Iubirea de sine - egoism sau necesitate?
Iubirea de sine - egoism sau necesitate? | Autor: MissParker
Iubirea de sine - egoism sau necesitate?
-Peter Michael Dieckmann-
Propozitia „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti“ nu este un indemn sa iubim pe toata lumea. Nimeni nu poate iubi intentionat pe cineva. Imi pot propune sa respect un om, sa-l tolerez, sa-l respect, ma pot decide sa fiu prietenos cu el si nu dusmanos. Toate acestea imi stau in putere. Dar nu imi pot propune sa-l iubesc. Ori simt fluxul iubirii in mine ori nu-l simt, insa nu am posibilitatea sa-l fortez cumva. „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti“ inseamna ca numai cel care este pregatit sa iubeasca va simti iubire. Daca eu cred ca nu pot sau nu mi-e permis sa iubesc, atunci inchid poarta spre inima mea si atata vreme cat aceasta poarta e inchisa voi avea parte de lipsa de iubire. Daca dau insa voie iubirii sa se nasca in mine, atunci radiez asta si catre exterior.
Atunci spun: "Te iubesc". Mai exacta ar fi afirmatia: "Cand ma gandesc la tine, simt in mine iubire". Celalalt nu este destinatarul iubirii mele, el este mai degraba cheia portii dincolo de care se ascunde sentimentul meu de iubire.
Prin celalalt simtim propria noastra iubire
Marea dilema a oamenilor consta in aceea ca ei vor sa simta iubirea altcuiva si tot mereu sunt nevoiti sa constate ca asta e imposibil. Cine incearca sa primeasca iubire de la altii nu o va putea simti in el insusi. Iubirea altcuiva nu o poate simti nimeni in el insusi. Fiecare poate simti doar propria lui iubire. Paradoxul vietii si al iubirii este acela ca numai cel care da este cel care va si primi. Cine urmareste (fie si inconstient) doar sa primeasca, va ramane in final cu mainile goale.
Cautarea iubirii incepe cand suntem inca sugari, caci un bebelus este dependent de iubirea parintilor. Bebelusul invata ca atunci cand rade, rade si mama, iar cand plange, mama il consoleaza. Astfel se naste convingerea ca trebuie sa facem ceva pentru a obtine iubire. Devenim programati sa cautam. Rari sunt adultii care ii invata pe copii sa se iubeasca pe ei insisi. Atunci i-ar programa sa gaseasca. Insa un om care a invatat numai sa caute nu poate face altceva. Nimeni nu l-a invatat cum sa gaseasca. Toti i-au explicat si i-au aratat numai cum se cauta.
Copilul unor parinti iubitori stie exact ce cauta. Copiii care au crescut in conditii nefericite cauta mult mai energic, fiindca ei nu au primit niciodata iubire. Nu numai lauda, ci si critica este o forma de atentie. Cine a suferit prea mult din cauza lipsei de atentie ajunge ca intr-o buna zi sa nu-i mai pese sub ce forma primeste acea atentie. De 20 de ani, de cand sunt ofiter de politie, am intalnit foarte putini delincventi care sa fi avut parte de o copilarie fericita.
Daca intrebam pe cineva: „Pe cine iubesti mai mult? Pe tine sau pe ceilalti?“, majoritatea raspund: „Pai, imi iubesc parintii, copiii, pe sot/sotie, dar pe mine insumi?“
Egoismul este adesea opusul iubirii de sine
Unii oameni considera ca iubirea de sine este egoism. Dar egoismul poate fi adesea exact opusul iubirii de sine. Sinele este omul in intreaga lui dimensiune. EGO-ul este imaginea pe care omul o are despre el. Un om care se iubeste pe sine insusi se accepta si se iubeste si atunci cand lucrurile merg mai prost. Se iubeste in intregime, cu toate calitatile si defectele, cu toate punctele sale tari si cu toate punctele sale slabe. Un om egoist se place si se accepta pe el insusi numai atunci cand are ceea ce vrea. Egoismul este fixat pe imaginea de sine.
