Depresia cauzata de infertilitate
Raspunsuri - Pagina 14
CrisaS spune:
Fetelor...mari adevaruri spuneti voi acolo insa in prima secunda ma termina nervos!!! Ma doare..iar persoanele care pun intrebarile astea sau care insista in a te intreba de obicei mergi pe ideea ca ''atat pot atat dau'' si de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere!! Asa ca sa fim noi sanatoase(dar nici cu asta nu ma pot lauda!!) si om mai vedea. Insa chestia cu depresia e putin cam mult spus...cred eu..stand si gandindu-ma cand sant mai linistita am ajuns la concluzia ca nu trebuie chiar asa sa fii sfarsita incat sa pui problema unei depresii. E dezamagirea, e supararea , dar totusi pana la depresie...zic eu ca e cale lunga.
Eu, de o bucata e vreme incerc sa ma autoeduc si sa nu mai fiu asa de daramata cand ceva nu e in regula..iar la faza cu copilul..deja vreau , imi impun sa nu ma mai gandesc minut de minut si zi de zi DOAR la chestia asta.Petnru ca asa ajunsesem.
Ma rog sant multe de spus dar..teoria ca teoria dar practica ne omoara!!
Va doresc un weekend placut tuturor...si bebei cat mai curand!!
Crisa
http://tt.lilypie.com/5ygUm4.png
unducthable spune:
Depresia este si din cauza celor din exterior.
Afla sau stiu ca nu ai inca un copil, si se uita la tine ca si cum ESTI OBLIGAT SA FII TRIST DIN CAUZA ASTA ...
uite ca eu nu mai vreau sa fiu trista , sa joc dupa cum vrea lumea ...
daca mai vin momente de tristete , in singuratatea gandurilor mele, ma rog la Dumnezeu si am invatat sa vad ca Dumnezeu ma ajuta , chiar ma ajuta , chiar trec peste depresie , chiar pot fi frumoasa , senina si pot realiza si pot iubi si pot face inca multe lucruri superbe in viata asta trecatoare
dar de multe ori uit, si mai dau de cate o persoana "ingrijorata vezi doamne de soarta mea ... " si cand ma uit la ea , imi aduc aminte , DOMNE , IO TREBUIE SA FIU TRISTA , PENTRU CA TREBUIE SA FIU IN RANDUL LUMII SI LA RAPORT SA FIE ACOLO SI COPIII , uit ca a ramane gravida , omeneste vorbind nu e rodul muncii unei persoane, e un fenomen natural , si mai adanc gandindu-ma , este dupa Voia Domnului, si intr-o zi vom intelege foarte bine de ce am dus si aceasta lupta
deja am inteles , de ce in trecut anumite nedreptati a trebuit s ale traiesc , si mi-am dat seama ca mi-am batut capul ca proasta , ca pana la urma Dumnezeu tot mi-a dat ceva bun ; Dumnezeu stie cat de mult ne dorim un copilash , nu trebuie sa dovedim si altora asta ... , noi si Dumnezeu , atat
va pup cu drag si Doamne ajuta si multa pace sufleteasca va doresc , diana
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
poze cu noi
http://www.dianabostan.evonet.ro/nunta.asp
romanitza spune:
Nu am mai scris de mult timp pe site, am vrut sa las totul in suspendare si sa vad ce se intampla... Nu s-a intamplat minunea pentru mine dar, cu toate astea, m-am bucurat de viata, mi-am facut noi prieteni, am fost in vacante frumoase si am reinceput vizitele pe la medici. Urmeaza laparoscopia pentru mine, undeva prin Septembrie... Ufff, mai e atat de mult timp pana atunci, simt ca intru iar in criza, de fapt am ajuns la concluzia ca timpul care trece este problema mea, simt ca voi deveni mama , doar ca e o chestiune de timp...
Tot citind si cautand diverse informatii pe net despre fetele din Canada care au probleme de fertilitate, am dat peste scrisoare unei persoane care s-a luptat 11 ani cu infertilitatea si a reusit in cele din urma sa isi indeplineasca visul de adeveni mama a doi baietei gemeni.
Daca aveti timp, puteti sa ii cititi scrisoarea dinainte de a ramane insarcinata, eu pot spune ca m-am regasit in totalitate in tot ce a scris acolo...
