Cand unul inseala, celalat poate ierta?

Cand unul inseala, celalat poate ierta? | Autor: Moira

Link direct la acest mesaj

Cred ca sunt a nu stiu cata persoana care trece printr-o astfel de experienta. E dureros pentru ca sufletul doare mai tare decat daca ai simti o suferinta fizica. Indoielile si lipsa de incredere iti fac viata de nesuportat, o constanta necunoscuta in care mergi pe bajbaite, fara a putea fi ghidat nici macar de cea mai mica speranta.

Eu abia am aflat de 48 de ore si nu mai sunt om. Niciodata nu am verificat posta electronica sau mesageria telefonului sotului, insa, avand telefoane identice, am deschis un mesaj care nu imi era destinat (evident). Era de la ea. Banuiam eu ceva, insa contactul cu realitatea a fost devastator. L-am confruntat in miezul noptii si a recunoscut. Insa minciunile au continuat si o data cu ele, s-au tot strans alte probe ale infidelitatii.

Acum el zice ca vrea sa ramana cu mine, ca a rupt-o cu ea, insa este cu ea toata ziua la servici iar lucrul asta este si mai greu pentru ca se vad zilnic. Ea nu vrea sa renunte la el, mi-a spus-o telefonic, plus alte rautati pe care nu are rost sa le evoc.

De atunci, traiesc parca inafara trupului meu. Parca ma uit la un film insa, din pacate, eu sunt protagonista. Il iubesc enorm si nu vreau sa ne despartim. In acelasi timp, durerea pe care mi-a provocat-o ma face reticenta. Minciunile pe care mi le-a indrugat timp de un an, ma fac neincrezatoare si tematoare. Si totusi il iubesc iar el zice ca ma iubeste. Pot sa il mai cred?

Ne-am casatorit din dragoste, doi tineri fara mare experienta in d-ale vietii si ale iubirii. Sentimentele au fost cele care ne-au unit. M-a iubit atat de mult incat a "trecut" peste sfaturile parintilor care nu m-au vrut niciodata pentru ca eram saraca iar ei bogati. Sa nu va inchipuiti ca eram muritoare de foame, insa nici nu ma puteam lauda cu vile, masini si alte valori.

Viata insa a luat un alt curs pentru ca mi-am construit o cariera internationala, am avut un post la care mii de tineri viseaza si la care am renuntat dupa un an pentru...sotul meu. Numai puteam sta fara el, departe de el. Succesul profesional si banii nu echivaleaza iubirea si apropierea dintre doi oameni. Nici acum nu ma plang pentru ca o pozitie buna am, insa pentru el...am pierdut o cariera, am renuntat la un vis. De fapt, am facut-o pentru noi, in numele unei iubiri care exista doar in mintea si in sufletul meu. Din pacate, o iubire intinata de el...

Consider ca vina e a lui, nu numai a ei. Ea este o fata de bani gata care nu a muncit o zi in viata ei si care si-a pus in cap ca trebuie sa il aiba. Si l-a avut. Daca era destept si tinea la noi, la caminul nostru, la iubirea noastra, nu ceda sau nu cadea in ispita. In lume exista o multime de femei, insa daca barbatul isi iubeste sotia, nu i-ar provoca durere.

Dilema mea este daca sa il iert sau nu. Sunt o persoana rationala si imi spun ca il voi ierta daca chiar o lasa, daca abandoneaza toate planurile profesionale cu ea. Dar oare voi putea fi sigura vreodata? Imi zic ca imi trebuie o proba concludenta, insa in chestiunile de inima, nu poti administra probe, trebuie sa mergi pe instinct. Dar oare, tot eu imi zic, data fiind starea de deznadejde totala, instinctul nu este si el afectat?

Sunt sigura ca ceea ce am scris nu este ceva original, este o poveste comuna traita de multi oameni. Pot trece oare peste asa ceva??

M

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Ramona J spune:

quote:
Initial creeata de Moira


Consider ca vina e a lui, nu numai a ei. Ea este o fata de bani gata care nu a muncit o zi in viata ei si care si-a pus in cap ca trebuie sa il aiba. Si l-a avut. Daca era destept si tinea la noi, la caminul nostru, la iubirea noastra, nu ceda sau nu cadea in ispita. In lume exista o multime de femei, insa daca barbatul isi iubeste sotia, nu i-ar provoca durere.






The best thing you can do for your children is to love your wife.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns szivarvany spune:

Poti ierta, dar niciodata nu poti uita.