Imaginile de sine sunt roluri cu care oamenii se identifica. Ei se pot identifica astfel cu o vedeta, cu un politician, unii se autocompatimesc. Fiecare si-a facut o imagine despre sine si se agata de ea. Insa imaginea de sine nu este si adevaratul Sine. Sinele este intotdeauna mai mare decat imaginea pe care o avem despre noi insine. De aceea iubirea de sine este intotdeauna mult mai mare decat iubirea fata de EGO. EGO-ul este masca Sinelui.
Colegul amabil care da din coate ca sa inainteze mai repede pe scara sociala nu actioneaza din iubire de sine, ci incearca sa corespunda cat mai bine propriei lui imagini despre el insusi. Daca si-a facut o imagine despre el ca sef de departament, va face totul ca sa devina sef de departament si ceea ce face el va fi receptat de ceilalti ca un comportament egoist. Sa nu fiu inteles gresit: nu e nimic gresit in a deveni sef de departament. Insa daca adevaratul Sine are alte planuri si prioritati, atunci un act de iubire de sine ar fi sa renuntam la imaginea de sef de departament. Caci egoismul inseamna sa lustruim o masca pentru a o face sa straluceasca mai tare ca alte masti. Egoismul inseamna intotdeauna sa ne comparam cu altii. Trebuie intotdeauna sa existe cineva care sa ne fie inferior.
Premiza iubirii este contactul. Sa ne imaginam un om care a crescut intr-o pestera si nu a vazut in viata lui soarele. Daca ma duc la el cu o fotografie a soarelui si-i spun: „Iubeste soarele“, nu are nici o sansa. Insa daca il iau de mana intr-o zi frumoasa de vara, il duc afara si il rog sa se intinda pe iarba, sa inchida ochii si sa se bucure de soare, sa simta pe piele lumina si caldura, si cand apoi ii spun: „Si acum, draga prietene, acum iubeste soarele“, atunci are o sansa.
Opusul contactului este distanta, iar aceasta se creeaza prin critica. Cu cat critic mai mult un om, cu atat il pot iubi mai putin. Acelasi lucru e valabil si pentru mine insumi. Cu cat ma critic mai tare, cu atat ma indepartez de mine insumi si cu atat mai putin ma pot iubi. Trucul iubirii de sine consta astfel in a nu ne mai condamna pe noi insine pentru nimic, niciodata. Asta nu inseamna sa cimentam pentru totdeauna starea de lucruri prezenta. Acceptarea Sinelui duce la acceptarea vietii, a carei esenta consta in schimbare. Totul se transforma, nu e nevoie sa fac eu ceva pentru asta. Am nevoie de energie numai atunci cand incerc sa opresc schimbarile. Si eu ma schimb in permanenta. Azi gandesc si simt altfel decat ieri si asta e ok. Si maine voi gandi si voi simti altfel decat azi si asta e iar ok.
Siguranta de sine = constiinta de sine?
Cand cineva se manifesta foarte sigur pe el, de multe ori lumea confunda acest lucru cu increderea in sine (constiinta de sine). Insa adesea tocmai cei dintre noi care nu au constiinta propriei persoane sunt cei care se manifesta cel mai sigur pe ei, ba chiar se poate spune ca lipsa constiintei de sine este premiza unui comportament debordand de siguranta de sine. Un om cu adevarat "constient" si-a pus deja intrebarea: cine sunt cu adevarat? Cel fara constiinta de sine nu s-a pus niciodata pe el insusi la indoiala si de aceea "stie" sigur cine este.
Aceasta siguranta este ceea ce se pierde la inceputul oricarui drum spiritual. Pe drumul care ne duce la capatarea constiintei de sine, descoperim mai intai cine nu suntem.
Multa vreme am crezut ca eu sunt politistul, iar ceilalti oameni erau fie colegi, victime, martori sau faptasi. Eram sigur pe mine insumi. Imaginea mea era fixa si stabila si eu ma manifestam in concordanta. Cand am descoperit ca eram mai mult decat politistul, am devenit nesigur, caci in fond nu stiam cine sau ce anume poate insemna acest "mai mult".
Oamenii cu adevarat constienti sunt oameni iubitori. Ei au renuntat la imaginile de sine si au riscat o privire dincolo de masca. Astfel si-au descoperit tot mai mult adevaratul Sine, pe care au inceput sa-l iubeasca. Iar aceasta iubire radiaza si spre altii.
