ea... Timp de cateva saptamani/luni, tot simtea rau la stomac... a mers cu mama ei la medic internist, ala, stiind-o eleva premianta, i-a dat pastile pt gastrita... Dupa 1 saptamana, vazand ca tot nu-i trece, s-a gandit ca mediciul internist nu si-a dat seama si ca ea are o boala mai garva la stomac... asa ca a decis sa mearga singura la medicul de la scoala. Acolo, acel medic, normal, imediat a controlat-o si i-s psus: esti bortzoasa!
In acest moment al povestii, eu am intrebat-o: si ce ati gandit in acea clipa????? V-ati panicat?
Ea mi-a rapsuns: pai ce sa gandesc, ca nu stiam cuvantul, si am intrebat pe medic: adica ce boala este asta?
si medicul i-a raspuns: adica o sa ai un copil.
revin
Poze cu noiVeronica-Elena 14 ani, Tudor-Iulian 11 ani, Robert-Adrian 2 anisori
anca_nicolae spune:
Evident, eu, anca, am revenit cu intrebarea: si acum, ACUM, cand va era clar ce a zis medicul, ce ati gandit?
Si mama naturala mi-a raspuns uimtor [din pct meu de vedere]: M-am bucurat pentru ca mi-am dat seama ca sunt SANATOASA, nu am cancer la stomac cum banuiam, si deci, nu o sa mor.
...
Eu anca, am intrebat: daa, era fff importnat, si APOI, ce v-ati gandit s afaceti? Cum sa le spuneti parintilor.. lui?
Ea: aaa, am stat foarte linistita, m-am gandit ca o sa le spun cand o sa ma intrebe!!!!!!!! Si, din acea zi, pt ca m-am bucurat de sanatate, NU am mai avut nici o greata, din clipa aceea pana te-am nascut m-am simtit perfect. Am fost la scoala normal, toata sarcina m-am ingrasat f putin, doar 1 masura in plus mi-am luat la pantaloni, nimeni nu a observat [eu fiind rusoaica eram oricum mai dezvoltata decat restul elevelor]. Am facut si toate orele de sport :). Acasa, m-am gandit ca o sa-mi schimb programul de lectii, le voi face cand nu sunt parintii acasa, si cand vin de la serv, eu o sa dorm, astfel TOATA sarcina nimeni nu a observat nimic. O singura persoana, profesoara mea de engleza la meditaie, pe care eu o iubeam f mult, m-a intrebat de ce m-am ingrasat. Atat. Despre nastere, imi facusem planul sa merg la spital cand mi-a zis medicul [ea asa credea, ca se naste la dpn...] si apoi sa ma intorc acasa [credea ca va sta doar cateva ore].
dar nu a fost asa...
revin
Poze cu noiVeronica-Elena 14 ani, Tudor-Iulian 11 ani, Robert-Adrian 2 anisori