Povestiri cu tīlc!

marami spune:

Era odata un baiat nascut cu o grava maladie. O maladie pentru care nu exista un leac. Avea 17 ani, dar putea muri in orice moment. Traia in casa lui, sub asistenta permanenta a mamei sale...
Obosit de stat in casa, a decis sa iasa macar o data. Ceruse permisiunea mamei sale. Ea a acceptat. Mergand prin cartierul sau, se uita pe la magazine.
Trecand pe langa un magazin de muzica, privi prin vitrina si observa prezenta unei tinere fete de varsta lui. A fost dragoste la prima vedere. Deschise usa si intra, privind la nimic altceva decat la fata.
Apropiindu-se incet, sosi la tejgheaua unde era fata. Ea il privi si ii spuse surazand: "Pot sa te ajut?'' In timpul acesta el gandea ca acela era cel mai frumos zambet pe care l-a vazut in viata sa. Simtea impulsul de a o saruta. Balbaindu-se ii spuse: "Da........hmmmmmmm...........ummmmmm. Mi-ar placea sa cumpar un CD. Fara sa se gandeasca, prinde primul CD pe care il vede si ii da banii. "Vrei sa ti-l impachetez?" intreaba fata zambind din nou. El ii raspunse ca da. Incetisor, ea merse in magazie si se intoarse cu pachetul si i-l da baiatului. El il ia si iese din magazin...
Se intoarse acasa si, din acea zi, mergea la acel magazin in fiecare zi sa cumpere un CD. Fata il impacheta mereu, iar el se intorcea acasa si il baga in sertar.El era prea timid pentru a o invita in oras si de cate ori incerca, nu reusea niciodata. Mama lui a aflat de aceasta situatie si il incuraja sa incerce... asadar in ziua urmatoare el isi facuse curaj si se duse la magazin. Ca in toate celelalte zile... isi cumpara un CD si ca intotdeauana ea il impacheta. El a luat CD -ul si in momentul in care fata era distrata, a pus repede o foaie cu numarul lui de telefon pe tejghea, apoi a iesit in fuga din magazin.
"Dringggggggg'' Mama lui raspunde la telefon. "Alo?????'' Era fata ce intreba de fiul ei. Mama indurerata a inceput sa planga in timp ce zicea: "Nu stii??????... a murit ieri." A fost o tacere indelungata intrerupta de plansul mamei. Mai tarziu mama lui a intrat in camera fiului pentru a si-l aminti. Decise de a incepe sa se uite prin lucrurile lui. Deschise sertarul si cu mare suprindere gasise un munte de CD-uri impachetate. Nu era nici macar unul deschis. A cuprins-o curiozitatea, vazand atatea si nu putu rezista: a luat un CD si s-a asezat pe pat, uitandu-se, cand un bilet iese din pachetul din plastic... Mama l-a luat pentru a-l citi, scria: "Esti frumos!!!!!!!! Ai vrea sa iesi cu mine?? Te iubesc... Sofia." Mama emotionata deschise si alte CD uri si gasise si alte bilete; pe toate scria acelasi lucru.

MORALA: Asta e viata. Nu astepta prea mult pentru a-i spune cuiva special ceea ce simti. Spune-i astazi. Maine va putea fi prea tarziu. Acest mesaj a fost scris pt. a te face sa reflectezi asupra acestor lucruri... incetul cu incetul... poti schimba lumea...

pozne-npoze
Cristiana, closca de pui Diana (29 sept.1991) si puisor Oana (18 iul.2005)

marami spune:

Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucata de viata

Daca, pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca nu sunt decat o paiata de carpa si mi-ar oferi o bucata de viata, fara indoiala ca n-as spune tot ceea ce gandesc, dar m-as gandi la tot ceea ce spun.
As aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valoreaza, ci pentru ceea ce ele inseamna cu-adevarat.
As dormi putin, n-as mai visa deloc, caci prin fiecare minut cand inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cand ceilalti se opresc, m-as trezi cand altii adorm.
As asculta cand altii vorbesc, si as savura o inghetata buna de ciocolata.
As "trai ca indragostit de dragoste"
Daca Dumnezeu mi-ar oferi inca o bucatica de viata, m-as imbraca simplu, as cadea in genunchi in fata soarelui, lasandu-mi goale corpul si sufletul.
Dumnezeule, daca as avea o inima, mi-as scrie ura pe gheata si as astepta primele raze de soare.
Cu un vis al lui Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cantec de Serrat.
As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sarutul rosu al petalelor.
Dumnezeule, daca as avea o bucata de viata... n-as lasa sa treaca nici o singura; zi fara sa le spun celor pe care-i iubesc cat de mult ii iubesc.
As convinge fiecare barbat, fiecare femeie ca ei sunt preferatii mei si as trai ca indragostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cat se inseala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca imbatranind, fara sa stie ca incep sa imbatraneasca atunci cand inceteaza sa se indragosteasca!
I-as da aripi unui copil, dar l-as lasa sa invete singur sa zboare.
"Cand ma vor pune in cutie..."
I-as invata pe batrani ca moartea nu vine o data cu batranetea, ci cu uitarea.
Am invatat atat de mult de la voi, oamenilor! Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe culmi, fara sa stie ca adevarata fericire consta in felul in care escaladezi muntele.
Am invatat ca atunci cand nou-nascutul strange pentru prima data, in pumnul lui mic, degetul tatalui, il cucereste pentru totdeauna.
Am invatat ca un om n-are dreptul sa-l priveasca pe un altul de sus decat atunci cānd trebuie sa se aplece pentru a-l ajuta sa se ridice.
E adevarat ca multe am putut invata de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, cand ma vor pune in aceasta cutie, vai,eu voi fi murit deja.


Gabriel Garcia Marquez

pozne-npoze
Cristiana, closca de pui Diana (29 sept.1991) si puisor Oana (18 iul.2005)

diplodocus spune:

Mi-am adus aminte si eu de una, legata de nemultumire...

Un taran se caznea cu aratul si se necajea foarte tare din cauza pamintului pietros.
Dar iata ca veni la el un strain mistrerios, ii lua plugul din mina si trase el cele mai frumoase brazde.
-Ar fi bine acum , zise taranul, dar imi lipseste saminta.
-Iata si saminta, zise strainul si intr-o clipa , presara grauntele.
-Dar ploaia va strica semanatura, sau soarele o va arde...
-Aici ai doua cutii: una cu ploaie, alta cu soare, le poti schimba dupa plac.
Si intr-adevar,la seceris, graul era de o frumusete rara.
-Ei, esti multumit acum?
-Daca este atita grau,n-are nici un pret...
-Dar intr-al tau sunt numai graunte de aur, zise strainul, si frecind in mina citeva spice, aurul cel mai curat straluci in mina sa.
-Ooo, cum ma va insela jidanul cind ma voi duce sa schimb aurul!, spuse atunci taranul


AJUTA 2 surori in lupta cu timpul

Ramonika spune:

Un profesor de filosofie statea īn fata clasei avand pe catedra cateva lucruri. Cand ora a īnceput, fara sa spuna un cuvānt, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de tenis.
I-a īntrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat īn borcan, scuturandu-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de tenis.
I-a īntrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin iar acestia au fost de acord ca era.
Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat īn borcan. Firesc nisipul a umplut de tot borcanul.
I-a īntrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar acestia au raspuns īn cor 'pliiin'!
Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat īn borcan umplandu-l de aceasta data definitiv.
Studentii au ras.

Dupa ce hohotele s-au domolit, profesorul spus: 'Acum as dori sa īntelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingiile de tenis reprezinta lucrurile importante pentru voi: familie, copii, sanatate, prieteni si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut īn afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina. Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte. Daca veti īncepe cu nisipul, nu veti mai avea unde sa puneti mingile de tenis si pietricelele. La fel si īn viata, daca īti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine. Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, iesi cu sotia īn oras la cina, joaca tenis, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv. Ai, īn primul rand grija de mingiile de tenis, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.'
Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cani de cafea. Profesorul a zambit:
'Ma bucur ca īntrebi asta, ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc īntotdeauna pentru doua cani de cafea, īmpreuna cu un prieten.'