Scrisoarea este adresata deschis tuturor rudelor si prietenilor care uneori, fara sa vrea, te pot rani prin cuvinte sau atitudini...Imi cer scuze, dar scrisoarea este in engleza si din lipsa de timp, nu o pot traduce acum, sper ca nu e nici o problema.
"I want to share my feelings about infertility with you, because I want you to understand my struggle. I know that understanding infertility is difficult; there are times when it seems even I don't understand. This struggle has provoked intense and unfamiliar feelings in me and I fear that my reactions to these feelings might be misunderstood. I hope my ability to cope and your ability to understand will improve as I share my feelings with you. I want you to understand.
You may describe me this way: obsessed, moody, helpless, depressed, envious, too serious, obnoxious, aggressive, antagonistic, and cynical. These aren't very admirable traits; no wonder your understanding of my infertility is difficult. I prefer to describe me this way: confused, rushed and impatient, afraid, isolated and alone, guilty and ashamed, angry, sad and hopeless, and unsettled. My infertility makes me feel confused. I always assumed I was fertile. I've spent years avoiding pregnancy and now it seems ironic that I can't conceive. I hope this will be a brief difficulty with a simple solution such as poor timing. I feel confused about whether I want to be pregnant or whether I want to be a parent. Surely if I try harder, try longer, try better and smarter, I will have a baby.
My infertility makes me feel rushed and impatient. I learned of my infertility only after I'd been trying to become pregnant for some time. My life-plan suddenly is behind schedule. I waited to become a parent and now I must wait again. I wait for medical appointments, wait for tests, wait for treatments, wait for other treatments, wait for my period not to come, wait for my partner not to be out of town and wait for pregnancy. At best, I have only twelve opportunities each year. How old will I be when I finish having my family?
My infertility makes me feel afraid. Infertility is full of unknowns, and I'm frightened because I need some definite answers. How long will this last? What if I'm never a parent? What humiliation must I endure? What pain must I suffer? Why do drugs I take to help me, make me feel worse? Why can't my body do the things that my mind wants it to do? Why do I hurt so much? I'm afraid of my feelings, afraid of my undependable body and afraid of my future.
My infertility makes me feel isolated and alone. Reminders of babies are everywhere. I must be the only one enduring this invisible curse. I stay away from others, because everything makes me hurt. No one knows how horrible is my pain. Even though I'm usually a clear thinker, I find myself being lured by superstitions and promises. I think I'm losing perspective. I feel so alone and I wonder if I'll survive this.
My infertility makes me feel guilty and ashamed. Frequently I forget that infertility is a medical problem and should be treated as one. Infertility destroys my self esteem and I feel like a failure. Why am I being punished? What did I do to deserve this? Am I not worthy of a baby? Am I not a good sexual partner? Will my partner want to remain with me? Is this the end of my family lineage? Will my family be ashamed of me? It is easy to lose self-confidence and to feel ashamed.
My infertility makes me feel angry. Everything makes me angry, and I know much of my anger is misdirected. I'm angry at my body because it has betrayed me even though I've always taken care of it. I'm angry at my partner because we can't seem to feel the same about infertility at the same time. I want and need an advocate to help me. I'm angry at my family because they've always sheltered and protected me from terrible pain. My younger sibling is pregnant; my mother wants a family reunion to show off her grandchildren and my grandparents want to pass down family heirlooms. I'm angry at my medical caregivers, because it seems that they control my future. They humiliate me, inflict pain on me, pry into my privacy, patronize me, and sometimes forget who I am. How can I impress on them how important parenting is to me? I'm angry at my expenses; infertility treatment is extremely expensive. My financial resources may determine my family size. My insurance company isn't cooperative, and I must make so many sacrifices to pay the medical bills. I can't miss any more work, or I'll lose my job. I can't go to a specialist, because it means more travel time, more missed work, and greater expenses. Finally, I'm angry at everyone else. Everyone has opinions about my inability to become a parent. Everyone has easy solutions. Everyone seems to know too little and say too much.
My infertility makes me feel sad and hopeless. Infertility feels like I've lost my future, and no one knows of my sadness. I feel hopeless; infertility robs me of my energy. I've never cried so much nor so easily. I'm sad that my infertility places my marriage under so much strain. I'm sad that my infertility requires me to be so self-centered. I'm sad that I've ignored many friendships because this struggle hurts so much and demands so much energy. Friends with children prefer the company of other families with children. I'm surrounded by babies, pregnant women, playgrounds, baby showers, birth stories, kids' movies, birthday parties and much more. I feel so sad and hopeless.
