Copil, cu numele fostei sotii

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 3

Elise spune:

la prima vedere, pare horror, intr-adevar.
La a doua, citi copii nu poarta, de exemplu, numele bunicilor care nu mai sint in viata?

Si, daca m-as gindi mai bine, in locul nepoatei chiar m-as bucura, intr-un fel. E clar ca sotul ei e foarte atasat de amintirea celei care numea B. Asociaza numele cu ea.
Daca ar avea o fetitza cu acelasi nume, incet-incet, conexiunile din prezent le-ar inlocui pe cele ale trecutului. In citiva ani, daca ar auzi "B", i-ar aparea in fatza imaginea copilului sau. "B" ar deveni, intr-adevar, o fiintza noua.

Elise & BBLisa

ellej spune:

Eu port prenumele (unul din ele) unui bunic care a murit cu mult inainte de a ma naste, insa asta nu mi se pare aiurea. Era bunicul meu, cel care intr-un fel a continuat sa trait prin mine, nu fosta nevasta a tatei.

Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

Lona spune:

Doamnelor, inca o data va multumesc pentru cat de inimos mi-ati (i-ati) raspuns.
Voi raspunde imediat la toate intrebarile, dar inainte vreau sa va spun ca am ales o discutie "electronica" cu tatal. Mi-a fost teama de o confruntare directa - dintr-un singur motiv: sa nu reactioneze violent si sa aiba tot ea de suferit sau sa-i interzica relatia cu mine.

As posta schimbul de mail-uri, dar nu se cuvine, asa ca il voi rezuma.
I-am scris cu cel mai calm, echilibrat si de bun-simt ton de care e capabil un avocat. I-am spus ca, dat fiind ca sunt printre putinele ei rude, ma priveste ce face. Si acum e trista, cand n-ar trebui, si ca "pretinde" ca motivul este etc etc etc. Dar eu nu cred asta, pentru ca e imposibil sa-ti ceara cineva asa ceva , si atunci presupun ca ar fi altceva. Ea e tanara, a avut o copilarie destul de chinuita, a crescut doar cu mama care in ultimii ani de viata a fost bolnava, deci poate are o incarcatura emotionala care n-o lasa sa gandeasca limpede!!!

Raspunsul, foarte politicos (el ne respecta, de altfel, pe mine si pe sotul meu, l-am si ajutat la un moment-dat). Dar raspunsul m-a infiorat!!
Pe scurt: o data cu B..., a murit si o parte din el. Crede ca fiica lor este un dar prin care Dumnezeu ii inlocuieste pierderea. Isi iubeste nevasta, altfel decat pe aceea. B.... era speciala, rafinata, matura, gandea pentru amandoi. Nepoata mea este inca un copil, este usor labila, intra in panica, se simte nesigura, nu poate lua hotarari. Fiind sigur ca fetita ce va sa vina este un "dar de la Dumnezeu", nu intelege de ce dorinta lui este absurda...

Nu vreau sa va plictisesc. I-am raspuns iar, i-am povestit (ce stia, de altfel) cat de greu i-a fost copilului astuia cu mama ei, noi i-am trimis bani, dar era tot singura cu ea acolo, cu un om bolnav, mai mult prin spitale. Atunci - sigur ca este speriata, labila etc.

Una peste alta, eu sunt sigura acum ca aveti dreptate: are nevoie de un psiholog, daca nu de un psihiatru. N-a trecut peste nenorocirea aia inca, clar. In rest se comporta in regula, l-am verificat si la slujba (stiu, urat, dar chiar sunt speriata).
Ce e bine (zic eu) - este ca, in ultimul mesaj, mi-a spus ca se simte mai bine vorbind despre asta, sa continuam corespondenta...Ma gandesc ca el, de fapt, are nevoie de ajutor. Eu nu i-l pot da, dar sper macar sa inteleaga ca are o problema. Oricum, deocamdata n-a dat nici un semn ca ar renunta la idee, "este tot ce-i cer, e asa greu??"

