mamici cu tatici departe

subiectul asta este si la prieteni din totdeauna, dar nu a scris nimeni asa ca m-am gandit sa il deschid si aici
e vorba de mamici sau tatici care au sotul sau sotia plecata din tata pe o anumita perioada, cum va descurcati, cum faceti ca timpul sa treaca mai repede pana la mult asteptata reantalnire?
sotul meu e plecat departe, departe de foooarte mult mult si imi e tare dor de el
mai este cineva in situatia mea, hai sa discutam...
va astept

liniste creste

florina,mama lui thierry si in asteptarea altei minuni.

Edessa spune:

Si eu sunt una dintre acelea care isi cresc copiii cu taticii departe. sotul meu sta plecat 7-8 luni din an, timp in care , daca suntem norocosi, vorbim la telefon o data pe saptamana si ne scriem emailuri de vreo 3 ori pe saptamana.Este greu sa fii si mama si tata, si instalator si mecanic,si a te mai ocupi si de cumparaturi si restul chestiilor casnice si in plus sa fii gata oricand sa tii piept unor vecini suparati pe viata samd. Cu timpul incepi sa te obisnuiesti si sa te adaptezi acestor schimbari, dar nu fara urmari...DEvii mai apatica, mai dura, mai seaca, ....mai robot...
Dupa aceea ti-e greu sa te readaptezi la viata de cuplu normala...
Viata mea e o cursa contra cronometru: orice trebuie sa rezolv in jumatate din timpul firesc, ca ltfel nu ajung sa fac fata!

ruscus spune:

e greu, foarte greu,
maine se implineste un an de cand nu l-am vazut pe iubitul meu sot, desi mi se pare ca a trecut repede, cand ma uit in urma prin cate am trecut nu imi vine sa cred ca am supravietuit
eu eram o persoana care eram foarte dependenta de sotul meu, nu suportam sa stau prea mult departe de el, dar iata ca viata m-a facut sa trec si prin asa ceva, si pot sa spun ca am trecut destul de bine, dar ai dreptate, parca te mai acresti putin.......
fetita avea 11 luni cand sotul meu a plecat din tara, ma gandesc ce greu trebuie sa ii fie lui fara copii, cand a plecat el dara nu vorbea iar acum vorbeste cu el la telefon, practic a pierdut multe lucruri importante din viata copiilor
din cate ai scris am dedus ca sotul tau e marinar, e adevarat? cand urmeaza sa va revedeti?
noi speram sa ne revedem pana la sfarsitul anului......
mult curaj in continuare

liniste creste

florina,mama lui thierry si in asteptarea altei minuni.

Marina spune:

noi intr-un fel ne-am obisnuit...aku am suferinte punctuale...tb sa-mi plantez niste copaci si nu are cine sa-mi sape gropile si tb sa fac o cusca cainelui si nu stiu de unde sa o apuc. WC-ul l-am inchis si nu am de gand sa ma apuc de cautat instalatori (noroc ca mai am doua)
Partea nasoala e ca au inceput copiii sa intrebe cand vine tati acasa, si desi sotul meu vine odata la 3-4 luni si sta vreo 2 luni acasa , toata lumea e intr-o continua asteptare.

Partea bunuta e ca rutina zilnica ne ocoleste si atunci cand vine acasa nu mai ai timp de toate certurile.

Edessa spune:

Mai in tragic sau mai in comic....pot spune ca viata mea / a noastra este o continua asteptare. Parca asteptam sa se scurga toata viata ca sa ajungem undeva la o stare de normalitate. Cand e plecat numaram cate zile mai e pana vine, cand e acasa numaram cate zile mai are de stat...Si eu un stress continuu; cred ca armata pe vremuri era mic copil!! In ambele cazuri( si cand e plecat si cand e acasa) facem calcule disperate cand o sa avem timp sa le facem pe toate cate ar trebui. Eu singura in general ma descurcam dar parca imi vine din ce in ce mai greu ( de ex.:el a plecat de o luna si jumatate si eu de o luna ma lupt cu o societate de asigurari sa ma despagubeasca...pentru ca asa trebuie sa se intample. Mi-am gasit masina lovita in parcare si Omniasigul ma trateaza ca un infractor de drept comun...!). Cand vine acasa stam <<ca gravida cu bagajul la usa>> fiindca niciodata nu se stie exact data plecarii si nici daca apucam sarbatorile sau putem pleca undeva intr-un concediu planificat din timp( plecam numai cu decizii ad-hoc:maine sau deloc!). Asa ca TOATA viata noastra este o fuga combinata cu o asteptare...E cam paradoxala exprimarea?? E tragic? e comic?...
Oricum, fetei mele am sa-i sugerez sa se orienteze spre un baiat cu o meserie cu sanse mai mari de a sta mai des casa!!!...
Nu ma plang in mod expres dar nici nu vreau sa fiu invidiata pentru acest mod de viata...Este mai ciudat decat orice inchpuire pe care am avut-o in copilarie, privindu-i pe adultii din jurul meu...

