Durerea unei pierderi de sarcina ( 37 )

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 20

Michelle81 spune:

C.myry-as vrea sa ma mai linistesc dar nu pot,e atat de greu...totul e atat de proaspat de parca ar fi fost ieri...nu pot uita acea senzatie care am avut-o cand am atins-o pe micuta noastra,nu pot uita cum pe hol erau acele patuturi pentru nou nascuti in care ar fi trebuit sa fie si micuta mea...cum am venit acasa si ii spuneam la sot ca poate la fetita noastra ii e frig sau foame sau plange acolo sus iar eu nu sunt langa ea...cat am simtit-o in burtika mea,cand am simtit-o miscand si cata bucurie ne-a adus 6 luni de zile...totul e atat de proaspat..nu stiu de ce nu pot sa fiu mai linistita sa nu ma mai gandesc atat...ma doare parca din ce in ce mai tare pana nu am sa am sa mai pot suporta si sunt sigura ca acea zi se apropie...Iar intrebarile ma innebunesc...Oare am procedat corect ca am ascultat de medici?Daca ar fi fost un miracol si s-ar fi nascut sanatoasa?daca totul a fost o incercare data de Dumnezeu sa vada daca imi iubesc indeajuns fetita?Poate de aceea nici nu mai raman gravida pentru ca nu am fost o mamica buna,pentru ca am ascultat de medici si am renuntat la ea...

Michelle81 spune:

Blueeyes-ma bucur ca ai revenit...si sper din toata inima sa vezi testul pozitiv inainte de zilele noastre de nastere.ar fi un cadou minunat si il meriti din plin pentru ca esti o fata cu un suflet mare.Doamne ajuta!
Äle-stiam ca suferi acolo in tacere...si imi pare foarte rau...Cum e cu cm-ul?S-a reglat cat de cat?Iar acum in ce zi esti?Poate te ajuta daca ne scrii mai des...ai grija de tine!
Idaira-unde esti??
andreea16-cum te mai simti?ce face samburelul?
L5845-draga mea te asteptam cu rezultatele analizelor,sper ca au iesit bune!
Alyx-cum mai esti?
Flavia-esti bine draga mea?ce fac puiutii?

carminabulina spune:

c.myry -multumesc .

Michelle sufar de aceiasi problema...daca nu cumva platesc pentru fatarnicia mea din trecut cand pretindeam ca inteleg durerea unei mame care pierde un copil nenascut dar de fapt intelegeam totul rational pentru ca stiam cumva ca trebuie sa fie o experienta dureroasa dar cu sufletul nu simteam nimic. Acum ma dor si amintirile si orice este legat de vreun copil imi sfasie sufletul.
Am sa va spun o intamplare e trista dar pana la urma una in plus sa una in minus ce mai conteaza.

Acum 6 ani verisoara mea aducea pe lume un baietel, Stefanut, grav bolnav si cu multiple malformatii. Pana in saptamana 38 aceste malformatii nu le-a vazut medicul la care facea ecografiile. In fine, s-a nascut cu spina bifida, hidrocefalie cel mai grav grad si o chestie pe spate, o escrescenta cred ca-i zice meningocel, oricum bebe din cauza asta nu statea decat pe burta. Verisoara mea a nascut natural. Doctorii nu i-au dat micutului nici o sansa de supravietuire asa ca au sfatuit-o pe mama sa-l lase in spital. Insa dupa 2 saptamani o tot sunau de la spital sa vina sa aduca pampersi ca trebuie. Cand a vazut Mihaela (vara mea) ca bebe a mai crescut, ca oricum nu beneficiaza de nici o asistenta medicala deosebita si ca este aproape carne vie la fundulet a hotarat sa-l ia acasa. Si l-a luat. Intr-o luna bebe s-a ingrasat, manca si se comporta ca un copil normal dar a facut primele convulsii si atunci a hotarat ca nu are sa stea cu mainile in san sa vada cum ii moare bebelusul si a inceput sa umble cu el pe la medici si sa vada daca mai poate remedia ceva. Si primul lucru a fost operatia la ceea ce avea pe spate si apoi la un shunt care sa dreneze lichidul hidrocefalic si ma rog sa afle ca daca ii facea operatia asta in primele zile de viata, cand capusorul lui avea dimensiuni normale copilul ar fi fost retardat, sau mai incet la minte dar ar fi mers ar fi vorbit ar fi fost constient de lumea care il inconjoara. Acum are 6 ani si 4 luni dar e ca o papusa atat doar ca mananca si face caca.
Ce voiam sa spun cu asta? Cand era bebelus mama lui ii dadea sa pape dupa care il tinea sa ragaie si o facea cu mare grija ca sa nu-i atinga buba de pe spate. Si eu realizam atunci ca trebuie sa fie dureros pentru ea sa treaca prin toate astea si ca de-asemenea bebelusul sufera si el dar nu puteam face legatura intre durerea copilului si durerea mamei.
De-abia dupa ce am nascut am fost izbita de adevarata drama a verisoarei mele. Si va spun sincer ca am plans nopti la rand rugandu-ma in gand sa ma ierte ca nu am fost capabila sa-i inteleg suferinta nici pe jumatate. De cate ori il bateam pe Mihnea pe spate sa-l ajut sa dea aerul afara o faceam cu grija si pe urma realizam ca bebele meu nua re nimic pe spate. Si de-abia atunci am inteles ce inseamna sa-ti vezi copilul suferind, cu ace bagate prin toate venele, cu taieturi si operatii pe la picioruse la cap si pe coloana si sa-l vezi facand convulsii si sa te rogi sa fie ultimele si sa se faca bine si mai bine te doare pe tine de 3 ori mai mult numai sa nu sufere el. Si tot atunci am realizat ca am fost fatarnica, fara sa vreau e adevarat, dar am fost. Si acum cred ca sunt pedepsita din cauza asta.
Michelle aceasta poveste este si pentru tine. Eu cu durere in suflet recunosc ca daca s-ar vedea la eco ca bebe ar avea grave probleme de sanatate, malformatii si ca oricum ar muri intr-un final as prefera sa nu traiesc momentul si nici sa-mi chinui copilul. Asta e il nasc daca e de nacut si nu se poate cu avort medical, sufar atunci si toata viata dar nu si el. Copilul meu nu vreau sa sufere doar pentru egoismul meu de moment.
Probabil ca nu ramai insarcina pentru ca bebe care asteapta sa vina te simte si te vede ca nu esti pregatita pentru el...cred ca spun prostii dar ce sa spun si eu la ora asta? Eu nu vreau sa te supar si mai rau mai ales ca te inteleg cu toata fiinta mea, ci din contra sa te incurajez.