My infertility makes me feel unsettled. My life is on hold. Making decisions about my immediate and my long-term future seems impossible. I can't decide about education, career, purchasing a home, pursuing a hobby, getting a pet, vacations, business trips and houseguests. The more I struggle with my infertility, the less control I have. This struggle has no timetable; the treatments have no guarantees. The only sure things are that I need to be near my partner at fertile times and near my doctor at treatment times. Should I pursue adoption? Should I take expensive drugs? Should I pursue more specialized and costly medical intervention? It feels unsettling to have no clear, easy answers or guarantees.
Occasionally I feel my panic subside. I'm learning some helpful ways to cope; I'm now convinced I'm not crazy, and I believe I'll survive. I'm learning to listen to my body and to be assertive, not aggressive, about my needs. I'm realizing that good medical care and good emotional care are not necessarily found in the same place. I'm trying to be more than an infertile person gaining enthusiasm, joyfulness, and zest for life.
You can help me. I know you care about me and I know my infertility affects our relationship. My sadness causes you sadness; what hurts me, hurts you, too. I believe we can help each other through this sadness. Individually we both seem quite powerless, but together we can be stronger. Maybe some of these hints will help us to better understand infertility.
I need you to be a listener. Talking about my struggle helps me to make decisions. Let me know you are available for me. It's difficult for me to expose my private thoughts if you are rushed or have a deadline for the end of our conversation. Please don't tell me of all the worse things that have happened to others or how easily someone else's infertility was solved. Every case is individual. Please don't just give advice; instead, guide me with your questions. Assure me that you respect my confidences, and then be certain that you deserve my trust. While listening try to maintain an open mind.
I need you to be supportive. Understand that my decisions aren't made casually, I've agonized over them. Remind me that you respect these decisions even if you disagree with them, because you know they are made carefully. Don't ask me, "Are you sure?" Repeatedly remind me that you love me no matter what. I need to hear it so badly. Let me know you understand that this is very hard work. Help me realize that I may need additional support from professional caregivers and appropriate organizations. Perhaps you can suggest resources. You might also need support for yourself, and I fear I'm unable to provide it for you; please don't expect me to do so. Help me to keep sight of my goal.
I need you to be comfortable with me, and then I also will feel more comfortable. Talking about infertility sometimes feels awkward. Are you worried you might say the wrong thing? Share those feelings with me. Ask me if I want to talk. Sometimes I will want to, and sometimes I won't, but it will remind me that you care.
I need you to be sensitive. Although I may joke about infertility to help myself cope, it doesn't seem as funny when others joke about it. Please don't tease me with remarks like, "You don't seem to know how to do it." Don't trivialize my struggle by saying, "I'd be glad to give you one of my kids." It's no comfort to hear empty reassurances like, "You'll be a parent by this time next year." Don't minimize my feelings with, "You shouldn't be so unhappy." For now, don't push me into uncomfortable situations like baby showers or family reunions. I already feel sad and guilty; please don't also make me feel guilty for disappointing you.
I need you to be honest with me. Let me know that you may need time to adjust to some of my decisions. I also needed adjustment time. If there are things you don't understand, say so. Please be gentle when you guide me to be realistic about things I can't change such as my age, some medical conditions, financial resources, and employment obligations. Don't hide information about others' pregnancies from me. Although such news makes me feel very sad, it feels worse when you leave me out.
I need you to be informed. Your advice and suggestions are only frustrating to me if they aren't based on fact. Be well informed so you can educate others when they make remarks based on myths. Don't let anyone tell you that my infertility will be cured if I relax and adopt. Don't tell me this is God's will. Don't ask me to justify my need to parent. Don't criticize my course of action or my choice of physician even though I may do that myself. Reassure yourself that I am also searching for plenty of information which helps me make more knowledgeable decisions about my options.
I need you to be patient. Remember that working through infertility is a process. It takes time. There are no guarantees, no package deals, no complete kits, no one right answer, and no "quickie" choices. My needs change; my choices change. Yesterday I demanded privacy, but today I need you for strength. You have many feelings about infertility, and I do too. Please allow me to have anger, joy, sadness, and hope. Don't minimize or evaluate my feelings. Just allow me to have them, and give me time.