Colegelor mele de suferinta le doresc RABDARE si NERVI DE OTEL!

ruscus spune:

ai dreptate, tot in asteptare suntem si noi
satul meu e plecat la el in tara(nu e raman), am asteptat sa isi gaseasca de lucru, cand si-a gasit a fost obligat sa faca armat, am asteptat sa o termine, dupa ce a terminat armata a fost detasat in alt oras si acum asteptam sa plece in orasul respectiv, asteptam sa gaseasca o locuinta, asteptam sa ne trimita bani de bilete, asteptam....
iar eu intre timp nu indraznesc sa imi fac planuri pe timp lung, nu cumpar anumite lucruri ca doar o sa plecam si nu pot lua toata casa cu mine, luna viitoare mi se termina concediul de maternitate, si nu imi caut de lucru ca doar o sa plecam, dar cand nu stiu, asteptam...


liniste creste
florina,mamica lui thierry cel nazdravan si dara cea frumoasa

Flavia spune:

Am decis sa raspund la acest subiect desi nu mai sunt in situatia de care povestiti voi.
Am avut un tatic plecat 3 ani, venea acasa in primul an 7 zile la 2 luni, in al doilea 2 zile la 2 luni in al 3 lea o noapte intre 3 avioane la cate 6 saptamani . Am 2 copii pe atunci aveau 7 ani si cel mic 6 luni.Si cate 2 saptamani in concediu vara
S-a intors acasa pentru ca aproape divortasem. AM avut o intelegere de 2 ani in anumite conditii si deja trecusera 3 si angajatorii lui uitau sa il mai trimita acasa si el nu facaea nimic sa iasa din situatia asta .
Ce a pierdut el:
1) primii pasi al lui Alex,
2) primul tata (a fost adresat varului meu care venea s ama ajute)
3) premiile lui Andrei
4)zilele de nastere ale copiilor
5) aniversarile noastre
6) intimitatea noastra pentru ca devenisem 2 straini
7)autoritatea in fata copiilor

Ce au pierdut copii
1) increderea in tatal lor care promitea ca vine si nu ajungea niciodata la zilele lor impotante (Andrei a avut o perioada in care imi spunea ca daca se arunca de la etaj poate asa vine tatsu.. va dati seama ce innebunita eram)
2) trantele ,fotbalul si toate discutiile lor care pt mine sunt ciudate

Ce a castigat
1) bani( dar nu va imaginati teancuri) pe care ii cheltuia pe jucarii pentru copii
2) experienta de munca

Nu vreau sa va instristez dar ochii care nu se vad se uita..la un moment dat obosesti sa traiesti din amintiri, si caratul de sacose, alergatul cu copii, WC-uril stricate, bolile copiilor si toate lucrurile prin care treceti singure... si vine el o data la 2 luni calare pe un cal alb si vrea sa fii fresh coafata biblita si cu chef si sa topai in jurul lui ca o vrabiuta si tu nu mai poti pentru ca nu mai energie decat pentru taratul prin casa.
Mie mi-a fost foarte greu pentru ca in mintea mea casatorit inseamna si la bine si la rau...imi aduc aminte cand m-a sunat intr-o seara in care cei 2 copii vomasera impreuna de 4ori de la o amigdalita nasoala si in sfarsit reusisem sa ii adorm si el ma suna si imi psune ca e pe marginea piscinei nu stiu unde si freaca duda ...si ma intreaba tu cum te distrezei.... va dati seama ce urmat .. si tot asa diverse momente care au contat...


S-a intors acasa numai cand a simtit real ca ma pierde.Au trecut 2 ani de atunci si abia de 2 luni lucrurile se indreapta catre normal cu multe urcusuri si suisuri,si suntem si azi impreuna doar pentru ca cei doi baieti sunt sufletul nostru si am considerat ca merita sa luptam.

