Iubirea de sine - egoism sau necesitate?
Raspunsuri - Pagina 3
MissParker spune:
Copiii vatamati prin batai, neglijenta si abuz de toate felurile invata prima lectie de viata sub urmatoarea forma: "Nu sunt iubit, dorintele si nevoile mele nu conteaza, nimanui nu ii este mila de suferinta mea, sunt neglijat si ignorat in fiinta mea, nimeni nu ma protejeaza, sunt tratat cu raceala si intoleranta, nu valorez nimic pentru cei care m-au adus pe lume, sunt singur si parasit" etc.
Concluzia pe care o trage instinctiv orice copil de aici este urmatoarea: "nu sunt iubit pentru ca nu merit iubire". Si pe tiparul asta isi continua viata, din ce in ce mai distructiv, deoarece nu l-a iubit nimeni si nu a invatat nici el sa se iubeasca, sa se respecte, sa se protejeze etc.
Clar pana aici?
Ideea este ca "iubirea de sine" nu este ceva de la sine inteles.
Autorul pledeaza pentru ca noi sa incepem in sfarsit sa ne iubim pe noi insine, sa descoperim iubirea din noi insine, fiindca numai asa ii vom putea iubi in mod autentic si pe ceilalti. Un om care inconstient se uraste pe el insusi (fiindca asta a invatat de la parinti) nu va fi niciodata capabil sa iubeasca pe alt om. Si asta indiferent cat de bun crestin se crede.
conchita draga, cunosc femei care au fost niste mame nemernice, care-si bateau copiii cu curelele, cu pantofii, cu pumnii si palmele, care-si injurau si blestemau copiii ... dar care in fiecare duminica isi puneau palaria mov si se duceau cu sotul la biserica, sa se roage, sa aprinda lumanari si sa se convinga cat de fara pata sunt ele. De aceea pe mine porunca aia nu ma misca deloc, cand stiu ca sunt pe lumea asta foarte multi crestini care propovaduiesc din gura astfel de porunci si apoi se duc si violeaza ministranti sau isi abuzeaza si maltrateaza propriii copii. Asta e dubla morala si nu imi place. Mi se apleaca de la asa ceva.
Sa revin la interpretarea articolului. Deci, indiferent cat de ciudat sau de neinteles li s-ar parea altora, oamenii vatamati nu au invatat la timp sa se iubeasca si sa se pretuiasca pe ei insisi, de aceea numai invatand sa ne iubim pe noi insine putem reusi sa-i iubim si pe altii (discernand evident pe cei care merita de cei care nu merita, caci da, exista tare multi oameni pe lume care nu merita iubire).
Dupa parerea mea, porunca porneste de la premiza (gresita in ziua de azi) ca toti oamenii s-ar iubi cu adevarat pe ei insisi, de aceea se spune "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Dar ce te faci cu oamenii care nu au invatat niciodata sa se iubeasca pe ei insisi si sa se accepte asa cum sunt, deoarece parintii lor nu au fost capabili sa-i iubeasca?
Un om vatamat sufleteste din copilarie nu se poate iubi pe el insusi, deci logic nu are nici posibilitatea sa-si iubeasca aproapele "ca pe el insusi" (fiindca pe el NU se iubeste). De aceea eu cred ca autorul doreste sa ne atraga atentia asupra premizei, asupra faptului ca acolo trebuie sa ne incepem munca de iubire, adica daca vrem sa ne putem iubi aproapele trebuie sa invatam mai intai sa ne iubim pe noi insine. E conditia sine qua non. Si mi se pare un mesaj foarte frumos si din inima. Imi pare tare rau ca discutia a degenerat.
Felicia 
4+
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia
simali spune:
quote:
dar daca chiar te intereseaza, o sa-mi fac timp sa-ti demonstrez negru pe alb cum in Biblie se spune ca frica, vinovatia, deznadejdea, tulburarile sufletului, etc vin de la Satana. "Nu te teme, sunt cu tine" - spune Dumnezeu. cum sa se simta vinovati cei salvati de Iisus?!!
quote:
Poate vom trai veremurile in acre vom putea deschide un subiect pe tema asta fara sa ne temem. Pentru moment mie mi se pare ca toata lumea se teme de dicutii despre religie. Si cei ce cred si cei ce nu cred. Poate pentru ca nimeni nu mai crede ca se poate purta o discutie civilizata despre religie.
