Depresia cauzata de infertilitate
Raspunsuri - Pagina 10
magduta-sv spune:
Idaira, ce frumos articol!
E clar ca m-am maturizat si am depasit toate acele faze care m-au marcat de-a lungul timpului. Astazi , citind articolul mi-am amintit ca am trecut si eu prin fiecare etapa pe care o descria in text asa frumos cineva...
Pentru a ne vindeca, trebuie sa trecem prin toate etapele, nu le putem sari ca pe niste trepte , nu le putem ocoli oricit am vrea.
Pe mine cred ca m-a ajutat mult contactul cu copiii-toti prietenii cu care iesim, ne vizitam , au copii. Avem nepotei, 4 finuti si peste tot in jurul nostru , inclusiv la servici au copii. O colega e insarcinata si chiar se temea de reactia mea, stiind ca ne dorim atit de mult un bb. Dar ma bucura reusita ei si a celorlalti si gindul meu e de ce sa traiesc mereu nefericita, cind sint atitia bebelusi in jurul nostru ... Nu ai nostri, dar exista si merita iubiti.
Poate acest lucru nu functioneaza la toate , dar compania lor si nu izolarea si lacrimile m-au scos din starea in care ma aflam.
Numai bine tuturor!
Nu cred ca sintem chiar atit de vulnerabile...cind vrem ceva putem muta si muntii din loc. Noapte buna!
http://news.webshots.com/album/561332501UFlQsF
flori76 spune:
Magduta_sv 
Flori
georgia_c spune:
m-am framantat de atatea ori la gandul si la vesnica intrebare , de ce eu ?.. de ce trebuie sa ma chinui , sa obtin ceva ce imi doresc ... si nu am reusit sa gasesc un raspuns nici macar azi , dupa ceva vreme ... nu pot sa spun ca incerc de mult proiectul bb , mai lunga a foste perioada in care nu puteam incerca .... si acum , nu stiu cum , nu stiu ce , dar ceva m-a schimbat , si am avut o tresarire ,cand o prietena mi-a zis "mi-e aiurea sa ma dragalesc cu fetita mea de-o fata cu tine , ca stiu ca si tu iti doresti copii"....m-am schimbat mult , am ajuns in stadiu in care imi face placere sa ma joc cu nepotii mei ,sa le cumpar jucarii si alte alea ... sa ma bucur de fiecare data cand se mai naste un bb .. tot ce imi doresc este , sa nu ma mai "intorc" la starea initiala ..desi cine stie ...
Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim
Albert Einstein
ioana_p76 spune:
quote:
Originally posted by Magduta_sv
E clar ca m-am maturizat si am depasit toate acele faze care m-au marcat de-a lungul timpului. Astazi , citind articolul mi-am amintit ca am trecut si eu prin fiecare etapa pe care o descria in text asa frumos cineva...
Pentru a ne vindeca, trebuie sa trecem prin toate etapele, nu le putem sari ca pe niste trepte , nu le putem ocoli oricit am vrea.
Pe mine cred ca m-a ajutat mult contactul cu copiii-toti prietenii cu care iesim, ne vizitam , au copii. Avem nepotei, 4 finuti si peste tot in jurul nostru , inclusiv la servici au copii. O colega e insarcinata si chiar se temea de reactia mea, stiind ca ne dorim atit de mult un bb. Dar ma bucura reusita ei si a celorlalti si gindul meu e de ce sa traiesc mereu nefericita, cind sint atitia bebelusi in jurul nostru ... Nu ai nostri, dar exista si merita iubiti.
Poate acest lucru nu functioneaza la toate , dar compania lor si nu izolarea si lacrimile m-au scos din starea in care ma aflam
Magduta, ma bucur pentru tine ca ai reusit sa depasesti depresia si esti la faza in care te poti bucura de copii altora, acest lucru mi-l doresc si eu si sunt dati cand reusesc, dar oricat as incerca sa ma ascund, in adancul sufletului meu sunt trista, mai ales cand il vad pe sotul meu care incearca sa arate ca nu e trist (in preajma copiilor altora), dar ii vad in ochi tristetea...Cred ca m-as minti pe mine daca n-as recunoaste ca, oricat imi impun, nu pot sa-mi reprim sentimentul de tristete pe care il am, deci nu invidie, Doamne fereste!
Asta nu inseamna ca nu ma bucur pentru copii altora, mai ales m-as bucura enorm sa stiu ca prietenele mele (care isi doresc copii la fel de mult ca si mine) sunt insarcinate si poate atunci n-as mai avea si sentimentul de tristete, as avea poate speranta ca se va putea si la noi.
Singura data cand m-am simtit asa impacata si linistita, cum zici tu, a fost cand am mers la maternitate la o prietena de pe forum cand a nascut(pe care atunci o vedeam prima oara in realitate) Atunci n-am simtit decat bucurie pt ea si mult drag pentru bebelus.
quote:
Originally posted by Georgia_c
dar ceva m-a schimbat , si am avut o tresarire ,cand o prietena mi-a zis "mi-e aiurea sa ma dragalesc cu fetita mea de-o fata cu tine , ca stiu ca si tu iti doresti copii"....m-am schimbat mult , am ajuns in stadiu in care imi face placere sa ma joc cu nepotii mei ,sa le cumpar jucarii si alte alea ... sa ma bucur de fiecare data cand se mai naste un bb .. tot ce imi doresc este , sa nu ma mai "intorc" la starea initiala ..desi cine stie ...