Sabina - multumesc, ai o idee grozava cu doua nume, voi incerca s-o strecor. Are 32 de ani tanarul.
Ancasoare - si mie imi trecuse prin cap Serban pentru fiul meu, dar taica-sau il vedea pe raul clasei lui, care le fura merele din ghiozdan. Deci, corect ce zice sotul tau.
Cris80 - eu vad zilnic divorturi, in unele ma implic profesional. E greu, urat, frustrant. Si pentru parinti, si pentru copii. N-as vrea sa junga aici.
Cristiama - nu cred ca i-ar putea spune asta, nici eu n-as putea cred...
Cristina A, da, e o cruzime!

A intrebat cineva cum a murit prima lui sotie. Accident de masina, nu era cu el, n-ar avea de ce sa se simta vinovat. Au fost impreuna vreo 2 ani (casatoriti, nu stiu inainte). Se pare ca era proaspat insarcinata, nu stiu sigur, el refuza sa vorbeasca despre asta.

Inca o data, va multumesc.

M-am intins nepermis de mult. Din pacate, viata bate filmul...

Lona spune:

quote:
Originally posted by Elise

la prima vedere, pare horror, intr-adevar.
La a doua, citi copii nu poarta, de exemplu, numele bunicilor care nu mai sint in viata?

Si, daca m-as gindi mai bine, in locul nepoatei chiar m-as bucura, intr-un fel. E clar ca sotul ei e foarte atasat de amintirea celei care numea B. Asociaza numele cu ea.
Daca ar avea o fetitza cu acelasi nume, incet-incet, conexiunile din prezent le-ar inlocui pe cele ale trecutului. In citiva ani, daca ar auzi "B", i-ar aparea in fatza imaginea copilului sau. "B" ar deveni, intr-adevar, o fiintza noua.

Elise & BBLisa

Nu apucasem sa citesc postarea ta, multumesc.
Asta este si "filozofia" sotului meu. Nu stiu in ce masura poate fi acceptata de tanara mea, voi incerca...
Mi se rupe sufletul de ea, e atat de tanara si de trista, incat nici nu sunt sigura ca are putere sa sape mai adanc de aparente.

miriama spune:

Si totusi, trecutul trebuie lasat in urma. Ce a fost, a fost, Dumnezeu sa o odihneasca, el sa o poarte in suflet cu o imagine dulce, dar acum are alta sotie pe care trebuie sa o respecte pentru ceea ce este ea, dar si pe copilul ce va sa vina, ca pe o persoana cu propria identitate, nu amestecat cu ...umbre.
Doar nu e mariaj in 3: ei doi si o fantoma...

Lona spune:

Am primit promisiunea unei vizite la acest sfarsit de saptamana.
Cu ajutorul vostru, al unei atmosfere linistite si cu niste bucate gustoase pe masa sper sa le Dumnezeu gandul cel bun pentru puisorul ala ce vine.

Multumesc iar.

ellej spune:

data cu B..., a murit si o parte din el. Crede ca fiica lor este un dar prin care Dumnezeu ii inlocuieste pierderea. Isi iubeste nevasta, altfel decat pe aceea. B.... era speciala, rafinata, matura, gandea pentru amandoi. Nepoata mea este inca un copil, este usor labila, intra in panica, se simte nesigura, nu poate lua hotarari. Fiind sigur ca fetita ce va sa vina este un "dar de la Dumnezeu", nu intelege de ce dorinta lui este absurda...

Mie mi se pare ca nevasta lui e tot B... si actuala e mai degraba un copil, in ochii lui. Iar el spera ca fiica lor sa devina a doua B. Oare nu realizeaza ca e nesanatos ? Ca fost lui sotie a murit, ca actuala lui sotie e o alta femeie, care nu are de ce sa vrea sa devina alta si mai ales ca fiica LOR (nu a lui, a lor) e o fiinta care n-are nimic in comun cu B?

Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

Elise spune:

quote:
si mai ales ca fiica LOR (nu a lui, a lor) e o fiinta care n-are nimic in comun cu B?

:) Are ceva in comun.
Cred ca modul in care percepem un nume este influentat de persoanele cu acel nume pe care le intilnim de-a lungul timpului. Si, daca mie mi s-a parut ca persoanele care poarta numele Ana sint norocoase si frumoase si destepte, e normal sa imi doresc sa poarte copilul meu acel nume.
Este "o proiectie", e ceea ce imi doresc sa devina copilul meu. Ii dau numele cuiva pe care il admir. E absolut normal.
El a gasit-o pe acea "B" minunata.
Isi doreste ca fiica lui sa creasca si sa devina o femeie minunata.
Conotatiile negative le da numai puseul de gelozie al sotiei.
Gelozie prost inteleasa, pentru ca ea e vie, e langa el acum, imparte cu el o viata pe care cealalta n-a avut sansa sa o aiba. Deci, pe ce anume este geloasa?!
De ce "fosta" trebuie sa fie o entitate negativa?

Pentru ca e "fosta"?
I-a facut acea "fosta" ceva, sau mai are vreo sansa sa revina in viata lui, sa i-l fure? Din lumea de apoi?!

Pentru ca e moarta?
Toti murim... mor multe persoane cu acelasi nume cu noi. E important ce facem de-a lungul vietii. Si probabil "B" a facut suficient cit sa ii trezeasca admiratia lui, si sa isi doreasca ca si fiica sa sa evolueze la fel. Si, ce e anormal, bolnav, nesanatos in asta?

Elise & BBLisa

ellej spune:

Elise, sunt convinsa ca B. a fost o femeie minunata, pe care el o idealizeaza si isi doreste ca nevasta si mai ales fiica sa ajunga un fel de B.

Nu-i vorba de gelozie, cred ca sotia lui acum contientizeaza ca este in planul secund fata de amintirea primei neveste si ca probabil toata viata va trebui sa incerce sa atinga niste standarde. Si aceeasi 'soarta' i-o rezerva si fiicei.

Orice s-ar spune, nu e normal. Eu sunt eu, si poate ca vreuna din "fostele" sotului e perfectiunea intruchipata dar chestiunea nu ma intereseaza, m-a luat cum sunt si nu inteleg sa ma chinui vesnic sa ating standardele lui in ce priveste perfectiunea. Si in nici un caz n-as accepta sa incerce sa-si rezolve frustrarile prin copilul nostru.

Aici problema nu e de fapt B., putea foarte bine sa fie vorba de Venus din Milo sau de elena din Troia. Problema e ca nevasta lui i se pare inferioara si nu-si vede copilul nenascut ca pe o fiinta distincta, ci ca pe modelul lui de perfectiune.

Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.

MissParker spune:

quote:
Originally posted by Lona
Raspunsul, foarte politicos (el ne respecta, de altfel, pe mine si pe sotul meu, l-am si ajutat la un moment-dat). Dar raspunsul m-a infiorat!!
Pe scurt: o data cu B..., a murit si o parte din el. Crede ca fiica lor este un dar prin care Dumnezeu ii inlocuieste pierderea. Isi iubeste nevasta, altfel decat pe aceea. B.... era speciala, rafinata, matura, gandea pentru amandoi. Nepoata mea este inca un copil, este usor labila, intra in panica, se simte nesigura, nu poate lua hotarari. Fiind sigur ca fetita ce va sa vina este un "dar de la Dumnezeu", nu intelege de ce dorinta lui este absurda...

Eu ii inteleg pe amandoi.

Si stiu exact si cum trebuie sa se simta fata asta, deci nu ii bagatelizez sentimentele. Sa va spun de ce. Sotul meu si-a pierdut tatal cand avea 23 de ani (dupa o suferinta cumplita, in care el a fost cel care l-a ingrijit in ultimele luni de viata).