Primul pas spre iubirea de sine este observarea propriei persoane. Al doilea pas este respectarea propriei persoane. Ambii pasi sunt indisolubil legati intre ei. Daca observ cum gandesc despre mine, cum vorbesc despre mine si cum ma port cu mine insami, devin mai atent cu mine insami. Devin mai constient de propria mea persoana. Respect ceea ce imi place si o spun. Nu ma justific pentru intentiile si preferintele mele. Spun: „Doresc...“ si „Nu doresc...“. Astfel imi arat adevaratele nevoi, atat mie cat si altora.
Cum ne crestem copiii ca sa se iubeasca pe sine?
Cand avem de-a face cu propriii nostri copii, lucrurile devin si mai complicate. Nevoile parintilor sunt adesea complet diferite de ale copiilor. Mama poate doreste sa discute in liniste la telefon cu o prietena. Copilul doreste sa se joace si sa faca galagie. O formare negativa ar insemna sa propovaduim vechiul (si depasitul) dicton "Cand adultii vorbesc, copiii trebuie sa taca". O formare pozitiva este cand mama afirma in mod clar: "Nu doresc sa fiu deranjata cand vorbesc cu cineva la telefon". Atunci ea isi asuma raspunderea si nu da vina pe cine stie ce regula sau teorie enuntata candva de cineva. Astfel invata si copilul sa-si asume raspunderea pentru propriile lui dorinte si intentii. Invata sa spuna ce doreste si mai ales ca nu trebuie sa se teama sa spuna ce simte si ce vrea.
Acestea sunt "instructiunile de folosire" pentru ca un copil sa se iubeasca pe el insusi. Cand mama isi impune dorintele si nevoile ei, invata si copilul sa si le impuna pe ale lui. A ajuta copilul sa se iubeasca pe el insusi nu inseamna ca parintii renunta la autoritate. Acest lucru nu are nici o legatura cu educatia antiautoritara. In perioada educatiei antiautoritare, toti parintii isi negau propriile lor nevoi si dorinte, lucru prin care au produs probabil la fel de multe probleme ca si parintii care educa in mod autoritar din principiu. Nu conteaza din care perspectiva i se demonstreaza copilului ca nevoile lui proprii nu valoreaza nimic, conteaza mesajul primit de copil, anume ca nevoile lui nu valoreaza nimic.
Copiii sunt dependenti de parinti pentru a-i dirija si a-i insoti pe drumul vietii. Noi le suntem profesori. Daca noi traim in fata lor respectul fata de noi insine, acelasi lucru il vor invata si copiii nostri.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe SoniaRaspunsuri
Cristina_A spune:
Aproape toti copiii mici sunt intrebati de adulti: "Tu pe cine iubesti cel mai mult?" sau, am auzit chiar mai frecvent: "Pe cine iubesti mai mult, pe mami sau pe tati?".
Ma surprinde cu cate exactitate se potriveste continutul acestui articol cu ceea ce imi amintesc eu. Inca o dovada in plus care imi intareste convingerea ca decizia mea de a nu ma mai conforma la minciunile generalizate in care traiesc parintii, anturajului, societatea in asnamblu, este una corecta...si care imi este absolut necesara. Iata ce mi s-a intamplat:
Odata, cand eram mica, vreo 5-6 ani, ma aflam cu mama in masina (o vechitura pe care ai mei o cumparasera gata ruginita, au utilizat-o un an si in urmatorii 10 a stat parcata cu cauciucurile dezumflate in fata blocului). Imi amintesc ca mama m-a intrebat pe cine iubesc cel mai mult. Am facut ochii mari si am ramas o clipa pe ganduri, apoi am raspuns ”pe mine”. Mama s-a infuriat subit si mi-a facut vant in celalalt capat al banchetei din spate a masinii dupa ce imi lipise o scatoalca peste ochi spunandu-mi da e dezgustata de mine sau cam asa ceva. Ca-i e sila de felul in care gandesc si ca trebuie sa ma corectez. Mi-a spus si alte vorbe dure pe care nu mi le mai amintesc clar, si a precizat, desi nu-mi amintesc contextul(am intrebat-o eu si mi-a raspuns? putin probabil. A spus asta imediat sau a facut o pauza?...memoria imi joaca feste), a precizat ca s-ar fi asteptat sa spun ca o iubesc cel mai mult pe sora mea (”surioara mea”) sau pe ea, care-mi era mama...
