provocare...oarecum

studiu de caz:

ateu de cativa ani buni, sistemul de viata si de gandire construit pe linie ateista, provenit din familie nereligioasa, educatia tot asa...in esenta multumit cu ce are si cu viata lui.

insa se simte descoperit si neputincios in fata accidentelor de viata, oameni care mor din senin, probleme ale celor dragi pe care el nu le poate rezolva...I-ar fi usor si comod sa creada ca cineva mai mare i-ar rezolva astea. Dar cum sa creada cand stie ca se minte pe el insusi, cum sa accepte ceva ce stie ca este o fictiune, doar pentru ca i-ar fi mai comfortabil?

Intrebare: cum ar ajunge un ateu de genul descris mai sus sa creada la modul autentic, si nu de fatada sau de ritual?

b.nica spune:

In niciun caz pornind de la ideea ca Doamne Doamne ii va rezolva problemele.
Primul pas trebuie facut cu o introspectie care sa lamureasca starea lui sufleteasca;atunci cand va intelege ca numai dand iubire poti sa fi iubit cu adevarat, de cei din jur si de Dumnezeu deopotriva,va putea merge mai departe si aproape sigur, va observa cum de la sine, va veni dorinta de a spune o rugaciune cu lacrimile curgand ca dupa inlaturarea unui stavilar,observand ca viata capata alte valente si implicit alte solutii.
Desigur aceasta este parerea mea dar fiecare Il descopera pe Dumnezeu in felul lui si dupa cum ii este menit.

J G spune:

Laina, din punctul meu de vedere (eu fiind exact asa cum ai descris acea persoana) este imposibil sa ajungi sa crezi in Dumnezeu.
Cat despre problemele descrise, trebuie sa inteleaga ca acestea se intampla asa, random (nu stiu cum sa ma exprim). Si ca moartea nu e un lucru rau pentru cei care mor.


J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

sanziana72 spune:

Intrebarea e: De ce ar trebui acest ateu sa ajunga sa creada ?

Fiecare isi gaseste propriile raspunsuri la problemele vietii in functie de incercarile prin care trece. Ca sa putem trai linistiti avem nevoie sa intelegem, dar nu toti inteleg acelasi lucru.

Categorisirea ateu/credincios... nu e neaparat cea mai corecta. Uneori raspunsurile sunt doar spirituale sau logice sau o persoana gaseste explicatiile care il ajuta in diferite filozofii/religii...

Chiar necrezand ca exista cineva mai mare care sa poata rezolva lucrurile, cine spune ca un om trebuie sa rezolve toate problemele celorlalti, chiar daca ii sunt dragi ? Atunci ar insemna sa se creada Dumnezeu, dar el nu crede in existenta lui...


"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)

fdoina spune:

zicea un parinte ceva de genul :ia prefa-te putin ca Dumnezeu exista, si ai sa vezi ca o sa inceapa sa se prefaca si Dumnezeu ca exista...totul e sa vrei, sa-L cauti

Laina spune:

multam de raspunsuri. ma gandeam eu ca e cam imposibil.

fdoina, si daca stii foarte bine ca doar te prefaci? cand te joci cu copilul cu papusile, te prefaci ca le dai de mancare, ca le culci etc....dar la un moment dat zici "gata cu joaca, mami are treaba". in nici un caz nu te apuci sa crezi ca intr-adevar hranesti papusile.

b.nica, poti sa iubesti oamenii, poti sa faci bine si sa nu vrei raul, fara a fi credincios? eu spun ca da.

sanziana, da, asta e problema, trebuie sa inteleaga ca nu e obligat sa rezolve problemele celorlalti, sa nu simta el ca are aceasta responsabilitate.

JG, stiu. asa si eu.

sunt insa si atei care ar vrea sa creada, dar nu pot. unii vor sa creada din nevoia de ritual, altii vor sa simta ca sunt parte din ceva. Ma uitam la baptisti de la mine din oras...bai, is asa uniti, si au asa un fel de...nush cum sa spun...pace interioara, incredere ca-s aparati...de sa mor daca nu-i invidiez, chit ca stiu ca pt mine ar fi o minciuna...

ham spune:

totzi cei dinainte de Hristos or fost in afara grijii lui Dzeu shi implicit or ajuns in iad?

Dzeu nu are nevoie de credintza ta, in skimb itzi pretinde sa fii OM.

eu cred ca decat sa respectzi nishte ritualuri de frica sau k Dzeu sa-tzi rezolve problemele, mai bine lipsa.
crezi fiindca crezi, nu fiindca altfel o patzeshti; din pacate majoritatea credem din acelashi motiv pt. care preferam sa fim angajatzi decat sa ne luam soarta in maini- fiindca ideea de a avea pe cineva ce te conduce itzi ofera senzatzia de sigurantza.

Laina spune:

ham, imi place semnatura ta de nu mai pot!

ai dreptate, e greu sa fii raspunzator pentru propria soarta, si sa accepti lucrurile pe care nu le poti schimba, si sa le schimbi pe cele care tin de tine...

dar cel mai usor e sa te mangai de o nereusita sau de o durere cu "asa a vrut dumnezeu"....

eugcem spune:

Un parinte la care tin mult spunea ca si credinta e un dar al lui Dumnezeu. Noi il cautam, dar pana cand nu vine acel ceva de la Dumnezeu nu credem. Intr-o carte spunea cineva ca ajunsese, dupa multe discutii teologice si cautari, sa accepte teoretic, logic ideea lui Dumnezeu, si chiar Il acceptase teoretic, dar totusi nu simtea, inca nu credea. Abia la un moment dat a inceput a crede cu adevarat, din inima, din suflet, cand a venit si darul de la Dumnezeu.

Eugenia si Nicolae mic (18 iulie 2006)

http://new.photos.yahoo.com/eugeniacroitoru/album/576460762390905087

fdoina spune:

Laina, ar fi multe de zis, dar cum fiecare om e unic, retetele sunt imposibile ...oricum, ideea nu era sa te prefaci, ci doar sa cauti...si cautarea asta, orice ar zice unii, se face ritual, iar ritualul e raspunsul omului catre Dumnezeu

JG, stii cum se spune, niciodata sa nu spui niciodata

EUgenia, , cred ca multi suntem in situatia omului aceluia

Laina spune:

mah, stiti care-i chestia ciudata? ca io tind sa cred cu inima, adica ACOLO cred, insa mintea e defecta. din punct de vedere intelectual si logic NU POT.

stiti cum facem cruce....la TATAL ma blochez...acolo nu merge ceva...cand ajung la FIUL e mai cald si mai bine...si dup'aia e mai usor :)))


da, stiu, mare figura...