Eu cred ca trebuie sa vorbim. Si inca mult.
Legat de faptul ca tu spui ca eu vorbesc in necunostinta de cauza. Da. Ai dreptate intr-o oarecare masura. In sensul ca nu mi-am dedicat viata studierii Bibliei. Am citit Biblia (nu pe cea hazlie) si am intels niste lucruri.
Dar vezi, tocmai asta este problema cu Biblia. Milioane de oameni o citesc si fiecare are versiunea proprie a celor citite. Daca adevarul a fi clar si unul singur nu ar exista Ortodoxia, Catolicismul, Baptismul, Protestantismul, etc. Deci daca am inteles eu gresit, nu sunt nici prima nici ultima.
Eu sunt numai un om obisnuit. Insa nu pot sa nu ma uit in spate, la istorie omenirii si sa nu vad cum de 2000 de ani Bisericile au tratat problema cam asa:
- femeile nu sunt egale cu barbatii; 2000 de ani. Apoi au trebuit sa moara cateva sute de femei curajoase si s-a facut cat de cat dreptate. Acum vin si spun "nu scria in biblie asa ceva, ati inteles voi gresit".
- crede si nu cerceta; au trebuit sa moara sute de oameni de stiinta pe rug pentru a se face dreptate. Acum mai marii bisericii vorbesc la telefoane mobile si ne spun "nu scria asa ceva in biblie, ati inteles voi gresit".
- parintele care-si cruta nuiaua nu-si iubeste copilul; sute de generatii de copii mutilati, fara drepturi, fara speranta. Acum, dupa ce psihologii au demonstrat negru pe alb ca bataia nu este "rupta din rai" vin preotii si spun "ati inteles voi gresit, Biblia nu spune asa ceva".
Eu una am obosit sa ma tot dea unii si altii la intors cu ce scrie si ce nu scrie Biblia. Autorul cartii citate de Felicia face referire la modul in care se intelege Biblia de catre unii. Si acesti "unii" nu s-au multumit sa o "inteleaga" pentru ei. S-au erijat in mari invatati si au predat din cunostintele lor turmei de sute de mii de credinciosi care au luat de bun ceea ce li s-a spus. Si toate aceste "invataturi" sunt inca tarate de noi, cei de astazi ca un bolovan imens de care nu putem sa scapam pentru ca sunt in fiecare celula, in fiecare neuron, picurat secole de-a randul.
Iti respect credinta si cred ca fiecare citeste in Biblie ceva ce este mulajul sufletului propriu. Poate ca Biblia ta e frumoasa. Mi-ar placea sa mi-o arati intr-o zi...
alice
simali spune:
quote:
Un om vatamat sufleteste din copilarie nu se poate iubi pe el insusi, deci logic nu are nici posibilitatea sa-si iubeasca aproapele "ca pe el insusi" (fiindca pe el NU se iubeste). De aceea eu cred ca autorul doreste sa ne atraga atentia asupra premizei, asupra faptului ca acolo trebuie sa ne incepem munca de iubire, adica daca vrem sa ne putem iubi aproapele trebuie sa invatam mai intai sa ne iubim pe noi insine. E conditia sine qua non. Si mi se pare un mesaj foarte frumos si din inima. Imi pare tare rau ca discutia a degenerat.
quote:
Ba mai mult, cand spune "iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti" mie mi se pare ca spune sa incepi cu tine insuti. Deci mai intai construiesti iubirea de sine si apoi extinzi iubirea catre cei din jur. Deci un copil ar trebui mai intai invatat sa se iubeasca si sa se respecte pe sine si abia apoi poate fi intrebat "o iubesti pe mama?". Pana cand acest prim obiectiv nu este atins, copilul va spune "o iubesc pe mama" doar din obligatie, fara sa simta cu adevarat ceea ce spune. Ori pentru a fi sincer, este posibil sa confunde "iubirea" cu "NEVOIA de". Adica sa se uite in interiorul lui si sa se gandeasca "o ibesc pe mama? Pai ea imi aduce laptele, ma spala si ma imbraca, fara ea nu pot trai... cred ca asta se numeste ca o iubesc". Si fixeza notiunea iubire=nevoia de.