Mindy spune:
Felicia, excelent articolul! Multumesc!
Am re-copiat din textul dat de tine pasajul de mai jos. Mi se pare extrem de sugestiv.
***
Oamenii cu adevarat constienti sunt oameni iubitori. Ei au renuntat la imaginile de sine si au riscat o privire dincolo de masca. Astfel si-au descoperit tot mai mult adevaratul Sine, pe care au inceput sa-l iubeasca. Iar aceasta iubire radiaza si spre altii.
***
miria_cristina spune:
Este foarte interesant articolul.
Cristina si D
amiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina
"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."
iahim spune:
Este bun articolul,ma indeamna la meditatie...
patou spune:
si multe multumiri.
conchita spune:
Propozitia „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti“ nu este un indemn sa iubim pe toata lumea. Nimeni nu poate iubi intentionat pe cineva. Imi pot propune sa respect un om, sa-l tolerez, sa-l respect, ma pot decide sa fiu prietenos cu el si nu dusmanos. Toate acestea imi stau in putere. Dar nu imi pot propune sa-l iubesc. Ori simt fluxul iubirii in mine ori nu-l simt, insa nu am posibilitatea sa-l fortez cumva. „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti“ inseamna ca numai cel care este pregatit sa iubeasca va simti iubire. Daca eu cred ca nu pot sau nu mi-e permis sa iubesc, atunci inchid poarta spre inima mea si atata vreme cat aceasta poarta e inchisa voi avea parte de lipsa de iubire. Daca dau insa voie iubirii sa se nasca in mine, atunci radiez asta si catre exterior.
interpretarea poruncii crestine este total anapoda si mincinoasa - chiar e shocant sa vezi cu cata dezinvoltura se trezesc unii sa mistifice adevarul. nu stiu cine e autorul si nici nu ma obosesc sa caut date despre el, dar nici mai departe de primul pasas nu-l voi citi, si-a pierdut orice credibilitate de la primele cuvinte. porunca "iubeste-ti aproapele" este un indemn sa iubim pe toata lumea, ar fi absurd sa fie altfel. ar insemna ca Dumnezeu ne-a indemnat sa facem liste cu cine merita sau nu merita sa fie iubit si sa iubim conform, vorba autorului, "sentimentelor".
alta aberatie de libertate e asta cu sentimentele - sa urmam ce "simtim" si sa iubim numai cand "simtim". in primul rand ca iubirea presupune responsabilitate, adica pe langa "sentimente" nobile, se cere si ceva practica, fapte, dovezi. asta implica sentimentul datoriei in primul rand. iar invatatura crestina tocmai, ca spune exact opus autorului citat in albastru, ca ne putem stradui sa iubim, ca trebuie sa muncim cu noi sa iubim, ca trebuie sa ne educam intru iubire. "sentimentele" sunt ale carnii si ale simturilor, nu egaleaza iubirea (sa nu mai spun de agape), ci sunt doar expresia atractiei fizice, a feromonilor si a altor hormoni. "sentimentele" bazate pe fiziologia carnii sunt trecatoare, iubirea educata constient si asumata cu responsabilitate poate dura o viata.
alt aspect - daca am iubi numai cand am "simti", n-am ierta niciodata gresitilor nostri, fie ei dusmani sau prieteni.
"pregatirea" sa iubim nu pica din cer, trebuie sa muncesti cu tine insati, cu idiosincraziile, neputintele, limitele proprii ca sa poti iubi pe altcineva. altfel, pana si iubirea de sine, redusa doar la "simturi", nu e altceva decat idolatrie - alta dandana.
Din chaos, Doamne, am aparut/ Si m-as întoarce-n chaos...