Prietena ta mi se pare o fiinta cu bun simt, care a inteles starea ta si nu vrea sa te faca sa te intristezi.
Si ref la starea initiala, de cate ori n-am zis si eu ca am reusit sa scap, dar nu, ea revine fara sa vreau...
De-asta mi se pare o performanta pt voi ca ati reusit sa treceti peste starile astea. Poate sunteti mult prea bune la suflet.
Eu una sunt un om normal..exact ca in articolele de pe pagina precedenta
Ioana
animalutele mele iubite
KoraPop spune:
Idaira nota 10* pentru articolele postate!
Kora
CARPE DIEM!
arianutza spune:
Fetelelor, astazi am intrat sa vad ce mai gasesc nou pe aici si am postat si ceva in legatura cu aceasi problema pe care o avem toate si, intamplator, am dat peste acest subiect; l am citit la serviciu si pe masura ce parcurgeam fiecare rand mi se umpleau ochii de lacrimi. La fel ca multe din fetele de aici, dupa multe stari urate m am gandit ca e ceva in neregula cu mine insa vad ca mai toate ati trecut prin ceea ce am trecut si trec si eu. Uneori simt ca sunt la marginea puterilor, imi vine sa urlu fiindca nu stiu ce sa mai fac. M au ajutat tare mult gandurile si trairile voastre asternute aici. Va pup din toata inima pe toate si ne doresc implinirea dorintei celei mai mari::: un bebelus sanatos si frumos care sa ne umple viata. Am sa revin sa va zic prin ce am trecut eu. Acum ma bufnit plansul ...
abcdef
magduta-sv spune:
Fetelor, am intrat doar sa va pup pe toate si sa va spun ca sinteti minunate, vesele sau mai putin vesele, ca asa e viata. Eu nu vreau sa ma intorc la sentimentele din trecut. Nu le mai dau voie sa ma copleseasca. Cind o sa ma mai bucur de viata? Deja au trecut ceva ani...
Ma gindesc serios la adoptie, dar sotul mai vrea sa asteptam putin. Am sa astept pentru ca asteptarea a devenit deja o rutina.Voiam sa va mai zic ceva: inainte de FIV am donat ovule pentru acele fete care nu pot avea copii din lipsa de ovare, menopauza timpurie, etc. Si nu regret nimic. Undeva poate bate deja jumatate din inima mea. O sa spuneti ca sint nebuna. 
Pupi si ginditi-va ca miine e Valentine's Day!!!
http://news.webshots.com/album/561332501UFlQsF
galliciana spune:
buna, fetelor!!
din pacate, si eu ma confrunt cu aceasta problema!! e trist!
incerc sa cred ca am facut macar un pic, in conditiile in care suntem pe aproape la inceputul vietii unui cuplu - au trecut cam 8 luni, dar, in acest timp, am reusit sa il innebunesc!!!!
Reprosurile lui nu sunt dure, doar realitatea doare! Oare vom reusi vreodata??? e o intrebare f buna, la care nu stiu ce sa raspund! Am obosit si eu in trecerea celor 2 saptamani, de fiecare data ganduri si intrebari!!! E drept, amandoi ne dorim foarte tare copii!!! Viata ne-a oferit si bune si rele, si am acumulat o experienta destul de vasta, oare de ce? poate asa a fost sa fie!! Acum, am facut si polidin...oare e bine? sunt atatea povesti......si, e atat de greu sa stai sa astepti........
hmmmm, daca mai citesc odata, am sa sterg, cred, tot!....
pupici multi
jasmine30 spune:
Dragele mele, eu nu stiu ce sa mai fac sa trec mai repede peste starile acestea de teama pe care le incerc de cand am pierdut 2 sarcini. Gandul ca as putea ramane insarcinata din nou si as putea pierde sarcina din nou ma ingrozeste pur si simplu. Nu pot sa imi controlez psihicul sa nu mai gandeasca negativ. Nu stiu de ce... Si cand mai aud in jurul meu de gravidute la care totul e ok parca am senzatia ca doar mie mi se intampla si ca doar eu sunt predispusa la probleme privind conceptia unui bebe. Imi este atat de frica...Vreau sa incerc sa aflu de la alte fete cum au reusit sa treaca peste moment. Am cautat pe net sa vad cazuri similare dar nu gasesc nici un caz fericit care sa explice si modul in care a reusit sa treaca peste depresia pierderilor si sa o ia de la capat si eventual sa mai duca si la bun sfarsit sarcina cu bb sanatos...
galliciana spune:
jasmine,din fericir pt mine,dar,din pacate pt tine, eu nu am trecut prin ce ai trecut tu, dar trebuie sa gasesti repede puterea de a merge mai departe!! Incearca sa uiti ce a fost rau!!
Da, ai dreptate, si eu am pus problema ca: toate mi se intampla numai mie, dar, cred, ca in ultima vreme am cam renuntat ..........
sau .......nu stiu........
cred ca.....
pupici multi