Voi plangeti?

Va intreb asta pentru ca eu de cand sunt in Italia trebuie sa-mi reprim bine sentimentele. Daca plang e un semn de slabiciune si de instabilitate psihica.
Eu nu plang des, mi se intampla cand stiu ca am dreptate si vad ca toate cad in capul meu.
Sa va explic. Sotul meu e mort dupa vanatoare, m-a innebunit cu pasiunea asta a lui si ieri a iesit din casa la 5 dimineata si s-a intors la 8 seara. Si-a luat telefonul la el si credeti-ma ca l-am sunat toata ziua ca o disperata, eram preocupata, bebe care plange si el parca tot a disperare. Nu am fost buna de nimic, am chemat-o pe vecina mea italianca si am inceput sa plang pentru ca imi era teama sa nu se fi intamplat ceva, el ducandu-se la vanatoare de mistret.
In fine, ajunge la 8, ma vede cu lacrimi in ochi si da vina pe mine si pe telefonul pe care i l-am dat ca se inchisese iar el nu stia codul de acces. Si tot el a inceput cu panarama ca il tin din scurt, ca nu are libertate. Si nu este adevarat, el a plecat, dar eu voiam sa stau linistita acasa, am auzit atatea la vanatoare si normal ca ma preocup.
Am plecat iar la vecina mea tot cu lacrimi in ochi. Ma gandeam cum de sunt asa de fraiera, am stat toata ziua preocupata si tot eu sunt vinovata ca ma agit?!
Sa revin la subiect. Si vecinei mele si sotului meu li se pare anormal ca eu sa plang si ca ma preocup.
Pana sa vina sotul meu, am chemat-o si pe soacra-mea sa o intreb daca stie ceva si ea imi spune sa stau linistita ca or veni ei.
Voi nu va preocupati? Nu mai plangeti din cand in cand?

MissParker spune:

Eu personal nu as putea trai cu un barbat care vaneaza (care isi face o pasiune din a ucide animale!!).

In rest, de reprimat reprimam inainte, insa de cativa ani incoace incerc sa-mi traiesc sentimentele asa cum le simt, fiindca ele au un rost, iar daca le reprimam riscam sa ne imbolnavim grav.

Plangi cand iti vine sa plangi, dar - daca plansul e doar varful aisbergului si problemele tale sunt mult mai profunde - incearca sa vezi cum le poti rezolva cu adevarat. Plansul te descarca, este un semnal ca ceva nu e in regula, DAR plansul nu-ti rezolva problemele.

Felicia 9+

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia

analessya13 spune:

Eu nu sunt deloc de acord ca vaneaza, dar n-am ce face. I-am zis ca nu imi place ceea ce face, insa, la inceputul relatiei noastre statea mai mult cu mine si se ducea mai putin la vanatoare. Cat am avut copilul mai mic nu prea se ducea, acum a luat-o iar in serios si eu m-am saturat sa vad ca am pusca, munitii si animale moarte in casa.
Si m-am saturat sa stau numai eu cu baietelul (deci, nu ca nu vreau sa stau cu el), dar credeti-ma ca n-am timp de nimic, baietelul meu nu doarme noaptea bine, a avut colici oribile, acum cu dintii si cine pierde noptile? Eu.
As vrea si eu macar o ora pe zi sa fac ceea ce faceam inainte.
De ce ei, barbatilor, nu li se schimba viata dupa venirea unui copil pe lume, isi continua activitatile, fac ceea ce faceau din totdeauna, iar noua ni se schimba viata la 180 de grade?


Eu m-am saturat sa se tot duca la vanatoare, cand am prieteni care sambata si duminica stau impreuna acasa, ies, iar eu numai singura cu bebe si numai in casa. Cum sa-l fac sa renunte la hobbi-ul asta oribil? Sunt sigura ca niciodata.

aura_m spune:

Si eu plang destul de des. Asa ma descarc, stiu ca plansul nu rezolva problemele dar dupa ce am plans parca ma simt mai bine. Eu plang aproape din orice, cand vad la tv un animal ca este maltratat, chiar si pe strada cand vad un om amarat ma abtin sa nu plang. Nu ma plang de barbatul meu, imi acorda toata atentia lui, dar cateodata sunt deprimata, eu in general sunt o persoana f optimista si chiar dintr-un lucru rau sau dintr-o situatie complicata incerc sa vad partea frumoasa, dar ma mai apuca cateodata melancolia si plang, cand este acasa sotul meu si ma vede plangand, vine si ma ia in brate si imi zice:"Uite, iar s-au strans soriceii!" Stie ca astfel ma face sa rad. Acum fiecare isi exprima sentimentele in felul lui. Si eu plang cand sunt ingrijorata ca nu dau de sotul meu la tel. sau cand s-a operat la mana, pana si-a deschis tel. sa vorbesc cu el sa il intreb cum se simte mi s-a parut o vesnicie. Dar important este sa te inteleaga si persoana de langa tine, eu am norocul sa am o persoana foarte intelegatoare.