Dupa moartea tatalui, sora lui a primit cadou un caine, un Rottweiler de care sotul meu s-a atasat extraordinar de mult si care i-a indulcit zilele in cosmarul de viata pe care l-a trait cu sora lui (o bestie cu chip de om). El e convins si acum ca ceva din sufletul tatalui lui s-a intrupat cumva in fiinta acestui caine si i-a salvat viata in cea mai neagra perioada pe care a trait-o.

In urma cu cateva saptamani, nenorocita de sora-sa, cu care nu mai avem contact, ii trimite un mail sec: "Doctorul mi-a spus ca Lord are cancer si ca trebuie sa-l eutanasieze. M-am gandit ca trebuie sa-ti spun. Vineri ma duc cu el sa-l eutanasieze".

Bogdan a suferit ingrozitor, a plans zile intregi uitandu-se la poze si la video-ul cu Lord al lui (Lord), de mi se rupea mie sufletul de durerea lui si plangeam impreuna.

Ei, la inceput am avut o reactie cam ca nepoata Lonei cand Bogdan mi-a spus ca el simte ca, asa cum ceva din tatal lui a ramas in Lord, pentru el ceva din sufletul lui Lord se intrupeaza acum in copilul care creste in burtica mea si el crede ca Dumnezeu de-aia le-a potrivit astfel si ca tocmai cand saracutul de Lord trebuie sa moara, o sa apara acum un nou sufletel in viata lui, care sa-i umple inima de iubire si sa-l faca sa suporte mai usor pierderea lui Lord (pe care el l-a iubit mai mult decat pe toti oamenii cu care a avut de-a face in Romania).

La prima vedere pare absurd, jignitor si l-ati trimite la psihiatru, nu? Si eu m-am simtit putin ciudat, i-am spus ca - desi si eu am tinut la Lord - e totusi putin exagerata ideea asta cu transferul de suflete, cu atat mai mult cu cat eu am convingerea ca sufletul copilului nostru a existat mai intai undeva in univers si de acolo a venit sa se intrupeze in corpul meu, iar asta s-a intamplat cu destul timp inainte de moartea lui Lord... iar in plus i-am zis ca nu vreau ca acest copil sa reprezinte pentru el o consolare pentru pierderea lui Lord, care a fost totusi doar un caine...

Cu timpul insa, am inceput sa inteleg ca de fapt aceasta consolare a lui nu este decat ceea ce este: o simpla consolare, o idee care il ajuta sa depaseasca mai usor durerea enorma a unei pierderi. Atat si nimic mai mult.

Nu ma tem ca il va proiecta pe caine in copilul nostru

, asa cum nici nepoata ta nu ar trebui sa se teama ca sotul ei isi va vedea in fetita lui fosta sotie (asa ceva nici nu e posibil, crede-ma, fiecare fiinta pe lumea asta ne trezeste sentimente aparte si unice, nimeni nu poate inlocui pe nimeni).

Cred ca e doar o dorinta a sufletului lui de a suporta mai usor pierderea unui om iubit, pierdere care l-a durut mult. Si care e problema, ca a iubit-o si pe fosta? Dar de ce sa n-o fi iubit-o? E trecutul lui si nu-l poate arunca la gunoi numai fiindca acum o iubeste pe actuala sotie. Oricum nu putem iubi doi oameni la fel. Cum spune si Elise, ea e langa el, e sotia lui, sunt o familie, doar asta conteaza.

Este un autogol imens sa te apuci sa concurezi cu o moarta, nu va avea niciodata sanse sa "castige", daca asa considera ea necesar sa abordeze problema. Dar poate ar fi mai intelept sa incerce sa-i inteleaga si suferinta lui si poate apoi va accepta ca un nume e doar un nume si nimic mai mult. Restul depinde si de ea, de modul cum va sti sa-i castige inima lui in totalitate si sa-i ocupe prezentul si viitorul intr-un mod fericit.

Doua nume mi se pare solutia cea mai buna.