L5845 spune:

Dragele mele !
Am intrat doar putin, ca sa va spun cum mi-au iesit analizele, dar de scris, o sa va scriu maine la fiecare in parte , ca am umblat mult azi si sunt prea obo ca sa ma pot concentra.
Deci FSH : - 68.5 mIU/mL (V.N : 1.96-11.6)
LH : - 32.9 mIU/mL (V.N : 2.58-12.1)
Prolactina : - 256.5 mIU/mL (V.N : 64.0-395.0)
TSH : - 4.23 mIU/mL (V.N : 0.32-5.2)
AntiTPO : - 265.15 IU/mL (V.N : < 50)
Pana maine, va dulce pe toate , sa aveti grija de voi si...LASATI BUTOIUL, CA VIN CU , ati inteles????

Va doresc si voua ce-mi doresc mie: sanatate si mult doritul BEBE!
Lau-Meli si
Poze
Trebuie sa renasti din cenusa, ca si pasarea Phoenix si niciodata sa nu spui "Niciodata"!

Alé spune:

O, Carmina, ce ti-e dat si tie sa traiesti... Nu te mai invinovati pentru niste lucruri pe care cu mintea nu le poti gindi...

In astefel de cazuri nu putem decit sa manifestam empatie, dar sa INTELEGEM... nici pe departe.
Asa cum cei mai multi din jurul nostru nu inteleg ce durere cuplita este pierderea unei sarcini. Noi nu pierdem o chestie medicala, pierdem printre altele, sperante, vise, o fiinta draga, un izvor de fericire si implinire.
Sentimentul de vinovatie este imens - ne-am dezamagit pe noi, pe sot, pe cei din jur care au asteptari de la noi... Confuzia dupa pierderea sarcinii, cind ai burta, greturi in continuare, curg sanii, faci febra laptelui, cind corpul si mintea ta sint inca gravide, dar tu nu mai esti de fapt - face dintr-un om sanatos unul capiu si nelamurit de sine...

Nu putem adauga acestei dureri imense un fals sentiment de vinovatie pt ceva ce am facut sau n-am facut, am spus sau n-am spus, la un moment dat intr-o anume situatie.

Avem o cruce mare de purtat noi insene ca sa ne mai consideram si pedepsite... Poate nu suna prea incurajator, dar pe scurt, nu te pedepseste nimeni pt nimic.

Intrebarea "de ce?" e menita sa ramina fara raspuns...

Toate lucrurile se intampla cu un scop | Alé |

Idaira spune:

Michelle sint in vacanta...si acum am intrat pe fuga. si multumesc de intrebare!!!!!!

Alé spune:

Aaaa, da... sufar p'aci... Sint usor deprimata... Motive as avea destule... Am racit si sint nevricoasa cind sint bolnava, nu stiu ce-am, ma supar pe mine ca nu mai sunt capabila sa dau 100% din mine si ma oftic pe mine...

Apoi, am fost in weekend la tara si mi-am vazut catelu' (am poze la semnatura) - s-a facut mare si frumos si pupacios si mi-a rupt sufletu, ca daca va amintiti, l-am luat aproape imediat dupa ce am pierdut sarcina si era mititel, asa ca un copilas...

Acu e ditai dulaul si ma iubeste tare... Putea sa fie fi-miu care sa ma iubeasca

Pe de alta parte, la inceputul lui septembrie trebuia sa nasc... Fetele de la odiseea de sept oct nasc pe capete... E al doilea an in care in septembrie io ma uit cu jind cum nasc altele numa' io nu...

Ma rog, asta e, ce mai pot sa fac acum... Io sint in ziua 16, n-am ovulat inca, azi am facut primul test de ovulatie si a iesit binisor, poate maine iese ala pozitivu, om vedea. Oricum, luna asta avem o premiera: am facut polidin. Din ziua 4 pina in ziua 10 - 2 pe zi. Daca va intrebati de ce, umbla vorba printre babe ca dupa ce faceau polidin ramineau gravide toate. Explicatia ar fi ca in cazul in care exista pe undeva o infectie care impiedica conceptia, o poate rezolva. Sa vedem de ce e-n stare...

Altfel, v-am zis ca m-am apucat de pilates... ma contorsionez si gafai din greu pe salteluta, o zi da una nu, macar sa arat bine, daca nu mi-e bine la sufletel... Oricum, dupa multa vreme cintarul arata 53 kg (si 800 de grame), da' macar a scazut sub 54

Cam asta fac... Nu ma simt in stare sa incurajez pe nimeni, mai degraba ma culcusesc linga voi sa plingem impreuna...