Poate ca ar trebui sa ne intrebam mai inati copiii "te iubesti pe tine?".
Vedeti ce ciudat pare?
alice
monixy spune:
iubirea de sine , concret, inseamna valorizare , acceptare , grija.
asta-i si sensul poruncii biblice ,scopul ei fiind nu sa invinovateasca pe cineva , ci sa sensibilizeze exact egoismul , orgoliul , individualismul, care face din oameni supusi greselilor (si intelectuale-daca ne gandim la regimurile totalitare)stapanii lumii.
si nu sunt de acord ca pers care nu se iubesc pe sine , nu pot simti iubirea celorlalti , pot , dar nu o valorizeaza. la fel, nu inseamna ca sigur un copil abuzat , va reproduce exact esenta negativa a comportamentului suferit , difera de la caz la caz, pe unii ii sensibilizeaza in sensul ca inteleg cat de mult sufera oamenii si de aceea chiar vor oferi mai mult decat ceilalti .
iar iubirea , pana la urma e un termen abstract , cuvintele mai ales in asemenea situatii nu reusesc o definitie completa , ca urmare orice discurs logic pornind de la circumscrierile termenului , ramane cu ipoteze deschise .
referitor la educatia copiilor , pana la urma , sentimentele parintelui conteaza , pe care copilul le simte , orice cuvinte ar folosi parintele , si cele frumoase pot fi goale de continut . si din experienta mea personala : am luat si eu ceva bataie , si am auzit cateva remarci jignitoare , insa biata mama a facut in rest multe sacrificii pt mine , si a avut o viata chinuita , mi-aduc aminte ce imi povestea despre copilaria ei.
culmea e ca maica-sa avea tot intentii bune .
si uite asa , din generatie in generatie , ne mai sensibilizam un pic . eu incerc sa fac sa le fie cat mai bine copiilor mei , dar precis ca fac si eu greseli, sper sa ma ierte pt ele.
iar apropo de religie - nu o mai combateti logic , pt ca in afara sensurilor pe care le exprima ea , este un sprijin emotional indispensabil celor aflati in situatii limita . iar ipocrizia celor ce se declara credinciosi si fac exact opusul , este aceeasi cu a multora , care au o parere buna despre sine , in schimb demonstreaza ca orgoliul , vanitatea si intoleranta le conduc actiunile.
numai ganduri bune va doresc!
MissParker spune:
quote:
Originally posted by monixy
si nu sunt de acord ca pers care nu se iubesc pe sine , nu pot simti iubirea celorlalti , pot , dar nu o valorizeaza. la fel, nu inseamna ca sigur un copil abuzat , va reproduce exact esenta negativa a comportamentului suferit , difera de la caz la caz, pe unii ii sensibilizeaza in sensul ca inteleg cat de mult sufera oamenii si de aceea chiar vor oferi mai mult decat ceilalti .
Pai tocmai aici e paradoxul, ca ceea ce descrii tu mai sus nu prea e iubire de sine, ci codependenta.
www.drirene.com/codepend1.htm" target="_blank">Mai multe informatii despre codependenta
Un om care nu se iubeste pe sine se va lasa folosit in speranta obtinerii unei iubiri iluzorii (pe care nu a invatat s-o gaseasca in el insusi). Un om care nu se iubeste pe sine nu are granite personale sanatoase si tocmai de aceea va "oferi mai mult" decat ceilalti, pentru ca a crescut cu convingerea ca el trebuie intotdeauna sa faca ceva, sa ofere ceva pentru a fi iubit. Si tot asa...