AURA

szivarvany spune:

Si eu plang de f multe ori, uneori de suparare, alteori de nervi, alteori de fericire. Asa-mi descarc eu sufletul.



Daria & GIULIA(2004 08 16)

Ophelya spune:

banuiesc ca se duce la vinatoare de mistreti numai in sezon.
deci nu vad de ce nu s-ar duce?
cred ca intr-o casatoriei partenerii ar trebui sa isi pastreze hobby-urile.

Cum au zis si fete mai sus cred ca plinsul tau vine de la alta problema pe care poate nu stii acum.

diadaniela spune:

uf,si eu sunt plangacioasa rau! plang la filme,plang cand ascult anumite melodii,plang cand citesc anumite carti etc.astazi am citit o carticica cu obiceiuri de Craciun si am plans de dorul bunicii mele ,care a murit,si de dorul iernilor copilariei.
of,iar ma apuca boceala!

AILUI spune:

Salve,
Analessya, imi pare rau ca te consumi asa de tare!
Acum sa spun parerea mea! Nu, eu nu plang, uneori chiar vreau asta, dar nu pot, in sfarsit, cred ca aici e vorba de felul de a fi al fiecareia dintre noi.
Sa revin acum putin la hobyul sotului tau. in general, cred ca barbatii se simt mai puternici, daca incearca tot felul de senzatii,si nu prea cred ca vei putea sal faci sa si schimbe atractia catre vanatoare.Faza cu telefonul eu cred ca degeaba ai incercato, din cate stiu eu, trebuie sa aiba ff liniste,sotul meu chiar isi lasa telefonul la masina, sai fie preluate eventualele mesaje, nu trebuie sa aiba intrusi de nici un fel(in speta soneria telefon)!
Acum nu ai precizat ce vaneaza, si de ce te temi, daca are experienta, din ce inteleg, inseamna ca ar trebui sa fi mai detasata.
Acum, chiar mai facut sa ma gandesc mai tare, si sotul meu a fost la vanatoare de doua ori, dar chiar nu am avut nici un fel de teama de ac lucru !Din fericire, desi nu o recunoaste, sotului meu nu iau placut conditiile ca sa fie un adevarat vanator:treb sa nu fumeze deloc, sa nu se dea cu deo/aftes shave,(ca sa nul simta animalele), si ceea ce "la incantat" cel mai tare, acele vizite in tufis, spalatul in apa de izvor rece,pe scurt^confortul^din padure, in conditiile in care sotul meu este cam paralel cu viata din champing...Chiar imi aduc aminte ca atunci cand a venit de la prima vanatoare parca era "copilul stazii", era neras, sifonat tot, eu mam prapadit de ras de cum arata, dar nici nu lam intrebat ce au vanat si cum, ca iam zis de la bun inceput sa numi vina acasa cu nimic, ca eu nu gatesc nici un animalut nevinovat....
chiar nu stiu ce sa ti spun, daca zici ca face asta in fiecare wk, atunci e aiurea,poate ca de fapt astai motivul principal pt care te stresezi! Chiar nu poti sal convingi sa va petreceti impreuna wk macar la 2 saptamani??

mami ailuI

analessya13 spune:

quote:

---

Originally posted by AILUI

Salve,
Analessya, imi pare rau ca te consumi asa de tare!
Acum sa spun parerea mea! Nu, eu nu plang, uneori chiar vreau asta, dar nu pot, in sfarsit, cred ca aici e vorba de felul de a fi al fiecareia dintre noi.
Sa revin acum putin la hobyul sotului tau. in general, cred ca barbatii se simt mai puternici, daca incearca tot felul de senzatii,si nu prea cred ca vei putea sal faci sa si schimbe atractia catre vanatoare.Faza cu telefonul eu cred ca degeaba ai incercato, din cate stiu eu, trebuie sa aiba ff liniste,sotul meu chiar isi lasa telefonul la masina, sai fie preluate eventualele mesaje, nu trebuie sa aiba intrusi de nici un fel(in speta soneria telefon)!
Acum nu ai precizat ce vaneaza, si de ce te temi, daca are experienta, din ce inteleg, inseamna ca ar trebui sa fi mai detasata.
Acum, chiar mai facut sa ma gandesc mai tare, si sotul meu a fost la vanatoare de doua ori, dar chiar nu am avut nici un fel de teama de ac lucru !Din fericire, desi nu o recunoaste, sotului meu nu iau placut conditiile ca sa fie un adevarat vanator:treb sa nu fumeze deloc, sa nu se dea cu deo/aftes shave,(ca sa nul simta animalele), si ceea ce "la incantat" cel mai tare, acele vizite in tufis, spalatul in apa de izvor rece,pe scurt^confortul^din padure, in conditiile in care sotul meu este cam paralel cu viata din champing...Chiar imi aduc aminte ca atunci cand a venit de la prima vanatoare parca era "copilul stazii", era neras, sifonat tot, eu mam prapadit de ras de cum arata, dar nici nu lam intrebat ce au vanat si cum, ca iam zis de la bun inceput sa numi vina acasa cu nimic, ca eu nu gatesc nici un animalut nevinovat....
chiar nu stiu ce sa ti spun, daca zici ca face asta in fiecare wk, atunci e aiurea,poate ca de fapt astai motivul principal pt care te stresezi! Chiar nu poti sal convingi sa va petreceti impreuna wk macar la 2 saptamani??