Daria & GIULIA(2004 08 16)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns A_Iulia spune:

Moira, imi pare rau prin ce treci.

Nu poti anticipa comportamentul lui ulterior. Situatia este foarte proaspata. Incearca sa fii pregatita de orice varianta posibila, si, cu timpul (acum cred ca e mult prea devreme), incearca sa evaluezi la rece ce iti doresti TU de fapt.

Adina + Olivia Q1.04

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Diablette spune:

Moira, daca intr-adevar se schimba si te ajuta sa-l ierti, o poti face. Si la un moment dat chiar uiti. Iti aduci aminte doar cand va certati, cand iti da de banuit, cand se poarta urat...
In general, nu cred ca e o regula clara cum ca iubire = fidelitate.
Te poate iubi la nebunie si te inseala fizic, pentru ca e sclavul instinctelor. De multe ori gandeste cu alt cap . Si daca nu e un fatalau, cand i se ofera o "ocazie" pe tava, cum ar fi domnisoara in cauza, in cazul tau, nu o refuza. Dar asta nu inseamna ca o cauta el... nu stiu, e foarte complicat si tine mult si de firea fiecaruia, fie barbat sau femeie. Oricum, iti trebuie ceva timp sa iti revii, sa judeci la rece. Ideal ar fi sa rupa orice legatura cu ea si tu sa incerci sa stai de vorba cu dra in cauza, CALMAAAAA si sa vezi ce vrea de fapt.

audiatur et altera pars

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Victoria_mami spune:

quote:
Originally posted by Diablette
... tu sa incerci sa stai de vorba cu dra in cauza, CALMAAAAA si sa vezi ce vrea de fapt.

audiatur et altera pars



Eu nu vad de ce ar trebui Moira sa vb. cu ea...In fond si la urma urmei cel care i-a jurat Moirei iubire si respect "pana moartea-i va desparti" e sotul, nicidecum amanta. Daca ea vrea o explicatie, trebuie sa o ceara de la sot, nu de la amanta. Cel care are o obligatie fata de Moira este sotul, nu amanta! Si, in afara de asta, amanta poate sa-i spuna Moirei vrute si nevrute, si nu neaparat adevarul.
Moira, eu zic sa stai de vorba cu sotul tau, si amantei s anu-i dai nici macar un telefon.
Ce vrea amanta, nu este important; important e ce si pe cine vrea sotul tau. Importante sunt sentimentele lui si ale tale.

_
http://bd.lilypie.com/klQFm4.png

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Oliv75 spune:

Imi pare rau ca suferi.
Cat despre sacrificiul de a nu urma o cariera model, cum decizia banuiesc ca ti-a apartinut exclusiv, nu-l poti impovara cu ea si de acum inainte, tot restul vietii, in momentele dificile, sa-i reprosezi ce ai pierdut. Tu ai decis sa nu stai departe de el pentru ca tu il iubesti foarte mult.
In alta ordine de idei, daca el se intoarce defintiv si spasit la tine, iar intamplarea aceasta a fost singulara, sunt sanse mari sa-l ierti si sa consideri impacarea un nou inceput. Normal ca n-o sa uitati niciunul infidelitatea, sper mai ales el sa nu uite cata suferinta si ce haos sentimental a declansat.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns imch spune:

Draga mea, sunt sigura ca treci prin iad acum. Acum ceva timp ma gandeam ca doua lucruri nu i-as putea ierta sotului meu: sa ma insele si sa fie betiv. Inselatul pentru mine tine de incredere. N-as putea trai intr-o lume in care tot timpul sa stau sa ma gandesc daca nu cumva este cu alta, n-as putea sa ma obisnuiesc sa fiu suspicioasa si totusi nu m-as putea abtine. Asta pentru ca eu la randul meu as fi incapabila sa-l insel. Acum cateva luni, intr-o delegatie, cineva a deschis o discutie gen "Poti iubi doi oameni in acelasi timp? Cu adevarat iubi, din tot sufletul". Discutand pe tema aceea mi-am dat seama (socant, nu?) ca daca anumite lucruri s-ar intampla, ar exista o sansa infima ca EU sa-l insel pe EL, desi te rog sa ma crezi, il iubesc enorm si viata fara el mi s-ar parea ..goala. Atunci am realizat ca daca exista fie si o sansa de 1 la o mie ca eu sa fac asa ceva, trebuie sa am capacitatea sa-l inteleg si sa-l iert si pe el daca ar face-o. Am inteles ca n-ar avea legatura cu mine si cu dragostea lui pentru mine, ca CEALALTA nu e mai sus sau mai jos decat mine. E doar ALTCEVA, ceva ce lui i-a fost necesar intr-un moment al vietii. Cateodata exista in viata si drumuri laterale.. Nu sunt mai aproape de a fi inselata sau de a-mi insela sotul. Am invatat insa sa nu fiu categorica si sa spun "We'll cross that bridge when we come to it" (if we come to it)