I need you to be strengthening by boosting my self esteem. My sense of worthlessness hampers my ability to take charge. My personal privacy has repeatedly been invaded. I've been subjected to postcoital exams, semen collection in waiting room bathrooms, and tests in rooms next to labor rooms. Enjoyable experiences with you such as a lunch date, a shopping trip, or a visit to a museum help me feel normal.
Encourage me to maintain my sense of humor; guide me to find joys. Celebrate with me my successes, even ones as small as making it through a medical appointment without crying. Remind me that I am more than an infertile person. Help me by sharing your strength.
Eventually I will be beyond the struggle of infertility. I know my infertility will never completely go away because it will change my life. I won't be able to return to the person I was before infertility, but I also will no longer be controlled by this struggle. I will leave the struggle behind me, and from that I will have improved my skills for empathy, patience, resilience, forgiveness, decision-making and self-assessment. I feel grateful that you are trying to ease my journey through this infertility struggle by giving me your understanding. "
Idaira spune:
Ar fi binevenita o traducere...nu toata lumea se descurca excelent cu engleza 
. A mea e de nivel bazic,si mi-ar place tare mult sa citesc scrisoarea in toate detaliile ei!!!
www.comadronas.org/galeria/index.php?action=showpic&cat=4&pic=110" target="_blank">Cautind o bucatica de viata
"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"-
Albert Einstein
cecilia L spune:
cei din apropierea ta, mai ales familia te raneste cel mai tare, atunci candd iti doresti un copil, automat toate intrebarile te dor, simpla remarca dar voi de ce nu faceti un bebe?pe mine ma termina, ca sa nu mai spun ca mai auzeam, saraca nu poate face bebe, e vina ei....atunci muream, mai ales ca am pierdut o sarcina....si uite asa au trecut anii si nu am spus nimic, pana intr-o zi cand i-am spus sotului, daca mai aud o remarca zau ca ii ''trimit la plimbare'', si m-au lasat in pace, se mai intampla sa ma intrebe de ce nu fac un copil ....raspunsul: o sa am un bb cand o vrea Doamne Doamne....si DD a vrut.
Va doresc sa aveti copilul mult dorit, nu lasati pe nimeni sa va provoace durere,fie mama sau soacra, nu meritati asta, taiati raul din radacina.....dupa rusine nu bei apa.
Cecilia si bebe Cristian Matei(07.09.2007)
poze noi
ioana_p76 spune:
Incerc eu sa fac o traducere a scrisorii pe care a postat-o Romanitza, scrisoare foarte frumos scrisa si in care cred ca se regaseste sau s-a regasit fiecare dintre noi.
Pentru ca e destul de mult, pe masura ce traduc o sa editez mesajul. Unde nu am stiu sa redau exact ideea, am lasat textul original si unde nu am fost sigura pe traducere am trecut in paranteza varianta in engleza.
Am terminat de tradus si aici este TEXTUL FINAL
Vreau sa imi impart sentimentele mele referitoare la infertilitate cu voi, pentru ca vreau ca voi sa-mi intelegeti lupta. Stiu ca a intelege infertilitatea este dificil, sunt dati cand mi se pare ca nici eu nu inteleg. Aceasta lupta mi-a provocat sentimente intense si nefamiliare, cu care nu eram obisnuita, si mi-e frica de faptul ca reactiile mele la aceste sentimente pot fi prost intelese. Sper ca abilityatea mea de a trece peste ele, odata cu abilitatatea voastra de a intelege, se vor imbunatati pe masura ce imi impartasesc sentimentele cu voi. Vreau sa intelegeti.
Puteti sa ma descrieti asa: obsedata, cu toane, neajutorata, deprimata, invidioasa, prea serioasa, agresiva si cinica.Acestea nu sunt caracteristice de admirat; nu-i de mirare ca intelegerea de catre voi a infertilitatii mele e dificila. Prefer sa ma descriu in felul acesta: confuza, grabita si nerabdatoare, tematoare, izolata si singura, vinovata si rusinata, furioasa, trista si fara speranta si parca nu-mi gasesc locul. Infertilitatea ma face sa ma simt confuza. Intotdeauna am presupus ca sunt fertila. Ani in sir am pierdut incercand sa evit sarcina si acum pare ironic ca nu pot concepe un copil.. I hope this will be a brief difficulty with a simple solution such as poor timing. Ma simt confuza referitor la fatul daca vreau sa fiu gravida sau vreau sa fiu parinte. Sigur ca daca incerc mai din greu, mai mult timp, mai bine si cu mai multa intelepciune, voi avea un copil.