mami ailuI

---

AILUI, chiar m-am distrat cu ceea ce ai scris. Si ma bucur ca mi-a raspuns o sotie de vanator. Si al meu vine ca un pui de bogdaproste de la vanatoare.

Sezonul de vanatoare incepe prin luna septembrie tarziu si se termina la inceputul lui ianuarie. De obicei, el se duce miercuri, vineri, sambata si duminica dimineata, insa cand e mistret si caprior se duce toata ziua doar o data pe saptamana. In celelalte zile doar de la 5 pana la 11 cel tarziu.
Eu incerc sa ma obisnuiesc cu ideea, stiu ca-i place si n-am ce face. Din contra, ca sotie buna ce sunt, am invatat sa-i si gatesc salbaticiune si imi iese goarte bine, desi nu gust niciodata.
Ceea ce astept eu de la el cand se duce toata ziua e sa imi dea un semn de viata ca sa nu fiu preocupata. Nu sa imi zic ca i s-a inchis celularul si ca nu stie codul de acces.
Am tot vorbit cu el si stie ca ma preocup, ca daca as fi facut eu ceva de genul, iesea cu scantei.
Iar despre statul in week-end am avut de ales intre sambata si duminica si am ales duminica pentru ca sambata trece mai repede.

oana_n spune:

Cred ca nu e bine sa iti reprimi sentimentele. Bine sau rau tre sa traiesti tot ce simti, ca odata ce le faci stiva acolo in sufletel pe raftulete, exista sansa ca unu sa fie nitelus mai greu si sa faca praf gramada de pe raft...si atunc sa vezi zbucium incarcat si imprastiat. Desi sunt tare incapatanata, plang de obicei cand mi se umple paharul, dupa o perioada de lucruri urate si naspa, ma apuca din senin plansul, nitel defazat, insa dupa 15 minute de stopit soriceii imi revin, o iau de unde am ramas si merg mai departe. Oboseala acompaniata de stress, nesimtiti care uneori se straduiesc sa iti faca zile amare si ....facerea de bine !!!care iti aduce stim noi ce!!!...cam asta e climatul in care in ultima vreme.
si numai lacrimi de fericire sa aveti!!!


Nu-i pasa nimanui cat de mult stii decat dupa ce afla cat de mult iti pasa

Poze

analessya13 spune:

Am plans pentru ca nu stiam nimic de el, pentru ca de fiecare data cand s-a dus la vanatoare ne auzeam mereu la telefon.
Nu am alte motive de plans si n-am plans niciodata de aiurea sau cine stie pentru ce. Ideea era ca aici in Italia vad ca persoanele isi cam reprima sentimentele sau ce stiu eu poate plang dar nu in vazul tuturor. Iar daca lacrimezi sau ceva li se pare tare ciudat. Imi amintesc ca am fost internata in vara cu bebe de nici 6 luni cu febra 40 asa din senin, nici la spital nu mi-au pus un diagnostic concret. Si normal ca m-a pufnit plansul in fata doctoritei si din cauza faptului ca au venit dupa o zi sa-l consulte si tot asteptau ca febra sa ii treaca cu antitermice. De-abia dupa 3 zile i-au dat antibiotic. Eu eram terminata, eu cred ca orice mama cand copilul are ceva sufera si fiecare se exteriorizeaza asa cum poate, iar mie mi-a venit sa plang. Doctorita se uita la mine si ma intreba de ce plang, uite in ce conditie esti. Eu stiu ca trebuia sa fiu tare pentru bebe, dar oare cate dintre voi nu ati suferit si probabil ati plans cand v-ati vazut neputincioase cu copilasii?
De ce aici e asa? Am sa intreb pe vreun italian care e faza cu ei si cu plansul.



------
[/quote]