Felicia 4+
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia
monixy spune:
eu inteleg asa : codependenta este un comportament invatat, construit pe stima de sine , valorizare personala, scazuta .se poate intampla sa devina dependenta de ceva/cineva si o persoana care nu a suferit un abuz , pur si simplu din cauza unei combinatii nefavorabila de factori genetici si factori de mediu.
sensibilizarea la nevoile celorlalti si comportamentul in consecinta pozitiva , poate exprima o calitate personala si anume empatia si o capacitate emotionala mai mare , nu inseamna neaparat cautarea dragostei sau a valorizarii de catre ceilalti, ci pur si simplu o extindere a dragostei de sine . nu stiu cat de clar m-am exprimat , as vrea sa spun doar ca oamenii care daruiesc din suflet iubire se valorizeaza pe ei insisi destul cat sa identifice binele din ei in ceilalti si sa faca eforturi sa le faca viata mai frumoasa (de ex Papa Ioan Paul al doilea sau Maica Tereza ). la fel de adevarat e ca nu toti oamenii au aceasta dispozitie de a iubi , e ca si cum fiecare are un vas in care aduna si ofera iubire , unii au o canita , altii o mare , pur si simplu , natura umana diferita.
si am ajuns la concluzia ca a avea de-a face cu oameni care nu inteleg un anumit lucru , nu are de-a face cu (buna)vointa lor , ci pur si simplu e vorba de limitele lor ,si aici poate fi vorba de colegi ,dar si de rude .
si zau de nu-i adevarat ca "daca cineva nu te iubeste cum vrei , nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa".
mie imi place psihologia , si concluzia a tot ce am citit este "individualizarea este regula", iar scopul final este sa gandesti liber si sa actionezi in consecinta.
numai ganduri bune !
Elise spune:
"Iubirea de sine" - mie mi se pare ca, din start, expresia asta suna fals.
De fapt, daca intr-adevar "te iubesti" pe tine, nu iti prea pui problema asta. Eu sint eu, cum adica daca ma iubesc sau nu?
Cit timp ne nastem singuri, murim singuri, sa imi fie cu iertare, da' toti aialaltzi sint detashabili... si tot cu mine ramin, asa ca de la mine incolo incep sa evaluez cit investesc. Deja daca te privesti din exterior, ca entitate separata, cam ai o problema.
Si apropo de evaluarea investitiei...partea ironica este ca iubirea nu prea are nimic de-a face cu obiectul iubirii: ci cu modul in care il percepi - iar modul in care il percepi este subiectiv, evident. Deci iubirea asta e orientata dinspre interior spre exterior, nu invers. Nu "te paleste" vreo iubire cind treci pe strada, este o reactie a ta, interna. Nu externa. O reactie si un trigger.
De exemplu, sint ferm convinsa ca un om nefericit, angoasat, chinuit, nu este capabil sa iubeasca din tot sufletul. N-are resursele astea. TInde mai degraba sa devina meschin. Egoist. El are nevoie sa primeasca. Pentru ca are nevoie. Pentru ca in situatia asta se afla. Nu pentru ca asa alege. E un mod de autoprotectie.
La polul opus, un om fericit e capabil de generozitate, iar iubirea, la baza, este o forma de generozitate: OFERI. Sau dai. Sau pierzi. E aceeasi actiune, privita din mai multe unghiuri. Conceptul de "iubeste-ti aproapele" e statuia universala a unui om perfect echilibrat si fericit. Dar fericirea perfecta e utopica.
Din cauza asta e atit de periculoasa situatia de dependentza: e un cerc vicios, ajungi sa pierzi resurse pe care nu le poti "regenera" in acelasi ritm. In mod normal, cind echilibrul interior al individului e perturbat in mod brutal, sentimentele dispar. Asa trec marile pasiuni: se consuma. Ei bine, ddependentza consuma in acelasi mod dar nu poate fi stopata. Bine, e mult de filozofat aici. 
Si discutia asta imi cam aduce aminte de "mitul" vacii care produce mai mult lapte daca poarta ochelari verzi.