Infertilitatea ma face sa ma simt grabita si nerabdatoare.Am aflat de infertilitatea mea numai dupa ce am incercat o perioada sa devin gravida. Deodata, planul meu de viata este in urma de cum imi programasem. Am asteptat sa devin parinte si acum trebuie sa astept din nou. Asteptare dupa programari medicale, teste, tratamente, astept alte tratamente, astept sa nu-mi vina ciclul, astept ca partenerul meu sa nu fie in afara localitatii si astept sarcina. In cel mai bun caz, am douasprezece oportunitati in fiecare an. Cat de batrana voi fi cand imi voi fi format familia?
Infertilitatea ma face sa imi fie frica. Infertilitatea este plina de necunoscute, si sunt inspaimantata pentru ca am nevoie de anumite raspunsuri. Cat va dura? Dar daca nu voi fi niciodata parinte? Cata umilinta trebuie sa mai indur? Cata durere trebuie sa mai suport? De ce medicamentele pe care le iau ca sa ma ajute, ma fac sa ma simt mai rau? De ce corpul meu nu face lucrurile pe care mintea mea vrea sa le faca? De ce sufar atata? Mi-e frica de sentimentele mele, frica de coprul meu pe care nu ma pot baza, frica de viitor.
Infertilitatea ma face sa ma simt izolata si singura. Lucruri care imi amintesc de copii sunt peste tot. Trebuie sa fiu singura care indura aceasta cursa invizibila. Stau departe de altii pentru ca orice ma face sa sufar. Nimeni nu stie cat de oribila e durerea mea. Chiar daca gandesc de obicei cu capul limpede, ma trezesc avand superstitii sau crezand in promisiuni. Ma gandesc ca-mi pierd perspectiva clara asupra lucrurilor. Ma simt asa de singura si ma gandesc daca voi trece peste asta, daca voi supravietui. Infertilitatea ma face sa ma simt vinovata si rusinata. Deseori uit ca infertilitatea este o problema medicala si ar trebui tratata ca atare. Infertilitatea iti distruge respectul de sine si ma simt ca o ratata. De ce sunt pedepsita? Ce am facut sa merit asa ceva? Nu merit oare sa am un copil? Va vrea oare partenerul meu sa ramana cu mine? Este acesta sfarsitul familiei mele? Familia mea va fi rusinata de mine? Este usor sa-ti pierzi increderea in tine si sa te simti rusinat.
Infertilitatea ma face sa ma simt furioasa. Orice ma face furioasa si stiu ca mult din furia mea este directionata gresit. Sunt furioasa pe corpul meu pentru ca m-a tradat, chiar daca am avut intotdeauna grija de el. Sunt furioasa pe partenerul meu pentru ca se pare ca nu putem simti la fel despre infertilitate in acelasi timp. Vreau si am nevoie de un avocat sa am ajute. Sunt furioasa pe familia mea pentru ca ei intotdeauna m-au aparat si protejat de o durere teribila. Verisoara mea mai tanara este insarcinata; mama mea vrea o reunine de familie sa "se dea mare"; cu nepotii ei si bunicii mei vor sa lase mai departe family heirlooms. Sunt furioasa si pe cei ce ma ingrijesc medical, pentru ca se pare ca-mi controleaza viitorul. Ma umilesc, imi aduc durere, se amesteca in intimitatea mea, parca ma iau de sus si cateodata uit cine sunt. Cum pot sa le imprim cat de important este pentru mine a fi parinte? Sunt furioasa pe cheltuielile mele; tratamentul infertilitatii este foarte scump. Resursele mele financiare pot sa imi determine marimea familiei. Compania de asigurari nu coopereaza si trebuie sa fac multe sacrificii ca sa pot plati facturile de la medici. Nu pot sa mai lipsesc de la munca, sau imi voi pierde locul de munca. Nu pot sa merg la un specialist, pentru ca inseamna mai mult timp pentru calatorit, mai mult timp de lipsit de la munca, mai multe cheltuieli. In final, sunt furioasa pe toata lumea. Toata lumea are opinii despre inabilitatea mea de a deveni parinte. Toata lumea are solutii usoare. Toata lumea pare sa stie prea putin si sa vorbeasca prea mult.