---

Ramonika si pisicile www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550848/" target="_blank">Vladutz www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601305182027/" target="_blank">Bubulina www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550510/" target="_blank">Maritza www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550608/" target="_blank">Fulgushor www.flickr.com/photos/11125714@N02/2227425419/" target="_blank">Miki

marami spune:

Povesti de iubire

" A fost odata un copil care si-a iubit mult mult de tot mamica..."
- Ce poveste e asta, mamico? Si eu te iubesc mult... Toti copiii isi iubesc mamicile.
"un copil care isi iubea foarte mult taticul..."
- Haide, mami, spune-mi o poveste, nu te juca. o sa-mi fuga tot somnul....
- Dar asta fac, lasa-ma sa povestesc.
- Bine, te las.
- "... Si copilul acesta isi iubea foarte mult buncii".
- Asa cum ii iubesc eu/
- Si mai mult... "Atat de mult incat, atunci cand bunicul lui a cazut bolnav la pat, copilul nu a mai avut liniste. Se tot framanta, plangea tot timpul, nestiind cum sa-l ajute...
Si, odata, cand era singur cu bunicul, pentru ca ceilalti erau la camp, la stransul recoltei, a vazut cum din ochii acestuia curgeau lacrimi de durere.
- De ce plangi, bunicutule? - a intrebat copilul.
Bunicul nu i-a raspuns. A inceput sa planga si mai tare.
- De ce plangi? Te simti rau? Te doare tare/
Bunicul a dat din cap aprobator.
- Cu ce sa te ajut?
- Nu ai cu ce spuse bunicul.
Copilul se gandea cum ar putea sa il ajute.
- Uite, pana vin mama si tata, o sa stau aici langa tine. Nu te las singur. O sa iti spun povesti, cum imi spui tu mie cand sunt bolnav.
Si copilul incerca sa spuna o poveste. Dar era prea trist ca sa spuna una din povestile pe care le auzie tot de la bunicul lui.
- Iarta-ma, bunicule,nu am stare sa ti-o spun pe asta cu pisica lenesa, ca o stii. O sa-ti spun alta.
Si povestea incepu..."
- Ce poveste i-a zis, mamico?
- Nu stiu. "Povetea era atat de frumoasa, incat bunicului i-au trecut durerile ascultand-o. In ziua urmatoare, bunicul s-a simtit rau din nou. Dar nepotul a inceput o alta poveste, iar povestea era ca un leac care alunga durerea. Din mintea copilului ieseau povesti frumoase, care nu semanau cu alte povesti. Erau povesti pentru oameni mari... Dupa ce au vazut cat de mult il ajutau pe bunic povestile copilului, au incercat sa vada daca leacul e bun si pentru alti bolnavi. L-au dus pe copil la alti bolnavi si pe unii povestile ii vindecau, unora le alinau durerile, iar asupra altora nu aveau nici o putere.
Intr-o zi, prin satul acela au trecut patru hoti. Auzind despre copil, s-au gandit ca ar putea sa scoata multi bani de pe urma lui. Asa ca, intr-o dupa-masa, au reusit sa-l prinda pe copil si au fugit cu el departe, departe.
Dupa cateva saptamani de mers, pe drum, unul din hoti s-a imbolnavit si l-au pus pe copil sa ii spuna o poveste. Copilul, mai de frica, mai de mila, s-a apucat sa povesteasca. Dar durerea bolnavului nu s-a micsorat. Chiar si ceilalti au inceput sa se simta rau si i-au cerut copilului sa taca. In ziua care a urmat, au mai incercat odata. Dar iarasi s-au simtit rau si ceilalti, asa ca nu l-au mai lasat pe copil sa vorbeasca. Le era din ce in ce mai rausi s-au gandit ca poate sunt pedepsiti de Dumnezeu pentru fapta lor. Dar lacomia era prea mare, asa ca nu au vrut sa il aduca pe copil inapo la parintii sai. Au incercat sa faca bani de pe urma copilului. L-au pus sa spuna povesti, dar povestile nu ajutau pe niemni. Bolnavii ramaneau la fel de bolnavi. De vina era copilul- inima lui era framantata de dorinta de a-si vedea parintii si bunicii.
Intr-o zi, suparati si plictisiti, hotii s-au hotarat sa il paraseasca pe copil in padure. Le era frica sa il omoare cu mainile lor, ca nu cumva sa se imbolnaveasca sau sa fie pedepsiti de Dumnezeu. Copilul nu a stat singur acolo multa vreme, pentru ca padurarul l-a gasit si l-a dus la casa sa. Numai ca nu vorbeau aceeasi limba... A trecut multa vreme pana ce copilul a invatat limba padurarului. Pana sa o invete, a uitat propria limba. Pentru ca acolo, in padure, nu era decat el cu padurarul si nu mai avea cu cine sa mai vorbeasca. A uitat si numele satului sau, asa ca nu stia in ce directie ar fi trebuit sa o apuce ca sa isi regaseasca familia."

