experienta mea

Buna fetelor!
Cu toate ca urmaresc de mult mesajele voastre, m-am hotarat destul de greu sa scriu. am o fetita de 4 ani si 10 luni, un ingeras. Cam de 2 ani ne-am hotarat sa mai facem un copil. Anul trecut in aprilie am aflat cu bucurie ca sunt insarcinata. Copilul urma sa se nasca in decembrie 2006, in preajma zilei de nastere a Mariei (26 dec). Am trecut atunci printr-o perioada f grea tatal meu fiind grav bolnav. La controlul de la 9 saptamani am aflat ca sarcina s-a oprit din evolutie la 5 saptamani. Medicul nu a considerat ca este necesar sa fac alte investigatii, avand deja un copil sanatos si o sarcina fara probleme. Dupa mai bine de un an, in iulie 2007, ne-am bucurat din nou atunci cand testul te sarcina a iesit pozitiv. Din nou am tremurat cand, la 7 sapatamani am avut o usoara sangerare, si din nou am capatat aripi cand mi s-a spus ca bebe este bine si ii bate inima. Copilul s-a dezvolatat normal. Mi-am facut toate analizele si testele recomandate si totul a iesit ok. La vizita de la 17 saptamani am semnalat medicului ca am o secretie sangvinolenta. Sangerarea era in cantitate f mica. La examenul ecografic s-a constatat ca placenta era cam jos implantata (2 cm de orificiul extern) si usoara sangerare s-a pus pe seama acestei placente. Medicul m-a asigurat ca nu vede nici o problema serioasa. Sangerarea a incepou insa sa se intensifice si sa semene cu o menstruatie. Trei zile mai tarziu am fost din nou la medic. La ecografie bebele era f bine si mi s-a recomandat repaos la pat, No spa (2-3/zi) si utrogestan (4/zi). mi-am luat CM si am ramas la pat. Am inceput sa vad o oarecare diminuare a cantitatii de sange pierdut, dar tot umpleam un tampon pe zi. Speram in fiecare zi ca totul va reveni la normal. Contractii durerase nu aveam. Mai simteam din cand in cand, ca abdomenul imi era intarit si luam No spa. Bebele a inceput pe la 18 saptamani sa si miste. la 19 saptamani m-am dus din nou la medic. Nu m-a mai consultat, dar in baza faptului ca sangerarea nu s-a oprit, m-a internat direct sa stau sub supraveghere.M-am internat joi, 9 nov. Din acea zi cantitatea de sange pierduta a inceput sa creasca. Am pus pe seama faptului ca m-am agitat cu venitul la spital. Vineri mi s-a facut o eco. Medicul mi-az is din nou ca nu vede motive de ingrijorare, sa stau in pat. Mi s-au administrat in continuare antispastice. Alte simptome nu aveam. In schimb vineri noaptea mi s-au rupt membranele. La 3 dimineata m-am trezit uda, ca si cand facusem pe mine. Mi-am dat seama imediat ce s-a intamplat. M-am dus la asistenta care m-a trimis inapoi sa dorm ca doctorul de garda ma va consulta dimineata. Mi-a zis ca mi s-a scurs un lichid din col (!!!) si sa dorm linistita. Ma credea idioata. L-am sunat pe sotul meu care a venit imediat la spital. Sotul meu i-a telefonat medicului meu pe la 4 dimineata, si l-a rugat sa vorbeasca cu medicul de garda sa vina sa ma consulte. Acesta a venit, cu o mutra deranjata, m-a consultat si mi-a zis ca probabil stiu ce urmeaza daca la 20 saptamani mi s-au rupt membranele. va trebui doar sa astept pana cand se va produce avortul. Poate dura si cateva zile, mi-a zis. Am plans amarnic, cum plang si acum... Pentru copil nici o sansa sa poata supravietui la 20 saptamani. Mi-era ingrozitor de mila. Simteam cum misca in mine. Sambata dimineata, s-a schimbat garda si m-a vazut sefa garzii. Mi-a pus perfuzii pt stimularea contractiilor. Durerile nu erau intense, doar ca la ciclu. Sambata noaptea m-a mai chemat odata sa ma consulte. Inainte mi-a zis sa ma duc la toaleta. La toaleta am simtit ca aproape a iesit. Am tipat si m-a dus asistenta in sala de consultatie. Colilul a iesit imediat, era viu, complet dezvoltat. A trait si dupa ce i-a taiat cordonul. Era baiat. Doctorita mi-a zis ca a fost o infectie. Pe biletul de iesire mi-a scris toxoplazmoza cronica. Eu mi-am facut toxoplasma si am IgG poz si IgM negativ. I-am aratat analizele dar nu stiu ce a inteles. Medicul meu imi zisese ca e bine ca inseamna ca am avut infectia in trecut si nu risc sa ma infectez in sarcina. Pe bilet mi s-a scris ca m-am prezentat la spital cu amenoree de 20 saptamani si am avortat un produs de conceptie de sex mascuin de varsta cca 20 saptamani mort. Toate astea s-au intamplat intr-un spital din Bucuresti. No comments. Sunt plina de amaraciune. Noroc ca o am pe Maria. Si ea a suferit. As vrea ca nimeni sa nu treaca prin aceasta experienta. Nu stiu ce s-a intamplat. Mi-am facut toate analizele solicitate si am mers la medic de 6 ori pana in saptamana 19. Ii multumesc sotului meu care a fost langa mine. Implinesc 36 de ani in februarie si mi-as dopri sa incercam din nou, dar mi-e foarte frica.