Infertilitatea ma face trista si fara speranta. Din cauza ei, ma simt ca si cum mi-am pierdut viitorul si nimeni nu stie de tristetea mea. Ma simt fara speranta, infertilitatea imi fura toata energia. Niciodata n-am plans asa de mult, nu asa usor. Sunt trista pentru ca infertilitatea imi plaseaza casnicia sub mult stress. Sunt trista pentru ca infertilitatea imi cere sa fiu concentrata atat pe mine insami. Sunt trista pentru ca am ignorat multe prietenii pentru ca aceasta lupta doare atat de mult si cere atat de multa energie. Prietenii cu copii prefera compania altor familii cu copii. Sunt inconjurata de copii, femei insarcinate, locuri de joaca, petreceri pt nou-nascuti, povestiri de la nastere, filme de copii, aniversari si multe altele. Ma simt asa de trista si neajutorata. Infertilitatea ma face sa ma simt ca nu m-am asezat inca la locul meu. Viata mea este intr-o continua asteptare. Sa iau decizii asupra viitorului meu imediat sau pe termen lung mi se pare imposibil. Nu pot sa decid asupra educatiei, carierei, a unui camin, casa, asupra urmarii unui hobby, aducerii unui animal in casa, vacante, drumuri in interes de serviciu, primirea de oaspeti. Cu cat ma lupt mai mult cu infertilitatea , cu atat mai putin control am. Aceasta lupta nu are orar, tratamentele nu au garantii. Singurul lucru sigur este ca am nevoie sa fiu alaturi de partenerul meu in momentele fertile si alaturi de doctorul meu in momentele de tratament. Sa ma indrept catre adoptie, sa iau tratamente si mai costisitoare? Imi pare ca si cand nu m-am asezat la locul meu atunci cand nici clare, nici usoare raspunsuri sau garantii.
Ocazional, imi simt panica scazand. Am invatat cateva moduri folositoare de a face fata; sunt convinsa acum ca nu sunt nebuna si cred ca voi supravietui. Invat sa-mi ascult corpul si sa fiu cooperanta, nu agresiva, cand vine vorba de nevoile mele. Realizez ca buna ingrijire medicala si ingrijirea emotionala nu se gasesc in mod necesar in acelasi loc. Incerc sa fiu mai mult decat o persoana infertila castigand entuziasm, stare de bine si chef de viata.
Voi puteti sa ma ajutati. Stiu ca tineti la mine si stiu ca infertilitatea ne afecteaza relatiile. Tristetea mea va cauzeaza si voua tristete, ce ma doare pe mine va doare si pe voi. Cred ca ne putem ajuta unul pe altul sa trecem de aceasta tristete. Individual, parem fara putere, dar impreuna putem fi mai puternici. Poate cateva din aceste sugestii ne vor ajuta sa intelegem mai bine infertilitatea.
Am nevoie sa ma asculti. Sa vorbesc despre lupta mea ma ajuta sa iau decizii. Lasa-ma sa stiu ca esti disponibil pentru mine. Este dificil pentru mine sa-mi exprim gandurile intime daca tu esti grabit sau ai un termen de sfarsit a conversatiei. Te rog, nu-mi spune toate lucrurile rele din lume care s-au inta,plat altora sau cat de usor infertilitatea altcuiva a fost rezolvata. Fiecare caz este unic. Te rog, nu-mi da sfaturi, mai bine ghideaza-ma prin intrebarile tale. Asigura-ma ca-mi respecti confidentele si fii sigur ca-mi meriti increderea. Cand asculti, incearca sa fii cu mintea deschisa.