Deci uite cum vad eu lucrurile: nu te chinui sa ierti. N-ai sa poti. Gandeste-te daca poti intelege si accepta, daca poti merge mai departe cu asta. Daca raspunsul e da, iti urez succes. Daca e nu, imi pare rau, dar nu mai aveti nici o sansa. Indiferent insa de rezultat, trebuie sa discuti cat mai deschis si mai sincer cu sotul tau, chiar daca doare. Siincearca sa nu auzi numai ce vrei sa auzi.

Indiferent de ce va fi iti tin pumnii (la naiba, doar m-am inregistrat pe site ca sa-ti dau raspunsul asta, nu?)

PS. In privinta bautului excesiv inca nu m-am razgandit.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Lona spune:

quote:
Originally posted by Diablette

Moira, daca intr-adevar se schimba si te ajuta sa-l ierti, o poti face. Si la un moment dat chiar uiti. Iti aduci aminte doar cand va certati, cand iti da de banuit, cand se poarta urat...
In general, nu cred ca e o regula clara cum ca iubire = fidelitate.
Te poate iubi la nebunie si te inseala fizic, pentru ca e sclavul instinctelor. De multe ori gandeste cu alt cap . Si daca nu e un fatalau, cand i se ofera o "ocazie" pe tava, cum ar fi domnisoara in cauza, in cazul tau, nu o refuza.



Foarte interesant punctul asta de vedere: deci daca un barbat refuza o astfel de ocazie, e fatalau, nu?

Si ca sa raspund la subiect - nu, eu n-as ierta.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns larissa_79 spune:

Poate as ierta..desi acum imi zic ca nu. Insa cu siguranta nu as uita...si nimic nu ar mai fi la fel. Iubirea adevarata nu poate fi tradata. Asta e parerea mea si asa simt! Iubirea nu inseamna doar cuvinte ci un cumul de ceva E ca o constructie..in iubirea mea pentru sotul meu, sa nu ma insele e una din conditiile de baza ca noi sa existam. Eu cred ca iubirea e ca o constructie, se mai strica un geam, mai cade o caramida..nu-i bai cladirea ramane in picioare. Dar daca se duce ceva de la temelie ( unde la mine e si inselatul) s-a dus naibii tot...se darama. Acum depinde ce ai pus tu la temelie. Conteaza daca a insela e o caramida sau o temelie, in prioritatile tale rationale si mai important in cele afective! Si eu cred la fel..vinovat e doar el. Lui i-ai daruit iubirea. Ca ea sunt sute..nu o poti invinovati ca isi vede interesul. Ce relatie ai tu cu ea sa ii ceri ceva? Pe cand lui!! Uf..neplacut si durereos! Multa putere si ajutor de la Domnul!
Doamne ajuta sa iei decizia cea mai buna!

Larisa si Alexia (13 iulie 2006)

http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/

www.sonia.as.ro" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sandra20 spune:

quote:
Originally posted by Lona

quote:
Originally posted by Diablette

Moira, daca intr-adevar se schimba si te ajuta sa-l ierti, o poti face. Si la un moment dat chiar uiti. Iti aduci aminte doar cand va certati, cand iti da de banuit, cand se poarta urat...
In general, nu cred ca e o regula clara cum ca iubire = fidelitate.
Te poate iubi la nebunie si te inseala fizic, pentru ca e sclavul instinctelor. De multe ori gandeste cu alt cap . Si daca nu e un fatalau, cand i se ofera o "ocazie" pe tava, cum ar fi domnisoara in cauza, in cazul tau, nu o refuza.



Foarte interesant punctul asta de vedere: deci daca un barbat refuza o astfel de ocazie, e fatalau, nu?

Si ca sa raspund la subiect - nu, eu n-as ierta.



Mai bine un dusman intelept dacat un prieten neghiob! (proverb indian)



eu cred ca a vrut sa zica ca e fatalau daca NU refuza


Daca il iubesti si te iubeste eu zic sa treceti peste..orice om are dreptul la o noua sansa..

Mergi la inceput