Nu mai am timp sa termin dar revin deseara.


[url="http://community.webshots.com/user/crissuky]Mandrele[/url]
Cristiana si cele doua mandre Diana (29 sept.1991) si Oana (18 iul.2005)

marami spune:

" A stat langa padurar cativa ani, dar pana la urma iubirea de painti la biruit. Asa ca a plecat la intamplare, hotarat sa colinde lumea intreagapana i va gasi. A mers din sat in sat, cumparandu-si mancare cu banii pe care ii primise de la padurar. Era din ce in ce mai trist, se gandea ca merge intr-o directie gresita, dar era hotarat sa mearga pana la sfarsitul vietii sale.
Odata a mers cateva zile fara sa afle nici un sat in drum. Ii era foarte foame, dar nu avea ce face. In fata sa era un drum greu - avea de strabatut niste munti inalti - si i s-a facut rau. Tremura de frig, dar voia sa continue drumul. Muntii ii aminteau de copilaria sa. "Munti sunt in toata lumea - se gandea -, dar daca dupa muntii acestia imi voi gasi parintii? Bunicii au murit deja, poate. Dar macar pe parinti sa ii gasesc". Fiind seara, nu si-a dat seama ca, la o raspantie, a luat-o inspre munte in loc sa o ia spre satul care era aproape. A mers ce a mers, dar nu dupa multa vreme a cazut la pamant. A zacut acolo pana seara. L-au gasit acolo a doua zi niste oameni care mergeau sa taie lemne. Dupa ce l-au asezat in pat, gazdele l-au lasat singur in camera. Au spus ca pleaca dupa doctor. Si, dupa o vreme, in camera lui.... a intrat un copil. Copilul a intrat cu sfiala, s-a asezat intr-un colt si a inceput sa spuna o poveste.
Calatorul se simtea prea bolnav ca sa aiba stare de povesti. La inceput, nici nu era atent la cuvintele copilului. Dar, incet-incet, a inceput sa planga. Se simtea la fel de rau, dar plangea din ce in ce mai tare... Copilul vorbea o limba pe care el o uitase de mult, din copilarie. Abia intelegea povestea.
Copilul a terminat povestea si s-a ridicat, sfios, pregatindu-se sa plece, in timp ce gazdele intrau in camera. Vazandu-i ochii in lacrimi, l-au intrebat daca se simtea mai bine.
- Da, ma simt mai bine. Dar nu am putut asculta povestea cu atentie. Pentru ca... pentru ca o stiu. Am spus-o si eu, cand eram mic, bunicului meu. Vorbea greu, cu mari eforturi, dar bucuros ca auzea din nou limba copilariei sale.
- E o poveste de peste munti, din satul povestilor pentru oamenii mari, ii spusera gazdele. Putini din copii nostri au ajuns pana acolo. Dar unii au invatat povesti foarte frumoase, povesti care vindeca bolnavii, spuse stapanul casei.
- Dar nu toti copiii pot spune povestile astea, doar copiii care isi iubesc mult parintii. Puterea povestii nu sta in poveste, ci in cel care o spune, zise femeia lui. De fapt, daca stiti povestea, inseamna ca ati trecut si dumneavoastra pe acolo...