Am nevoie de tine sa ma sustii. Sa intelegi ca deciziile mele nu sunt luate la intamplare, am agonizat asupra lor. Adu-mi aminte ca imi respceti aceste decizii, chiar daca nu esti de acord cu ele, pentru ca, sa stii, sunt luate cu grija. Nu ma intreba :"Esti sigura?" Repeta-mi ca ma iubesti indiferent de ce este. Am nevoie sa aud asta atat de mult. Lasa-ma sa vad ca intelegi ca asta este o munca foarte grea. Ajuta-ma sa realizez ca poate am nevoie de suport in plus de la profesionisti sau organizatiile care se ocupa de asa ceva. Poate imi poti sugera tu resursele. De asemenea, s-ar putea sa ai nevoie de suport si tu, si mi-e frica de faptul ca nu sunt in stare sa ti-l ofer; te rog nu avea asteptari in privinta asta. Ajuta-ma sa raman concentrata asupra scopului meu.
Am nevoie sa te simti confortabil in prezenta mea si asa ma voi simti si eu confortabil. Sa vorbesti despre infertilitate este adeseori ciudat. Esti ingrijorat ca s-ar putea sa spui un lucru gresit? Impartaseste-mi aceste sentimente! Intreaba-ma daca vreau sa vorbesc. Cateodata vreau, cateodata nu, dar imi va aduce aminte aminte ca iti pasa.
Am nevoie sa fii sensibil. Altfel as putea glumi despre infertilitate, ca sa ma ajut sa trec peste asta, nu pare asa haios cand altii cand altii glumesc despre asta. Te ro, nu ma necaji cu remarci ca "Se pare ca nu stii cum se face", nu-mi ridiculiza lupta zicand "As fi bucuros sa-ti dau unul din copii mei". Nu e nici o mangaiere sa auzi asigurari in gol ca "O sa fii parinte pe vremea asta la anul". Nu-mi minimaliza sentimentele cu "N-ar trebui sa fii asa nefericita". Deocamdata, nu ma forta spre situatii inconfortabile cum ar fi baby shower sau reuniuni de familie. Ma simt deja trista si vinovata, te rog nu ma face sa ma simt vinovata si pentru ca te dezamagesc.
Am nevoie sa fii cinstit cu mine. Lasa-ma sa stiu ca poate ai nevoie de timp sa te adaptezi la unele din deciziile mele. Si eu am nevoie de timp de adaptare. Daca sunt lucruri pe care nu le intelegi, spune. Te rog fii delicat cand ma ghidezi sa fiu realista referitor la lucrurile pe care nu pot sa le schimb, cum ar fi vasta, anumite conditii medicale, resursele financiare si angajamentele de munca. Nu ascunde de mine informatii despre sarcinile altora. Desi astfel de vesti ma fac sa ma simt trista, ma simt mai rau cand ma lasi pe din-afara.
Am nevoie sa fii informat. Sfaturile si sugestiile tale sunt doar frustrante cand nu sunt bazate pe fapte. Fii bine informat astfel incat sa-i educi pe altii cand fac remarci bazate pe mituri. Nu lasa pe oricine sa-ti spuna ca infertilitatea mea va fi vindecata daca ma relaxez si adopt. Nu-mi spune ca asta e vointa lui Dumnezeu. Nu-mi cere sa-mi justific nevoia de a fi parinte. Nu-mi critica cursul actiunilor mele sau alegerea doctorului, desi poate eu o fac. Reasigura-te ca si eu caut multe informatii care sa ma ajute sa iau deciziile in mai buna cunostiinta de cauza.
Am nevoie sa fii rabdator. Adu-ti aminte ca a razbate prin infertilitate este un proces. E nevoie de timp. Nu sunt garantii, nu sunt oferte la pachet, nu sunt kit-uri complete, raspunsuri corecte sau alegeri rapide. Nevoile mele se schimba, alegerile se schimba. Ieri ceream intimitate, azi am nevoie de puterea ta. Tu ai multe sentimente referitor la infertilitate, si eu la fel. Te rog, lasa-ma sa am sentimentele de furie, bucurie, tristete si speranta. Nu-mi minimaliza sau evalua sentimentele. Doar permite-mi sa le am si da-mi timp.
Am nevoie sa fii puternic, sa ma faci sa-mi creasca increderea in mine (I need you to be strengthening by boosting my self esteem). Sentimentul meu de inutilitate imi afecteaza abilitatea de a lua masuri. Intimitatea mea personala a fost in repetate ori invadata. Am fost subiectul al examenelor postcoitale, recoltarii de sperma in toalete, teste in camere situate langa laboratoare. Experiente placute cu tine, cum ar fi o intalnire la pranz, o zi la cumparaturi sau o vizita la un muzeu, ma fac sa ma simt normala.