Ninia81 spune:

Julia, este tragic ce ti s-a intamplat! Din pacate si eu stiu ce inseamna sa treci printr-o pierdere, eu am pierdut sarcina la 8 saptamani. Tot ce pot sa iti spun este sa incerci din nou atunci cand te vei simti suficient de puternica. Nu uita ca Dumnezeu ne va ajuta pana la urma sa ne implinim visul de a avea un copilas...Aici pe forum vei gasi fete care au trecut prin experienta asta dureroasa si te vor ajuta mult!
Multa sanatate!

Ninia
http://tt.lilypie.com/YoTbp2.png

musettepink spune:

julia imi para rau.........nu am cuvinte care sa poata alina durerea ta.....iti doresc sa fii puternica si sa treci peste, sa te bucuri de fetita ta si cand te vei simti pregatita sa ai un alt bebe!


Visez la ziua cand voi fii

Michelle81 spune:

Ingrozitor...si foarte dureros...Te inteleg atat de bine,stiu ce inseamna sa auzi de la medici sa astepti sa se produca nasterea si sa nu poti face nimik pt copilul tau...Eu la 24 de saptamani mi-am nascut fetita prin nastere naturala,era bolnavioara dar eu speram intr-o minune...Sunt alaturi de tine,iti inteleg suferinta...stiu cum e sa iti simti copilul zbatanadu-se in burtika si tu sa stii ca a doua zi sau peste cateva ore nu vei mai simti acele miscari...sa stii ca vei pleca din spital cu mainile goale...ne nedescris.Iti doreesc multa putere si mai ales de dragul fetitei tale sa o iei de la capat si sa mergi mai departe...Imi pare sincer rau...foarte rau!

cristy74 spune:

Jiulia16 din pacate nu exista cuvinte care sa exprime asa o durere si nici care sa o aline. Stiu cat de tare doare. Eu am plans zile in sir, chiar saptamani, eram disperata, nu mai stiam ce sa fac. Orice as fi facut durerea nu trecea deloc. Consideram ca este nedrept ca mi s-a intamplat mie asa o nenorocire. Nu mi-am inchipuit niciodata ca exista pe lumea asta suferinta atat de mare. Si acum dupa 11 luni inca mai plang, chiar daca acum am un bb in burtica nu-mi pot uita copilasul pe care l-am pierdut la 19 saptamani.
Tu, draga mea, plangi, plangi pana nu mai poti, descarca-te, dar n-ai voie sa cedezi. Trebuie sa fii puternica pentru ingerasul pe care il ai acasa.

Mult curaj iti doresc, multa putere si sa stii ca ai sa gasesti intotdeauna aici un umar pe care sa plangi. Sunt multe fete care au trecut prin experienta asta tragica si care iti vor intinde o mana de ajutor.

Cristina 14+

Poze

oanaiacovita spune:

Julia, imi pare asa de rau...m-a impresionat enorm povestea ta.
Nu pot sa cred ca suntem in secolul XXI si la noi in spitale medicii se comporta ca in evul mediu. Este posibil ca lipsa de profesionalism a medicilor sa ucida si totusi sistemul sanitar sa ramana acelasi, infect si plin de lipsuri. Incepand cu medicii si terminand cu unele asistente, tot sistemul nostru sanitar lasa de dorit.
Si nu vorbim aici de o simpla raceala netratata, ci de o viata. Doamne in ce tara putem sa traim...
Oare cate cazuri din astea se vor mai petrece pana sa faca cineva ceva?!
Si cand te gandesti cat de greu ramanem unele fete insarinate, sa ajungi pe mana unor astfel de medici care sa iti omoare pruncul nenascut...
Offffffff....
Julia, inc o data imi pare rau si sa dea DD sa ai parte de al doilea copil pe care ti-l doresti!!!!!!