Bolnavul se simta mai bine.
- Vreau sa plec acum, nu mai pot sta, spuse.
- Acum? Nu, mai stai in pat, sa te refaci. Dar poti pleca maine dimineata, cum rasare soarele.
Calatorul nu putu sa inchida un ochi toata noaptea, de emotie. Stia ca e aproape de casa, de parinti... Dimineata devreme a pornit la drum. A mers pana la trecatoare, a traversat muntii si a ajuns in satul sau seara tarziu. Satul era mai mare cu multe case noi. Dar nu i-a fost greu sa dea de casa parintilor. A batut la poarta. I-a deschis fratele sau mai mare, care nu l-a recunoscut. A crezut ca e doar un calator, asa ca l-a poftit intr-o camera si i-a adus de mancare.
- Parintii tai ce fac, unde sunt?
- Tatal meu e bolnav si mama sta lamga el sa-l ingrijeasca. E bolnav de suparare.... Ii e dor de fratele meu mai mic. Am avut un frate care a disparut intr-o zi de acasa. Unii ziceau ca poate s-a inecat, altii ca poate a plecat pe munte si s-a ratacit. Altii spuneau ca l-ar fi luat niste calatori cu el. Dar de ce sa fi plecat de acasa? Nu avea nici un motiv. Mai ales ca ii iubea foarte mult pe parinti...
- Am auzit ca in satul asta sunt copii care stiu povesti frumoase, care alunga bolile.
- Da, sunt, dar tatal meu are trupul sanatos, doar sufletul e trist, spuse fratele cel mare.
- Daca ma lasi, o sa ii spun si eu o poveste. O poveste pe care copiii din sat nu o stiu. O poveste care o sa-l ajute...
- Ma duc sa il intreb daca vrea sa te asculte, zise fratele. Nu stiu insa daca il vei ajuta cu ceva, ca nici alte povesti nu l-au ajutat.
- Lasa-ma sa incerc, spuse calatorul.
Intrara in camera bolnavului.
- Va rog sa ma iertati, dar vreau sa va spun si eu o poveste. Povestea mea.
- Spune, spuse bolnavul, vreau sa te ascult.
Calatorul isi dadu seama ca tatal sau era prea trist ca sa aiba stare de povesti, dar avea totusi puterea de a-l asculta, pentru ca voia sa fie o gazda binevoitoare.
" A fost odata, acum vreo zece ani, un copil care isi iubea mult parintii si bunicii"
- Ce poveste e asta? intreba fratele cel mare.
- Lasa-l sa povesteasca, spuse bolnavul, caruia chipul calatorului i se parea cunoscut si nu isi aducea aminte unde il mai vazuse.
" A fost odata un copil care isi iubea mult parintii. Si bunicii. Atat de mult, incat odata, cand bunicul lui era bolnav, s-a apucat sa ii spuna o poveste pentru ai alina durerea. Si povestea a fost atat de frumoasa, incat bunicul s-a simtit mai bine. Sau poate nu era povestea frumoasa, poate doar era spusa cu multa iubire, dar si-a facut efectul. Era o poveste deosebitapentru oameni mari. Chiar daca o puteau inteleg si unii copii. Toti s-au mirat de felul in care baiatul isi arata iubirea fata de bunicul sau. Mai ales ca l-au dus pe copil si la casele vecinilor bolnavi, iar unora povestile le alinau durerile."