*********
Rugati-va pentru Diana, Sonia si Darius * Alaptatul Help-Line * Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil
*********
mami de Sonia Marie (23 ianuarie 2007)
MissParker spune:
conchita, eu am inteles altceva din modul cum a interpretat autorul acel indemn: sa ne iubim aproapele EXACT ca pe noi insine, cu mentiunea ca pentru a fi capabili de asta e necesar sa ne putem iubi mai intai pe noi insine, lucru de care multi oameni (in ciuda aparentelor) nu sunt in stare. Eu asa am inteles si asta cred, ca pentru a putea iubi cu adevarat pe altcineva, trebuie sa gasim iubirea mai intai in noi insine.
Felicia
Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!
www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia
simali spune:
quote:
porunca "iubeste-ti aproapele" este un indemn sa iubim pe toata lumea
quote:
O stacheta fixata mult prea sus pentru a o atinge vre-un muritor de rand, deci un alt motiv pentru a ne simti vinovati si gaunosi pana la moarte.
Ma intreb si eu ca amaratul in coltul lui: la ce o avea nevoie invatatura crestina de vina si zvarcolirea noastra continua? Oare nu i-o fi folosit la ceva concret si numarabil in aceste aproape 2 secole de crestinism ?
alice
marcellinna spune:
Multumesc Miss Parker.
Inca odata ai atins un aspect care se ingnora prea des si si mai des se confunda cu alte treburi.
Iubirea de sine nu cred ca este egoism ci mai degraba un soi de necesitate/datorie daca vreti fata de propria persoana si nu in ultimul rand fata de persoanele din jur.
Eu una scot o idee din textul expus de tine si anume "nu te iubi pe tine insati si nu vei fi capabil nici sa iubesti pe altii asa cum merita".
Nu e vorba de egoism.
Socot ca o persoana ce se iubeste stie sa faca sacrificii enorme in favoarea aproapelui,pt ca e capabila sa inteleaga nevoile celuilalt.
Una care nu se iubeste ori nu va fi capabila sa vada necesitatea de a se sacrifica,ori cu toate bunele intentii sacrificiile vor fi ori absente, ori inutile,ori nu-si vor atinge scopul.
De exemplu o mama/sotie ce din "prea multa dragoste" fata de copil/sot,face sacrificii pt a-i asigura acestuia un confort inutil.
conchita spune:
quote:
Originally posted by simaliquote:
porunca "iubeste-ti aproapele" este un indemn sa iubim pe toata lumea
quote:
O stacheta fixata mult prea sus pentru a o atinge vre-un muritor de rand, deci un alt motiv pentru a ne simti vinovati si gaunosi pana la moarte.
Ma intreb si eu ca amaratul in coltul lui: la ce o avea nevoie invatatura crestina de vina si zvarcolirea noastra continua? Oare nu i-o fi folosit la ceva concret si numarabil in aceste aproape 2 secole de crestinism ?
alice
asta e alta interpretare in necunostinta de cauza si alaturea cu drumul. "invatatura crestina" nu e fiinta umana sa aiba nevoie de ceva sau sa-i foloseasca ceea ce nu-i putem da, sau inteleg eu gresit limba romana? cred ca e o problema si cu aritmetica, crestinismul numara 2 milenii, nu 2 secole.
Miss Parker, interpretarea poruncii crestine este eronata, porunca in sine este prezentata trunchiat, la asta ma refeream. daca punctul de vedere este cel biblic, si este, atunci cand autorul defineste iubirea de sine, atunci e totalmente gresit. pe verificatelea. :-)
scrie clar ca nu iti poti propune sa iubesti pe cineva, cand intelesul biblic este exact asta, mai ales in cazul dusmanilor - esti indrumat sa ii ierti si sa te rogi pentru ei. cum poti face asta daca nu iti propui? ca iubirea pentru aproape nu e o inclinare naturala, deci nu o simti automat. ori nu ne putem propune, ori trebuie sa lasam iubirea sa se nasca in noi? nu se intelege nimic. plus afirmatia ca nu putem simti iubirea altora - adica nu putem simti iubirea lui Dumnezeu pentru noi? sau ca premiza iubirii e contactul, sau ca nu trebuie sa ne condamnam pentru greselile comise, hehe, se vede ca autorul e politist. :-))
Din chaos, Doamne, am aparut/ Si m-as întoarce-n chaos...
*********
Rugati-va pentru Diana, Sonia si Darius * Alaptatul Help-Line * Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil
*********
mami de Sonia Marie (23 ianuarie 2007)