Oana

3+ (fictiv, fictiv, dar ma stii?!)

http://community.webshots.com/album/561399316bNgaZo

alinushca spune:

Ooof Julia, este ingrozitor ce ti s-a intamplat. Atata tragedie in viata unor femei iar oamenii din jurul lor, oameni cu titulatura de "medici" si "asistente" nici macar nu sunt in stare sa reactioneze uman, intr-o situatie asa grea.
Imi pare foarte foarte rau si sper din tot sufletul sa nu te descurajezi complet. Poate ca la anul o sa ai o noua sarcina si de data asta va fi perfect. Natura asta e foarte capricioasa, nu ai de unde sa stii cum va fi.
Ma bucur ca o ai pe Maria si cand iti vor veni in minte imaginile acelea de sla spital gandeste-te la Maria, nu la ele. Nu te amari si mai mult. Nu mai ai ce face. Sunt probabil multi "dar daca?". Numai ca pentru Maria trebuie sa fii puternica, tare, si sa mergi inainte. Ea e doar un copil si nu intelege asa multe si o sa ii treaca si ei mai repede daca o sa te vada pe tine zambindu-i, acordandu-i toata afectiunea ta, cat pentru 2!

blueeyes2003 spune:

Julia imi pare nespus de rau ca treci prin aceasta durere! Pot sa-mi inchipui ce simti in aceste momente pentru ca si eu am pierdut 2 sarcini.Din pacate ramane un mare gol in suflet...si multe lacrimi...doare tare si sufoca! Cum au spus si fetele,nu exista cuvinte care sa aline o asa durere dar cu timpul aceasta se va mai estompa si dorinta de a avea un bebe iti va da putere sa mergi mai departe.
Este foarte important sa nu te interiorizezi,sa nu suferi in tacere,este bine sa vorbesti despre ceea ce simti,mai ales cu persoane care au trecut prin asa experienta si care inteleg ce este in sufletul tau.
Iti doresc din inima multa putere sa treci peste aceasta grea incercare si sa fii tare pentru fetita ta!
Suntem alaturi de tine!

IreneCAM spune:

Julia, E cumplit ce ti s-a intamplat. Din pacate multi dintre medici sunt depasiti in astfel de situatie si gasesc explicatii de genul celei care ti s-a dat tie. Eu iti doresc sa gasesti puterea de a rezista, pentru tine si pentru fetita ta. Sa dea Dumnezeu sa iti implinesti visul de a mai avea un copil!


"Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala" - Isabela de Castilla catre Cristofor Columb

L5845 spune:

Julia impreuna cu fetele, sunt alaturi de tine in momentele astea extrem de dureroase, cand totul s-a naruit intr-o clipita . Stiu, cuvintele sunt prea sarace sa poata exprima ceea ce simti, dar nu pot sa-ti spun decat atat : fii puternica si nu-ti pierde speranta. Alaturi de fetita draga pe care o ai deja, sper sa-ti fie mai usor sa te refaci si sa poti privi din nou cu incredere viata si sa poti spera ca intr-o buna zi, toate temerile vor disparea si iti vei tine copilasul, sanatos in brate. Ma la DD, sa te ajute sa depasesti mai usor si mai repede acest moment foarte trist din viata ta.
Ma intriga insa faptul ca, desi traim in Romania anului de gratie 2007, e posibil sa se mai intample asemenea atrocitati, pentru ca nu le pot numi altfel si ca mai ii rabda pamantul pe acei asa-zisi medici, la care ne punem viata in maini .
Putere, speranta si multa sanatate, iti doresc din tot sufletul .

Va doresc si voua ce-mi doresc mie: sanatate si mult doritul BEBE!
Speranta moare ultima...

Lau-Meli si
www.onetruemedia.com/shared?p=435ebfa7d282ab934c08b2&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Poveste
Trebuie sa renasti din cenusa, ca si pasarea Phoenix si niciodata sa nu spui "Niciodata"!
Doi zapaciti!

crista13 spune:

Buna Julia,

M-a intristat povestea ta. Iti doresc sa gasesti puterea mentala si sufleteasca sa treci peste aceasta tristete. Referitor la varsta, stai linistita ca esti inca tanara. O colega de-a mea a nascut acum vreo 3 luni o fetita superba la varsta de 44 de ani.