Incurajeaza-ma sa-mi mentin simtul umorului, ghideaza-ma sa-mi gasesc bucurii. Sarbatoreste cu mine succesele mele, chiar si cele asa de mici precum a trece printr-o consultatie medicala fara a plange. Adu-mi aminte ca sunt mai mai mult decat o persoana infertila. Ajuta-ma impartindu-mi din puterea ta. Poate voi fi vreodata deasupra luptei cu infertilitatea. Stiu ca infertilitatea mea nu va disparea nicodata pentru ca imi va schimba viata. Nu voi fi niciodata capabila sa redevin persoana care eram inaintea infertilitatii, dar deasemenea nu voi mai fi controlata de aceasta lupta. Voi lasa lupta in urma mea si daca reusesc inseamna ca imi voi fi imbunatatit abilitatile pentru empatie, rabdare, uitare, luarea de decizii si devenirea unei persoane mai bune (self-assessment). Ma simt recunoscatoare ca incerci sa-mi usurezi drumul meu in lupta cu infertilitatea, dandu-mi intelegerea ta.
Ioana -the new me! 
animalutele mele iubite
www.petitiononline.com/legemame/petition.html" target="_blank">SEMNEAZA SI TU petitia pentru legea mamelor!
Idaira spune:
Ioana p76 
pt initiativa 
!!!
www.comadronas.org/galeria/index.php?action=showpic&cat=4&pic=110" target="_blank">Cautind o bucatica de viata
"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"-
Albert Einstein
unducthable spune:
legat de familia mea : despre sot am vorbit si multumesc lui Dumnezeu ca el este cel care mi-a fost sortit sa ma faca fericita
mama si mamaia mea sunt doua femei cu demnitate, doua femei frumoase si la suflet si la fizic , si le-am simtit si le simt ca pe niste zane bune , sunt doua comori de nepretuit, ma inclin in fata lor, eu mai am mult de invatat ca sa spun ca sunt ca ele , la caracter chiar , m-au iubit si ma iubesc la fel de mult, fara intrebari, cand am simtit nevoia sa ma descarc la ele, m-au ascultat , dar nu am vazut deznadejede si tristete niciodata in ochii lor, am vazut aceeasi privire plina de madrie ca eu exist pe acest pamant , si aceeasi dragoste neconditionata , sunt binecuvantata de Dumnezeu , la fel pot spune si despre tataie sau tata sau fratele meu drag
multumim pentru traducere , as fii citit si in engleza, dar sunt nerabdatoare sa citesc mai repede textul pus
sanatate multa si numai bine va doresc , concentrati-va si pretuiti adevaratii prieteni sau adevaratii oameni din familia voastra , care va iubesc neconditionat
diana
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
poze cu noi
http://www.dianabostan.evonet.ro/nunta.asp
nikimodo spune:
romanitza dar ai locuit si in Italia inainte ???
ioana_p76 spune:
Idaira multumesc!
Sper ca va fi de folos traducerea mea pentru fetele care nu stiu indeajuns engleza, ma bucur ca am putut fi de ajutor. Si mie mi-a folosit sa traduc aceasta scrisoare ca am meditat mai mult la ce scrie acolo, si m-am regasit foarte bine.
Din pacate nu pot sa zic ca am norocul tau, Unducthable, de parinti asa de intelegatori si care nu te-au facut sa te simti prost din cauza infertilitatii si a faptului ca esti neinteleasa, la mine din pacate asa e, nu m-au inteles, insa nici eu nu am mai incercat sa-i fac sa inteleaga ceva pentru ca , pur si simplu, unii NU POT, indiferent ca-ti sunt parinti, rude, prieteni, indiferent ca tin la tine sau nu, dar am incetat sa mai sper ca ma vor intelege vreodata.
Chiar as vrea sa le dau sa citeasca scrisoarea de mai sus, dar nu cred ca i-ar misca cu nimic.Sau poate, pentru putina vreme, ar sta sa mediteze un pic, dar vor uita asa de repede..
Dar nici nu mai am pretentii..
Ioana -the new me! animalutele mele iubite
www.petitiononline.com/legemame/petition.html" target="_blank">SEMNEAZA SI TU petitia pentru legea mamelor!