Mama si-a recunoscut prima fiul. Dar a tacut, l-a lasat sa poveteasca pana la capat.
Si calatorul a povestit cum a fost furat de hoti, cum a fost dus departe-departe, cum a fost gasit de padurar. A povestit cum a crescut si cum pornit in cautarea parintilor sai.
- " si, cand zacea bolnav intr-o casa de la poalele muntilor, un copil i-a spus o poveste. Si a recunscut in ea povestea pe care, mic fiind, i-o spusese bunicului sau. A doua zi a pornit l adrumsi, spre seara, a ajuns la casa parintilor sai..."
- Adica la casa noastra, zise tatal, ridicandu-se singur din pat ca sa-si imbratiseze baiatul.
- La casa noastra, zise calatorul, intinzand un brat spre tatal sau si al doilea spre mama sa. La casa din satul povestilor pentru oameni mari - zise cu emotie. Ii dadura lacrimile.
Mare bucurie a fost atunci in sufletele lor. A fost o sarbatoare pentru tot satul. Bucurandu-se de intaorcerea fiului sau, tatal s-a pus pe picioare. A avut o batranete senina, alaturi de sotia sa. Si, ori de cate ori boala se apropia de ei, fiul lor cel mic le spunea o poveste si boala pleca din casa lor... Asa ca poate maitraiesc si azi, daca sacul cu povesti al fiului lor nu s-a terminat..."
- Frumoasa poveste, mamico, zise baiatul, dar cam scurta.
- Acum culca-te. diseara o sa-ti spun una mai lunga...
Mama pleca din camera copilului, se intoarse dupa cateva minute, sa vada daca somnul il biruise pe baiat. Il gasi stand in pat, cu mainile sprijinite de barbie.
- Ce faci, voinice? Nu dormi?
- Nu, nu dorm. Somnul mi-a trecut de tot, ma gandesc, ma tot gandesc la o poveste noua, frumoasa, pe care sa i-o spun bunicii, sa vad daca se va simti mai bine. Imi pare tare rau ca e bolnava.
- Te gandesti sa-i spui o poveste? O sa iti spun ceva care o sa te bucure. Atunci cand tu te-ai nascut, bunica era foarte bolnava. Insa atat de mult s-a bucurat ca ai venit pe lume, incat s-a luptat cu boala si a invins-o. Si, atunci cand ai implinit un an, ti-a scris o felicitare - pe care o vei citi si tu cand o sa mergi la scoala. Cand o sa inveti sa citesti, poate inveti mai repede...
- Si ce scrie acolo?
- Ceva foarte important pentru tine. Raspunsul la framantarea asta din cauza careia nu poti dormi acum...
- Ce scrie? Ce scrie?
- " La Multi Ani, povestea noastra frumoasa. La Multi Ani! "
- Adica, eu sunt povestea bunicilor?
- Da, a lor si a noastra. si trebuie ca viata ta sa fie o noua pagina din aceasta poveste.
- O noua pagina? Inseamna ca o sa fie o poveste lunga, spuse copilul, luandu-si mama in brate....