Elise & BBLisa
monixy spune:
da , asa e , discutiile noastre de amatori la cabinetul de psi , unde exista subtitlul 'sfaturi de la profesionisti" e oarecum hilara . imi vine in minte urmatoarea imagine : la atelierul de pictura , fiecare picteaza dupa acelasi model ceva complet diferit.
mai am ceva de zis la subiect : iubirea de sine are la baza instinctul de conservare , deci e innascuta si drept urmare e o necesitate ; se dezvolta sub influenta mediului , in sens armonios -deci iubire de sine sanatoasa , sau datorita abuzurilor si neglijentei sau dimpotriva excesului de zel devine iubire de sine vatamata . si de aici alegerile autodistructive sau general distructive , exact sensul articolului. eu doar vroiam sa precizez in posturile anterioare ca totusi exista exceptii , multe, si generalizarile nu sunt adevarate. si sunt de acord ca se pot invata (sau reinvata) unele componente , prin schimbarea unor paternuri de gandire , dar mai ales prin dragostea altcuiva , care poate fi si altcineva decat parintele , eventual , partenerul , sau copilul sau divinitatea sau terapeutul (ca sunt mai multe feluri de dragoste).
in sfarsit , cam asa arata portretul iubirii de sine , din unghiul meu de vedere .
ma duc sa caut un subiect optimist care sa ne binedispuna , sau poate postati voi ceva gen "motive pt a zambi" (in fiecare zi)
o zi plina de iubire , va doresc !
Cristina_A spune:
Elise,
mi-a placut mult tot mesajul, dar fragmentul acesta pune punctul pe i, dupa parerea mea:
quote:
Originally posted by Elise
De fapt, daca intr-adevar "te iubesti" pe tine, nu iti prea pui problema asta. Eu sint eu, cum adica daca ma iubesc sau nu?
Asa gandeam si eu cand, in naivitatea mea de copil, i-am dat mamei raspunsul respectiv. Si continui sa cred asa. Iubirea de sine este fireasca, naturala.
simali spune:
quote:
codependenta este un comportament invatat, construit pe stima de sine , valorizare personala, scazuta .se poate intampla sa devina dependenta de ceva/cineva si o persoana care nu a suferit un abuz , pur si simplu din cauza unei combinatii nefavorabila de factori genetici si factori de mediu.
sensibilizarea la nevoile celorlalti si comportamentul in consecinta pozitiva , poate exprima o calitate personala si anume empatia si o capacitate emotionala mai mare
quote:
Eu ma uit la copilul meu. Si vad ca se judeca foarte aspru. Mult mai aspru decat o facem noi, adultii din jurul lui. Vrea de la el prea mult. Nu poate sa otina si se angoasaza. Imi aduc aminte cand era bb si voia sa bage un obiect mare intr-unul mic. Nu reusea, evident, se infuria, plangea, venea la noi, adultii si ne cerea sa supunem legile naturii pentru el, noi spuneam ca nu se poate, el era angoasat ore in sir, de cate ori descoperea obiectul neputiintei circul incepea din nou, si la sfarsit concluzia: "EU nu pot".
Astazi la gradinita se schimba sa intre in clasa. Voia sa-si dea jos chilotii si strampii. Spun "Vlad, concentreaza-te". Iar el ma intreaba "sunt un idiot?". Spun "cum poti sa spui asa o prostie" iar el trage concluzia "sunt un idiot".
Si eu cred ca exista persoane care, fara sa fi suferit un abuz, tind sa aiba ceva mai putina iubire de sine deat altii. Si interesant este ca la unii copii vine dintr-un soi de perfectionism innascut.
Interesant este ca daca eu vreau sa fac o observatie, gen "cand colorezi incearca sa faci toate liniile in aceeasi directie. Asa desenul o sa para mai ingrijit" opune o rezistenta teribila gen "asa imi place mie", "nu toata lumea coloreaza ca tine, mami", "sunt inca mic si nu pot", etc. Deci daca este atact din afara sare la cap. Singurul care are dreptul sa-l critice pe Vlad este chiar Vlad si el este deja un critic cumplit al propriei vieti.
alice