Marina spune:

eu nu cred ca despartirile astea sunt calea unui divort sigur...dovada e ca taman ce am facut 10 ani de cand suntem casatoriti. Si vreo cativa inainte in care am cam du-o tot asa. Am fost o norocoasa ca a fost acasa la ambele nasteri, la fie-mea a stat si vreo 6 luni acasa. Acum eu am un principiu...daca ma plang si ma vait nu rezolv nimic. Asa ca vad partea buna...4-5 luni pe an e acasa exclusiv, copii il iubesc si stiu ca tati e departe dar ca abia asteapta sa vina la ei si atunci sa avezi distractie. Acum nu le putem avea pe toate si atunci nu imi mai pun problema ce greu mi-e mie cu 2 bbei.

CristinaT spune:

quote:

---

Originally posted by Marina

Am fost o norocoasa ca a fost acasa la ambele nasteri, la fie-mea a stat si vreo 6 luni acasa.
Marina

---

Asta nu e noroc, din pacate ar trebui sa fie ceva normal.

Va doresc numai bine.

www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 7 ani si ...

mamica dulce spune:

sotzul meu nu e plecat cu lunile,dar e plecat foarte des,cu zilele,cu saptamanile.Are un serviciu interesant,merge peste tot dar pe noi nu ne poate lua(daca pentru el plateste firma,pentru mine trebuie sa platim..noi)Acum cateva zile a venit dintr-o delegatie de 3 saptamani in Iran,inainte a fost la Moscova vreo 2 si tot asa.De 5 ani.La inceput mi-a fost cumplit de greu,eram singura,fara sa vorbesc o boaba germana,cu copil mic,fara nimeni sa pot schimba o vorba,fara permis...a fost foarte greu,dar a trecut,m-am obisnuit,m-am acomodat.Sunt experta in facut valize,am senzatia ca numai asta fac...le fac si le desfac:)
Eu n-am mai iesit din satul asta de 3 ani numai ca sa ma duc la soacra-mea cam la 6 luni),n-am mai dansat de..tot atat sau mai mult,nimic,nimic ca nu stie cand poate sa-si ia concediu sau cand sunt probleme si unde trebuie sa plece.Il astept sa se intoarca acasa sa ma scoata,sa mergem intr-un concediu, sa iesim la restaurant macar.El cand vine vrea numai acasa la tv,sa doarma,il cred,e extenuat,dar el nu ma intelege decat teoretic ca nici nu-mi vine sa-l mai sun ca stiu ca e la restaurante,hoteluri de x stele.E clar ca trebuie sa manance si nu se poate decat la restaurant,dar acasa el nu are kef sa mai iasa,vrea mancare gatita de mineProblemele sunt multe,asta cu singuratatea si plictiseala doar cea mai mica.Cand e copilul bolnav,cand sunt eu bolnava sau cand sunt probleme de rezolvat unde am nevoie de el...atunci e greu,am momente cand am o stare de lehamite si acreala de nici nu ma mai pot bucura cand vine,sa-l vad cum doarme cu zilele,mai bine il stiu plecat.
Il iubesc si ma iubeste,avem un copil minunat de care ma ocup eu,80% sau mai mult,dar adevarul e ca am ajuns sa mi se para ciudat cand e acasa,ne intelegem mai bine la telefon de am zis ca de-acum o sa vorbim si in casa la tel,eu din dormitor,el din sufragerie,macar nu ne certam.

Life is not measured by the number of breaths we take,but by the
moments that take our breath away.

Anca
carnaval
Marc

Marina spune:

cristina facem un sondaj pe forumul asta sa vedem cati tatici au stat cu sotia la nastere, in spital si dupa zi de zi si ora de ora tip de o luna macar? Probabil ca destui de putini.
Nu zic ca e o situatie ideala sau placuta dar cred ca e o decizie pe care am luat-o ca si oameni maturi .Stiam si care e meseria cand ne-am casatorit, si cand am facut copii si eu una mi-am asumat o serie de angajamente si responsabilitati pe care am de gand sa le duc la capat fara sa pierd timpul cu plansete sau pareri de rau.
Dar banuiesc ca astea nu sunt chestii general valabile si nu toata lumea se poate incadra intr-un standard, unii suporta usor, altii greu etc