Sper ca nu ati obosit citind si ca va placut.... mi-e mi se inchid ochii.



Mandrutzele mele Diana (29 sept.1991) si Oana (18 iul.2005)

[url=http://community.webshots.com/user/crissuky"]pozne-npoze[/url]

diuna spune:

Marturisesc ca m-a impresionat foarte tare. Patrunde direct in suflet povestea ta. Iti multumesc, @marami. Si nu numai tie. Si celorlalte fete care au postat. In special @Ramonika.
Eu nu stiu nici o poveste cu pilde. Dar sper sa mai scriet!

Rozi spune:

Astfel de povestiri absolut emotionante puteti gasi in seria de carti "Supa de pui pentru suflet". Merita fiecare banut platit, multumiri celor care s-au straduit sa le adune!

betiana spune:

Am sa postez si eu o poveste metaforica... Intr-o zi, la cursul de psihologie era o expunere despre gandirea pozitiva.Profesorul le-a propus studentilor un mic experiment care sa dureze timp de o luna.Vor cumpara piersici proaspete in fiecare zi, timp de o luna si le vor pune intr-o cutie de carton.Peste tot unde vor merge in tot acest timp, vor cara cu ei cutia.A trecut luna... Profesorul, anunta ca experimentul a luat sfarsit si ca ar dori sa vada cutiile cu piersici. Studentii ii spun ca nu pot arata cutiile, deoarece piersicile cumparate acum o luna zemuisera si au mucegait, infestandu-le si pe celelalte, iar cutiile de carton nu rezistara acestor zemuri si se rupsera. Si atunci, profesorul spuse : cam asa se intampla si cu sufletul si trupul omului.Gandurile si sentimentele negre coplesesc gandurile si sentimentele bune, otravindu-le si destramand sanatatea. De aceea trebuie sa pastram curatenia sufletului si trupului, ca sa putem trai fericiti sub imperiul gandirii pozitive.

anca_nicolae spune:

In desert, camila mea era mult prea nelinistita. Ciudat, camila mea mereu, mereu, priveste viata noastra cu mult calm. Intreaga noastra viata. Chiar si atunci cand suntem fericiti sau, suntem disperati ...
Cerul se acopera de stele, multe. Zambesc, caci racoarea ma alinta pe fata, pot privi desertul cu fata libera, fara batic, fara esarfa. Liber. Libertate daruita de racoarea noptii ce vine. Imi place mult.
Totusi, desertul se numeste intai de toate nisip. Apoi soare. Si abia apoi racoare si noapte. Asadar, din tot desertul, racoarea noptii, cel mai putin reprezentativ element ma face fericit. Cum se poate insa asa ceva? M-am nascut aici in desert, si mereu am crezut ca iubesc desertul. Daca insa l-as iubi cu adevarat, nisipul ar fi primul care mi-ar aduce fericirea. Sau, poate, iubesc ceva iubind cea mai marunta calitate, nu cea mai mare. Asadar, si pe tine poate te iubesc, iubind doar lucrurile marunte pe care mi le oferi. Cele mari si evidente nu le vreau, nu le iubesc. Totusi, daca ar fi sa te reconstruiesc din nou, doar pentru mine, as alege doar acele mici piese care le iubesc? Nu stiu. Inchid ochii si te vad asa cum te-as dori. Tot puzzle-ul din tine este superb. Iau piesa cu piesa si o degust cu atentie si placere, pentru ca fiecare este din setuletul care imi placea si inainte. Le iau una cate una. Minunat. Le-am terminat, acum nu mi-a mai ramas nimic in puzzle... Lacrimile ma trezesc. Acum stiu. Si piesele mari, care nu le iubeam, le vreau, caci ele, ramanand mereu nealese, vor fi scheletul si puzzelul din tine nu se va darama niciodata. Ce curios, am nevoie de lucrurile pe care nu le iubesc la tine, ca sa le pot lua in liniste pe cele care imi plac, si sa stiu ca tu, in continuare, nu te darami.
... Acum insa, camila mea nu mai are acelasi calm. Poate stie. Stie ca vom pleca in prima nostra calatorie inspre noi. Prin desert, ne vom cauta pe noi. Poate vom gasi in unduirea unei dune de nisip de ce suntem aici. Si atunci, daca vom afla, ne vom gasi linistea. Desertul acesta de nisip mi-a aratat ca, de fapt, pe tine te cautam, desi doar piesele cele mici, neinsemnate din tine le iubesc. Insa cele mari ma ajuta sa te regasesc dupa ce am iubit si am furat din tine totul iubit de mine. Multumesc ca nu iubesc totul din tine. Asa stiu ca nu voi ramane singur, fara scheletul tau. Duna de nisip s-a recladit si acum arata cu totul alta. Asa te voi regasi si eu, din aceleasi piese de puzzle mereu alta. Nu este noapte cum am crezut, si fatza mea acum este plina de nisip. Iarasi nispul acesta pe care nu-l iubesc. Dar fara el, ramaneam doar cu racoarea, adica ramaneam singur. Iubesc racoarea, dar am nevoie de nisip. Iubesc frumosul, dar duritatea ta ma sustine. Asa ca, nu am de ales, te vreau cu totul. Ma urc pe camila mea si plec. Sunt intr-adevar stapanul desertului. Acum.